În istoria aviației franceze, numele lui Emile Dewoitine ocupă un loc de frunte prin avioanele de vânătoare produse de acesta.

Unul dintre primele astfel de avioane, D.27, produs în anii 1927/1928, a fost și în dotarea aviației române.

În 1932 Armée de l'Air introduce în dotare D.500, un mic vânător cu aripa joasă, tren de aterizare fix și carlingă deschisă. Cu un motor Hispano-Suiza de 860 CP, a atins 410 km/h. În 1934 i-a urmat D.510, un derivat al lui D.500, dar introducând o inovație majoră: un tun de 20 mm ce trăgea prin axul elicei.

În iulie 1934, Ministerul Aerului francez lansează un program de înlocuire a avioanelor de vânătoare aflate în serviciu. Dewoitine participă cu D.513: vânător cu aripa joasă, eliptică, tren escamotabil, cockpit închis, motor HS-12Ycrs-1 de 860 CP. Dar acesta se dovedește inferior lui MS-405 al firmei Morane-Saulnier și nu este acceptat. Una dintre cauze a fost că prototipul nu a atins decât 425 km/h, iar specificațiile cereau 450 km/h.

În 1936, Dewoitine, prin proiectul Robert Castello (constructor șef la firma lui Dewoitine), transformă D.513 în D.514: câteva modificări minore și un motor HS-12Y-21 de 910 CP. Nici acesta nu este acceptat.

În iunie 1936, Dewoitine crează la SNCAM (Societé Nationale de Construction Aeronautique du Midi - Societatea Națională de Construcții Aeronautice de Sud) un birou de studii independent, condus de Castello, cu sarcina de a realiza un nou avion de vânătoare, dotat cu un motor HS-12Y-21 și care să atingă 500 km/h. Ministerul Aerului respinge proiectul, cerând 520 km/h. Castello modifică proiectul, realizând un nou proiect, numit D.520, pentru care cere de la firma Hispano-Suiza un motor de 1200 CP. Dar Ministerul Aerului ignoră noul proiect și atunci Dewoitine decide să realizeze noul proiect din fonduri proprii. La sfârșitul anului 1937 începe construirea a două prototipuri și a unei celule pentru încercări statice.

Pe 3.04.1938, Ministerul Aerului comandă două prototipuri (ele erau deja aproape terminate). Trei luni mai târziu este terminată o machetă la scară reală a avionului, pentru studii de amenajare.

Pe 2.10.1938, D.520-01 efectuează primul său zbor pilotat de pilotul de încercare Marcel Doret, de pe aerodromul Toulouse-Francazal. Avionul avea un motor HS-12Y-21, elice bipală din lemn cu pas fix, cockpit deschis, bechie cu patină, derivă mare, radiatoare de glicol sub aripi, radiator de ulei mic sub motor și nu era înarmat. În cursul acestui prim zbor a avut trenul de aterizare blocat în poziția deschis, pentru siguranță. Nu a atins decât 483 km/h.

Ulterior s-au făcut unele modificări asupra lui D.520-01: s-a montat un motor HS-12Y-29 cu țevi de eșapament îmbunătățite, o elice metalică tripală cu pas variabil, iar radiatoarele de glicol de sub aripi au fost înlocuite cu un singur radiator, ventral. Aceste modificări au dus la îmbunătățirea caracteristicilor aparatului, care a atins 520 km/h, iar pe 7.02.1939, pilotat de pilotul de încercare Léopold Galy, chiar 825 km/h în picaj.

Text și desene: DAN ILOIU

Prototipul D.520-02 a avut motorul de tip HS-12Y-31 de 830 CP, ampenajul vertical modificat, cockpit-ul închis, tren de aterizare ranforsat și un armament provizoriu compus dintr-un tun calibru 20 mm cu tragere prin axul elicei și două mitraliere MAC calibru 7,5 mm dispuse în gondole subalare. A efectuat primul zbor pe 28.01.1939 la CEMA (Centre d'Expérimentation des Matériels Aériens - Centrul de Experimentare a Materialelor Aeriene) Villacoublay, pilotat de căpitanul Rozanoff și a atins 527 km/h. A urcat la 8.000 m în 12'53".

La scurt timp a fost realizat și prototipul D.520-03. Acesta avea la motor un compresor Szydlowski (primele două aveau compresoare Hispano-Suiza), bechia era dotată cu o roată, iar armamentul era cel prefigurat pentru avioanele de serie: un tun axial HS 404 de 20 mm și 4 mitraliere MAC 1934M39 de 7,5 mm, dispuse în gondole subalare. A efectuat primul zbor pe 15.03.1939, pilotat de Doret. A fost pilotat și de căpitanul belgian Arendt, deoarece Belgia s-a arătat interesată de producerea avionului sub licență. În septembrie 1939 a fost trimis pentru teste de tir la Cazaux.

Pe 17.04.1939, SNCAM primește o comandă pentru 200 aparate D.520. Au urmat alte contracte în iunie și septembrie 1939, apoi în ianuarie, aprilie și mai 1940. În total au fost comandate 2200 aparate, din care 120 pentru Aéronavale (Aviația Marinei). Ritmul de producție cerut trebuia să crească de la 50 avioane/lună în septembrie 1939 la 350 avioane/lună în noiembrie 1940.

Primul avion de serie nu s-a deosebit prea mult de D.520-03. Înmatriculat F-187, a efectuat primul zbor pe 2.11.1939, dar nu era încă pus la punct - avea probleme la motor și armament. Al doilea avion de serie (F-188) a fost de fapt primul care a avut configurația aparatelor de serie: lungimea mai mare cu 510 mm, motor HS-12Y-45 de 910 CP, elice Ratier 1606 M, mitralierele în aripi, parbriz blindat, scaun blindat, radiator de glicol îmbunătățit, aparat de ochire tip grila, prize de aer la motor fără carenaje.

Începând cu avionul 351, avionul suferă alte modificări: prizele de aer de la motor (HS-12Y-49 de 820 CP) primesc carenaje, se montează țevi de eșapament propulsive (una la fiecare doi cilindri), elice Chauvière și un colimator de tip reflexvizor.

Pe 10 mai 1940, când germanii au început ofensiva împotriva Franței, existau doar 36 D.520 apte de luptă. Până pe 25.06.1940, la încheierea armistițiului, au fost produse 437 aparate.

În iulie 1941, germanii autorizează producerea a 1074 avioane de luptă pentru aviația guvernului de la Vichy, astfel că firma SNCASE (ce înglobase SNCAM) primește o comandă pentru 550 aparate D.520. Până la sfârșitul anului 1942 au fost asamblate 359 aparate, dintre care 197 cu HS-12Y-49 și elice Chauvière.

Pe 27.11.1942, Germania ocupă zona rămasă liberă din Franța în urma armistițiului din 1940 și capturează toate avioanele aflate acolo. În martie 1943, SNCASE primește ordinul să termine cele 150 avioane D.520 aflate pe banda de montaj, aceasta fiind ultima serie de D.520 produsă.

După război, în 1945, la Ecole des Moniteurs (Școala de Instructori) de la Tours, un D.520 (nr. 243) a fost amenajat ca avion de antrenament avansat cu dublă comandă, neînarmat. Alte 12 aparate au fost astfel transformate la Atelier Aéronautique de Colombes, sub denumirea D.520 D.C. (Double Commande).

În plus față de aceste aparate, au mai fost realizate sau studiate o serie de prototipuri:

D.520 Z-01: avionul nr. 465, transformat în septembrie 1941 cu un motor HS-122, capotaj motor nou, tren de aterizare Messier ce se închidea complet, țevi de eșapament noi și radiator de glicol modificat, elice Chauvière, fuzelaj alungit, coafă elice nouă, tunuri de 20 mm în aripi. În martie 1942 a atins 659 km/h și o rază de acțiune de 1280 km. Germanii planificaseră producerea a 105 aparate D.520 Z, dar proiectul nu s-a materializat.

SE.520 Z - prototip realizat după eliberare, cu motor HS-12Z

D.521 - avionul cu nr. 41, echipat cu un motor Rolls-Royce "Merlin III" și elice DeHavilland, numit D.521-01. Prin zbor pe 9.02.1940, a atins 580 km/h. S-a renunțat la proiect.

D.522 - variantă cu motor Allison V-1710-C15 de 1040 CP, propusă pentru construire în serie mare de către Ford, în SUA. Proiect nerealizat.

D.523 - avionul cu nr. 45, modificat cu un motor HS-12Y-51 de 1000 CP. Încercat între 9 mai - 14 iunie 1940 de Doret, a atins 570 km/h. Armistițiul a oprit încercările.

D.524 - Proiect realizat în 1938 pentru un avion de record. Nefinalizarea motoarelor avute în vedere (HS-12Y de 1800 CP sau Rolls-Royce R de 1400 CP) a oprit proiectul.

D.550 - proiectul D.530, dar cu un motor HS-12Y de 910 CP, aerodinamică îmbunătățită. Încercările în suflerie au arătat că se putea atinge 650 km/h. D.550-01 a efectuat primul zbor în iunie 1939, pilotat de Doret. A fost ulterior dotat cu motor HS-12Y-51 de 1300 CP, iar anvergura a fost redusă. Pe 22.11.1939 a atins 702 km/h, fiind primul avion francez care a depășit 700 km/h. S-a prevăzut și producerea unor alte variante de D.550 - cu radiatoare de "Spitfire" sub aripi sau cu turbocompresor, dar capitularea a oprit aceste proiecte.

D.551 - versiune înarmată a D.550, cu un tun de 20 mm. A atins 700 km/h. În septembrie 1939, Ministerul Aerului lansează programul C1, pentru un vânător care să atingă viteza de 650 km/h, autonomia de 1500 km și să fie înarmat cu două tunuri și patru mitraliere. Dewoitine modifică D.551, mărindu-i anvergura de la 8,22 m la 9,33 m, capacitatea rezervoarelor și blindajul. Rămas în stadiu de proiect.

D.552 - Variantă a D.551 pentru luptă la altitudini mici. Rămas în stadiu de proiect.

D.553 și D.554 - Variante ale D.551, cu turbocompresor Szydlowski-Planiol. Doar proiect.

D.555 - variantă a D.551, cu anvergură mărită la 9,78 m și fără armament, pentru cercetare. Doar proiect.

HD.780 - versiune hidroavion a lui D.520, cu două flotoare, aripă în W și motor HS-12Y-51. Produs un prototip, un al doilea neterminat. Încercări efectuate în 1940 și abandonate.

D.790 - proiect pentru variantă de portavion a lui D.520, cu aripă rabatabilă, cârlig de acrošare și alte amenajări specifice. Renunțarea la construirea portavionului "Bearn" a dus la abandonarea proiectului.

DESCRIEREA TEHNICĂ

D.520 a fost un avion de vânătoare monoloc, monomotor, monoplan cu aripa joasă, cu tren de aterizare escamotabil, carlingă închisă, aparatură radio și instalație de oxigen.

Fuzelajul era metalic și acoperit cu tablă de aluminiu. Cuprindea motorul cu instalațiile sale, un rezervor de carburant, postul de pilotaj închis, aparatura radio și de oxigen. Pe partea stângă, în spatele postului de pilotaj, era o trapă rotundă pentru acces la compartimentul de bagaje.

Aripa, trapezoidală, cu capete de plan rotunjite, avea două lonjeroane metalice și era învelită cu aluminiu. Cuprindea trenul de aterizare, două rezervoare de combustibil și mitralierele. Flapsurile și eleroanele aveau structură metalică și înveliș din pânză. La capul de plan din stânga era fixat un tub Pitót, iar la ambele capete de plan luminile de poziție (roșu stânga, verde dreapta).

Ampenajele erau clasice, cu structură metalică și înveliș din pânză la comenzi. În partea de sus a derivei erau două lumini de poziție albe.

Motorul era de tip Hispano-Suiza HS-12Y-45 de 920 CP, sau HS-12Y-49 de 820 CP. Avea 12 cilindri în V, alimentare prin carburator și compresor mecanic Szydlowski și era răcit cu lichid. Țevile de eșapament au fost de două tipuri: individuale pe fiecare cilindru la avioanele 1-350 și una la fiecare doi cilindri de la avionul 351 în sus. Elicele folosite au fost de tip Ratier 1606 M (1-350) și Chauvière (începând cu 351). Radiatorul de glicol în fața motorului, rezervor de ulei în spatele lui. Avea trei rezervoare de carburant: unul (396 l) în fuselaj, în fața postului de pilotaj, și două (de câte 120 l) în aripi, în afara trenului de aterizare.

Trenul de aterizare, escamotabil, avea roțile principale de 650x236 mm și cea de la bechie (orientabilă) de 220x105 mm.

Armamentul era compus dintr-un tun Hispano-Suiza HS 404, calibru 20 mm, cu 60 lovituri într-un încărcător tambur, dispus între blocurile cilindrilor motorului, cu tragere prin axul elicei și patru mitraliere MAC 1939M39, calibru 7,5 mm, cu câte 675 cartușe, dispuse în aripi, cu tragere în afara discului elicei. Colimatorul folosit a fost de tip grilă (avioanele 1-350) sau reflexvizor OP RX 39 la următoarele.

Aparatura radio, de tip Radio-Industrie 537, avea două antene, cea ventrală rabatabilă.

ACTIVITATE OPERAȚIONALĂ

Primele D.520 au fost livrate în ianuarie 1940 la G.C.1/3, staționat la Cannes-Mandelieu. Nu erau dotate cu armament, fiind destinate doar pentru instruirea piloților și mecanicilor. Apoi au mai fost livrate și altele, dar grupul avea doar 36 D.520 apte de luptă pe 10 mai 1940. Trei dintre ele (nr. 33, 35 și 37) erau amenajate pentru recunoaștere foto. Alte aparate, inapte de luptă, în număr mic, erau la G.C.II/7, G.C.II/3 și G.C.III/3, pentru formarea piloților și mecanicilor.

G.C.1/3 a fost trimis de urgență în luptă și pe 13 mai obține primele victorii: 3 HS-126 și un He-111, fără a suferi pierderi. Pe 14 mai distruge 4 Me-110, 2 Me-109, 2 Do-17 și 2 He-111, pierzând doi piloți. Pe 17 mai, aerodromul WEZ-Thuizy, pe care erau instalați, este bombardat și 7 D.520 sunt distruse la sol. Grupul se mută apoi pe Meaux-Esbly.

G.C.1/3 intră în luptă pe 21 mai, de pe aerodromul Betz-Bouillancy. În trei săptămâni, revendică 31 victorii (dintre care 12 Ju-87) și pierde 20 avioane, dintre care 2 doborâte de artileria AA franceză!

G.C.II/7 intră în luptă în iunie, dar începe prin a-și ridica avioanele direct de la Toulouse, bucată cu bucată. Instalat pe Avelanges, doboară 12 avioane germane, dar pierde 14 D.520 și 3 piloți.

G.C./3, intrat în luptă în iunie, are cea mai slabă prestație: 8 victorii pentru 17 D.520 pierdute.

În sud, G.C.III/6 ocupă aerodromul Luc pe 10 iunie, dată la care Italia atacă și ea Franța. Prima luptă are loc pe 13 iunie. Pe 15, adjutantul Le Gloan doboară 4 avioane de vânătoare Fiat CR.42 și un avion de recunoaștere Fiat Br.20 într-o singură misiune.

Pe 17 iunie, mareșalul Pétain semnează armistițiul. În acel moment mai erau în curs de formare pe D.520 G.C.11/6 și G.C.III/7, iar escadrilele AC 1 și AC 2 din Aéronavale primiseră alte 26 D.520.

Bilanțul luptelor lui D.520 cuprindea 108 victorii sigure și 39 probabile și 106 aparate pierdute. Foarte strâns! Pe 25 iunie, când Franța capitulează, AC 3 și AC 4 primiseră fiecare câte 13 aparate. Dar toate aceste unități nu au participat la lupte.

Pe 25 iunie, situația D.520 se prezenta astfel: - 437 avioane produse - 351 livrate la Armée de l'Air - 52 livrate la Aéronavale - 106 pierdute în luptă

Dintre avioanele rămase, 153 se aflau în zona neocupată, 175 au fost transferate în Africa de Nord, iar 3 au ajuns în Anglia cu piloți din G.C.II/7, constituind nucleul 1st Fighter Group al Forțelor Aeriene Franceze Libere, la Odiham, pe 29 august.

Guvernul de la Vichy a adoptat D.520 ca vânător standard și a echipat cu el G.C.1/3, G.C.III/6 și G.C.III/7, în Africa de Nord. Apoi, escadrilele 1 AC și 2 AC (denumite anterior AC 1 și AC 2) au fost reechipate cu D.520.

În mai/iunie 1941, avioanele D.520 din G.C.III/6, G.C.II/3, G.C.1/7 și 1 AC au luptat împotriva RAF în Siria. 31 victorii contra 32 pierderi. Le Gloan a obținut 11 victorii (7+4).

În noiembrie 1942, aliații debarcă în Africa de Nord. Aviația guvernului de la Vichy avea în zonă 173 D.520, dintre care 142 operative la G.C.II/3, G.C.III/6, G.C.II/5, 1 AC și 2 AC. În Senegal, G.C.II/6 avea 30 D.520. Între 8 și 10 noiembrie au loc lupte puternice, soldate cu pierderea a 32 D.520. G.C.III/3 a distrus o întreagă formație de Fairey "Albacore" de pe HMS "Furious". Câteva zile mai târziu, majoritatea piloților francezi au trecut de partea aliaților.

Dar debarcarea mai are drept consecință și ocuparea de către germani, la sfârșitul lui noiembrie, a zonei libere din sudul Franței. Aceștia capturează 246 D.520, dintre care 13 în reparație și 4 pentru reformă, plus avioanele de la uzinele din Toulouse: 169 (9 în stare de zbor) montate și 150 în curs de montaj (terminate ulterior).

Aceste aparate au fost folosite astfel: - Germania a echipat cu o parte dintre ele 3 escadre de antrenament: JG 105 (Chartres), JG 103 (Zeltweg) și JG 101 (Pau); - 60 aparate au fost livrate în 1942 și 1943 către Italia, care le-a folosit pentru antrenament (câte o escadrilă la 13, 22, 24 și 167 Gruppo); - Bulgaria a primit în 1943 un număr de 120 D.520. A echipat cu ele cel puțin două unități din Armata a VI-a Aeriană, aflată în apărarea Sofiei. Au luptat împotriva raidurilor aeriene americane și au fost decimate de P-38 "Lightning" și P-51 "Mustang".

În multe surse se afirmă că România a primit un mic număr de D.520, pe care le-a folosit inițial în apărarea teritoriului și apoi pe frontul de Est. Dar nici o sursă românească (document, fotografie sau amintire) nu confirmă această informație.

În vara anului 1944, germanii se retrag din sudul Franței. Marcel Doret formează un grup de vânătoare, botezat "Group Doret", dotat cu D.520 recuperate în regiune și având două escadrile: una bazată la Toulouse, alta la Tarbes-Ossun. Grupul ia parte la distrugerea punctelor de rezistență germane din regiunile Grave și Royan. Pe 1.12.1944 devine oficial G.C.II/18 "Chantogne", iar 3 luni mai târziu este reechipat cu "Spitfire" Vb și cedează D.520 la G.C.1/18 "Vendée" (echipat cu "Dauntless") și unei formații de antrenament de la Toulouse. 50 de avioane au mai fost recuperate de la germani în ultimele luni de război și 15 au venit din Africa la desființarea CIC (Centre d'Instruction des Chasse) de la Meknes, în 1945.

În 1945 a fost înființată Ecole des Moniteurs de la Tours, pe baza aeriană 704, având 17 D.520. La desființarea ei, pe 31.08.1947, avea 29 D.520.

Ultima unitate ce a utilizat D.520 a fost EPAA 58 (Escadrille de Présentation de l'Armée de l'Air): 4 D.520 și 3 D.520 D.C., care au înlocuit avioanele Yak-3 aduse de regimentul de vânătoare Normandie-Niemen din URSS. Ultimul zbor al lui D.520 operațional a avut loc pe 3.09.1953, cu nr. 474 din EPAA 58.

În prezent, mai există 3 D.520 și un D.520 D.C. în muzee din Franța, dintre care unul la Bourget și unul la Luxeuil.

DATE TEHNICE

Anvergura: 10.200 mm Lungimea: 8.600 mm (8.760 cu Ratier) Înălțimea: 2.570 mm Suprafața portantă: 15,92 m² Ecartamentul: 2.880 mm Greutatea gol: 2.120 kg Greutatea maxim: 2.790 kg Viteza maximă: 535 km/h Viteza de aterizare: 137 km/h Urcă la 4.000 m în: 5'48" Urcă la 6.000 m în: 9' Plafonul: 10.250-11.000 m (în funcție de motor) Raza de acțiune: 890 km Autonomia de zbor: 1.530 km

EXPLICAȚII LA SCHEMELE DE VOPSIRE

1. D.520 nr.277, "6" alb, G.C.III/6, esc. 5, pilot slt. Pierre Le Gloan, mai 1941, aerodrom Atena-Eleusis (în timp ce se îndreptau către Siria). Cifra "6" are margine subțire roșie. Banderola tricoloră albastru-alb-roșu din jurul fuzelajului era un însemn acordat aşilor. Coafa elicei și ampenajele au fost vopsite în galben înaintea începerii zborului spre Siria. Săgeata albă din lungul fuzelajului a fost aplicată după armistițiul din iunie 1940. Acesta este avionul cu care Le Gloan a făcut ambele sale campanii - Franța 1940 (11 victorii omologate și două probabile) și Siria 1941 (7 victorii omologate și 4 probabile). Le Gloan a murit pe 11.09.1943, încercând să aterizeze forțat cu un P-39 "Aircobra" în pană de motor, lângă Mostaganem, în Algeria.

2. D.520 matricola SV.GB, JG-103, aerodromul Zeltweg, Austria, mai 1943. La germani, culoarea galbenă aplicată pe intradosul avionului semnala proveniența străină (capturi).

3. D.520, "13" alb, Forțele Aeriene Regale Bulgare, Bojurichte, februarie 1944.

4. D.520, nr.3 "2" alb, Regia Aeronautică Italiană, 1943.

5. D.520 D.C., nr. 167, Ecole des Moniteurs de Tours, 1946.