VÂNAT ȘI VÂNĂTOR YOKOSUKA MXY-7 „OHKA"

Proiectul japonez „Ohka" este aproape similar cu cel german Fieseler Fi-103 Reichenberg-IV: o bombă zburătoare pilotată. Dar, spre deosebire de Reichenberg-IV, la care pilotul trebuia să părăsească bomba înainte de lovirea țintei, Ohka era o armă proiectată din start pentru corpul de piloți kamikaze. O armă proiectată pentru sinucidere!

În anul 1944, oficialitățile japoneze devin conștiente că situația în cadrul operațiunilor din oceanul Pacific a devenit de așa natură încât în curând insulele Japoniei vor deveni teatru de război, iar viața împăratului și a poporului japonez vor fi puse în pericol. Iar Marina Imperială nu era în stare ca, prin metode clasice, să oprească înaintarea americanilor. În aceste condiții se ia decizia de a se înființa detașamente de piloți kamikaze. Sub devize ca „să ne dăm viețile pentru împărat", „Moartea mea pentru viața Japoniei" sau „Un om o navă", mulți piloți japonezi au plecat de bunăvoie într-un ultim zbor. La început au obținut unele succese, dar cu timpul apărarea antiaeriană a navelor americane s-a îmbunătățit, antrenamentul japonezilor a scăzut și tot mai puțini kamikaze ajungeau la țintele lor. Inițial, unitățile kamikaze au fost dotate cu avioane normale adaptate pentru misiunile sinucigașe. Sub un avion de vânătoare Zero se prindea o bombă, rezervorul era umplut iar pilotul pleca în căutarea țintei. Dacă nu o găsea, se întorcea înapoi, deși aceasta era o mare rușine. Mai târziu, lipsa de benzină a făcut ca rezervoarele să fie alimentate numai pentru dus! A dispărut astfel pericolul ca un pilot să fie dezonorat, deoarece pur și simplu nu se mai putea întoarce! S-a luat apoi și măsura de a încuia piloții în carlingă, pentru a nu putea sări cu parașuta și să abandoneze misiunea. Apoi, piloți de vânătoare bine antrenați, în avioane de vânătoare normale și cu rezervoarele pline, însoțeau grupurile de kamikaze în misiune, făcând imposibilă orice eschivare de la misiune!

Ulterior, unitățile kamikaze au fost dotate și cu aparate proiectate special pentru astfel de misiuni. Unul dintre aceste aparate a fost Yokosuka MXY-7 „Ohka" (Floarea de vișin).

Ohka Md. 22 avea un motor cu reacție de tip motocompresor (sistem Campini) tip Tsu-11 cu puterea de 1,98 kN, antrenat de un motor cu piston în 4 timpi Hitachi. Încărcătura de luptă era redusă la 600 kg. Avionul purtător era bombardierul P1Y1 Ginga. Au fost fabricate 50 exemplare de către firma Aichi, dar nu au fost folosite operativ datorită sfârșitului războiului.

La arsenalul de la Yokosuka s-au mai realizat alte variante Ohka:

Ohka Md. 33. Motor cu reacție de tip Ne-20, cu puterea de 4,6 KN. Încărcătura de luptă de 900 kg. Avion purtător G8N1 Renzan. Nu s-a produs în serie.

Ohka Md. 43 A. Model cu aripi rabatabile, pentru folosirea de pe submarine. Rămas în stadiul de proiect.

Ohka Md. 43 B. Model cu rachetă auxiliară pentru decolare, în vederea lansării de pe catapulte terestre. Rămas în studiu de proiect.

CUIRASATUL U.S.S. „IDAHO" (BB-42)

DATE TEHNICE Deplasament maxim: 36 000 tone Lungime totală: 190,2 metri la linia de plutire: 182,9 metri Lățime: 32,4 metri Pescajul: 10,4 metri Instalația de forță: 6 cazane Bureau Express și 4 turbine cu abur Westinghouse, cu putere totală de 40 000 CP Viteza maximă: 21,5 noduri Plinul de combustibil: normal: 22 000 tone, maxim: 32 770 tone Echipaj în situație de luptă: 1930 oameni Grosime blindă, la punte: 38 mm, 152 mm, 102 mm la linia de plutire: 356-203 mm la turnul de comandă: 406 mm la turelele artileriei principale: 457-127 mm sub linia de plutire: 356 mm în zona cazanelor: 406-234 mm

Armament (la începutul anului 1945): 4 turele cu câte 3 tunuri L50 de 356 mm 10 turele cu câte un tun L38 de 127 mm 10 turele cu câte două tunuri AA cu două țevi Bofors de 40 mm 43 tunuri AA Oerlikon de 20 mm O catapultă cu un hidroavion Vought OS-2U Kingfisher

VOPSIRE Albastru închis (Navy blue) părțile interioare ale suprastructurilor, punțile inferioare de la suprastructuri, carena deasupra liniei de plutire. Gri deschis suprastructurile de la primele punți în sus, coșul, piesele de artilerie, catargele, piesele de pe punți, extradosul hidroavionului. Alb numerele tactice. Negru linia de plutire, partea de sus a coșului, numerele tactice și instalația ancorelor. Lemn natural, cu liniile scândurilor punțile principale și punțile de la suprastructuri. Gri-albastru închis puntea spardeck și punțile structurilor de pe spardeck. Albastru deschis intradosul hidroavionului. Roșu carena sub linia de plutire și lumina de poziție stânga. Verde lumina de poziție dreapta. Culoarea alamei elicele.

În 1914, US Navy (United States Navy - Marina Militară a Statelor Unite) a lansat un program de construire a noi nave de luptă, necesare modernizării forțelor navale. Printre acestea, se prevedea construirea a două noi cuirasate: USS (United States Ship - Nava a Statelor Unite) New Mexico (BB-40) și U.S.S. Mississippi (BB-41). Cum în iulie 1914 au fost vândute Greciei două cuirasate vechi, USS Mississippi (BB-23) și USS Idaho (BB-24), s-a hotărât construirea a încă unui cuirasat din clasa New Mexico cu numele U.S.S. Idaho (BB-42), pentru ca numele să nu dispară din lista flotei.

Cuirasatele din clasa New Mexico erau o variantă îmbunătățită și înfrumusețată a clasei Nevada (din care mai făcea parte și Pennsylvania). Blindajul era îmbunătățit, calibrul artileriei principale a crescut la 356 mm. Au fost primele nave americane care aveau etrava prelungită în față, ceea ce va deveni o caracteristică a navelor americane produse în anii 1915-1933.

Construcția lui Idaho a început pe 20.01.1915 la New York Shipbuilding Co. din Camden. Lansarea la apă s-a făcut pe 30.06.1917, iar montajul final a fost terminat pe 24.03.1919.

În anii '30, Idaho și-a făcut serviciul în Pacific. În septembrie 1933 a intrat în reparații la șantierele de la Norfolk, reparații ce vor dura până în octombrie 1934. În cadrul acestor reparații s-au făcut și unele modificări: au fost modificate catargele, au fost eliminate lansatoarele de torpile, a fost îmbunătățit blindajul punților și s-au schimbat cazanele și turbinele. De-a lungul bordurilor s-au montat plase contra torpilelor. A fost modificat turnul de comandă din proră, iar coșul a fost înălțat. Au fost executate modificări și asupra sistemelor de armament. Astfel, unghiul de ridicare al tunurilor de 356 mm s-a mărit de la 15° la 30° și a fost montat un sistem modernizat de conducere a focului pieselor de artilerie. În același timp au fost modernizate și „New Mexico" și „Mississippi", cele trei cuirasate devenind, până în 1941, cele mai frumoase nave ale marinei S.U.A.

În iunie 1941, Idaho, având baza în Islanda, executa așa numitele patrulări de neutralitate în Atlantic. Dar pe 07.12.1941, japonezii atacă prin surprindere baza navală americană de la Pearl Harbor, din Hawaii, scoțând din luptă întreaga flotă de cuirasate a Statelor Unite. Pentru a întări forțele navale din Pacific, Idaho este transferat în ianuarie 1942 la Pearl Harbor, de unde va executa patrulări în zona Hawaii până în iulie 1942.

Din octombrie 1942 este supus la alte reparații și modificări la șantierele navale de la Puget Sound. În mai 1943 participă la operațiunile din insulele Aleutine, iar la sfârșitul anului face parte din gruparea de nave care sprijină cu foc debarcările pe insulele Tarawa și Makin. În 1944, asigură, împreună cu alte nave, pregătirea de artilerie a debarcărilor pe insulele Kwajalein, Majuro, Saipan, Guam și Peleliu, iar începând din octombrie și până la începutul lui 1945 intră din nou în reparații la Puget Sound.

În februarie și martie bombardează Iwo Jima, iar în timpul luptelor pentru Okinawa, pe 12 aprilie, este lovit de un avion kamikaze și este retras pentru reparații, dar revine la Okinawa pe 02 septembrie. În ziua capitulării Japoniei, pe 02.09.1945 se află în rada portului Tokyo.

În tot cursul războiului, artileria de pe Idaho (ca de altfel și cea de pe alte cuirasate americane) a fost folosită doar pentru susținerea cu foc a debarcărilor pe insulele și atolii din Pacific. Idaho nu a fost angajat niciodată într-un duel de artilerie cu vreo navă puternică inamică (cuirasat sau crucișător).

Idaho a ieșit din serviciu pe 07.07.1946, iar pe 16.09.1947 este șters din listele flotei. În noiembrie 1947 este vândut firmei Lipsett Inc. ca fier vechi. Demontarea cuirasatului, la șantierele Newark, va dura până în iulie 1948.

În 1944, un ofițer din Marina Imperială japoneză, Mitsuo Ohta, elaborează un proiect pentru o bombă zburătoare pilotată, cu motor rachetă, pentru unitățile kamikaze. Proiectul a fost definitivat cu ajutorul Institutului de Aviație din cadrul Universității din Tokyo și înaintat pentru construirea în serie la Dai-ichi Kaigun Gijitsusho Yokosuka (Arsenalul de Aviație al Marinei Militare din Yokosuka). Responsabili pentru construcție erau Masao Yamana, Tadanao Mitsugi și Rokuro Hattori. Bombei i se dă indicativul MXY-7 și numele de cod în marină „Ohka" (Floarea de vișin). Practic, era un avion mic și simplu. Fuzelajul, metalic, de secțiune circulară, avea în bot încărcătura de luptă (1200 kg), la mijloc postul de pilotaj, foarte sumar echipat, iar în spate trei motoare rachetă cu combustibil solid Type 4 Mark 1 Model 20. Motoarele puteau fi aprinse pe rând sau toate odată. Ardeau 8-10 s și dădeau o putere de 7,9 KN. Aripile și ampenajele erau din lemn și acoperite cu placaj. Nu avea tren de aterizare. Lacătul cupolei carlingii nu se putea deschide decât din exterior. Modul de utilizare a unei Ohka era următorul: transportul în zona țintei se făcea cu un bombardier Mitsubishi G4M2e „Betty". Desprinderea de bombardier se făcea la 40-80 km de țintă, la o înălțime de 3500-4000 m și la o viteză de 320 km/h. Apoi, Ohka se îndrepta spre țintă în zbor planat, sub un unghi de 50 grade. Pe porțiunea finală a traseului se aprindeau motoarele iar apoi se intra în picaj spre țintă (de obicei portavioane sau mari nave de linie). Viteza în picaj depășea 800, chiar 900 km/h.

Modelul acesta a intrat în producție de serie sub denumirea Ohka Model-11. Primele 10 exemplare au fost gata de probe la sfârșitul lui 1944. Prima probă de zbor, fără motor, a avut loc în octombrie, iar prima probă cu motor în noiembrie. În timpul probelor s-a atins viteza de 645 km/h la 3500 m înălțime. S-au fabricat 755 Ohka Md. 11, din care 155 de exemplare Yokosuka și 600 la arsenalul de la Kasumigaura. Prima utilizare operativă a avut loc în data de 21 martie 1945 și s-a terminat cu un dezastru: detașamentul, compus din 16 avioane purtătoare G4M2e și 30 de avioane Zero în escortă, a fost interceptat de avioane de vânătoare americane. Ohka au fost lansate de la o distanță prea mare și nu au reușit să ajungă la ținte. Toate cele 16 „Betty" și 15 „Zero" au fost doborâte. Mai apoi s-au obținut și succese: 1 aprilie, Ohka au avariat grav cuirasatul USS „West Virginia", crucișătorul USS „M.L. Abel" și 3 nave de transport.

Pentru antrenamentul piloților s-au produs 50 Ohka K-1. Acestea erau asemănătoare cu Ohka Md. 11, dar nu aveau motor, iar încărcătura de luptă era înlocuită cu un tanc de balast cu apă.

Ohka Md. 11 avea unele neajunsuri: o viteză destul de mică, ce o făcea vulnerabilă la aviația de vânătoare și la tragerile cu artileria AA, și o rază de acțiune insuficientă, ce făcea necesară intrarea avioanelor purtătoare în raza de acțiune a aviației de vânătoare ce proteja grupările de nave. Pentru a elimina aceste neajunsuri, s-a trecut la elaborarea unei variante mai perfectionate, care a primit numele Ohka Model 22.

Ohka Md. 43 K-1 KAI. Variantă de antrenament cu două locuri, instructorul fiind dispus în locul încărcăturii de luptă. La fel ca și Ohka K-1, avea un tren de aterizare compus dintr-o patină sub bot și două roți. Au fost produse 45 exemplare.

Ohka Md. 50/53. Variantă teleghidată. A rămas în stadiu de proiect.

VOPSIRE ȘI ÎNMATRICULARE Ohka produse în serie (Md. 11; K-1; Md. 22; Md. 43 K-1 KAI) au fost vopsite în albastru deschis. Pe aripi sau pe fuzelaj aveau trecut însemnul național japonez: un cerc roșu (Hinomaru). Pe bot era aplicată emblema Ohka: o floare de vișin albă cu 5 petale, cu un cerc galben în centru și cu marginea roșie. Tot pe bot era trecut, cu negru, numărul de ordine (numai la Md. 11 și Md. 22).

REALIZAREA UNEI MACHETE Singura variantă folosită în luptă a fost Md. 11, deci este cea care prezintă cel mai mare interes. Este și singura pentru care am găsit o fotografie cu o înmatriculare, cea a unei „Ohka" Md. 11 ce se află în prezent într-un muzeu. De asemenea, este și cel mai ușor de realizat. Poate fi realizată ca machetă statică scara 1:72 (scara desenului) sau zburătoare cu motor-rachetă. Firma Italeri-Testors produce un kit scara 1:48 ce cuprinde o rachetă V-1 și o Ohka Md. 11. Nu cunosc kit-uri Ohka la scara 1:72.

DATE TEHNICE Anvergura (mm): Model 11 - 5120, Model 22 - 4120, Model 43 B - 9000 Lungimea (mm): Model 11 - 6100, Model 22 - 6880, Model 43 B - 8160 Înălțimea (mm): Model 11 - 1160, Model 22 - 1150, Model 43 B - 1150 Suprafața portantă (m²): Model 11 - 6, Model 22 - 4, Model 43 B - 13

Greutate (kg): - gol: Model 11 - 440, Model 22 - 545, Model 43 B - 1150 - de zbor: Model 11 - 2140, Model 22 - 1450, Model 43 B - 2270

Viteza maximă (km/h): Model 11 - 650, Model 22 - 445, Model 43 B - 555 Autonomie (km): Model 11 - 37, Model 22 - 112, Model 43 B - 240

grupaj realizat de DAN ILOIU

U.S.S. „IDAHO" (BB-42) 1, 9, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18 - Componente ale turnurilor proră și pupă 2, 5, 11, 20, 21, 22, 23 - Punți la turnurile proră și pupă 3 - Radare 4, 30, 31, 38, 41, 51 - Lumini de poziție 6, 10, 26 - Telemetre optice 7, 19, 27, 28 - Elemente de suprastructură la turnurile proră și pupă 8, 42 - Macarale 24 - Antenă proră 25 - Radar SK 29 - Scări 32 - Coș 33 - Platformă pe coș 34, 35 - Platforme pe spardeck 36, 45, 50 - Platforme tunuri AA Bofors 37 - Proiectoare 39 - Steag 40 - Tamburi cabestane ancore 43 - Catapultă hidroavion 44, 47, 48 - Platforme tunuri AA Oerlikon 46, 49 - Piese pe puntea pupă 52 - Bărci de salvare 53 - Platformele turelelor „A" și „Y" 54 - Platformele turelelor „B" și „X" 55 - Turelă cu 3 tunuri L50 56 - Hidroavion Vought OS-2U „Kingfisher" 57 - Turelă cu 2 tunuri AA Bofors 58 - Turelă cu tun L38 59 - Tun AA Oerlikon 60 - Antenă pupă

Piesa nr. 58, se fac 10 bucăți Piesa nr. 34, se fac 2 bucăți

DAN ILOIU