Vedetele italiene în Marea Neagră dr. ing. Cristian Crăciunoiu

Sus: Vedetele italiene în Constanța, 1942

Jos: Pe puntea de comandă a unui Mas la Gurzuf, Ialta în 1942

După mai bine de jumătate de secol circulă încă în Constanța legendele restaurantului MERCUR, de lângă statuia lui Ovidiu, unde în timpul războiului se reuneau echipajele navelor angajate în luptele crâncene de pe coastele Crimeii sau ale estuarului Mării Negre. Italienii erau faimoși pentru faptele de arme, dar și pentru faptul că una, două săreau la bătaie cu nemții ori de câte ori luau ceva la bord. De obicei mâncau bătaie la pumni și îi chemau în ajutor pe români. Urma o bătaie generalizată ca în faimosul film 7 Păcate, cu nemții aruncați prin vitrinele restaurantului în stradă. Odată lămurită problema, românii abia porniți se întrebau: Dar ce este cu italienii ăștia aici? La rândul lor erau și ei bătuți și aruncați în stradă. La sosirea patrulelor, nimeni nu avea nimic de reclamat pentru că totul era plătit, iar patronul considera „întâlnirea camaraderească" ca un fapt firesc.

Înțelege, admira și aprecia. Erau incredibili, tineri, entuziaști și aduși de soartă într-un război ce nu le aparținea, nici lor și nici întregii generații.

Vedetele aduse în Marea Neagră făceau parte din seria 500, cea de a patra serie, cu numerele 566-576. Erau unități ultrarapide, ce puteau atinge 44 de noduri cu un deplasament de 29,4 tone.

Din condiții subiective despre italieni circulă povești de dragoste cu inimi zdrobite și copii din flori, serenade la mandolină și multă generozitate, dar aproape nimic despre faptele lor de arme. Dacă vom face un raport al forțelor dislocate în Marea Neagră (submarinele CB și vedetele MAS) cu rezultatele obținute, vom descoperi că aceasta a fost una dintre cele mai eficiente forțe ale Axei. Au avariat un crucișător, 3 submarine, 2 motovedete, au scufundat 1 submarin, 2 cargouri, o vedetă, două pontoane armate, în mai puțin de un an de activitate!

Putem afirma fără a greși că italienii trăiau condensat, într-un an cât alții într-o viață și așa îi putem înțelege, admira și aprecia.

Iată caracteristicile principale: Dimensiuni: 18,7 x 4,7 x 1,5 m Motoare: 2 x Isotta Fraschini de 2300 Cp fiecare Viteza: 44 noduri Autonomia: 350/42 sau 396/23 Armament: 2 torpile de 450 mm 1 tun Breda de 20/65 10 grenade AS de 50 kg Echipaj: 13 persoane

Aceste performanțe erau atinse în dauna protecției și chiar rezistenței structurii. Iată de ce vedetele s-au dovedit adaptate acțiunilor costiere de noapte și mai puțin celor purtate la distanță de bază.

Cele 11 unități ale seriei au fost construite la Șantierul Naval Baglietto din Varazze, Picchioti di Limite d'Arno și Celli din Venezia, în anul 1941.

În urma cererii germane a Amiralului Raeder de a fi format un grup de unități speciale italiene în Marea Neagră, s-a decis trimiterea unei prime escadrile de 4 unități ce vor fi integrate în faimoasa X Flottiglia MAS (elita forțelor de asalt din toate marinele lumii).

Detașate la Veneția, 4 unități, Mas 570, 571, 572 și 573 au fost îmbarcate pe camioane până la Viena, de aici la Galați au fost remorcate pe Dunăre la Galați unde au fost reasamblate și apoi prin propriile mijloace au ajuns la Constanța în iunie 1942.

Primele două unități deplasate în zona operativă au fost Mas 571 și 573 din Escadrila XIX sub comanda Căpitanului de Corvetă Castagnacci. Această forță operativă, subordornată Căpitanului de Fregatǎ Mimbelli și-a inaugurat activitatea operativă cu o misiune de patrulare a vedetei Masa 571 în zona Sevastopolului.

Succesele operative au determinat Regia Marina să trimită ulterior și alte unități, mai ales în perspectiva realizării unei forțe maritime ale Axei în Marea Caspică. La 18 iunie au plecat de La Spezia Mas 568 și 569 și au ajuns la Ialta la 29 iulie, urmate la un scurt interval de Mas 566 și 567, ce au constituit Escadrila XVIII Mas.

Unitățile Mas 571 și 573 pierdute în bombardamentul de la Ialta din 9 septembrie 1942 au fost înlocuite de Mas 574 și 575. La 20 mai 1943, toate Mas-urile, mai puțin Mas 572 scufundată în coliziune cu 566, au fost preluate de Kriegsmarine în gestiune temporară. Toate au fost pierdute după cum urmează:

Mas 566 - Cedată germanilor la 20 mai 1943 la Ialta, rebotezată S 501, sabordată la Varna 25.08.1944 Mas 567 - Idem 566, ex. S 502 Mas 568 - Idem 566, ex. S 503 Mas 569 - Idem 566, ex. S 504 Mas 570 - Pierdută în acțiune, S 505 Mas 571 - Pierdută la Ialta în bombardament aerian, în septembrie 1943 Mas 572 - Pierdută prin coliziune cu Mas 566, la 12.05.1943 Mas 573 - Idem 571 Mas 574 - Idem Mas 566, ex S 506 Mas 575 - Idem Mas 566, ex S 507

Aceste vedete au influențat dezvoltarea ulterioară a claselor de nave rapide în majoritatea țărilor europene.

ENIGME ALE OPERAȚIILOR DIN MAREA NEAGRĂ

În ultimii 20 de ani autorul a avut ocazia să discute cu zeci de veterani ai celui de al doilea război mondial, majoritatea eroi ai Marinei Regale Române. Printre numeroasele povestiri de tip pescăresc, mereu și-au făcut locul două care ar merita să fie cercetate astăzi când se poate ajunge în arhivele militare române, italiene și sovietice, pentru a-i repune într-o lumină proprie pe toți participanții la evenimente. Iată de ce solicităm cititorii ce dețin date pe aceste teme să participe și ei la aflarea adevărului.

1. La întoarcerea dintr-o misiune de noapte celor trei vedete italiene li s-a alăturat o vedetă sovietică ce a efectuat aceleași manevre. Văzând că la Ivan Baba nu sunt ținte pentru torpilele proprii, sovieticul a efectuat o întoarcere ce a alarmat artileria ce proteja vedetele și a fost distrusă. Nimeni nu cunoaște numele comandantului ce a avut un sânge rece și o îndrăzneală incredibile.

2. Ziua în amiaza mare un grup de vedete sub pavilion german, atât Lursen cât și ex Mas au atacat în rada de la Poti. Inițial surprinse de atâta obrăznicie, unitățile de gardă s-au repezit în urmărire. Rămas fără apărare, portul a fost atacat de un submarin german (U 18, U 19 sau U 23) ce a ieșit la suprafață ca la poligon și a ales țintele dintre navele de transport.

Iată două povești ce merită să fie clarificate. Mai sunt și altele, dar așteptăm sugestiile dvs.

Sus: 15.05.1941, la bordul distrugătorului REGINA MARTIA, de la stânga la dreapta: Lt. cdr. Dumbravă, lt. Martac, cpt. cdr. Niculescu C., cdr. Bardescu, cdr. Macelariu, cdr. Stojanovici, cpt. cdr. Gherghel, Kapt. sur See Gadow, cpt. corv. Castagnacci, cpt.fregatǎ Mimbelli la ceremonie

Jos: Sosirea primelor vedete la Galați în mai 1942

O minune electronică: EA-6B PROWLER ing. Dănuț Vlad

Sus: La aterizare pe portavion

Mijloc: Bordul și panourile de comandă

În cadrul războiului aerian, una din cele mai importante categorii de misiuni este atacul împotriva țintelor terestre sau maritime. Încă dinaintea celui de-al doilea război mondial au început să apară avioane specializate pentru astfel de misiuni: Ju-87 Stuka și Hs-129 (Germania), IL-2 și IL-10 (U.R.S.S.), Hawker Typhoon (Marea Britanie), etc.)

Statele Unite au avut avioane cu această destinație atât în cadrul USAAF (A-36 - varianta a P-51 Mustang, P-47 Thunderbolt) cât și în cadrul marinei, îmbarcate pe portavioane (TBM/TBF Avenger).

Primul A2F-1 (Bu No.147864) va părăsi hala de montaj pe 14 aprilie 1961. Avionul este echipat cu ajutaje reactive orientabile la 30° în jos pentru scurtarea distanței de decolare și aterizare. Primul zbor a fost efectuat pe 19 aprilie 1961 de către Robert Smyth. Al doilea prototip a fost încercat în zbor pe 28 iulie, de către Ernie Van der Heyden; în cursul zborului ambele motoare s-au oprit; din fericire, pilotul a reușit să aducă aparatul la sol în zbor planat.

Pe 7 februarie 1963, VA-42 devine prima escadrilă a U.S. Navy ce este echipată cu A-6A; primelor aparate livrate le lipseau radarele. VA-42 era răspunzătoare pentru antrenamentul echipajelor de pe coasta de est.

Jos: Pregătirea pentru lansare pe punte

Primul aparat integral echipat a fost al 32-lea A-6A construit (Bu No.149946) și a fost livrat pe 10 octombrie 1963 la VA-75. La început au ieșit în evidență o serie de neajunsuri, cum au fost fiabilitatea scăzută a motoarelor Pratt&Whitney J-52, un număr extrem de ridicat (54) de ore de întreținere pe ora de zbor și problemele deosebite ridicate de complexul de avionică DIANE (radarul de urmărire a terenului era incapabil să-și îndeplinească scopul pentru care fusese construit). Prima misiune va avea loc pe 1 iulie 1965.

În total au fost construite 488 de aparate A-6A (din care 6 prototipuri), ultimul fiind livrat în 1970. În septembrie 1966, al patrulea A-6A este echipat cu nacele de mari dimensiuni dispuse sub fuselaj, în cadrul proiectului TRIM (Trail Road Interdiction Multisensors), și a servit ca prototip pentru 12 avioane A-6C, care erau echipate cu o cameră TV pentru condiții de luminozitate scăzută (LLLTV) și un senzor în infraroșu (FLIR). Testele pe vreme rea au fost însă nesatisfăcătoare camera TV nu funcționa iar FLIR avea o rază de acțiune de 8 km. Trei A-6C au fost modificate prin înlocuirea LLLTV cu un iluminator laser.

Odată cu punerea la punct a avionului și a sistemelor de bord, au început să apară noi variante. Astfel, încă din 1963 este realizată varianta de război electronic EA-6A, echipată cu aparatură de bruiaj AN/ALQ-55. Tot prin transformarea A-6A prin renunțarea la sistemul DIANE și echiparea cu instalație specifică de combustibil, este realizată varianta de realimentare în zbor KA-6D, care a executat primul zbor pe 23 mai 1966, dar care va intra în serviciu în aprilie 1970. KA-6D putea transporta până la 9500 kg combustibil intern, și era echipat cu o conductă pentru realimentare dispusă sub fuselaj. Primele misiuni în Vietnam cu KA-6D au fost efectuate în mai 1971. Un total de 78 A-6A au fost transformate în KA-6D.

În 1968, șapte escadrile au participat la războiul din Vietnam, înregistrând pierderea a 11 avioane în misiunile din perioada 26 oct. 1968 - 17 mai 1969. Ofensiva nord-vietnameză din aprilie 1972 a determinat utilizarea aparatelor A-6 în misiuni de dispersare de mine pentru blocarea porturilor inamice, iar pentru pregătirea bombardamentelor masive din decembrie 1972, A-6A vor fi utilizate pentru anihilarea lansatoarelor de rachete SA-2. În opt ani de implicare în conflictele din regiune și 33 de croaziere la bordul portavioanelor, U.S. Navy a pierdut 47 de A-6, iar U.S. Marine Corps 20 de avioane.

La sfârșitul anilor '60, electronica a cunoscut o importantă dezvoltare, care la rândul ei a determinat lansarea unor programe ambițioase în domeniul avionicii.

Este propusă astfel o nouă variantă pentru A-6, denumită A-6E, al cărei echipament se centra în jurul calculatorului de bord AN/ASQ-133 și a radarului multimod AN/APQ-148 (cu capacități de detectare a țintelor și de urmărire a terenului). Un pas important în dezvoltarea variantei are loc atunci când prototipul A-6E a executat primul zbor pe 22 martie 1974, echipat cu o turelă multisenzori de recunoaștere și atac ținte (TRAM).

Turela TRAM, montată sub fuselaj, în fața cabinei, este echipată cu un telemetru laser, un receptor laser și o cameră în infraroșu (FLIR), cărora le sunt asociate display-uri în cabină. Față de varianta A-6E de bază, A-6E TRAM este echipat cu un sistem de navigație inerțial AN/ASN-92 (CAINS), sistem de apuntare automat (AGLS), radar multimod AN/APQ-136 și un calculator central AN/ASQ-155. Avionul poate lansa bombe ghidate laser. Primul A-6E TRAM a fost livrat la 5 mai 1978, în serviciu fiind un total de 228 A-6E TRAM.

Cea mai modernă variantă a lui Intruder ar fi trebuit să fie A6-F, program lansat în 1984, și care ar fi trebuit să fie echipat cu motoare General Electric F-404 fără postcombustie, cu avionică de bord ce ar fi permis lansarea de rachete aer-aer AMRAAM, dar programul a fost abandonat în 1989.

Până la sfârșitul anului 1991 au fost livrate peste 170 de avioane EA-6B. În cursul exploatării, avionul a făcut obiectul unor programe de modernizare: EXCAP (dublarea plajei frecvențelor de lucru și a memoriei calculatorului), aplicat la 25 de avioane; ICAP-1- începând din 1983 (introducerea ACLS, sistem integrat de comunicație, navigație, identificare CNI), ICAP-2 (creșterea capacității de bruiaj), VIP (creșterea capacității de manevră).

Ultimul Intruder, un A-6E TRAM, a fost livrat pe 3 februarie 1992.

În afara conflictului din Vietnam, avioanele A-6 au luat parte la următoarele conflicte: - Liban (decembrie 1983); - Libia (martie 1986); - Războiul din Golf.

În anii '80, odată cu modernizarea flotei, a apărut necesitatea înlocuirii avioanelor Intruder. Inițial se dorea înlocuirea acestora cu avionul de atac îmbarcat, invizibil radar A-12 Avenger, abandonat în 1991, iar în prezent este înlocuit cu F/A-18 Hornet, până la intrarea în serviciu a avioanelor invizibile îmbarcate cu decolare și aterizare verticală, ce vor rezulta din programul JSF (Joint Strike Fighter).

DESCRIERE TEHNICĂ A-6E (cu referiri la celelalte variante unde este cazul):

Construcție: Fuselajul are o construcție metalică tip semimonococa (la EA-6B el este alungit cu 1,37 m) și are zona ventrală cu structura ranforsată pentru a putea prelua eforturile transmise de trenul de aterizare și de crosa (cârligul) de apuntare.

Aripa este mediană, în consolă, cu săgeată la bordul de atac de 25°. Aripa este echipată cu voleți de bord de atac și cu flapsuri la bordul de fugă, acționate hidraulic. În fața flapsurilor sunt plasate pe extrados spoilere; tot pe extrados, fiecare semiplan are două mici cuțite aerodinamice; aripa se rabate în sus pentru manevrare ușoară pe portavion. Capetele de plan (extrados și intrados) de la bordul de fugă se brachează în sus, respectiv în jos, și acționează ca frâne aerodinamice.

Stabilizatorul este integral mobil, deriva este clasică, iar deasupra direcției este plasată o antenă de contramăsuri electronice (la A-6E), iar la EA-6B în vârful derivei este plasat un container pentru echipamentul de contramăsuri electronice (ECM).

EA-6B Prowler are o structură asemănătoare cu A-6E, aripa este însă ranforsată pentru a putea suporta suprasarcini de 3,3 g.

Trenul de aterizare este triciclu, escamotabil, acționat hidraulic. La Ea-6B trenul este ranforsat pentru a putea prelua sarcinile determinate de greutatea de zbor mai ridicată. La ambele variante, sub fuselaj este plasat cârligul de apuntare, retractabil, care are forma literei „A".

Instalația de propulsie se compune din două turboreactoare Pratt&Whitney J52-P-8B cu tracțiunea de 41,4 kN fiecare (A-6E) sau J52-P-408 de 49,8kN fiecare (EA-6B). Ulterior, unele A-6E au fost re-echipate cu motoare J52-P-408 sau J52-P-409 (de 53,4 kN). Capacitatea internă de combustibil este de 8873 litri (7230 kg.), redus la 6995 litri la EA-6B. Ambelor variante li se pot acrosa până la 5 rezervoare suplimentare (sub aripi și sub fuselaj), de 1135 sau 1514 litri, ceea ce înseamnă cca. 4558 kg combustibil suplimentar.

Atât A-6E, cât si EA-6B sunt echipate cu o priză de realimentare în zbor, dispusă în fața cabinei.

Cabina: toate variantele, cu excepția EA-6B, sunt bilocuri cote-a-cote; pilotul este plasat în stânga, iar în dreapta și puțin în spate este plasat navigatorul-bombardier (A-6A,B,C,E) sau ofițerul cu contramăsurile electronice (EA-6A). Scaunele catapultabile sunt de tipul Martin Baker GRU 7. Cupola se deschide hidraulic prin glisare înapoi. Panoul de bord este echipat cu aparatura clasică, navigatorul/bombardier având în fața sa ecranul rotund al radiolocatorului de bord. La A-6E TRAM, fiecare membru al echipajului are în față afișajul (tubul catodic) asociat turelei TRAM.

EA-6B are un echipaj compus din patru persoane, plasați câte doi unul lângă celălalt în două cabine în tandem: pilot + ofițer cu contramăsuri defensive, comunicație și navigație (față), și doi ofițeri cu contramăsurile tactice (spate). Ambele cupole se deschid prin rabatare spre spate, iar scaunele catapultabile sunt de tipul GRUEA 7, produse tot de Martin Baker.

Sistemele de bord sunt similare la A-6E și EA-6B. Sistemul de aer condiționat asigură climatizarea cabinei și a compartimentului de avionică.

Instalația hidraulică de lucru deservește acționarea comenzilor, voleților și flapsurilor, escamotarea trenului, frânarea roților, acționarea frânelor aerodinamice și a cupolei; ea se compune din două sisteme hidraulice. Pentru situații de avarie, o pompă hidraulică acționată de motor, asigură doar acționarea stabilizatorului și a direcției.

Instalația electrică este alimentată de către două generatoare/startere Garett, cu o putere de 30 kVA. Pentru generarea de curent electric în situații de avarie, o turbină Garett escamotabilă este plasată deasupra bordului de atac al aripii stângi.

Avionica: A-6E - radar multimod AN/APQ-148 sau AN/APQ-156; calculatorul digital de bord IBM AN/ASQ-133 sau -155 cuplat cu radarul, sistemul de navigație, comunicațiile și comenzile; sistem de navigație tactică (Tacam) AN/ARN-118; sistem de navigație inerțială Litton AN/ASN-92 sau ASN-139; display-ul principal de bord, utilizat pentru navigație, aterizare și lansare armament este de tipul Kaiser AN/AVA-1.

Pentru protecția în mediu ostil, avionul dispune de un sistem de avertizare de radiolocație AN/ALR-45 (cu antenele sub capetele aripilor) sau AN/ALR-67. Sub fuselaj, între ajutajele motoarelor și cârligul de apuntare sunt dispuse antena Doopler și dispersoarele de ținte false.

EA-6B avionica acestei variante este centrată în jurul sistemului de bruiaj tactic Eaton Corporation AN/ALQ-99F, grupat în cinci containere integrate, cu un total de 10 transmițătoare de bruiaj. Sistemul este guvernat de un calculator central digital (AYK-14 la avioanele din ICAP-2).

Armament A-6A - 46 bombe Mk-81 de 112 kg, sau 30 bombe Mk-82 de 445 kg, sau 15 bombe Mk-83 de 455 kg, 12 bombe incendiare Mk-79, 5 bombe Mk-84 de 910 kg, 13 lansatoare Aero7D cu câte 19 proiectile reactive Mighty Mouse fiecare, 13 lansatoare LAU-1 cu câte 4 proiectile reactive Zuni fiecare, 5 rachete aer-sol AGM-17A Bullpup, sau 4 rachete aer-aer AIM-9B Sidewinder, 5 bombe nucleare, 1 container de realimentare în zbor D-702 (KA-6D), 5 rezervoare de 300 galoane fiecare, dispuse în diferite combinații sub cele 5 grinzi de acrosare (câte două sub planuri + una sub fuselaj), sau grupate pe lansatoarele multiple ce se pot instala pe acestea.

A-6E cinci puncte de acrosaj cu capacitatea maximă de 1633 kg fiecare, ceea ce înseamnă un total de 8165 kg. Armamentul tipic constă din bombe ghidate laser GBU-10 (910 kg) sau GBU-12 (225 kg) pentru varianta TRAM, bombe Mk-84 de 910 kg bombe cu napalm BLU-27, bombe Mk-82 (225 kg), Mk-83 (454 kg), Mk-117 (337 kg), bombe cu fragmentare CBU-30 sau Rockeye, lansatoare LAU-32 cu câte 7 proiectile cal. 70 mm sau LAU-3/3A cu câte 19 proiectile cal. 70 mm, LAU-10 Zuni cu câte 4 proiectile, rachete AGM-65 Maverick (aer-sol, doar sub planuri), rachete aer-navă AGM-84 Harpoon, AGM-78 Standard ARM sau AGM-88 HARM (anti-radiolocație ambele), AIM-9J sau AIM-9L Sidewinder (aer-aer). Varianta tipică de înarmare constă din 28 bombe de 225 kg grupate câte 6 pe MER, sau 3 bombe de 910 kg plus două rezervoare suplimentare de 1135 litri (300 galoane) fiecare; rachetele aer-aer Sidewinder sunt transportate în scopuri defensive.

EA-6B Prowler utilizează cele 5 puncte de acrosaj pentru rachete anti-radiolocație AGM-45 Shrike, AGM-78 Standard ARM sau AGM-88 HARM, sau containere de bruiaj ALQ-99 sau ALQ-76, containere dispersie dipoli AN/ALE-32 sau ALE-41, containere de recepție pasivă AN/ALQ-54 (EA-6A avea un container ALQ-53).

Dimensiuni: Lungime: - 16,69m (A-6E); - 18,24m (EA-6B)

Anvergură: - 16,15m (A-6E)

Anvergura cu aripile plate: - 7,72m (A-6E); - 7,87m (EA-6B)

Anvergura ampenaj orizontal: - 6,21m

Înălțime totală: - 4.93m (A-6E); - 4,95m (EA-6B)

Ecartament: - 3,32 m

Ampatament: - 5,24 m (A-6E): - 5,23 m (EA-6B)

Suprafața portantă: - 49,1 m²

Greutate gol - 12132 kg (A-6E); - 14588 kg (EA-6B)

Greutate combustibil: intern: - 7230 kg (A-6E); - 6995 kg (EA-6B)

acrosat - 8165 kg (A-6E). - 4547 (EA-6B)

Greutate maximă la decolare: - 26580 kg (catapultare); - 27397 kg (pistă) A-6E sau 29483 kg. (EA-6B)

Performanțe: Viteza limită: - 1297 km/h (A-6E); - 1315 km/h (EA-6B)

Viteza maximă de zbor la nivelul mării: - 1037 km/h (A-6E): - 1048 km/h (EA-6B)

Viteza de croazieră: - 763 km/h (A-6E); - 774 km/h (EA-6B)

Viteza ascensională la nivelul mării: - 39 m/s (A-6E); - 63 m/s (EA-6B)

Plafon de serviciu: - 12925 m (A-6E); - 12550 m (EA-6B)

Rulaj la decolare: - 1185 m (A-6E); - 814 m (EA-6B)

Rulaj la aterizare: - 521 m (A-6E); - 579 m (EA-6B)

Distanța maximă de zbor: - 4410 km (A-6E); - 3254 km (EA-6B) cu rezervă intern + acrosat