AUTOCNIPS CU DOUĂ COMENZI PENTRU PROPULSOARE

În sportul de performanță, la categoria FIB, toți cei care se situează în vârful piramidei valorice folosesc comenzi multiple de direcție și ampenaj orizontal pentru a asigura modelului o urcare pe o pantă cât mai mare. O soluție pentru a comanda direcția și ampenajul orizontal este folosirea unui autocnips cu două comenzi, una pentru determalizare și o comandă care să modifice unghiurile direcției și ampenajului orizontal în momentul când motorul se oprește.

O schemă de funcționare este prezentată în figurile A și B.

În lipsa unui autocnips cu două comenzi, putem obține unul modificând un autocnips Graupner de 6 minute, la care în locul discului original se montează două discuri strunjite din duraluminiu. Cotele de execuție a discurilor sunt date în desenele 1 și 2. Discul 1 va comanda determalizarea modelului la momentul dorit și are o poziție fixă pe axul de armare al autocnipsului. Discul 2 va comanda direcția și profundorul printr-un singur fir care se desparte în partea posterioară a fuzelajului, așa cum se observă în figurile A și B.

Pârghia de comandă 4 se confecționează din sârmă de oțel arc 0,8 cu ajutorul unui clește spitz. Suportul 3, cu ajutorul căruia se fixează pârghia 4, se execută din duraluminiu. Pentru prinderea suportului 3, se realizează o fereastră în panoul autocnipsului, cu dimensiunile de 2 x 1,5 mm, în care acesta se va nitui. Discurile 1 și 2 se prind cu ajutorul piuliței originale, piuliță care va servi și pentru armarea autocnipsului. Discul 1 se va regla față de discul 2 la timpul de desfășurare al motorului și se va strânge cu piulița. Armarea autocnipsului se face cu o cheie tubulară cu hexagonul de 4 mm.

Ing. SIMEON VINTILEANU

REGULI DE BAZĂ PENTRU ÎNCEPĂTORI ÎN ZBORUL R.C. CU MOTOR

SE ÎNTÂLNESC cazuri în care amatorii de zbor telecomandat nu au mai avut contact cu aeromodelismul. Construindu-vă un model pentru telecomandă, operație lungă și anevoioasă, datorată lipsei de experiență, există posibilitatea de a-l distruge la prima încercare de zbor, înainte de a știi cum s-a întâmplat. Însuflețirea de la început, de cele mai multe ori, dispare la asemenea insuccese. Câțiva membri ai clubului nostru au făcut deja experiențe și s-au convins de ele. De aceea putem spune că nu există o rețetă după care putem trimite în aer un aeromodel telecomandat fără riscuri, tot așa cum pentru cele mai bune patine nu există o metodă de a merge astfel încât să nu cazi cu ele la primii pași. Există totuși metode prin care se pot face mult mai mici riscurile de eșec și întâmplările în aeromodelismul telecomandat pentru începători. Este necesar ca aceștia să-și capete repede siguranța necesară, să înlăture tensiunea nervoasă, tensiune ce duce, cel mai adesea, la împrăștierea combustibilului în timpul primelor încercări de zbor.

Trebuie să știți că nu este o excepție faptul că unii aeromodelişti experimentați mai posedă și astăzi modelele lor de început, modele aflate în perfectă stare de funcționare. Aceasta se datorează faptului că lipsa de experiență inerentă oricărui început a fost compensată de o pregătire atentă și minuțioasă a modelului, pregătire care elimină de la început eventualele surprize ce ar putea apărea în timpul zborului. Toate acestea trebuie împletite cu o dorință continuă de autoperfecționare, de a învăța din greșelile proprii sau ale celorlalți.

În timpul zborului se pot produce multe întâmplări hazlii, dar nu trebuie să uităm că acestea, de cele mai multe ori, costă. Cunoștințele ce sunt predate în acest articol nu provin toate de la clubul nostru, însă toate au fost verificate în practică, așa că le putem descrie, convinși de utilitatea lor.

Aeromodelisții care au deja experiența în zborul telecomandat nu găsesc în acest articol ceva nou. Tot ce urmează este, de fapt, pentru ei o haină veche pe care au îmbrăcat-o o dată. Dacă sunteți cinștiți, veți recunoaște ceea ce spun aeromodelişti experimentați, și anume că, punându-vă la curent chiar de la început cu toate cele petrecute înainte, veți realiza mai repede și cu mai puțină trudă un zbor telecomandat.

MODELUL TREBUIE SĂ ZBOARE, NU DUMNEAVOASTRĂ

Prima condiție pentru un zbor telecomandat fără pericol este aceea de a construi un model stabil în zbor, un model care la fiecare viraj, la fiecare looping sau ranversare își revine singur într-o poziție stabilă. Tot atât de necesar este ca stația de telecomandă să funcționeze bine.

Pentru început este recomandat să folosiți o stație de telecomandă cu comenzi simultane. Stația proporțională pentru începători nu constituie niciun fel de avantaj (lăsați asemenea rafinamente pentru mai târziu).

Receptorul, bateria, servomecanismele se așază în fuzelaj cât mai aproape de centrul de presiune al aripii, însă întotdeauna în fața acestuia. Prin modificarea de poziție a acestor elemente de-a lungul axei longitudinale a fuzelajului se poate realiza un centraj static fără a mai fi nevoie de a adăuga plumb. Pentru protejarea stației de vibrațiile ce iau naștere în timpul funcționării motorului, se recomandă ca acestea să se monteze într-un locaș căptușit cu pernițe din burete. Căutați să evitați provizoratele de orice fel întrucât mai târziu vă va fi foarte greu să vă dezobișnuiți.

Legăturile dintre servomecanisme și elementele de comandă se fac din tije rigide, de preferat din materiale nemetalice (baghete de brad sau bambus), montate fără joc. Pentru început realizați pentru direcție și profundor cabraje cât mai mici, întrucât modelul răspunde foarte prompt la comenzi și se pot corecta mult mai ușor eventualele greșeli de pilotaj.

În cazul în care mișcările elementelor comandate sunt de amplitudine mare, printr-o greșeală de pilotaj putem pune modelul în situația de a nu mai putea fi redresat.

După montarea stației pe model și centrajul static al acestuia, vom efectua centrajul în zbor cu motorul oprit și stația deconectată. Este de preferat ca, la primele lansări, modelul să fie mai greu de bot, întrucât, atunci când este prea ușor, trântiturile sunt mult mai periculoase. Pe cât posibil se recomandă ca modelul să fie recuperat tot cu mâna după lansare. Se vor efectua atâtea lansări până când modelul coboară spre pământ pe panta cea mai optimă. În continuare putem trece la primele încercări cu motorul mergând. Pentru a putea ridica în aer un model, este necesar în primul rând ca acesta să poată decola, să posede un motor montat corect și care, prin funcționarea lui, să nu creeze dificultăți la start. Acest lucru se obține printr-un număr destul de mare de antrenamente ce constau din rulări și decolări repetate cu combustibil în rezervor pentru cel mult 30 de secunde.

Poziția axei motorului față de axa longitudinală a modelului se determină în funcție de comportarea acestuia la încercările de a-l decola. De regulă se utilizează o înclinare cu 3-6° în plan vertical și 3° în plan orizontal. Pentru început se va utiliza o elice de diametru mare pentru a obține o creștere a forței de tracțiune și o micșorare a vitezei de deplasare a modelului. Vitezele mari ale modelului duc la dezorientarea unui pilot începător.

Și acum o regulă de bază foarte importantă: învățați să acționați manetele de comandă ale stației prin impulsuri de scurtă durată. Obișnuiți-vă de la început să nu apăsați manetele până la capăt. La stațiile moderne revenirea în poziția inițială a servomecanismului se face mai încet decât cursa activă.

După terminarea semnalului, revenirea la zero se face după circa o secundă. Aceasta este un avantaj deoarece, la acționări repetate și de scurtă durată ale manetei de comandă, servomecanismul va rămâne într-o poziție anumită, nemișcat, cu mărimea cursei depinzând de frecvența de acționare a manetei.

Din punct de vedere matematic putem spune că servomecanismul ce revine încet la poziția inițială integrează succesiunea de impulsuri trimisă de emițător, impulsuri obținute prin acționarea sacadată a manetei de comandă.

Ing. AUREL UNGUREANU, SILVESTRU MORARU, maestru al sportului