Nürnberg 2011
Vreme excelentă, circulație redusă în România, sâmbăta dimineață. La fel în Ungaria și Austria, apoi în Germania. Aici șoc. Traficul de camioane redus luni, la circa 30% față de acum 2 ani și chiar față de anul trecut. Concluzia tristă: criză. Confirmarea rapidă la târg. Ultimele trei zile, duminică, luni și marți aproape pustii. Incredibil.
Noutăți multe, spre foarte multe, adevărate minuni, dar... cine le cumpără? Copiii bancherilor? Bancherii?
Un salt calitativ formidabil pentru firmele britanice, germane, rusești, italiene, care încep să renunțe la producție în China pentru firmele de pe teritoriu, sau... din India. Pentru prima dată am văzut chinezi triști pentru că fuseseră copiați de ...ucraineni.
O fi inutil copyright-ul cu orez?
La standul firmei prestigioase pe vremuri Hasegawa, nimeni. Doar ceva naivi sau necunoscători. Boicot semitotal. Ei sunt cei care în vreme de criză au crescut primii toate prețurile pentru a-și menține profitul. Și dacă la nave a ținut, la avioane, ioc, cum spun prietenii turci de la PM. Minuni la 1/32, MiG 23, 112, etc dar, cine are circa 100 USD să le achiziționeze?
NÜRNBERG 2011 Dr. Ing. Cristian CRĂCIUNOIU
Un mit pentru cel de al Doilea Război Mondial în Marea Neagră îl reprezintă Forța Expediționară Italiană cu 6 submarine de buzunar tip CB și cele opt vedete torpiloare MAS. Grupul de marinari de elită din X-Flotiglia MAS aflați sub comanda unor nume de legendă de tipul Francesco Mimbeli sau Todaro, ar merita o carte numai pentru modul lor de a vedea lumea și viața din mijlocul uraganului.
ITALERI a lansat kit-ul 1/35 cu vedeta ce a plantat o torpilă în crucișătorul MOLOTOV. 6 nebuni pe o cutie de lemn ce cântă la chitară și salută cu "Certo Signore, era una bella ragazza!" adică pe românește "Om trăi și om vedea!". Modeliștii merg înainte.
AIRFIX GmbH
Phillip de la Airfix și Svetlana de la MiniArt vechi prieteni ai redacției MODELISM.