Noutăţi Eurofighter Typhoon & MUSTANG LEOPARDZAS

În acest număr vă voi prezenta câteva modele și modeliști ce ne-au vizitat magazinul. Am să încep cu vedeta VOSPER TORPEDO BOAT, fabricată de Trumpeter la 1/72 cu 150 lei, stația de telecomandă inclusă. Are circa 42 cm lungime și odată asamblată te doare inima să o pui pe apă. Eu vă sfătuiesc să demontați stația și servoul și să le folosiți la altceva.

În dreapta îl avem pe prietenul Cristian Nemeth Atila (CNA) cu o splendidă colecție de vehicole 1/72, care expusă la magazinul nostru a trezit numeroase aprecieri admirative.

La mijloc prezentăm macheta traforată a unui He 51 construit de elevul de clasa a V-a Mihai Pamfil. La 5 lei sunt cele mai ieftine modele și pentru mulți decoratori de interior cele mai frumoase.

Jos, în stânga avem modelul lunii iunie: Ki 43 II Hayabusa OSCAR, un vânător japonez Hasegawa la scara 1/32 și numai 75 lei!

Jos dreapta o poveste actuală și foarte tristă: membrii fostului cerc de modelism din Roșiorii de Vede, astăzi desființat de Ministerul Învățământului și Primărie pentru a face loc unor activități de manele. Asta semănăm, asta vom avea și în UE.

Pregătiți-vă copii pentru o activitate de viitor: cu acordeonul pe străzile din Hamburg! Bani mulți, minte puțină. Ideal.