I.A.R. 80

I.A.R. ARIPI ROMÂNEŞTI

21 martie 1939. Pravda și Izvestia publică știri potrivit cărora Germania ar fi primit permisiunea Ungariei horthyste de-a trece Wehrmacht-ul pe teritoriul ei cu direcția România. Informații despre concentrarea de forțe excepționale, trupe germane în Slovacia, trupe maghiare la hotarele noastre determină guvernul român să declare că România este hotărâtă să-și apere hotarele neatârnarea.

24 martie 1939. Conform documentelor, la acea dată, aviația românească de vânătoare dispunea de 40 PZL-uri 11 F la Escadrilele 41, 42, 43 și 44 din Grupul 1, respectiv 2 Vânătoare. Alte 20 PZL-uri 11 B echipau Escadrilele 49 și 50 ale Grupului 4 Vânătoare.

Baza aviației noastre de vânătoare în 1939, PZL-ul 11 B echipat cu un motor K. 9 ce nu prezenta mare siguranță, era tot ce putea opune România - ca vânător aerian în cazul unei agresiuni. Perspectiva confruntării lui cu Messerschmitt-ul 109 și Heinkel-ul 112 acum când este mult depășit ca performanțe evidenția neputința aviației noastre de a scoate în caz de mobilizare vreun tip de avion pus la punct și cu șanse de bună comportare în zbor. Față de situația dezastruoasă a aviației române, rezultat al unei politici greșite de dotare - între greșeli numărându-se și achiziția PZL-urilor - un memoriu înaintat autorităților aviatice de George Valentin Bibescu preciza că „Țara Românească e prea săracă pentru a nu cumpăra ce e mai bun la cei buni".

Criticând în același memoriu procentul mic de avioane de vânătoare în ansamblul forțelor aeriene românești, același George Valentin Bibescu considera că „O țară săracă și în defensivă ca a noastră trebuie să facă maximul de efort pentru aviația de vânătoare...".

Motivate de ordin financiar (disponibilul în mărci, datorită schimbului de mărfuri cu Germania) orientează achiziția de avioane spre industria germană.

30 iulie 1938. Locotenentul mecanic Gheorghe Munteanu și maitrii Vasile Tulin și Mircea Ganea sunt trimiși în Germania, la casele Junkers și Heinkel, pentru primirea avioanelor He 111 și He 112 de vânătoare și bombardament. Marcând un firav început de modernizare, două escadrile de Heinkel He 112 (Escadrila 51 și 52 din Grupul 5 Vânătoare) sunt semnalate într-un raport asupra capacității operative a aviației la 12 august 1939.

Achiziționate din Anglia în baza creditului de garanție 1939 de 5.612.000 lire, prin contractul din 14 noiembrie 1939 și montate la Pipera în prima parte a anului 1940, douăsprezece aparate Hawker Hurricane vin să se adauge celor 121 de PZL-uri și Heinkel 112 B.

1 iunie 1940, ia ființă Grupul 7 Vânătoare format din Escadrila 53, echipată cu cele 12 Hurricane sosite în 1939 și Escadrila 57 încadrată cu Emil-urile finisate la Pipera concomitent cu montarea Hurricane-urilor.

7 iunie 1940. Se înființează și se organizează Grupul 6 Vânătoare cu avioane P.Z.L. 24, format din Escadrilele 62 și 63.

După câteva zboruri sumare pe un P.Z.L. 24 cu care nu se făcuse nici măcar o tragere, avionul nefiind armat încă, comisia prezidată de comandorul Gheorghe Jienescu s-a calificat drept excelent instrument de război. Excelentul instrument de război însă a părăsit ringul, fiind accidentat, la 8 decembrie 1937, din cauza motorului (I.A.R. K 14, n.n.). La 14 decembrie 1937 primul raport al Escadrilei de experiență asupra încercărilor în zbor a celui de-al doilea P.Z.L. 24 semnala vibrații exagerate și riscante ale aripilor, care, dacă se mențin continuu, vor duce sigur la rupturi. Inginerul și pilotul trimiși de casa PZL din Varșovia au stabilit că vibrațiile se datorează motorului K 14 fără reductor. Aflăm din discuțiile cu acești delegați că guvernul polonez nu construia acest avion pentru a-l pune în serviciu.

În tot acest timp, paralel cu efortul de constituire a forței românești de vânătoare, proiectul unui avion autohton, început și abandonat în 1936 și reluat în secret în 1937, se finalizat cu zborul de probă din aprilie 1939 - al primului prototip al I.A.R.-ului 80.

Un document semnat de generalul aviator de escadră Constantin Celareanu la 12 iunie 1940 în cadrul ipotezei 32, prevedea la punctul 3: începerea construcției avionului Savoia 79 în urgență și amplificarea efortului pe avionul de vânătoare I.A.R 80, pentru a putea fi înlocuite P.Z.L.-urile.

30 august 1940. Un document, redactat pe baza constatărilor de pe teren, relativ la construirea I.A.R.-ului 80 sublinia dificultățile create de calitatea motorului K 14 1000 A și de faptul că atelierele SEMAT nu au livrat încă trenurile de aterizare pentru avioanele Savoia 79 și I.A.R. 80.

14 ianuarie 1941. Ordinul Statului Major al Aerului nr. 1590/1941 hotărăște trecerea piloților Flotilei 2 Vânătoare pe avionul I.A.R. 80 în vederea dotării cu astfel de avioane. Câte cincisprezece piloți din Grupurile 5 și 6 dintre cei mai antrenați pe avioane P.Z.L. sunt desemnați în acest scop, folosindu-se ca avioane intermediare Taifun-ul și Hawk-ul.

22 februarie 1941. S-au adus pe calea aerului primele douăzeci avioane I.A.R. 80 în vederea încadrării Flotilei 2 Vânătoare cu astfel de avioane și formarea Grupului 8 Vânătoare.

6 martie 1941. Dintre avioanele ce au echipat Grupul 8 Vânătoare între 6 martie 1941 - 27 septembrie 1942, registrele istorice ale Grupului Flotilei 2 Vânătoare citează I.A.R.-urile 80 cu nr. 2, 5, 8, 9, 15, 18, 20, 21, 22, 24, 25, 27, 29, 32, 33, 34, 35, 39, 41, 42, 45, 47, 49, 50, 55, 58, 60, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71, 73, 82, 87, 88, 195, 196, 197, 201, 209, 211, 212 și 216, precum și I.A.R.-urile 81 nr. 94, 96, 99, 155, 162, 165, 167, 172, 174, 231, 232 și 239.

29 martie 1941-5 aprilie 1941. La Constanța au loc trageri de experiență cu I.A.R.-ul 80.

15 aprilie 1941. Grupul 8 Vânătoare, format din Escadrilele 59 și 60, este primul echipat - conform documentelor Flotilei 2 Vânătoare cu I.A.R.-uri 80.

Denumire sub care sunt cunoscute în lumea zburătorilor avioanele Messerschmitt Me 109 E.

Carnetul de zbor și însemnările adj. av. Anghel Niculescu, precum și declarațiile unor piloți atestă echiparea cu I.A.R.-uri 80, tot în 1941, și a Escadrilei 52 din Grupul 5 Vânătoare.

10 mai 1941. 80-urile Grupului 8 Vânătoare au produs surpriza ieșind prima oară la defilare și prin noutatea lor.

21 mai 1941. La Târgșor, în poligonul amenajat pe Valea Prahovei, încep tragerile de instrucție cu 80-urile Grupului 8 Vânătoare.

Vara marilor confruntări

Căutând Ploieștiul, Liberatoarele colonelului Halverson fac cunoștință la 12 iunie 1942 cu reprezentanții Grupului 8 Vânătoare: adjutantul aviator de rezervă Vasile Pascu cu 80-ul lui. Scorul deschis în zona acestei zile din iunie - prin Liberatorul doborât în apropierea de Viziru - va crește continuu pentru ambii combatanți începând cu 1 august 1943, când incursiunea Liberatoarelor decorate de la Benghazi va inaugura cel mai sângeros capitol al războiului nostru aerian și înclestarea cea mai dură pentru 80-uri și pentru piloții lor.

Pilotat de sublocotenentul aviator Carol Anastasescu, un alt 80, unul din cele intrate în luptă acum, la începutul lui august 1943, atinge calea unașilor veniți să închidă Germaniei robinetele petrolului românesc pustind țara. Grindina dezlănțuită de armele I.A.R.-ului său dă gata un bombardier. Rămas fără muniție și arzând se trezește vânat de un Liberator care revarsă asupra lui focul tuturor turelelor ce pot fi îndreptate spre el. Botul monstrului crește apocaliptic și dispare în infernul vitezei cu peste 600 km pe oră.

Era doar începutul...

4 aprilie 1944. Circa 170 de Liberatoare din Grupurile 376, 449, 96, 450, 451, decolând la 10.30 de la San Pancrazio, Grotoglie, Brindisi, Manduria, intrau în țară pe la Cetate și îndreptându-se pe la nord de Caracal se îndreptau spre Lungulețu, punctul inițial de atac. De aici, luând direcția 115 cap compas, ce coincidea cu traseul C.F.R. pe porțiunea Triaj-Gara de Nord, bombardierele au lovit de la 6.500-7.000 m la 13,45 Atelierele C.F.R. Gara de Nord și Triajul cu 2.532 de bombe explozive (din care 166 nu au explodat) și cu 20 incendiare. Superprecauții determinate de necesitatea de a nu rata lovitura i-au condus Statul major al Armatei 15 aeriene la decizia eșalonării grupului de atac pe trei coloane. Coloana centrală trebuia să acopere întreaga rețea de cale ferată, precum și ansamblul de stabilimente aflate în complexul feroviar al Capitalei. Cele două coloane paralele urmau să desăvârșească opera coloanei centrale, zdrobind în special Atelierele C.F.R. și Triajul. În realitate, ele au zburat peste Calea Griviței și Șoseaua Crângași. Înscriindu-se într-un viraj pe dreapta după depășirea perimetrului Gării de Nord- pe drumul de întoarcere ce duce din sudul Bucureștiului, peste Calafat, spre Vidin bombardierele s-au scuturat peste Cotroceni bombele rămase înțepenite prin lansatoare, în urma lor, 2.673 de morți și 2.341 de răniți deschideau partida românească din monstruoasa contabilitate a războiului. Mulțimile masacrate pe peroanele Gării de Nord - și în trenurile militare surprinse în stație și în Triaj - s-au adăugat locuitorii Giulești, Griviței, Cotroenilor. Alte 217 bombe au căzut peste 26 de localități din județele Ilfov, Vlașca, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Argeș și Romană de pe avioane aflate în dificultate.

Se deschidea capitolul marilor confruntări.

Angajarea 80-urilor în luptă a început cu decolarea, la 13,22, de pe Roșiori-de-Vede, a 24 dintre avioanele Grupului 1 Vânătoare, a celor 33 din Grupul 6 Vânătoare decorate la 13.30 de pe Popești-Leordeni și încă 11 I.A.R.-uri 81 C din Escadrila 57 a Grupului 7 Vânătoare de la Pipera, ridicate în aer împreună cu șapte Messerschmitt-uri 109 ale aceluiași grup. „Aviația de vânătoare română a opus o puternică rezistență, atacând cu violență valurile de Liberatoare, apropiindu-se uneori până la douăzeci-treizeci metri de inamic, urmărind distrugerea lui cu orice risc."

5 aprilie 1944 - Masacrul început la 4 aprilie continuă. Circa 200 B24 și B.17 din escadrele 247 atacă Ploieștiul, protejate la venire de P. 38 și de P. 47 pe drumul de întoarcere. Intervenția vânătorilor din apărarea teritoriului s-a soldat cu 15 avioane americane doborâte... Forța mereu crescândă a aviației Statelor Unite va impune I.A.R.-ului 80/81 în cele 35 de incursiuni ce vor urma eforturi inimaginabile. Bătrâne și obosite, exploatate până la epuizare în cel de-al patrulea an al existenței lor, I.A.R.-urile 80/81 s-au bătut eroic, înscriind în istoria aviației noastre militare o pagină pe cât de dramatică, pe atât de eroică.

10 aprilie 1944. Sub focul bombardierelor Armatei a 15-a aeriene americane, inspecția făcută la Grupul 2 Vânătoare constată printre altele existența unui material armat pentru război, bun și gata pentru utilizare (...), personal insuficient și neinstrruit (...), încadrarea cu personal tehnic slabă.

17 aprilie 1944 - Ca urmare a inspecției, una dintre primele măsuri este ordinul Comandamentului Forțelor Aeriene nr. 220 conform căruia personalul Escadrilei 49 Vânătoare va încadra Escadrila 67 din Grupul 2 Vânătoare.

19 aprilie 1944, orele 16,00. Grupul 2 Vânătoare intră în alarmă pe Pipera cu Escadrilele 65 și 66 venite de la Ianca și cu Escadrila 58 Vânătoare de la Grupul 7 Vânătoare.

Prin documentul secret înregistrat la Ministerul Aerului și Marinei sub nr. 148/c se face cunoscută intenția de a se constitui o escadrilă de avioane-sondă dotată cu I.A.R.-uri 80. În acest scop, Atelierul de reparații de campanie terestre și hidro din Brașov urmează să experimenteze posibilitatea montării -pe I.A.R.-ul 80- a unor aparate foto de 20/30, respectiv 50/30, precum și a stației radio Fu.G. 17.

21 aprilie 1944. Ridicate în aer, la 11.20, în întâmpinarea celor circa 210 Liberatoare ale grupurilor 455, 454, 456 și 459, din Escadra 304 americană de la Cerignola-Giulia, puternic escortate de Mustang-uri, douăzeci și șase dintre 80-urile Grupului 1 Vânătoare de pe Roșiori-de-Vede primesc ordin să spargă plafonul, în careul TM6 împrăștiindu-se, la spargerea plafonului patrulele sunt atacate de vânători inamici aflați deasupra plafonului. Cad în luptă cinci dintre piloții grupului, în frunte cu căpitanul aviator Grigore Musicescu. Alți doi piloți se salvează: unul sărind cu parașuta, celălalt aterizând fără tren.

9 mai 1944. În tabelul cu situația unităților de aviație I.A.R.-ul 80/81 echipează: Escadrilele 65, 66 și 67 din Grupul 2 Vânătoare. Escadrilele 45, 46 și 49 din compunerea Grupului 4 Vânătoare. Escadrilele 43, 63 și 64 ale Grupului 1 Vânătoare: Escadrilele 58, 59, 61 și 62 din Grupul 6 Vânătoare, Escadrilele 51 și 52 din subordinea Sectorului 3 Vânătoare, Escadrila de alarmă a Școlii de Vânătoare de la Ghimbav, patrula de alarmă de la fabrica I.A.R. Brașov în care zbura inginerul aviator Alexandru-Dudu Frm.

12 mai 1944. Grupul 2 Vânătoare primește ordin de deplasare pe terenul Petroșani-Prahova.

13-14 mai 1944 - O notă informativă pentru S.S. Aer cerea să se studieze înlocuirea Grupului 7 Vânătoare (Me 109) aflat pe frontul Moldovei cu un grup de I.A.R. 80 (...). Înlocuirea cu Grupul 4 Vânătoare I.A.R. 80 neputând să asigure același randament la apărarea teritoriului din cauza plafonului redus de luptă nu poate lupta la 6.000 m și peste această altitudine.

Ordinul nr. 41.633 T face cunoscut Comandamentului Sectorului 2 Vânătoare că, pentru verificarea informației conform căreia un avion american a fost forțat la aterizare în apropierea satului Baleni, doi ofițeri din Comandamentul Școlilor și Centrelor de Aeronautică dispersat în apropiere s-au deplasat la fața locului, unde au constatat cu uimire că avionul american era un... Messerschmitt Me 110 german, din Escadrila de Vânătoare de noapte stationată pe Otopeni. Urmărind, neobservat, formațiile de bombardiere americane ce se îndreptau spre Ploiești, la 24 aprilie 1944, și comunicând prin radio date relative la evoluția raidului, Messerschmitt-ul s-a trezit atacat de o patrulă de 80-uri și forțat la aterizare.

19 mai 1944. Raportul secret nr. 1851 al Direcției Tehnice Aeronautice citează referitor la cauciucurile pentru avioanele I.A.R. 80: o adresă prin care BANLOC comunică că nu a primit încă confirmarea dacă noile cauciucuri ptr. I.A.R. 80, greutate sporită, sunt bune sau nu și deci nu pot începe fabricarea în serie.

28 mai 1944, orele 9.30 - Grupul 2 Vânătoare decolează cu opt avioane ale Escadrilei 65 și șase ale Escadrilei 66, aterizând pe Gherăești-Bacău pentru a înlocui Grupul 7 Vânătoare, care însă va mai rămâne câteva zile pe Gherăești. Prin Ordinul de zi nr. 215 din 28 mai 1944, Grupul 2 Vânătoare intră sub comanda Corpului 1 Aerian.

29 mai 1944. Sosesc venind de la Ianca 12 avioane ale Escadrilei 67.

3 iulie 1944. Raportul 872/c asupra conferinței din 15 iunie de la S.S. Aer remarcă existența în apărarea teritoriului, la 4 aprilie, a 115 avioane de vânătoare din care, la 24 iunie, mai existau doar 50. Dintre ele, 34 erau complet distruse. 33 de piloți periseră în luptă... În aceste condiții, se hotărăște scoaterea I.A.R.-ului 80 de la apărarea teritoriului. Grupul 6 va începe trecerea pe G-ul 6.

5 iulie 1944. În urma pierderilor suferite în luptele aeriene cu avioanele Armatei a 15-a USAAF, pentru completare, Grupul 6 primește de la Grupul 1 Vânătoare I.A.R.-urile 81 C nr. 195, 214, 292 și 298.

29 iulie 1944. Unitățile de I.A.R. 80/81 erau dislocate astfel: Grupul 2 Vânătoare (cu Escadrilele 65, 66, 67)-la Gherăești-Bacău, Grupul 4 Vânătoare (cu Escadrilele 45, 46, 49) pe Urleasca; Grupul 1 Vânătoare (cu Escadrilele 43, 63 și 64) și Grupul 6 Vânătoare (cu Escadrilele 59, 61 și 62) pe Popești-Leordeni, Escadrila de alarmă a Școlii de Vânătoare-pe Ghimbav, patrula de alarmă de la fabrica I.A.R. -pe Brașov, Comanda Școlilor și Centrelor de Aeronautică -pe Bălteni-Prahova.

11-12 august 1944. Repartizate Grupului 2 Vânătoare, sosesc de la Flotilă patru și respectiv șase avioane I.A.R. 81 C.

18 august 1944. Circa 1000 de bombardiere plus vânătoarea de escortă atacă Ploieștiul și Câmpina. Celor aproximativ trei sute de avioane de vânătoare adverse li s-au opus 46 de avioane (27 românești). După începerea luptei se comunică de la stația de radio a Sectorului 2 Vânătoare să se evite vânătoarea inamică, ordinul parvine târziu, când deja Grupul 9 se angajase într-o luptă acerbă. Comandantul Grupului, cpt. av. Șerbănescu Alexandru (...), este atacat și doborât consemnează Registrul istoric al Grupului 9 Vânătoare. Documentele Grupului 6 n-atestă prezența în această înclestare. I.A.R.-urile 80 n-au mai participat la luptă...

19 august 1944. La conferința de la S.S. Aer s-a avansat ideea ca unitățile de vânătoare să nu mai intervină în apărarea teritoriului până ce nu vor fi dotate cu un material modern și până ce raportul cantitativ de forțe va avea o valoare care să permită angajarea luptelor în condiții acceptabile.

21 august 1944. Printr-un document secret al Ministerului Aerului și Marinei care citează hotărârea luată în conferința de la 7.VIII. (...) de a nu se mai angaja vânătoarea, chiar dotată cu Me 109 G.6, atât timp cât nu s-a completat dotarea tuturor Grupurilor cu alt avion.

I.A.R.-ul 80/81 este practic eliminat din sistemul apărării teritoriului pentru a nu risipi să urmărească, fără nici un rezultat, aviația noastră de vânătoare pierzând și cei mai buni piloți... (subliniat n.). Cu trei zile înaintea 18 august căzuse în luptă căpitanul Alexandru Șerbănescu. La 28 iunie căzuse doborât de Mustang-uri căpitanul aviator Parsifal Ștefănescu din Grupul 6 Vânătoare, care la 23 iunie pierduse și pe căpitanul comandor Sandu Ion. În aceeași zi, Grupul 7 pierde pe căpitanul Virgil Trandafirescu. Grupul 9 Vânătoare pierdea, la 24 iunie, pe adjutantul aviator de rezervă Constantin Lungulescu, la 26 iulie, căpitanul aviator Gheorghe Popescu-Ciocănel, adjutantul stagiar aviator Emil Bălan, adjutantul Pavel Turcanu și adjutantul stagiar Alexandru Economu cad în lupta angajată la verticala comunei Ivești-Tecuci, iar adjutantul major Ion Mucenică și adjutantul ser Andrei Rădulescu sunt grav răniți și scoși din luptă. La numai câteva zile, la 31 iulie, locotenentul aviator Dinu Pistol este și el doborât. Sunt scoși din luptă la 8 august sublocotenentul aviator Ion Milu și adjutantul aviator Mitulică Enciu.

Unul din neobișnuiții luptători și vânători ce au contribuit la sporirea faimei aviației de vânătoare române adjutantul major Ion Panaitescu cade în luptă la 10 august... Sunt doar câțiva dintre piloții de elită a aviației noastre de vânătoare, a căror pierdere sau scoatere din luptă a determinat măsurile amintite.

22 august 1944. Seara. Grupul 2 primește ordin de deplasare pe Matca. Din cauza plecării pripite, multe materiale vor rămâne pe teren....

23 august 1944. Până la orele 11, toate cele 21 de avioane au aterizat pe Matca. Dintre avioanele grupului, două au rămas pe Bacău și unul pe Roman, fiind indisponibile.

Orele 14,00 se ordonă deplasarea pe Urleasca. Avioanele nealimentate trec pe la Tecuci pentru a-și face plinul cu carburant.

La ora când se proclamă armistițiul grosul Grupului 2 Vânătoare, 19 avioane și 19 piloți, se afla pe Urleasca.

Astfel a sfârșit înclestarea cea mai dură pe care 80-urile au străbătut-o însângerate și carbonizate, dar demne, lăsând adversarului, prin felul cum au fost mânuie de piloții români, o amintire de neuitat.

La încheierea campaniei, avioanele Flotilei 3 Vânătoare Galați, se aflau:

Grupul 2 Vânătoare avea 304, 312, 317, 349, 355, 402, 406, 407 și 409 disponibile pe Matca, la Escadrila 65; 411 și 412 indisponibile pe Matca, 403 indisponibil pe Urleasca. Escadrila 66 avea disponibile pe Matca pe: 353, 356, 413, 417, 419, 422, 442 și pe 420 indisponibil. 441 era indisponibil pe Roman. 351 și 423, indisponibile pe Tecuci, 421 dispăruse în lupta aeriană la 22 august 1944. Escadrila 67 Vânătoare avea pe 244, 433, 444, 446, disponibile pe Matca,

I.A.R.-ul 81 M nr. 91 indisponibil. 314, 445, 389, 429 și 435 dispăruseră în luptele din 20-21 august 1944.

Grupul 4 Vânătoare avea în efectivul Escadrilei 45 - Urleasca pe 317, 323, 338, 339, 340, 378, 380 și 382, pe 92, 94, 173, 151 I.A.R 81 M disponibile, iar 128 indisponibil. Escadrila 49 avea, pe Urleasca, M-urile 104, 169, C-urile 308, 330, 345, 358, 391 și 394 disponibile. Erau indisponibile C-urile 313 și 357 la Horăști, 390 la Tighina. Escadrila 45 avea pe Urleasca C-urile 306, 319, 326, 368