care se uitau în jos, spre mine. Figuri ameninţătoare şi priviri rele; ceva nu e în regulă! Până să mă dumiresc, simt o lovitură în cap... şi adorm.

Deschid din nou ochii. Figurile de oameni sunt ceva mai îndepărtate; mă ridic puțin în coate ca să cercetez împrejurimile. Văd legăturile de paraşută și mai jos piciorul meu stâng care, la vreo 50 cm sub genunchi, stătea cam la 45 de grade, într-o parte. Sub mine, în jur, o baltă de sânge, pe o suprafaţă de cam un metru pătrat (în momentul părăsirii avionului, Tulea Sorin s-a lovit de ampenajul acestuia, fracturându-şi ambele picioare). În acel moment am simţit din nou ceva, ca o lovitură în cap... și am adormit din nou.

În timp ce cineva încerca să-mi desfacă hamurile de la paraşută, clătinându-mă, m-am trezit din acel leşin.

Aud o voce strangulată de emoție și un tânăr de vreo 25 de ani, vădit speriat, strigând: „Feriţi-vă, a pus mâna pe mitralieră! E spion rus!".

De unde mitralieră?! Momentul e tare!

Sunt luat drept spion sovietic!

Uitând de toate, de bunele maniere, de piciorul rupt, revoltă la adresa tâmpeniei colective care mă înconjura, am urlat în limita glasului, tot ce ştiam în materie de înjurături naționale.

A fost şi mai rău!

Aud pe unul care strigă „Asta e spion rus care știe româneşte". Apoi n-am mai auzit nimic pentru că ceva m-a lovit din nou în cap... adormindu-mă.

De fapt era un moş care, într-un acces de patriotism, mă tot lovea în cap cu o scândură.

Îmi revin din acel somn şi constat că atmosfera era din ce în ce mai încordată.

Mulți din cei prezenți trăiau din plin momentul, iar unii erau şi „colecționari" de amintiri, de la acel „spion rus" prins de locuitorii din satul Trifești. Unul mi-a luat portmoneul cu bani, altul cheile, aparatul de fotografiat Leica... Eram percheziționat cu mare interes de nenumărate mâini curioase.

Când au găsit şi revolverul meu „Parabellum" ținut la centură, în tocul reglementar de piele, entuziasmul a atins culmi de nedescris. Apoi cineva a făcut un laț dintr-o suspantă a paraşutei (fire de mătase de 5 mm.), mi l-a trecut după gât şi a început a trage. Începusem deja să văd în toate culorile, când un altul strigă: „Lasă-l în pace. Dar dacă e român de-al nostru?"

Şi deodată, în chip de îngeri salvatori, se desprind din mulţime doi soldați germani. Erau doi ostaşi de la o baterie ACA de prin vecini care, văzând tot bâlciul făcut de ţărani, au alergat să afle ce se întâmplă.

Când au recunoscut culoarea albastru-deschis a combinezonului de zbor, cu gradele de locotenent de aviație și mai ales când le-am dat explicațiile de rigoare în limba germană, şi-au pus mâinile în cap, și au început să strige la țărani. Între timp au apărut şi jandarmii români, care se uitau la mine cu priviri de oameni reduşi mintal; nu prea ştiau ce să facă.

În sfârşit, mulțimea s-a retras, fără ca eu să mai fiu în stare să-mi cer înapoi lucrurile furate.

Deodată se aplecă deasupra mea o figură cu barbă neagră, având pe faţă o expresie de uimire de nedescris şi ca prin vis am auzit un glas strigând:

„Asta e Sorin Tulea, am făcut împreună ski, astă iarnă pe Postăvar!".

Era Sandu Ghica, un student la medicină care îşi făcea stagiul de practică la Spitalul din Trifeşti.

Avionul meu s-a prăbuşit nu departe de acest spital. Explozia rezervoarelor de benzină şi ciuperca de flăcări şi fum a scos lumea afară din spital, ca să afle ce se întâmplase.

Sandu văzuse o paraşută căzând și fără să aştepte vreo invitație, a luat o trusă de prim ajutor, și a pornit în goană spre dealul în spatele căruia se petreceau cele descrise mai înainte.

TULEA SORIN s-a născut la 11.10.1915, în oraşul Roman.

Descendent dintr-o veche familie de militari, însuşi tatăl său fiind colonel de artilerie, Sorin parcă era predestinat carierei militare.

Totuşi, după absolvirea Liceului „Gh. Lazăr" din Bucureşti, nu s-a înscris la nici una din şcolile militare existente ci a preferat învăţământul universitar, în 1939 promovând cursurile Secției aviație-armament din Institutul Politehnic din Bucureşti.

Atras totuşi de zbor, în 1936 a urmat cursurile şcolii civile de pilotaj „Mircea Cantacuzino" de la Băneasa, fiind brevetat pilot de turism gradul II.

Satisfăcându-şi stagiul militar în cadrul Şcolii de Ofiţeri de Aviație de la Otopeni, în 1939 a fost brevetat ca pilot militar pe avionul POTEZ XXV.

Ca sublocotenent aviator în rezervă, în 1940, Tulea Sorin a fost concentrat la Flotila 1 Bombardament de la Braşov unde a urmat cursurile şcolilor de bimotoare şi de zbor fără vizibilitate fiind brevetat pe bimotorul P.Z.L.„LOS".

În anul 1941, aflat sub arme, Tulea Sorin a fost repartizat la Escadrila 78 Heinkel-111 H 3 din Grupul 5 Bombardament în cadrul căreia, începând cu dimineața zilei de 22 iunie 1941, a participat la acțiunile de luptă pentru eliberarea Basarabiei şi cucerirea Odessei, executând 34 misiuni de bombardament.

În anul 1942, Tulea Sorin a fost deconcentrat şi detaşat la Uzinele I.A.R. Braşov, ca pilot inginer la Serviciul de Pistă.

La mai puțin de un an, în 1943, locotenentul (r) aviator Tulea Sorin a fost concentrat din nou, revenind la Escadrila 78 ca pilot pe mai noul avion Heinkel-111 H 6.

Ca invalid de război (după cele întâmplate la 7 mai 1944), cu gradul de Căpitan aviator în 1946, Tulea Sorin a fost trecut în retragere.

Tulea Sorin a zburat 17 tipuri de avioane, civile şi militare, cu un total de peste 2.000 ore de zbor, pe front executând un număr de 60 de misiuni de bombardament.

Pentru meritele sale, Tulea Sorin a fost distins cu mai multe ordine şi medalii, între care: Ordinul „Virtutea Aeronautică" cu spade, clasa Crucea de Aur, cu două barete; Ordinul Coroana României, clasa Cavaler, cu panglică de Virtute Militară; Ordinul „Steaua României" cu panglică de Virtute Militară; Ordinul german „Crucea de Fier" clasa a II-a.

În anul 1947, deşi invalid, Tulea Sorin a început să zboare din nou, ca pilot în Escadrila Aerosondaj și Meteorologie de pe aeroportul Băneasa.

Dar şi lui Tulea Sorin, ca multor altor aviatori, noile autorități instituite în România nu-i puteau trece cu vederea meritele de pe Frontul de Est şi, deşi invalid de război, în anul 1948 l-au arestat şi condamnat la închisoare.

În anul 1964, după ce executase 15 ani şi 7 luni de detenţie dintre care peste 13 ani numai la închisoarea de la Aiud, Tulea Sorin a fost eliberat.

După evenimentele din România, din decembrie 1989, Tulea Sorin a fost avansat în grad, până la inclusiv gradul de Comandor (r) inginer aviator.

După o lungă și grea suferință, la 07.09.2005, la Bucureşti, cel ce a fost Comandorul inginer TULEA SORIN a trecut în neființă, decolând către camarazii din Flotila Cerului.

Comandor(r) aviator, Constantin Iordache Dr. ing. Cristian Crăciunoiu