Dotarea aviației cu mijloace tot mai perfectionate de atac constituie o latură importantă a actualei curse a înarmărilor. În acest cadru, avioanele de bombardament și atac la sol au beneficiat printre primele de avantajele create de introducerea rachetelor dirijate, care dau posibilitatea lovirii cu precizie a unor obiective alese din timp, în condițiile în care avionul nu este nevoit să intre direct în zona de acțiune a apărării antiaeriene locale.

Studiile pentru realizarea unei rachete dirijate au început încă din timpul celui de-al doilea război mondial. Astfel în Germania a fost fabricată o primă rachetă aer-sol (Hs-293), dirijată prin telecomandă de către pilotul avionului lansator. Întrebuințată pentru prima dată în anul 1943 în Marea Mediterană împotriva navelor aliate angajate în operații de desant, ea și-a dovedit eficacitatea, luând prin surprindere apărarea antiaeriană care nu a găsit la momentul respectiv mijloace de apărare eficiente.

De-a lungul timpului, această armă a fost mult perfecționată, în momentul actual existând o mare diversitate de tipuri, unele fiind prevăzute cu încărcătură nucleară și având raze de acțiune de peste 300 km după lansarea din avion.

AS-30 este o rachetă tactică aer-sol realizată de societatea franceză Aerospatiale (fostă Nord-Aviation) și destinată atacului asupra obiectivelor importante aflate la suprafața solului, reperabile din spațiul aerian de la o distanță de cel puțin 10 km.

Derivat dintr-o variantă anterioară (AS-20, fabricată în peste 7 000 exemplare), modelul AS-30 are o formă aerodinamică, dimensiuni și masă special alese astfel încât să poată fi cu ușurință acroșat sub aripa sau sub fuzelajul avioanelor cu reacție moderne: F 104 G-Starfighter, Mirage IV.

Sistemul de propulsie este compus din două motoare cu combustibil solid. Un motor de start (booster) este utilizat pentru două secunde, după desprinderea de avion.

Acest motor prezintă două ajutaje laterale ușor divergente, dispuse de o parte și de alta a ajutajului alungit al motorului de marș, prevăzut cu deflectoare de jet prin intermediul cărora se realizează modificarea traiectoriei de zbor.

La o primă variantă, ghidarea rachetei se realiza prin radiocomandă de către pilot. Acesta urmărea vizual atât racheta, cât și ținta printr-un sistem optic. Urmărirea rachetei era facilitată de prezența în partea posterioară a acesteia a unei pastile-trasor luminoase care ardea pe întreaga durată a zborului. Comenzile erau transmise prin intermediul unei manșe instalației de radiocomandă care modifica traiectoria astfel încât racheta, avionul și ținta să fie permanent aliniate.

Ca o alternativă la sistemul inițial de ghidare s-a introdus ulterior un sistem de telecomandă automată (TCA) cu radiații infraroșii. Utilizând acest sistem pilotul nu trebuie să urmărească decât ținta printr-un vizor.

După lansare, racheta este capturată de un sistem sensibil la radiațiile IR ale pastilei trasoare. Axa de referință a acestei instalații este riguros paralelă cu axa optică a sistemului de vizare. Deviațiile de la traiectoria corectă sunt corectate prin semnale de comandă care sunt transmise automat prin radio rachetei.

Precizia de lovire a țintei este estimată în acest caz a fi la fel de mare cu cea obținută de un operator foarte bine pregătit care ar corecta manual zborul rachetei. Eroarea circulară probabilă nu depășește 10 m pentru obiective perfect vizibile în condiții atmosferice bune.

O variantă și mai perfecționată, denumită AS-30 LASER (1980), utilizează pentru ghidare un sistem autonom pe bază de laser care permite avionului să execute manevre de ieșire din zona de luptă imediat după lansarea rachetei.

Sistemul de autoghidare se bazează pe utilizarea radiației laser reflectată de țintă atunci când aceasta este iluminată de un proiector laser special instalat pe avionul lansator sau pe un alt avion însoțitor. Capul autodirector al rachetei recepționează energia fasciculului laser reflectat și emite semnale de comandă care dirijează zborul pe direcția respectivă.

Această rachetă se află în dotarea forțelor aeriene din Franța, RFG, Israel, Marea Britanie etc.

Mijloacele de apărare împotriva acestei puternice arme pot fi concepute speculând servitutile sistemelor de ghidaj. Acestea sunt ineficiente în condiții de proastă vizibilitate datorită condițiilor atmosferice, dar și în cazul mascării obiectivelor în teren sau prin perdele de fum. Sistemul de radiocomandă este sensibil la bruiaj, iar cel cu infraroșii poate fi derutat de apariția unor surse false mai puternice emițând radiații infraroșii de frecvențe apropiate de cea a sistemului de dirijare.

Precizia de lovire poate fi însă mult redusă sau anihilată în condițiile în care avionul atacator este hărtuit, împiedicat să se apropie de țintă. În timpul urmăririi rachetei avionul este foarte vulnerabil.

Construcția machetei nu pune probleme deosebite pentru modeliștii cu oarecare experiență. În ceea ce privește adaptarea la zbor, trebuie observată poziția foarte avansată a centrului de greutate, ceea ce conduce la o greutate proprie mare a modelului.

Lansarea se poate realiza în două trepte (dacă scara permite). În locașurile laterale putând fi introduse suplimentar două motoare de 2,5 sau 5 N S cu diametrul de cel puțin 10 mm iar în locașul central un singur motor de 13 sau 18 mm, aprinderea făcându-se simultan.

Montarea unui întârziator pirotehnic în ajutajul motorului central poate conduce la aprinderea acestuia după circa 1,5-2 s, adică după încetarea funcționării motoarelor de start.

Vopsirea se realizează conform desenelor în alb și albastru închis sau numai albastru, înmatricularea cu culoare neagră. Varianta prezentată este AS-30 cu TCA echipată cu încărcătură inertă pentru antrenament.

LIVIU FICIU

CARACTERISTICI TEHNICE

Viteza de zbor: 450-500 m/s Raza de acțiune: min. 3 max. 10 km Durată maximă de zbor: 21 s Greutate la start: 520 kg Sarcina militară: 230 kg Propulsie: motor de marș, motor de start Controlul zborului: accelerație, croazieră, interceptoare de jet Ghidaj (variante): telecomandă vizuală, IR, autoghidaj laser