COTUL DONULUI Ep. VII

Decizia generalului Gherghe, luată în ziua de 22 noiembrie, de retragere a Diviziei 1 blindată prin luptă, către sud, nu putea fi însă pusă în aplicare. În dimineața zilei de 20 noiembrie, forțele sovietice pătrunseseră în valea râului Zariza unde izolaseră și capturaseră trenurile de luptă (formațiunile de aprovizionare) ale unităților române ce nu se aflau în prima linie, inclusiv cel al Diviziei 1 blindată. Ca urmare, aprovizionarea diviziei cu muniție, hrană și carburanți nu a fost posibilă.

După 3 zile de luptă, regimentele Diviziei 1 blindată erau încremenite în stepa înghețată. Colonelul Emilian Ionescu aflat acum la comanda Regimentului 1 care de luptă consemna "...starea fizică a militarilor este mult scăzută din cauza gerului și a lipsei de alimente. În timpul nopții oamenii stau afară, fără nici un adăpost, sub cerul liber. A început să crească simțitor numărul celor degerați. În primele trei zile de luptă oamenii nu au avut hrană, formațiunile de aprovizionare fiind capturate de inamic. Cele 8 care de luptă mijlocii, din care 3 cu țeavă lungă (T 4) rămase în stare operativă, mai dispun de 17 proiectile explozive și 60 proiectile de ruptură (perforante)". Din cauza lipsei carburanților carele de luptă urmau să riposteze de pe loc fiind amenajată poziția circulară de apărare, încercându-se, cât de cât, mascarea lor întrucât despre îngroparea lor în pământul înghețat nici nu putea fi vorba. În cazul în care divizia nu era aprovizionată cu muniție, carburant și hrană, pe calea aerului, generalul Gherghe a hotărât să ordone distrugerea tehnicii de luptă și să încerce să-și conducă ostașii pe jos, în speranța că vor reuși să spargă încercuirea.

Norocul, cât mai rămăsese el, a surâs însă românilor. Puțin după prânz, generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 a aprobat inițiativa căpitanului aviator Valentin Stănescu care s-a oferit voluntar, în ciuda condițiilor atmosferice dificile, să decoleze pentru a încerca să localizeze grupările de forțe române cu care se pierduse legătura. Aproape de încheierea misiunii, aviatorul a zărit printr-o spărtură de nori o formație de tancuri așezată circular, pe turelele cărora a putut distinge semnul de recunoaștere pentru aviația proprie, crucea regelui Mihai. Erau carele blindate ale Diviziei 1.

Dimineața zilei de 23 noiembrie s-a dovedit din nou ceţoasă, după o noapte în care temperatura a scăzut sub -20C, dar după ora 9 cerul s-a înseninat. Probabil că și din cauza limpezirii atmosferei transmisioniștii au reușit să stabilească legătura cu comandamentul Armatei 3, generalul Gherghe solicitând "să se trimită diviziei cât se poate de repede, prin avioane, 150 mc de benzină, altfel carele de luptă și mijloacele auto și moto vor fi distruse". Reamintim că în ziua de 23 noiembrie sovieticii definitivaseră încercuirea trupelor germano-române în punga de la Stalingrad și că presiunea asupra celorlalte unități, scăpate în afara cercului, slăbise puțin.

În jurul orei 12, în dispozitivul Regimentului 1 artilerie moto a aterizat un avion ușor de observare pilotat de locotenentul aviator Tănase T. Marcu din Flotila 2 aviație informație. Acesta a raportat generalului Gherghe că a fost identificată zona în care divizia se afla și s-au luat măsuri pentru aprovizionarea pe calea aerului cu muniție, carburanți și hrană, solicitând amenajarea locului de aterizare pentru avioanele de transport.

După două ore, patru avioane de transport Junkers-52 din Escadrila 108 transport greu comandată de căpitanul comandor Constantin Abeles, au adus 4000 litrii de benzină și 4000 kg de alimente, transporturile aero continuând până seara, precum și în cursul dimineții zilei de 24. Avioanele au evacuat răniții și degerații, precum și cadavrele ofițerilor căzuți în lupta.

În timp ce speranțele de salvare renaștea pentru Divizia 1 blindată, la câțiva zeci de kilometrii se consuma tragedia "Grupului Lascăr", iar fostul comandant al diviziei din campania din 1941, generalul Sion, acum la comanda Diviziei 15 infanterie, era ucis în luptă. Ofensiva sovietică declanșată la 19 noiembrie a dus la încercuirea diviziilor 5,6,13,14 și 15 infanterie, dar cercul nu era închis în totalitate existând inclusiv posibilitatea extracției marilor unităţi și replierea lor pe un alt aliniament de apărare. Generalul german von Weichs, comandantul Grupului de armate "B", respectând dispozițiile lui Hitler, a ordonat însă "rezistență până la ultimul om. Speranțele de ajutor din partea Diviziei 22 tancuri germană și a Diviziei 1 blindată română s-au dovedit deșarte și, după trei zile de luptă, aprovizionați sporadic pe cale aerului cu muniții, carburant și hrană, cei aproximativ 40.000 de militari români au fost abandonați. În cursul zilei de 22 noiembrie cei trei generali aflați la comandă au respins și ultima cerere de capitulare venită din partea rușilor hotărând să spargă încercuirea și să încerce retragerea prin luptă spre sud-vest.

Ultimul mesaj trimis de generalul Lascăr comandantului Armatei 3, prin intermediul căpitanului aviator Valentin Stănescu, arăta că "Situația este foarte grea, cercul se strânge cu fiecare oră. Aseară au sosit doi parlamentari cu propunerea de a ne preda, la care li s-a răspuns negativ de toate diviziile.

Regimentele de artilerie mai au circa 40 lovituri de tun.

Muniția pentru mitraliere terminată în cea mai mare parte, muniția de infanterie foarte redusă.

De trei zile trupa nemâncată.

Azi dimineață a început presiune puternică cu tancuri și Katiușa la stânga Diviziei 15 și dreapta Diviziei 6.

În noaptea de 22/23 noiembrie am proiectat străpungerea spre Cemișevskaia.

Răniții în număr foarte mare, posibilități de îngrijire reduse.

Tunurile anticar de orice categorie fără efect asupra majorității carelor.

Infanteria strivită de care.

Maximum de rezistență până mâine".

Generalul Lascăr a hotărât ca Divizia 15 infanterie să spargă încercuirea în direcția de sud-vest urmând ca celelalte divizii (de fapt rămănșitele lor) să se retragă pe trei coloane, evitând drumurile, mergându-se pe câmp. Începerea retragerii a fost fixată pentru ora 20, dar la ora 17 sovieticii au declanșat un bombardament de artilerie și au atacat cu infanteria. Divizia 15 a reușit să se pună în mișcare numai la ora 21, coloana românească măsurând aproape 30 km. Numai o parte din unități a reușit să scape de atacul sovietic. În încleștarea declanșată generalul Sion a luptat alături de soldați și a fost ucis de rafala unui infanterist rus. În dimineața zilei de 23 noiembrie militarii români care reușiseră să scape din confruntarea cu trupele sovietice, au ajuns la râul Țarița și au început să-l traverseze pe ghiață. Din cauza îmbulzelii declanșată de apropierea tancurilor sovietice, ghiața s-a rupt. Ariegarda coloanei, comandată de colonelul Ciupercescu a încercat și a și reușit să încetinească înaintarea tancurilor sovietice, dar a fost distrusă în mare parte.

După ce și-au abandonat materialele o parte din ostași au reușit să treacă râul, sub focul tancurilor, ajungând în localitatea Donscinka unde au întâlnit Divizia 22 tancuri germană. Astfel s-au salvat 175 de ofițeri, 129 de subofițeri și 3300 de soldați, "Grupul Lascăr" numărând inițial peste 40.000 de militari.

Generalii Lascăr și Mazarini au căzut prizonieri, la fel ca marea majoritate a ostașilor români din "Grupul Lascar".

De menționat că după numeroase insistențe ale mareșalului Antonescu, Hitler a aprobat, în dimineața zilei de 23 noiembrie, retragerea "Grupului Lascăr".

Acesta însă nu mai exista.

În numărul 4 (79) din anul 2002 al revistei "Modelism" a fost publicat raportul comandantului Reg. 1 care de luptă prin care s-a produs decorarea sublocotenentului Alexandru Velican cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III a pentru faptele de arme săvârșite în luptele de la Cotul Donului fiindu-i atribuită printre altele și distrugerea a 6 tancuri T-34. În articolul care însoțește documentul se vorbește despre carul de luptă T 3 (Panzer 3) ca fiind cel pe care a luptat Alexandru Velican și dacă el ar putea fi asul nr. 1 al tanchiștilor români așa cum este Michael Witman pentru cei germani (când "Tigrul" 1 comandat de Witman a fost distrus de un proiectil tras norocos de un Sherman "Firefly" britanic acesta avea gradul de căpitan SS și nu de plutonier major așa cum este scris în acel articol).

Prezentăm ordinea de bătaie și comandanții de subunități din Batalionul 2 care de luptă așa cum i-a găsit ziua de 19 noiembrie 1942, precum și comandanții carelor de luptă din compania 8 - care de luptă mijlocii. Sublocotenentul Alexandru Velican a fost comandantul plutonului 2 care de luptă mijlocii cu țeavă lungă T 4 (Panzer IV) din compania 8, singurele capabile să se confrunte cu tancurile T-34.

În numerele viitoare vom publica și alte date despre faptele de arme ale lui Alexandru Velican pentru că el devenise un specialist al scoaterii din luptă a tancurilor sovietice.

Comparația cu Michael Witman nu este departe de adevăr și vom încerca să o demonstrăm.

- va urma-

Valeriu VIȘAN

Divizia 1 blindată a mai primit din ordinului personal al Fuhrer-ului în mod suplimentar de la germani un PANZER IV de comandament pentru șeful diviziei și 4 autoblindate Sd.Kfz 222, care au intrat în dotarea Grupului de Cercetare al diviziei.

COTUL DONULUI OPERAȚIUNEA "URANUS" - noiembrie 1942

Regimentul 1 care de luptă - Batalionul 2 - organizarea și dotarea la 19 noiembrie 1942

Comandant batalion - Maior Aurel MARINESCU Comanda batalionului - 3 care R-2 (Skoda R 35)

Compania 5 - Care de luptă ușoare - Comandant Cpt. Petre NAGHEL 1 R-2 (Skoda R 35) Plutonul 1 5 R-2 (Skoda R 35) Plutoanele 2 și 3 - similar cu Plutonul 1.

Companiile 6 - Comandant căpitan Victor GRABINSCHI și 7 - Comandant căpitan Ioan CHIFULESCU - similar cu Compania 5.

Compania 8 - care de luptă mijlocii - Comandant căpitan Florea PÂRVĂNESCU - 1 T-4 (Panzer IV)

Plutonul 1 care de luptă T-3 (Panzer III) - locotenent Dorel Victor ANGHELUȚĂ comandant de pluton - car 1 - sergent major Atanasie MANOLESCU - comandant car 2 - sergent Ștefan TRANDAFIR - comandant car 3 - sergent major Gheorghe ALEXE - comandant car 4 - fruntaș Ion PUCHIANU - comandant car 5.

Plutonul 2 care de luptă T-4 (Panzer IV) - sublocotenent Alexandru VELICAN - comandant pluton (car 1) - sergent major Dumitru EPARU - comandant car 2 - sergent major Matei DOBRA - comandant car 3 - sergent Nicolae MORANU - comandant car 4 - sergent Pavel TERENTEANU - comandant car 5.

COTUL DONULUI

Sd.kfz 7 a fost foarte apreciat de către artileriștii români, tractând atât tunurile germane antitanc de 50 mm cât și pe cele de 75 mm. La Cotul Donului s-a aflat în dotarea batalionului antitanc al Diviziei 1 blindate.

În anii '80 l-a produs "Tamiya" la scara 1/35, în mai multe variante, iar acum atât Dragonul cât și Trumpeter au lansat atât variantele de transport de trupe, tractor de artilerie cât și pe cele purtătoare de artilerie. Le puteți găsi la magazinul "Modelism".