Lupta de la Chilia Veche - 26 iunie 1941

LUPTA DE LA CHILIA VECHE - 26 IUNIE 1941 ÎNVĂȚĂMINTE PRIVIND OPERAȚIILE MILITARE PE DUNĂRE ÎN PRIMELE DOUĂ LUNI DE RĂZBOI Comandor Nicolae PETRESCU, dr. Cristian CRĂCIUNOIU

În 1940 Stalin a greșit că nu a ocupat Basarabia până la Ploiești !!? Ar fi tăiat accesul german la petrol. Cum ar fi războiul cu Constanța, singura bază aeronavală a Axei ocupată, Regia Marina și Afrika Korps fără petrol, Luftwaffe la sol?

În vara lui 1940, printr-o ticăloasă campanie "eliberatoare", Stalin a rupt din România Bucovina și Basarabia. Chiar la gura Dunării, malul estic al râului, pe o porțiune de câteva zeci de kilometri, a trecut la Uniunea Sovietică. Imediat a fost mutată aici Flotila Dunării, formată în prealabil. N-a fost ușor să fie strămutate vasele de pe Nipru: vasele mici au fost transportate pe calea ferată, iar cele mari au fost aduse cu măsuri speciale de siguranță, pe timp favorabil, prin Marea Neagră.

Flotila de război de pe Dunăre includea în jur de șaptezeci de vase și catere fluviale, subunități de aviație militară, artilerie antiaeriană și de coastă. Condițiile de bazare erau îngrozitoare. Malul sovietic în Delta Dunării este gol și deschis. Vasele se aflau la locurile de acostare, iar trupele românești erau alături, uneori la trei sute de metri de vasele sovietice.

În cazul unui război defensiv, întreaga Flotilă de pe Dunăre ar fi căzut în capcană din prima clipă. Nu avea unde să se retragă din Delta Dunării, în spate era Marea Neagră. Nu aveai unde să manevrezi flotila. În cazul unui atac, inamicul putea pur și simplu să mitralieze navele sovietice, fără să le dea posibilitatea să ridice ancorele și să acosteze. Într-un război defensiv, Flotila de război de pe Dunăre nu numai că nu putea, datorită bazării, să facă față defensivei, dar această defensivă nici nu putea avea loc; Delta Dunării are sute de lacuri, mlaștini inaccesibile și stuf pe sute de kilometri pătrați. Inamicul nu putea ataca Uniunea Sovietică prin Delta Dunării!

"Spărgătorul de gheață"- Victor SUVOROV

Stânga: Soldat al Infanteriei marine în 1941. Sus, festivitate la Chilia Veche după victorie și jos defilarea trupei. Deasupra: Monitor din clasa K în plină viteză. Era modernizat cu tunuri AA Rheinmetal de 37 mm și Bofors suedeze de 20 mm. Prova este supraînălțată din cauza valului de etravă ce spăla puntea. Jos: Antenă pentru navigația costieră montată de infanteria marină la Sulina, pe malul de Nord. Cel mai sus, aspirantul Nicolae Valasoglu, ofițer cu artileria la bordul monitorului NMS BUCOVINA sosit rapid în zonă. Pe clișeul original s-a păstrat amprenta lui!

Realitatea depășește imaginația!!!

Batalionul român de infanterie marină din Deltă a înfruntat două armate de invazie sovietice ce ar fi trebuit să ocupe Constanța, bineînțeles fără să știe ce are în față! Au aflat abia după război când amiralul Gorșkov, "Tirpitz-ul" flotei sovietice, l-a întrebat pe aspirantul Chiriță venit în calitate de comandant de monitor la Chilia pentru colaborare, în august 1944, care erau efectivele românești în 1941. Aflând că erau 3-400 de oameni acesta a făcut cel mai mare compliment infanteriei marine române: "Dacă știam îi acopeream cu șepcile!" Ironia soartei face ca raportul controlului trimis la fața locului să fie critic! Era făcut de unul dintre hârtogarii de Minister ce fugeau de Front! Recunoașteți specia?

Imaginați-vă cum ar fi fost războiul în Est dacă Stalin ar fi interceptat conducta de petrol Cernavodă - Constanța și ar fi ocupat Constanța, cea mai mare bază aeronavală a Axei în Marea Neagră! Africa Korps și Regia Marina erau blocate și ...a.m.d.

Iată o reproducere a raportului de control găsită de regretatul cdr. Nicolae Petrescu, fost cdt. al Muzeului Marinei din Constanța. Localitatea Chilia Veche intra în raza de acțiune a Subdetașamentului Chilia Veche.

Principală forță militară în această zonă a Deltei Dunării, cu misiuni de luptă de importanță deosebită, a fost batalionul 15 Infanterie Marină subordonat Detașamentului Maritim nr. 1 Sulina, care depindea operativ și de Divizia a X-a de Infanterie. Unitatea avea în compunere patru companii de pușcași, o companie de mitraliere, o companie de comandă cu un tren de luptă și regimentar format din 41 de căruțe și 122 de cai, o baterie de artilerie de munte de 75 mm calibru, patru piese de artilerie anticar, o companie de graniceri cu tren de luptă format din cinci căruțe și 26 de cai și piese de artilerie mai vechi.

Batalionul avea în dotare circa 40 de bărci cu care se putea transporta pe apă o companie de militari cu armamentul din dotare. La acestea se adăugau 30-40 de bărci cu o capacitate de transport a două companii care aparțineau pescarilor din Chilia Veche. La dispoziția unității se afla și o șalupă. În localitate se mai găseau trei bacuri-poduri simple care puteau îmbarca șase căruțe cu 12 cai sau 90 de militari (trei plutoane). Batalionul ocupa malul de sud al brațului Chilia Veche între Pardina, Ostrovul Tătaru, Grindul Chilia Veche și Ostrovul Babina, având ca misiune „apărarea fără gând de retragere". Pe canalul Tătaru și Gârla Pardina erau dispuse două bacuri cu câte un tun de 47 mm calibru „Skoda", cu misiunea de a bate orice ambarcațiune inamică dacă ar încerca să intre pe canal. Acest sector cu o lungime de 50 km era accesibil unui atac și debarcare, atât de front, de la nord pe brațul Chilia, cât și pe la vest pe brațul Tătaru. El prezenta pentru inamic un interes militar de prim ordin, deoarece prin ocuparea grindului Chilia, își asigura circulația navelor sale pe Dunăre, precum și transporturile de trupe și de muniții între Vâlcov și Ismail.

Pentru batalionul 15 Infanterie Marina, numai grindul Chilia era apt pentru organizarea apărării, restul ostrovului fiind brăzdat de gârle, Dunăre și canale. Inamicul dispus pe malul stâng, la Chilia Nouă, avea o superioritate netă de forțe în raport cu trupele române. Acesta dispunea de circa două regimente de infanterie, un regiment de artilerie de câmp, un divizion de artilerie grea de 150 mm calibru, 19 vedete blindate, un monitor ("Udarnik") și o companie de care de luptă.

Batalionul 15 Infanterie Marină nu putea planifica o acțiune ofensivă, lipsindu-i aproape complet sprijinul de artilerie și al aviației, cerută zilnic de altfel.

Configurația terenului prezenta incontestabil avantaje pentru forțele sovietice. Astfel, plajele de debarcare ale inamicului ocoleau focul apărării noastre, unele ofereau posibilitatea întoarcerii frontului Chilia Nouă la est. O acțiune ofensivă pentru batalionul 15 Infanterie Marină se putea întrevedea numai după ce inamicul ar fi început o retragere forțată din cauza altor împrejurări și deci apărarea și rezistența lui ar fi fost mult slăbite.

În concluzie rezultă, că sectorul Chilia Veche n-a avut suficiente forțe și mijloace pentru îndeplinirea misiunii de: „apărare fără gând de retragere. În primele zile ale războiului (22-26 iunie), batalionul 15 Infanterie Marină a apărat cu înaltă bravură sectorul încredințat și a rezistat cu bărbăție bombardamentelor masive de artilerie și focului de infanterie superior ale inamicului. În ziua de 22 iunie 1941, orele 4:16, o baterie din compunerea batalionului a deschis foc asupra bivuacurilor sovietice de pe câmpurile de instrucție din Chilia Nouă și asupra pieselor de artilerie de pe malul de nord al brațului Chilia.

Au fost provocate pierderi importante inamicului, care luat prin surprindere, și-a adus trupe de întărire formate din două batalioane de infanterie, un divizion de artilerie de 76 mm calibru, o baterie grea și din tunuri de însoțire remorcate de tancuri.

La ora 7:00, artileria grea sovietică de câmp și cea de pe monitorul „Udarnik" și subunități de infanterie au executat trageri intense (peste 700 de proiectile de diferite calibre, n.a.) asupra primei linii a trupelor române, a rezervelor și a liniei din spate a grindului Chilia, producând pierderi însemnate forțelor românești.

La 24 iunie inamicul a bătut cu artileria poziția de rezistență a batalionului 15 Infanterie Marină. Trei baterii grele, trei baterii de câmp, branduri și mitraliere au executat trageri de intensitate. Sub protecția acestor bombardamente, două vedete rusești au trecut în amunte și au acționat cu tunurile și mitralierele de la bord. Sectoarele Tatomir și Pardina au fost puternic bombardat de către navele fluviale sovietice. În ziua următoare tranșeele batalionului au fost puternic lovite de obuze care au îngropat în pământul răscolit oameni și materiale.

La ora 2:30 dimineața, din ziua de 26 iunie 1941, inamicul a forțat trecerea peste brațul Chilia cu trei vedete blindate, susținute de o puternică artilerie, reușind să ocupe localitățile Chilia Veche și Pardina, puncte de importanță capitală, deoarece eliberau navigația pe întreg canalul Chilia. De la această dată, forțele fluviale sovietice au avut brațul Chilia liber pentru navigație, putându-se deplasa în orice punct. Lupta a fost deosebit de aprigă. Infanteria română din prima linie a deschis focul cu întregul armament, folosind grenadele și baionetele. După o confruntare inegală, care a durat două ore și jumătate, în interiorul localității Chilia Veche, inamicul a obținut avantaje deosebite, pătrunzând în spațiul apărat de marinarii infanteriști.

Orice rezistență nu mai putea fi posibilă, începând retragerea spre partea de sud a grindului Chilia-Veche, cu intenția de repliere la mila 23. Până la ora 16:00 din 26 iunie 1941, s-au putut salva și grupa aici nouă ofițeri, 8 subofițeri și 144 de soldați. Au fost mulți morți și răniți. O parte dintre supraviețuitori nu s-au putut salva, neștiind să înoate, neavând ambarcațiuni suficiente și în stare bună, acestea fiind distruse prin bombardamentele inamice. Au fost salvate 2 puști-mitraliere, 95 de arme individuale, 15 revolvere și 6.538 de cartușe Z. B..

Din batalionul 15 Infanterie Marină au dispărut în luptele de la Chilia Veche: sergenti - 30, caporali 59, soldați - 270 (în total 359 de militari reprezentând 65% din efectivele unității).

Atunci când au pătruns în Chilia marinarii de pe monitoare au găsit o magazie de materiale a Flotilei Sovietice de Dunăre și au crezut că este minată. Văzând un grup de copii ce se jucau pe acolo fără probleme au intrat și ei.

Era plină cu echipamente complete de scafandri grei, plase de camuflaj, muniție, vopsea, uleiuri și piese de schimb pentru motoare. Au camuflat rapid monitorul cu plasa de fabricație germană !!! ce ar fi trebuit să fie la bordul lui UDARNYI și au scăpat pentru 3 ani de camuflajul vegetal. O ambarcațiune completă era aeroglisorul din imagine, creație a profesorului Tupolev. Folosea motorul de pe biplanul Po 2 Kukuruznik, elica și carburatorul. Funcționa cu benzină și era perfect funcțional. După ce a fost expus la București în fața Casei Armatei, aeroglisorul a fost intensiv utilizat ca mijloc de legătură între Galați și Sulina datorită vitezei de circa 80 km/h.

Imaginea din stânga îl arată în plină viteză, dezarmat. Purta indicativul MR 4 scris pe bordaj în dreptul elicei.

Tehnische Daten Länge 20,40 m Breite auf Spant 3,18 m Tiefgang 0,61 m Verdrängung 25 t Geschwindigkeit 12 kn Bewaffnung 2 76-mm-Gesch. 2mal 7,9-mm-MG Maxim

Literatur Autorenkollektiv: Der Kampfweg der sowjetischen Seekriegsflotte, Militärverlag der DDR, Berlin 1975 Gorschkow, S. G.: Die Seemacht des Staates, Militärverlag der DDR, Berlin 1978 Zeitschrift Kateri i Jachty(s) Sowjetunion, Nr. 5/1982 Zeitschrift Modelist Konstruktor Sowjetunion (ohne Nr.)

Șalupă de debarcare armată sovietică, construită în Primul Război Mondial și refolosită la Chilia Veche. Plan reprodus după revista RDG Modelbau Heute.

Din nefericire nu s-a putut răspunde cu nimic artileriei inamice. Totuși, trupele de marină, susținute de vedete, au reușit să păstreze grindul Stipoc și să reziste la sud de Câșla, interzicând astfel inamicului să intercepteze canalul Sulina.

Înfrângerea batalionului 15 Infanterie Marină la Chilia Veche a produs o totală nemulțumire generalului Ion Antonescu. Acesta aflându-se la Tulcea, împreună cu generalii Ioanițiu - șeful Marelui Cartier General al Armatei, Tătăranu - din M. C. G., contraamiralul Al. Gheorghiu - comandantul Diviziei de Dunăre și comandorul Horia Macellariu - șeful Statului-Major al Marinei Militare din M. C. G., a analizat la punctul de comandă al Grupării Tactice Navale (comandorul, Paul Zlatian), situația de la Chilia Veche ocupată de către sovietici. Generalul I. Antonescu a dispus ca de-ndată Divizia a X-a Infanterie să trimită pe brațul Sulina o companie de infanterie întărită cu artilerie antitanc pentru a opri pătrunderea trupelor sovietice până la canalul Sulina în regiunea Carmen Sylva.

Suportând bombardamentele aviației, artileriei și focul infanteriei inamice timp de trei săptămâni, trupele române au făcut zilnic incursiuni asupra Pardinei, grindului și localității Chilia Veche. Batalionul 15 Infanterie Marină susținut de o vedetă și două șlepuri au păstrat Periprava, cu tot focul de artilerie declanșat de inamic de la Vâlcov, Jibrieni, Solomonov și, cu toată superioritatea numerică a vedetelor rusești a distrus un șlep și două vedete blindate, executând și incursiuni îndrăznețe spre Jibrieni, făcând prizonieri mai mulți militari inamici.

Înfrângerea batalionului 15 Infanterie Marină la Chilia Veche a avut mai multe cauze. Dintre acestea, consemnăm: superioritatea mijloacelor terestre, fluviale și aeriene cu care inamicul a acționat; lipsurile din dotare, în special a artileriei de sprijin direct; absența unei artilerii de contra-baterie; neintervenția cu foc a flotei fluviale proprii în zona Chilia; lipsa sprijinului aviației; slaba dotare cantitativă și calitativă cu armament de însoțire; precaritatea mijloacelor pentru traiul și lupta în Deltă; insuficiența mijloacelor de transmisiuni; lipsa unor lucrări de fortificații; slaba instruire a militarilor batalionului; încadrarea necorespunzătoare calitativ și cantitativ în ofițeri și subofițeri; panica în care au intrat militarii cunoscând că salvarea lor era foarte grea din cauza numărului insuficient de ambarcațiuni și a terenului înconjurat de gârle și bălți.

Nu s-au făcut eforturi din partea tuturor ofițerilor și subofițerilor, în mod deosebit a comandantului de batalion pentru a ține în mână subordonații.

Analiza rezultatelor luptelor la care a participat infanteria marină în prima parte a războiului pe Dunăre și în Deltă a evidențiat necesitatea ca Statul-Major al Marinei Militare să studieze și să stabilească măsuri eficiente pentru ridicarea gradului de pregătire a acestei categorii de forțe atât de necesare, având în vedere caracteristicile zonelor unde trebuie să acționeze.

În primul rând se impunea ca recrutarea oamenilor pentru unitățile de infanterie marină să se facă din localitățile de pe malul Dunării, din Deltă și din regiunile bălților, oameni care din viața civilă erau familiarizați cu apele, cunoșteau ce este un curent de apă, știau să înoate și să conducă o barcă. Aceștia, obișnuiți cu climatul specific zonelor de acțiune, suportau mult mai ușor căldurile, rezistau mult mai bine paludismului decât cei din regiunile deluroase sau montane.

Situațiile apărute în luptele ce au avut loc în Deltă și pe Dunăre au arătat că un infanterist care nu știa să înoate, de teama valurilor, la cea mai mică înclinare a bărcii strica echilibrul sau în mod involuntar țipa, făcând să se răstoarne barca sau să fie descoperit de inamic. „Este exclus și complet eronat a se crede că un infanterist, fără o serioasă pregătire, să poată fi urcat în barcă, pentru a ataca sau a se apăra (opinia unui specialist, n. a.). În al doilea rând, unitățile de infanterie marină nu trebuiau trecute sub comanda unor M.U. terestre, deoarece acestea nu cunosc posibilitățile și metodele de luptă ale unor asemenea trupe de o specialitate aparte.

Era necesar un comandament de marină cunoscător în special a cerințelor organizării, planificării și desfășurării acțiunilor militare pe fluvii, râuri navigabile, canale, pe litoralul maritim și pe insule, care să cuprindă și ofițeri de infanterie. Un episod plin de semnificații în această privință s-a petrecut în legătură cu ordinul transmis batalionului 17 Infanterie Marină de către Divizia a XXI Infanterie pentru a ataca insula Carolina situată la intrarea în Limanul Nistrului. Ordinul primit cu o zi înainte prevedea ca batalionul să atace în dimineața următoare, ceea ce era o imposibilitate din cauza curentului puternic care ar fi scos bărcile în Mare, lucru pe care acei comandanți nu-l cunoșteau, nefiind de specialitate. Materialul specific necesar unor asemenea acțiuni a fost incomplet și adus cu întârziere în punctele de îmbarcare, atacul fiind amânat cu două zile (din raportul comandantului batalionului, n.a.).

Puștile, puștile-mitraliere, mitralierele a.a., armamentul anticar (piese de 75 și 25 mm calibru), brandurile s-au dovedit ineficace asupra vedetelor și monitoarelor inamice, rezultate bune ar fi dat artileria de 47 mm calibru. Insuficiente au fost și mijloacele de navigație, șalupe, bărci, bărci cu motor, bărci cu rame, precum și centurile de salvare.

Caii și căruțele din dotarea batalionului nu s-au dovedit necesare în Deltă.

După 20 iulie 1941, din cauza presiunii din nordul Basarabiei, trupele sovietice încep evacuarea acesteia. Stăpânirea malului stâng al Dunării și a brațului Chilia devine necesară pentru Divizia de Dunăre. Folosind ambarcațiuni ușoare, infanteria marină eliberează prin luptă porturile Reni, Ismail, Chilia Nouă și Vâlcov.

Batalionul 17 Infanterie marină a fost prima unitate românească intrată în localitatea Tătar-Bunar în noaptea de 22/23 iulie 1941, tăind retragerea trupelor sovietice spre Cetatea Albă. Pentru bravura, destoinicia și avântul de care a dat dovadă comandantul, ofițerii și trupa batalionului mareșalul Ion Antonesu, Comandantul de Căpetenie al armatei, li citează prin Ordinul de Zi nr. 5 din 6 septembrie 1941. După două zile de la retragerea rușilor, întreg litoralul basarabean a fost ocupat de marinarii batalioanelor 15 și 17 Infanterie Marină.

Cu ajutorul a 12 vedete-dragoare germane, din Donnau Flottille (vedetele dragoare românești fiind indisponibile), s-a realizat pe Dunăre o misiune de dragaj în condiții bune. Vedetele germane, care au parcurs 180 de km, au forțat trei baraje de mine la Reni, km 102 și Ceatal Ismail, asigurând trecerea fără nici o pierdere a monitoarelor românești de la Galați spre Vâlcov și a numeroaselor transporturi operative care au putut fi reluate chiar a doua zi după retragerea rușilor.

La curățirea Dunării de mine a participat și aviația-dragoare germană care numai în zona Ismail a explodat 70 de mine.

Documentele de arhivă înregistrează și pierderea a două remorchere românești ce s-au scufundat pe canalul Tulcea din cauza lovirii unor mine. Acest accidente puteau fi prevenite dacă navele ar fi urmat pasa dragată.

Împotriva aviației sovietice, foarte activă pe Dunăre până la căderea Odesei, convoaiele care transportau trupe și materiale de război pentru cerințele frontului au fost protejate eficient de către șlepurile purtătoare de artilerie antiaeriană, monitoarele și vedetele care le-au însoțit și care le-au asigurat imbarcarea și debarcarea. La nord, între Jibrieni și Limanul Nistrului Batalionul 17 Infanterie Marină a urmărit îndeaproape inamicul ajungând pe jos în patru zile la Cetatea Albă, depășind cele mai înaintate elemente ale armatei terestre reușind să facă numeroși prizonieri din rândurile inamicului.

Acțiunile de luptă la fluviu, desfășurate în primele două luni de război au prilejuit specialiștilor marinari militari, o serie de analize, reflecții și învățăminte. A rezultat că monitoarele joacă rolul artileriei de la marile unități terestre și că vedetele blindate își au cea mai largă întrebuințare, ele formând osatura unei forte navale fluviale.

S-a confirmat faptul că, dacă unul dintre maluri este stăpânit de inamic, acțiunea monitoarelor este exclusă în această porțiune, sau foarte grea, ele putând acționa numai în condițiile în care au fost neutralizate sau scoase din luptă lucrările defensive inamice din zona respectivă. Se impunea ca o necesitate de prim ordin existența în organica marinei fluviale a unor elemente care să scoată din luptă forțele de pe malul inamic și să asigure navigația fără pericol pe cursul fluviului prin dragarea acestuia de către apărările sub apă.

Trupele de infanterie trebuiau dotate cu mijloace adecvate de transport pe apă și de treceri, ele fiind forța care putea ocupa și lupta pe malul inamic, sprijinită de artileria monitoarelor și vedetelor. A rezultat că artileria navelor a fost foarte vulnerabilă. Luptele la fluviu au evidențiat și necesitatea imperioasă de sprijin din partea aviației. Este concludent exemplul privitor la faptul că aviația românească de vânătoare a Corpului II Armată nu a reușit să anihileze activitatea aeriană inamică din zona Tulcea, datorită distanței mari de bazare (100 km de Tulcea, n.a.), numărului redus de avioane, puternicei contraacțiuni a adversarului și bunei informări a acestuia asupra activității aviației proprii.

Pentru buna aprovizionare cu tehnică de luptă, cu materiale de subzistență, se impunea ca serviciile marinei fluviale să fie ambarcate și foarte mobile. Companiile de observare puteau să-și îndeplinească misiunile numai dacă erau încadrate cu ofițeri de marină care cunoșteau procedeele de luptă ale mijloacelor fluviale.

S-a confirmat necesitatea ca, pentru marină toate unitățile să fiinţeze din timp de pace cu nuclee de cadru active care să rămână pe toată perioada campaniei militare.

A mai rezultat vulnerabilitatea șlepurilor armate față de atacurile aeriene, deoarece neavând o viteză corespunzătoare și o bună manevrabilitate, puteau fi ușor scufundate.

Învățăminte deosebit de importante au rezultat și din analiza modului în care inamicul a acționat. Astfel: - Forțele Navale Fluviale sovietice au folosit intens lacurile existente la nord de Dunăre și la est de brațul Chilia ca baze de operațiuni. Deoarece dealul Isaccei controla direct mișcarea pe Dunăre, rușii au fost obligați să disperseze o parte dintre monitoare și vedete pe ramura Reni-Isaccea și o altă parte pe ramura Ceatal Ismail-Ismail. Prima parte a acționat un timp prin dreptul orașului Reni, la adăpostul pădurilor mari de sălcii aflate pe malul românesc. Mai târziu și-a mutat baza de operațiuni pe lacul Cahul, de unde putea intra pe Dunăre prin gârla Vechita pe care se putea naviga, aceasta având lățimea de 30-40 de metri și o adâncime de patru-cinci metri. Gârla Vechita prezenta condiții perfecte de mascare, prin numeroasele sale cotituri și perdele de sălcii mari și dese pe mal. Toate navele de război sovietice din baza fluvială principală Ismail puteau intra în Lacul Covurlui prin gârla Repida (lățime 60-100 de metri, adâncime patru, cinci-șase metri, n. a.) și de acolo prin gârla Scunda, aveau acces în Dunăre, putând ajunge până în portul Reni. Lacul Covurlui, cu o adâncime de trei metri până la Etulia, asigura o bună protecție vedetelor, salupelor dragoare, hidroavioanelor etc., dispersate aici, fiind bine ascunse ziua la adăpostul sălciilor. Distanța dintre Etulia și gârla Vechita de 25 km, avantaja forțele navale sovietice. Din punctul Vechita monitoarele și vedetele inamice își porneau toate operațiunile navigând pe Dunăre, bombardând cu artileria de la foarte mică distanță (uneori 100 de metri, n.a.) de pe malul românesc