DE HAVILLAND-98 „MOSQUITO" DAN ILOIU

Perioada celui de-al doilea război mondial a fost o perioadă de mari progrese pentru tehnica de aviație. Intrată în război cu avioane de un tip vechi, unele chiar biplane, aviația a terminat războiul în epoca avioanelor cu reacție. Tehnici de-a dreptul revoluționare au fost puse la punct. Și cu toate acestea, în epoca avioanelor complet metalice a apărut un avion ce ar putea părea anacronic unor necunoscători un avion cu structura de lemn și acoperit cu placaj! Numit, din acest motiv, de către piloții săi „Bucuria termitelor", acest avion a făcut carieră, fiind unul dintre cele mai cunoscute avioane ale marii conflagrații. Numele său „Mosquito"!

Firma De Havilland, care avea o mare experiență în construcția de avioane cu structura din lemn, a început, din vara anului 1938 să studieze posibilitățile de realizare a unui bombardier rapid, neînarmat, a cărui structură de rezistență să fie din lemn. Pornind de la prototipul DH-91 „Albatros" (un bombardier cvadrimotor ce atingea 340 km/h), specialiștii de la uzinele din Hatfield trec la realizarea noului bombardier.

Proiectarea a început în octombrie 1938, sub conducerea lui Geoffrey de Havilland și a inginerilor C.L. Walker și R.F. Bishop. Deoarece firma Rolls Royce scoase noul motor „Merlin", destul de puternic, s-a preconizat realizarea unui bimotor cu aceste motoare. Noul avion a primit indicativul de fabrică DH-98, iar la sfârșitul anului primele proiecte au intrat în discuție la Air Ministry, unde sir Wilfrid Freeman era responsabil cu cercetarea, proiectarea și producția pentru firma De Havilland. Deoarece nu exista o comandă oficială, proiectul a fost catalogat ca o inițiativă privată și nu i s-a acordat o mare atenție.

Începerea celui de-al doilea război mondial, în septembrie 1939, face ca situația să se schimbe radical, Air Ministry începând să se intereseze de proiect. La Hatfield, ritmul de lucru este accelerat, astfel încât, pe 29.12. 1939, proiectul este înaintat către Air Ministry, care lansează specificația B.1/40 pentru noul bombardier. Prima comandă oficială, pentru 50 de avioane, este primită pe 01.03.1940. Interesul pentru avion creștea continuu, datorită faptului că toată lumea se aștepta ca Hitler să încerce o invazie a Angliei. Obiecțiile venite de la Ministry of Supply, care puneau în pericol realizarea avionului, au fost înlăturate de faptul că acesta nu necesita o cantitate mare de materiale strategice.

La De Havilland, proiectul intrase într-o nouă fază. Au fost comandate 3 avioane ca prototipuri și au fost pregătite materialele pentru avioanele de serie. După ce primul prototip a fost montat, războiul intervine pentru a întârzia lucrul! Pe data de 03.10.1940, un Junkers Ju-88A din KG-77 (seria 32-BB), lansează 4 bombe asupra uzinei Hatfield. 80% din materialele pentru avioanele de serie sunt distruse, dar primul prototip (W4050) scapă neatins.

Probele de zbor cu noul avion, numit între timp „Mosquito", au început pe 24.11.1940, la Hatfield, cu probele de rulaj la sol. Pilotul era Geoffrey de Havilland, care în ziua următoare a executat și un zbor de 30 min. Prototipul, vopsit în galben, a atins în acea zi viteza de 352 km/h. Motoarele erau Rolls Royce „Merlin" 21, cu o putere de 1480 CP la 1800 m altitudine.

Primele probe au demonstrat neașteptatele calități de zbor ale avionului. Era ușor de pilotat ca un avion de vânătoare, viteza în zbor orizontal atingea 640 km/h și era cel mai manevrabil avion englez la acea dată. În timpul unei prezentări oficiale a efectuat, cu un motor oprit, o ascensiune perpendiculară și mai multe tonouri, spulberind orice îndoială în privința sa. Interesul RAF pentru utilizarea sa ca bombardier rapid a crescut și mai mult. După ultimele probe la Hatfield, s-a întrevăzut chiar și posibilitatea utilizării lui ca avion de vânătoare.

Versiunea inițială a fost stabilită în consecință: din primele 50 de avioane, 30 au fost comandate ca vânător de noapte. Deși montarea unui armament ofensiv compus din 4 tunuri de 20 mm și 4 mitraliere de 7,92 mm s-a făcut fără dificultate, construcția a fost întârziată datorită faptului că structura de rezistență a trebuit să fie întărită. Prototipul vânător de noapte (W4052) a fost montat la Salisbury, iar pe 15.05.1941 a efectuat primul său zbor.

Al doilea prototip (W4051) a fost montat ca avion de recunoaștere și a efectuat primul zbor pe 10.06.1941. Între timp, prototipul W4050, care terminase probele de fabrică în februarie, absolvise cu succes și probele oficiale.

La De Havilland s-a terminat, în scurt timp, și pregătirea pentru trecerea la producția de serie mare. Era clar totuși că uzinele de la Hatfield nu vor putea asigura singure producția cerută, și în consecință au fost stabilite și alte uzine care să fabrice piese pentru „Mosquito".

Înainte de a începe producția de serie, s-a primit însă un alt ordin de la Air Ministry: din seria de 50 de aparate comandate, 30 vor fi vânători de noapte, 10 de recunoaștere și 10 de bombardament. Versiunea de recunoaștere a primit însă o prioritate mai mare, astfel încât a fost prima produsă, sub denumirea „Mosquito" PR Mk.I. Vânătorul de noapte, următorul produs, a primit indicele NF Mk.II. A mai fost proiectată și o variantă de antrenament cu dublă comandă, T Mk.III, care nu a fost produsă inițial. Varianta de bombardament a primit denumirea B Mk.IV. În urma încercărilor, s-au adus unele modificări față de prototip: gondolele motoarelor au fost alungite și s-au montat flapsuri între acestea și fuselaj. Datorită faptului că Ministry of Supply urgenta livrarea noilor avioane, primele 10 PR Mk.I și 10 B Mk.IV au fost livrate cu gondolele scurte la motoare, primind și sufixul „Seria I". NF Mk.II au fost produse de la început cu gondolele lungi.

Pe la mijlocul anului 1941, primul Grup Experimental de Recunoaștere din RAF a primit primul PR Mk.I, iar pe 17.09.1941, al doilea avion de serie (W4055) a efectuat primul zbor operativ deasupra Franței. 3 avioane de vânătoare Messerschmitt Bf-109 au încercat să-l intercepteze, dar, la 7000 m înălțime, „Mosquito" a scăpat ușor datorită vitezei. De la această dată, unitatea a început să efectueze regulat misiuni de zi deasupra zonelor de N și V ale Franței. Pe 20.09.1941, W4055 a efectuat o misiune de recunoaștere deasupra Germaniei, fotografiind obiective în zona Sylt-Helgoland. Echipajul era format din pilot lt. av. Taylor și navigator serg. Horsfall.

Prima versiune de bombardament folosită operativ de către RAF a fost B Mk.IV Seria II. Putea transporta 4 bombe de 500 livre. La o greutate maximă de aproape 10 t, B Mk.IV Seria II atingea, la 5200 m, 610 km/h. Viteza ascensională la nivelul mării era de 8 m/s, iar la plafonul operațional de 8800 m ajungea în 22,5 minute.

În primăvara anului 1942, No. 105 Sqdn stationată la Marham, era pregătită să facă trecerea de pe avioanele Bristol „Blenheim" cu care era echipată pe „Mosquito". Primește în scurt timp avioanele, iar pe 31.05.1942, 4 avioane „Mosquito" ale unității execută prima lor misiune de luptă, atacând obiective din orașul Köln. Această misiune de zi, adânc în teritoriul german, a fost un succes total. Vânătorii germani, aflați departe, nu au reușit interceptarea, iar Flak-ul practic nu a deranjat avioanele care au trecut la mică înălțime și cu viteză mare.

După această misiune, RAF a dezvoltat o nouă tactică pentru „Mosquito", constând în atacarea de obiective importante, de dimensiuni mici, în adâncimea teritoriului inamic. Astfel, în septembrie 1942 No. 105 Sqdn. execută un atac asupra sediului Gestapo-ului din Oslo, aflat chiar în centrul orașului și dificil de lovit datorită locuințelor din jur. Misiunea a fost îndeplinită. Sediul Gestapo-ului a fost distrus, dar se pare că un avion, avariat în cursul atacului, a lovit cu bombele sale și unele locuințe. Pe 31.01.1943, No. 105 Sqdn. a efectuat prima misiune asupra unor ținte din zona Berlin.

În cursul anului 1942, NF Mk.II intră în dotarea escadrilelor de vânătoare de noapte din RAF, care aveau în dotare în principal Bristol „Beaufighter". NF Mk.II avea două motoare „Merlin" 21 și armamentul de 4 tunuri și 4 mitraliere. În plus, avea un radar A.I. Mk.IV sau V cu antene în bot și pe aripi. Prima misiune, deasupra Angliei, a fost executată în noaptea de 28/29 mai 1942. În următorii 3 ani, vânătorii de noapte „Mosquito" au doborât peste 600 avioane germane. De asemenea, ele au mai asigurat și escorta pe timp de noapte a bombardierelor engleze în misiune deasupra Germaniei.

În 1942 apare ideea creării unei variante mai puternic înarmată. Aceasta având indicele FB Mk.VI, avea combinate armamentul lui NF Mk.II și B Mk.IV. Datorită creșterii greutății, a fost necesară întărirea trenului de aterizare. Motoarele erau de tip „Merlin" 25 de 1640 CP. Cu 1000 livre de bombe, FB Mk.VI atingea 600 km/h. În mai 1943, No. 418 Sqdn. a primit primul avion de acest tip. Rezultatele în exploatare fiind bune, s-a trecut la producerea lui în serie. La cererea Coastal Command, De Havilland a realizat o variantă mai puternic înarmată a lui FB Mk.VI, cu indicele FB Mk.XVIII, cunoscută și sub numele „Tse-Tse". Armamentul consta din 4 bombe de 500 livre, 8 rachete de 60 livre sub aripi, 4 tunuri de 20 mm și un tun de 57 mm, tip „Molins", cu 25 proiectile, în bot. Acest armament era destinat combaterii țintelor navale. Primul zbor a avut loc pe data de 08.06.1943, iar botezul focului a unei luni mai târziu. S-au fabricat 27 aparate, folosite în special împotriva submarinelor și distrugătoarelor germane.

Pentru combaterea avioanelor de bombardament sau recunoaștere de mare altitudine Junkers Ju-86P a fost produsă o variantă a lui NF Mk.II. Aceasta denumită NF Mk.XV, a intrat în fabricație în septembrie 1942 și a fost realizată din celule disponibile de B Mk.IV. Avea motoare „Merlin" 61,73 sau 77 cu compresoare cu 2 trepte și elici cu 4 pale, carlinga era presurizată, anvergura mărită la 18 m, iar greutatea era cu circa 1400 kg mai mare. Prototipul (MP469) a atins înălțimea de peste 13 000 m, pe când Ju-86P nu atingea decât 11 000 m. Avea un radar AI Mk.VIII. Datorită intrării în dotarea RAF a vânătorului de mare altitudine „Spitfire" Strato, nu s-au fabricat decât 5 avioane NF Mk.XV.

Firma De Havilland a vândut licența de fabricație pentru „Mosquito" în Canada și Australia. În Canada a fost produs din septembrie 1941, iar primul tip produs a fost B Mk.VII, cu motoare Packard „Merlin" 31 de 1460 C.P., primul zbor având loc pe 24.09. 1942. S-au fabricat 25 avioane, apoi a intrat în fabricație varianta îmbunătățită B Mk.XX. Au urmat și alte variante, care, pentru a fi deosebite de cele fabricate în Anglia, au primit alte denumiri.

În Australia, producția a fost concentrată pe FB Mk.VI, sub denumirea FB Mk.40. Primul zbor al unui asemenea aparat a avut loc pe 23.07.1943, pilotat de Wg. Cdr. Gibson Lee. Avea motoare Packard Merlin 31 sau 33. Primele aparate au fost livrate către RAAF în martie 1944. Au fost fabricate 212 asemenea avioane la Sidney, în plus s-au mai produs 22 de avioane de antrenament T Mk.43, 28 de recunoaștere PR Mk.41 și un vânător-bombardier FB Mk.42.

Și USAAF s-a interesat de „Mosquito", dar nu au cumpărat o licență. Au cumpărat însă, de la canadieni, în 1943, 40 de avioane de recunoaștere sub indicativul F-8 (numerele 43-34924 la 43-34963), un avion de antrenament T Mk.III și unul de recunoaștere PR Mk.XVI. „Mosquito"-urile americane au în dotare până în 1945.

La sfârșitul anului 1942, USAAF preia misiunile de bombardament de zi asupra Europei, trecând RAF-ul la misiuni de noapte, pentru care erau de fapt mai bine pregătiți. RAF își organizează puternice unități de bombardament de noapte, în care „Mosquito" primește un rol nou: Pfadfinder. Avioanele destinate acestor misiuni erau dotate cu noul sistem de navigație și radar „Oboe", care permitea bombardamente de mare precizie, pe timp de noapte, chiar și în condițiile unui strat compact de nori. Unitățile Pfadfinder erau încadrate cu piloți excelenți și navigatori de excepție, pentru a îndeplini o misiune de mare precizie: încărcate cu bombe incendiare, „Mosquito"-urile preced marile formațiuni de bombardiere nocturne și își plasează încărcătura în așa fel încât să încadreze zona obiectivului. Operațiune de mare finețe. Bombardierele grele, care sosesc în urmă, nu vor avea altceva de făcut decât să-și arunce bombele în zona încadrată de incendiile provocate de „Mosquit"-uri. Simplu și eficace! Chiar devastator de eficace!

„Mosquito"-ul B Mk.IV a fost urmat de B Mk.IX, pentru zbor la mare altitudine. Avea motoare „Merlin" 72 cu compresoare cu 2 trepte care dădeau 1680 CP. Plafonul a crescut la 11 000 m iar autonomia de zbor la 3900 km. În 1944, câteva B Mk.IX au fost transformate pentru lansarea bombelor de 4000 livre „Block-Buster", folosite pentru prima oară într-un atac de zi asupra orașului Duisburg, pe 29.11.1944.

Pe 01.04.1943 a fost constituită, pe aerodromul Skitten, No. 618 Sqdn. sub comanda Sqdn. Ldr. C.F. Rose. Escadrila era destinată atacării cuirasatului „Tirpitz", care la acea dată se afla ancorat în fiordul Trömso, Norvegia. În acest scop, avioanele au fost echipate cu o nouă armă secretă: bomba „Highball". Această bombă, de formă sferică, se lansa de la înălțime mică, pe apă, după ce i se imprima o turație de 700 rot/min. Executa câteva salturi, ricoșând pe apă, lovea nava vizată, pătrundea în interiorul ei și făcea explozie. Probele cu această bombă s-au efectuat, în mare secret, pe un lac din Scoția. Câteva avioane au fost modificate pentru lansarea noii bombe, primul fiind livrat escadrilei în mai 1943. Rezultatele nu au fost însă satisfăcătoare și „Highball" a fost înlocuită cu o altă bomba, numită „Upkeep", de formă cilindrică, dar cu același principiu de utilizare. Cu astfel de bombe, No. 617 Sqdn. a distrus, în noaptea de 17 mai 1944, barajele de la Möhne și Eder de pe Rin. Bombele nu au fost folosite însă asupra „Tirpitz"-ului, întrucât acesta a fost distrus pe 12.11.1944 cu bombe „Tallboy" de 12 000 livre, lansate asupra sa de la mare înălțime de 31 bombardiere cvadrimotoare „Lancaster".

„Mosquito" B Mk.XVI a fost aparatul standard al unităților britanice LNSF, primul zbor având loc pe 01.01.1944. Avea motoare supraalimentate „Merlin" 72/73 sau 76/77 și carlinga presurizată. Greutatea la decolare era de 11 415 kg și atingea 665 km/h. Multe avioane au avut magazia de bombe mărită pentru a putea transporta bombe de mari dimensiuni, 16 „Mosquito" B Mk.XVI din No. 608 Sqdn. au efectuat, pe 02.05. 1945, ultima misiune a Bomber Command în al doilea război mondial, asupra concentrărilor de nave din portul Kiel.

Din Mk.XVI a derivat ultima variantă de bombardament, numită B Mk.35. Primul zbor 12.03.1945. Avea motoare „Merlin" 113A/114A și atingea 665 km/h. Deși nu a mai fost utilizat operativ, B Mk.35 a dotat No. 109 și No. 139 Sqdn.

În paralel au fost dezvoltate varianta de recunoaștere PR Mk.35 și remorcherul de ținte TT Mk.35. Câteva TT Mk.35 au rămas în dotare până în 1961.

Au fost dezvoltate și versiuni de vânătoare de noapte. NF Mk.XII a fost primul dotat cu noul radar „Centrimetric". A urmat varianta îmbunătățită NF Mk.XIII, cu radar american AI Mk.X (radarul cu cele mai bune performanțe la vremea sa) și 4 tunuri de 20 mm. Urmașul său a fost NF Mk.30, care a efectuat primul zbor în martie 1944.

Tot în 1944, Air Ministry lansează specificația N. 15/44, cerând firmei De Havilland realizarea unei variante pentru portavion a „Mosquito"-ului. Un FB Mk.VI a fost modificat, adaptându-i-se elici cu 4 pale și cârlig de acroșare. Acest aparat efectuează primul zbor pe 25.03.1944, cu decolare de pe HMS „Indefatigable". Unui al doilea FB Mk.VI i s-au adaptat și aripi rabatabile și radar în bot, precum și un sistem de evacuare rapidă a combustibilului. Noua variantă a primit denumirea „Sea Mosquito" TF/TR Mk.33. Producerea lui a început la mijlocul anului 1945 iar primul avion a fost livrat în noiembrie. A rămas în dotare din august 1946 până în iulie 1947, fiind apoi înlocuit de o variantă mai perfecționată, TR Mk.37, care avea un radar de dimensiuni mai mari.

Ultima variantă militară produsă a fost NF Mk.38, un număr de 54 avioane, exportate în Iugoslavia.

13 avioane au fost produse în variantă civilă, de transport diplomatic, pentru compania BOAC. În locul magaziei de bombe au fost amenajate locuri pentru pasageri. Începând cu 03.02.1943 și până la 17.05. 1945, acestea au efectuat aproximativ 520 zboruri dus-întors între Anglia și Suedia. Au fost pierdute 4 aparate, cu tot cu echipaje.

Producția „Mosquito"-ului a încetat în anul 1950, după ce au fost produse 7781 aparate din toate variantele.

În timpul războiului, „Mosquito" a fost în dotarea RAF, RAAF, RCAF, USAAF, Forțelor Aeriene Libere ale Franței, Belgiei și Poloniei. După război a mai fost cumpărat de Iugoslavia, India și probabil și de alte state.

La ora actuală, mai sunt două „Mosquito" în stare de zbor: un T Mk.III (RR299) și un TT Mk.35 (RS712). O poveste mai interesantă a avut-o primul prototip, W4050. În 1952 a fost depus într-un hangar vechi din Chester, Cheshire, și uitat. A fost descoperit ulterior, restaurat iar din 1973 se află acolo unde de fapt i este locul: la Sallisbury Hall.

DESCRIERE TEHNICĂ

„Mosquito" era un avion biloc, bimotor, monoplan cu aripa mediană. A fost fabricat în variantele recunoaștere, vânător zi/noapte, bombardier, asalt, școală, remorcher ținte, torpilor, pasager. Fuselajul avea structura de lemn și era acoperit cu placaj de balsa. În fuselaj, sub aripi, era compartimentul pentru bombe. Aripile, cu două lonjeroane, aveau structura de lemn și acoperite cu balsa. Suprafețele de comandă aveau structura de duraluminiu și înveliș din pânză. Capotele motoarelor erau din tablă de duraluminiu. În aripi, între gondolele motoarelor și fuselaj, se găseau radiatoarele de glicol și rezervoarele de combustibil. Trenul de aterizare era complet escamotabil. Motoarele erau Rolls Royce „Merlin" de diferite tipuri, în funcție de variantă. Elicele erau de tip De Havilland „Hidromatic", tripale, cu pas variabil. Armamentul era diferit, în funcție de variantă.

VOPSIRE ȘI ÎNMATRICULARE ÎN RAF

Vopsirea standard era: Pentru avioanele de zi: intradosul gri deschis, extradosul în desen de camuflaj verde închis și gri închis. Coafele elicelor verde închis, palele negre. Pentru vânătorii de noapte: negru peste tot.

Însemnele standard: - Pe lateralele fuselajului: numărul de fabricație, cu roșu. - Pe lateralele derivei: fanionul britanic roșu-alb-albastru, cu roșul în față; - Pe extradosul aripilor: cocarde roșu-albastru, cu roșul în centru (vânătorii de noapte nu le aveau).

În timpul și după debarcarea din Normandia, au fost vopsite dungi negre și albe pe fuselaj și aripi, fără a acoperi însemnele.

Desenele prezintă două avioane, în principal: - „Mosquito" B Mk.IV Seria II (A-GB nr. DZ360) din No. 105 Sqdn. stationată pe aerodromul Marham în decembrie 1942 - „Mosquito" NF Mk.II (RS-F nr. W4079) din No. 157 Sqdn.

Ambele avioane sunt vopsite conform schemei standard pentru tipul respectiv.

SEMNIFICAȚIA NUMEROTĂRII PE PLANȘE

1 - Bușoane rezervoare de combustibil 2 - Tub Pitot 3 - Bomba de 225 kg (numai la FB Mk.VI) 4 - Radiator de glicol 5 - Antene ale radarului A.I.Mk.IV (numai pe aripa din dreapta) 7 - Ușa de acces a echipajului 8 - Far de aterizare - Trapa de acces la bateriile de acumulatori 9 - Antene ale radarului A.I.Mk.IV (pe ambele aripi) 10 - Ușa de acces a echipajului 11 - Antenă a radarului A.I.Mk.IV 12 - Tun Hispano cal. 20 mm 13 - Mitralieră Browning 0.303 cal. 7,92 mm 14 - Mansa la N.F.Mk.II 15 - Mansa la Mk.IV B 16 - Scaun pilot 17 - Trusa de prim-ajutor 18 - Mansa 19 - Tablou de comandă a luminilor de poziție și a farului de aterizare 20 - Tub de oxigen 21 - Indicator de poziție a trimerului direcției 22 - Instrucțiuni de verificare a carlingii (cockpit drill) 23 - Instrucțiuni de aterizare forțată 24 - Manetele de gaze 25 - Manetele de comandă a pasului elicelor 26 - Vitezometru 27 - Giroorizont 28 - Variometru 29 - Altimetru 30 - Busola giroscopică 31 - Indicator viraj-glisadă 32 - Turometru 33 - Indicatoare de presiune a uleiului; cocarda britanică roșu-alb-albastru-galben, cu roșul în centru; numărul tactic, cu albastru deschis (roși, la vânătorii de noapte): 34 - Indicatoare de temperatură a uleiului 35 - Litrometru de ulei 36 - Indicatoare de temperatură a glicolului 37 - Busolă 38 - Lămpi de iluminare a bordului 39 - Indicator de poziție tren aterizare 40 - Indicator de poziție flaps 41 - Indicator de presiune oxigen 42 - Litrometru de oxigen 43 - Regulator de oxigen 44 - Maneta de comandă a flapsurilor 45 - Maneta de comandă a trenului de aterizare 46 - Maneta de lansare a bombelor 47 - Comanda și indicatorul de poziție a trimerelor eleroanelor 48 - Comanda trimerelor profundorului 49 - Indicatorul sistemului de aterizare cu ajutorul radarului 50 - Ecran radar A.I.Mk.IV 51 - Bloc de alimentare radar A.I.Mk.IV

NOTA: Pentru a obține tabloul de bord a variantei Mk.IV B, se elimină piesele 50 și 51 de la bordul variantei N.F.Mk.II

Au mai existat și abateri de la regulă: avioane de zi sau noapte care erau vopsite cu negru numai pe intrados; prototipurile erau vopsite în galben; la fel avioanele de antrenament; remorcherele de ținte erau vopsite în galben și cu dungi negre.

MIC DICȚIONAR

În text, unele denumiri și unități de măsură au apărut în varianta lor originală. Dăm mai jos traducerea și corespondentul lor în română.

Air Ministry - Ministerul Aerului Ministry of Supply - Ministerul Aprovizionării KG-77 - Kampf Geschwader-77- Escadra de Bombardament 77 (în Luftwaffe) Luftwaffe - Arma Aerului (germană) RAF - Royal Air Forces - Forțele Aeriene Regale (în Anglia) RAAF - Royal Australian Air Forces - Forțele Aeriene Regale Australiene RCAF - Royal Canadian Air Forces - Forțele Aeriene Regale Canadiene USAAF - United States Army Air Forces - Forțele Aeriene ale Armatei Statelor Unite (ale Americii) No. 105 Sqdn. - Number 105 Squadron - Escadrila 105 Coastal Command - Comandamentul de Coastă Bomber Command - Comandamentul Aviației de