Contemporanii despre Aurel Vlaicu

CONTEMPORANII DESPRE AUREL VLAICU

un material inedit pus cu amabilitate la dispoziția redacției noastre de către revista de modelism din S.U.A. WW1 Aeroplanes"

Aurel Vlaicu, al cărui nume a devenit un simbol al curajului și ingeniozității românești, s-a născut la 19 noiembrie 1882 în comuna Binținți (astăzi Aurel Vlaicu) de lângă Orăștie, județul Hunedoara.

Principalele caracteristici ale monoplanului Vlaicu nr. II sunt descrise în articolul apărut în Aeronautics" din octombrie 1912, pagina 109, al cărui conținut îl redăm în continuare:

MONOPLANUL LUI VLAICU de Fritz Edelstein

De la apariția creației sale, ce le-a dat tuturor celor care au avut norocul să fie prezenți la Expoziția Aeronautică de la Viena o impresie de bună execuție a planului său și de iscusință în construcție, românul aviator inginer-constructor Aurel Vlaicu și-a înscris existența în industria aviației prin proiectul său foarte original. Aparatul a zburat cu mult succes la marea Întrunire internațională de la Aspern, din perioada 23-30 iunie.

Acest aparat a fost construit într-un mod foarte neobișnuit. În primul rând, monoplanul lui Vlaicu se încadrează în primele tipuri cu coadă, iar planurile din spate ale ampenajului sunt triunghiulare. Cele mai remarcabile caracteristici sunt aripile și propulsarea cu două elice.

Principalele dimensiuni sunt anvergura 30 picioare, lungimea 34 picioare și 8 țoli, înălțimea 12 picioare. Avionul este compus din două elemente constitutive din frasin așezate în formă de cruce: unul dintre acestea formează partea cozii, iar celălalt partea din față. Întregul cadru al aripilor este acoperit cu pânză groasă pe trei secțiuni, cea mai mare fiind la mijloc. Celelalte două sunt separate lateral de aceasta prin câte o mică despărțitură.

Aripile nu au nervuri de întărire. Partea rotunjită nu este fixă, putându-se mișca în zbor se ridica în funcție de încărcătură.

Locul de pilotaj este plasat foarte jos sub planul aripilor, ca și motorul Gnome de 50 CP, care pune în mișcare cele două elice în direcții opuse printr-un sistem de transmisie cu lanț și roți dințate. Deși fuzelajul este aparent primitiv, diversele experimente au dovedit că este foarte potrivit. Aparatul are un singur loc.

Șasiul de aterizare este format din trei roți, cea din spate fiind prevăzută cu un puternic resort elastic. Roțile din față sunt montate direct pe un ax din oțel pe care este fixată o patină mediană curbată, din frasin.

În fața postului de pilotaj se află motorul Gnome de 50 CP, un magnetou Bosch, montat pe un cadru format dintr-un tub de oțel și acoperit cu un strat de alamă. Motorul funcționează cu ajutorul unui lanț puternic și al unui mecanism cu roți dințate, montate la ambele capete ale unui al doilea ax, situat sub planul aripilor. Dispozitivele de la capătul din față și cel din spate ale axului de jos formează un angrenaj împreună cu al doilea rând de dispozitive montat pe elice. Cele două elice se învârtesc în direcții opuse.

Axul fixat la mijloc, pe care se află cele două elice, este constituit dintr-un tub foarte puternic din aluminiu cu o lungime de 31 picioare și 2 țoli și un diametru de 3 țoli. Acest tub de aluminiu susține întreaga greutate. La capătul din față al tubului se află profundorul cu două planuri de direcție. Acest aranjament al comenzii de direcție îi permite monoplanului lui Vlaicu să efectueze rotații foarte mici în aer cu o mare stabilitate laterală. Coada avionului conține două planuri fixe: un plan orizontal triunghiular de amortizare și un plan triunghiular vertical fix pentru stabilitate.

Efectul de amortizare a unui astfel de aranjament este foarte mare, iar stabilitatea naturală a acestui aparat primitiv este minunată. Modul de aranjare a celor două elice contribuie foarte mult la realizarea stabilității. Astfel se evită efectul giroscopic. Legătura de fire de sârmă de sub planul aripilor este fixată în două noduri de alamă, montate pe fiecare parte a pătinei mediane din lemn de frasin. Deasupra, legătura de fire de sârmă este fixată pe două suporturi de lemn situate pe axul longitudinal dintre aripi.

Mecanismul de control este format dintr-o tijă de comandă prevăzută cu o roată verticală. Coborând sau ridicând tija, va fi acționat profundorul, prin rotirea volanului se pun în funcțiune cele două planuri de direcție. Nu se folosește forța produsă de mișcări ale elementelor aripilor. Demontarea se poate face în câteva minute prin plierea pânzei și strângerea ramelor aripilor. Este un mare avantaj al acestui aparat simplu.

Monoplanul lui Vlaicu este unul dintre cele mai ieftine și cu foarte multă stabilitate naturală. Prețul acestuia, inclusiv cel al motorului Gnome de 50 CP, este de aproximativ 2 000 de dolari. Viteza sa ajunge la 65-70 km/ora. Desigur, aceasta este mică, ca urmare a marii rezistențe a marginilor dinapoi ale aripilor.

Dl. Aurel Vlaicu, un tânăr inginer român, a efectuat mai multe zboruri, încununate de succes, cu monoplanul său pe timp de furtună și vreme rea fără să se fi produs vreun accident.

La marea întrunire internațională de la Viena, care a avut loc între 23-30 iunie, a câștigat premiul întâi pentru cel mai mic cerc descris în aer cu o rază de numai 6 metri, un premiu în „lupta cu necesitatea" și un premiu în „Cible-Michelin" pentru lansarea de proiectile din avion.

Primul monoplan monoloc Vlaicu a fost cumpărat de armata română pentru scopuri militare.

Articolul conține câteva inexactități, dar spațiul nu ne permite să le analizăm pe fiecare în parte.

La concurs au evoluat, în fața unui public foarte numeros, 43 de concurenți din opt țări ale lumii: Franța, Austria, Germania, Italia, Belgia, Rusia, România și Iran. Printre aceștia se aflau piloți de înaltă valoare, cel mai de temut fiind Roland Garros, care pilota un avion Bleriot-XV (ultimul tip).

Ziarul „Neue Freie Presse" menționa: „Minunate prestații pline de bravură a executat cu această ocazie românul Aurel Vlaicu, pe un monoplan, original, de construcție proprie, cu două elice, între care stă aviatorul. De câte ori se învârteala aparatul acestuia, întocmai ca o roată, aproape dându-se peste cap, publicul îi făcea românului ovații furtunoase, aclamându-l".

Singurul reprezentant al României, Aurel Vlaicu, a obținut 5 premii, țara noastră clasându-se pe locul trei, după Franța (cu 12 participanți) și Austria (cu 17). Puterea motorului avionului său nu i-a permis lui Vlaicu să ia parte la toate probele. La două probe în juriu s-au purtat discuții în contradictoriu privind acordarea primului loc. Era vorba de Roland Garros și de Aurel Vlaicu. Până la urmă premiile întâi au revenit lui Roland Garros. În memoriile sale, tipărite în 1966 la Paris, pilotul francez observa cu obiectivitate: „Juriul mi-a recunoscut o prioritate de câțiva centimetri. Dar nu a avut dreptate. Cu avionul pe care îl avea, Vlaicu trebuia să fie clar învins. Dar justiția nu aparține acestei lumi, iar cei modești sunt întotdeauna sacrificați".

MARIA TRANDAFIR