CLEIURI ȘI LACURI UȘOR DE PREPARAT

Cleiuri

a. Clei pentru ebonită. La o parte ulei de in se pun șase părți colofoniu praf, se amestecă și se fierbe. Acest clei, după răcire, se păstrează timp nelimitat. Locul unde se va face incleierea se curăță cu o pilă aspră, apoi se încălzește obiectul timp de 10-20min, după care se pune cleiul încălzit până la fierbere.

b. Clei pentru lipit sticlă. Se dizolvă 100g gelatină la cald în 150g acid acetic pur: se adaugă apoi 5g bicromat de amoniu în pulbere. Acest clei se va păstra la întuneric atunci când nu se folosește.

c. Clei pentru sticlă. Luați 10 părți silicat de sodiu, pe care le amestecați cu 3 părți zahăr pulbere și cu o parte clei de pomi.

d. Clei special pentru lipit ebonită, care nu se dizolvă în apă sau acid sulfuric. Se dizolvă o parte cauciuc în 12 părți petrol, după care se amestecă cu 25 părți asfalt; se încălzește apoi cu atenție la foc și se amestecă ușor. Se încălzesc locurile și se aplică acest clei cald, după care se ține presat 24 ore.

e. Clei universal pe bază de celuloid. Se taie pelicula de film vechi, se curăță în apă fiartă de stratul fotosensibil și bucățelele se acoperă cu acetonă. Soluția rezultată din dizolvarea celuloidului poate fi folosită după 24 ore.

f. Clei impermeabil. Cutiile din carton sau din lemn pentru elemente galvanice sau acumulatoare pot deveni impermeabile dacă se ung cu următoarea compoziție caldă: 12 părți petrol lampant și o parte cauciuc care se dizolvă în petrol, în care se toarnă după câteva zile asfalt topit și se amestecă bine.

g. Clei pentru lipirea benzilor de magnetofon. Se prepară din 49% acetonă, 1% peliculă de film și 50% acid acetic glacial. Lipirea capetelor se face pe o porțiune de 10-15 mm de bandă cu capetele sub un unghi de 45°.

h. Clei pentru porțelan. Stingeți var în puțină apă, uscați-l și pisați-l. Apoi, amestecați cu albuș de ou. Puteți folosi în locul varului și cretă arsă. Vom avea grijă să ținem cele două bucăți cât mai bine aplicate una pe cealaltă.

i. Clei pentru metale. Dizolvați în doi litri de apă caldă 46g acetat de plumb, 46g alaun și 76g clei ce se formează pe trunchiul de vișin. După răcire, adăugați 500g făină de grâu, agitând pentru a evita formarea cocoloașelor. Încălziți, agitând mereu, până când amestecul începe să fiarbă.

j. Clei pentru lipirea lemnului de metal. Topiți 4 părți smoală cu o parte sulf. Adăugați un amestec în cantități egale de pilitură de fier și cărămidă pisată.

k. Clei pentru lipirea obiectelor de porțelan. Rețeta este foarte simplă: clei de pomi, bine pisat, puțină făină și albuș de ou. Amestecați aceste substanțe cu puțină apă caldă, așa ca să se formeze o soluție vâscoasă. Cu această soluție se ung cele două părți ale obiectului pe care dorim să-l lipim. Le ținem apoi presate bine, până se usucă. Va trebui să avem grijă să curățăm foarte bine suprafețele pe care le lipim una peste alta.

l. Clei pentru obiecte de porțelan și faianță. Iată rețeta unui chit transparent pentru porțelan. Dizolvați 5 părți cauciuc moale (crep) tăiat în bucăți foarte fine, în 4 părți cloroform. Adăugați la aceasta 1 parte mastic. Acest amestec se lasă câteva zile într-o sticlă bine închisă, până ce crepul se dizolvă. Amestecul se păstrează la un loc nu prea cald.

O altă rețetă: luați pe albuș de la un ou și adăugați o linguriță de ipsos. Amestecați bine. Acest clei se aplică imediat pe suprafețele spărturii. Cele două părți ale spărturii se reunesc, apoi se apasă bine. Ele trebuie lăsate astfel, bine apăsate una peste alta, timp de cel puțin 24 de ore. Cleiul preparat trebuie utilizat imediat (nu se păstrează).

m. Clei pentru lipit pielea. Se amestecă 25g clei de tâmplărie (praf) cu 25g esență de terebentină și 50g amidon. Înainte de a adăuga amidonul, el va fi amestecat cu apă și transformat într-o pastă subțire. Lipitura realizată cu acest clei este foarte trainică.

n. Clei pentru lipit marmura. Amestecați bine: 4 părți gips cu 1 parte clei de pomi bine mărunțit. Pulberea obținută trebuie păstrată în vase bine închise, la adăpost de umezeală. Pentru întrebuințare, pulberea se amestecă cu apă, până se formează o pastă, care se întinde apoi pe părțile sparte. Se presează bine și se lasă să se usuce, pe cât posibil la un loc ferit de foc.

o. Clei pentru marmură. Amestecați 20g cazeină cu 10g amidon și 100g silicat de sodiu, într-o cantitate suficientă de apă pentru a obține o soluție vâscoasă.

p. Clei pentru obiecte de celuloid. Orice obiect de celuloid se poate lipi, folosind următorul amestec: 8g acetat de amil, 8g eter și 5g răzătură de celuloid.

Lacuri

a. Lac contra ruginii. Se face un amestec de 5-6 părți tetraclorură de carbon și 60-70 părți petrol, benzină sau alcool. În acest amestec se dizolvă la rece 20-30 părți colofoniu, apoi se adaugă puțină litargă și se amestecă bine. Se aplică pe metal ca orice vopsea; la nevoie îndepărtarea lui se face cu o cârpă înmuiată în petrol.

b. Lac de celuloid. Puteți obține ușor un lac destul de bun, dizolvând în puțină acetonă șuvițe subțiri de celuloid. Când celuloidul s-a dizolvat, soluția se diluează cu acetonă, amestecând bine, până ce lacul capătă consistența unui sirop subțire. Lacul obținut este incolor. El poate fi colorat folosind diverși coloranți sintetici: pentru lac albastru - albastru de metilen, pentru lac roșu - eozină, iar pentru alte culori coloranți corespunzători. Lacul poate fi întins pe obiecte bine șlefuite, cu ajutorul unei pensule. Imediat după folosire, pensula trebuie să fie curățată bine, cu acetonă, de toate urmele de lac, altfel părul se lipește și pensula se strică.

c. Lac de bachelită. Acesta este un lac izolator, care nu-i atacat de apă. Pisați bine bachelita, apoi dizolvați o parte din ea în acetonă. Se obține astfel lacul de bachelită.

Constantin Popovici