Riposta românilor a venit pe neașteptate cu un bombardament al întregii artilerii de pe nave și de pe grindul de la Periprava. Tirul monitoarelor a fost reglat cu observatori laterali din pădurea Nebună (Periprava) asupra bisericii lipoveneşti din Vâlcov, după care focul a fost transportat asupra canonierei DONET, a barjei K15 și succesiv a celorlalte nave de pe Oceakov.

Asupra canonierei DONET a tras și bateria de 75 mm de pe Grindul Mare, iar bateria plutitoare a luat sub foc observatoarele inamicului din turlele bisericilor rusă și lipoveneşti de la Vâlcov. "Turlele sunt lovite, observatorii fug, firele telefonice sunt distruse. Un obuz lovește casa în care se afla adunat sovietul trupelor ruse. Vasele rusești nu-și pot regla tirul. Canoniera DONEȚ este lovită după ce a tras abia șapte lovituri de 150; ea se retrage pe canalul Oceakov și eșuează.

O barjă cu tunuri de 130 fuge fără să fi tras o singură lovitură, urmărită de focurile monitoarelor noastre. De pe canalul Oceakov artileria rusă începe să tragă, un tir ineficace, și este redusă la tăcere de tunurile noastre, care bombardează atât navele cât și orașul...".

La început rușii nu și-au dat seama de unde vin loviturile și a trecut destul de mult timp până când a fost identificată poziția monitoarelor pe canalul Cernofca mai sus, în spatele unui grup de copaci, (din relatarea cpt. cdr. Maleicicovski).

După DONET și barja K15, s-au retras pe rând pe brațul Oceakov și barjele K11, K9, K5, K6, rămânând pe poziție doar două barje (K13, K14) care nu se aflau în zona bătută de artileria noastră. Tirul rusesc a fost slab și fără efect.

Tirul românesc, transportat pe canalul Oceakov, de unde mai trageau barjele K13 și K14, a obligat navele rusești să se retragă spre mare.

Operațiunea a încetat către ora 18.00, după ce bateria plutitoare a executat un foc de secerare asupra Vâlcovului, de unde se mai trăgea în avionul românesc de observare ce survola orașul. Tragerea a avut un puternic efect moral asupra populației civile, sătulă de conducerea bolșevică.

Divizia 1 monitoare s-a înapoiat la km 36, reluând paza canalului navigabil.

Tunurile românești au tras în această operațiune 456 lovituri asupra navelor și zonei portului Vâlcov.

A doua zi, 15 februarie, la comandantul flotei, la Chilia, s-a prezentat o delegație a cetățenilor din Vâlcov, anunțând că predau orașul care, între timp fusese părăsit de trupele și marinarii roșii ce se retrăseseră împreună cu navele lor de război și de transport la gura brațului Oceakov, în intenția de a pleca la Odessa.

Divizia 13 infanterie a autorizat ocuparea Vâlcovului, acțiune hotărâtă de cdr. Scodrea pentru 16 februarie.

Din relatările cpt. cdr. Maleicinikov rezulta că în seara de 14 februarie o conferință a delegaților ținută la Vâlcov a hotărât retragerea imediată a unităților rusești. "Aruncați tot și fugiți de la Vâlcov a fost dispoziția, urmând ca retragerea să fie acoperită de tirul a două barje (K13 și K14). În ziua de 15, rezultă din aceeași relatare, era o furtună de Nord Est.

O nouă conferință a delegaților în dimineața de 16 februarie a hotărât ca, în situația când navele nu pot ieși în mare din cauza furtunii, să se pună din nou pe poziții patru barje disponibile (K5, K6, K13, K14), care să fie gata de tras în cazul când românii ar încerca să captureze flotila rusă.

"După ce s-a îmbarcat pe remorcherul KILKIS tot materialul telefonic, luându-ne pe mine și pe șlepul artileriei, KILKIS a acostat la PROVORNII, de unde s-a îmbarcat un detașament de marinari din Baltica, conduși de Jelezniakov. Au luat cu ei mitralierele și aveau intenția de a merge la Bazargiuk și mai departe în recunoaștere" - relatează Maleicikov.

În drum, remorcherul a debarcat câțiva oameni pentru a repara linia telefonică a centralei de tragere. Întors la Vâlcov, remorcherul a acostat în partea de Est a portului. Către ora 17.45 au apărut două vedete românești și au somat remorcherul deschizând apoi focul cu tunurile și mitralierele. În panica ce a urmat, remorcherul a eșuat și echipajul, inclusiv Balticii, a sărit în apă fugind pe mal.

Cpt. cdr. Maleicikov a fost luat prizonier.

La bordul remorcherului a fost capturat întreg materialul rețelei telefonice de tragere al flotei, ceea ce practic însemna "orbirea" artileriei navelor, care nu mai aveau cum să tragă indirect. Fuseseră vedetele Nr. 4 și 5 care patrulau la intrarea în canalul Oceakov.

În aceeași după-amiază, la ora 16.30, au fost debarcate la Vâlcov două companii de infanterie marină cu trei secții de mitraliere, ce fuseseră transportate cu un bac și vedetele pe malul stâng în dreptul punctului Bazargiuk (peste apă de Periprava, la gura brațului Solomonov).

La ora 19.30 a fost semnat actul de predare a orașului între primar și comandantul Flotei de operațiuni.

Cum navele rusești nu plecaseră încă, a doua zi, 17 februarie, monitoarele au ocupat noi poziții de tragere în zona Vâlcov, inclusiv Divizia 2 care sosise la Vâlcov după ocuparea lui. Nu a mai fost însă nevoie de un nou bombardament, căci navele rusești au ieșit în mare.

La bordul lor și al șlepurilor ce putuseră a fi salvate se afla multă lume: soldați, marinari, voluntari revoluționari, ce se evacuau prin Vâlcov, dar și populație civilă.

Au fost capturate mai multe barje și șlepuri ce nu putuseră fi evacuate; alte două șlepuri fuseseră aruncate de valuri pe plaja de la Jibrieni.

1 - N. Koslinski, după memoria viceamiralului Koslinski, participant atunci cu gradul de lt. cdr.

Baterie plutitoare metalică din detașamentul Sulina. Se observă aranjate pe punte în jurul tunului, plute de salvare cu rol de protecție contra schijelor.