Canoniera GRIVIȚA Partea II (continuare Modelism 130-131) Explicații fotografii paginile 40 - 41: Mugur Cătălin LEONIDA

1 canoniera după 1906, cu puțin timp înainte de modificarea radicală a pitărării (colecția Cristian Crăciunoiu); 2 fotografie rară, canoniera "Grivița" pe canalul Stari Stambul; este singurul prim-plan cunoscut al vasului cu verga montată; 3 singura fotografie din prim-plan dinspre pupă; canoniera este la Sulina, la locul obișnuit de staționare (carte poștală); 4 o fotografie scanată la o rezoluție ridicată rezolvă o enigmă: poziția mitralierelor Nordenfelt, cal. 11,43 mm - acestea se află pe comandă (colecția Cristian Crăciunoiu); 5 canoniera cu velele montate, înaintea războaielor balcanice (carte poștală); 6 "Grivița" în planul II, ascunsă după bricul "Mircea"; se pot observa elemente de tachelaj foarte utile pentru modeliști.

Mulțumiri arh. Dorin Paul Bucur, d-lui Claudiu Nelega și nu în cele din urmă d-lui dr. Cristian Crăciunoiu pentru materialele inedite puse la dispoziție și pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material, (vezi și articolul din numărul precedent al revistei Modelism și planșele de la mijlocul acestui număr).

Blindatele de la Stalingrad Panzer III-N / T3

În conformitate cu înțelegerile conducătorilor celor două state, la data de 9 octombrie 1942 intrau în dotarea armatei române 12 tancuri germane Panzer III N. 11 dintre acestea au fost incluse, împreună cu 11 Panzer IV în cadrul Regimentului 1 care de luptă din Divizia 1 blindată, aflat pe frontul de la Cotul Donului, al 12-lea fiind livrat în țară, la Centrul de instrucție al Trupelor Motomecanizate de la Târgoviște, pentru instruirea echipajelor.

Evoluția Panzer III, de la apariția în 1937 a primei variante, A, ce s-a construit în 15 exemplare și până la ultima, N, fabricată în 700 exemplare, în 1943, când a încetat producția acestui tip de tanc, este foarte interesantă, reflectând schimbările rapide de pe câmpul de luptă și eforturile proiectanților de a ține pasul cu acestea.

În Spania, Panzer I înarmat numai cu mitraliere și practic fără blindaj și-a dovedit limitele, iar în Polonia Panzer II, cu tunul de 20 mm și cu blindajul frontal de 30 mm, a putut fi anihilat cu ușurință de slaba apărare antitanc a polonezilor. Germanii erau inițial preocupați de dezvoltarea lui Panzer IV, ca tanc de sprijin pentru tancurile ușoare, dar pierderile grele suferite de Panzerele II în campania poloneză i-a determinat să-și îndrepte atenția spre Panzer III.

Potrivit concepțiilor generalului Guderian, cel care a elaborat strategia dezvoltării trupelor blindate ca forță de lovire a armatei germane, Panzer III urma să devină principalul tanc din compunerea diviziilor blindate, cu o greutate de până la 24 tone, înarmat cu un tun de 50 mm. La mijlocul anilor '30, când a fost proiectat Panzer III, germanii nu dispuneau încă de un tun de 50 mm așa că primele variante au fost înarmate cu tunul de 37 mm. Probleme a ridicat și sistemul de suspensie și rulare, după mai multe încercări, ce s-au concretizat în variantele B, C și D, fabricate într-un număr limitat de exemplare, la sfârșitul anului 1938 a apărut varianta E ale cărei caracteristici principale au fost menținute până la finalul producției. Din tipul E s-au produs 96 de exemplare până la apariția variantei F, care era de fapt un E pregătit pentru producția de masă, reclamată de evenimentele ce urmau să se producă, declanșarea războiului. În Polonia au acționat un număr redus de Panzer III, aproximativ 120, din cele peste 1000 de panzere ce au atacat forțele poloneze.

Valeriu VIȘAN realizarea machetei și fotografii Gheorghe MARIN

Răgazul oferit de francezi și britanici lui Hitler a permis ca în mai 1940 Wehrmacht-ul să dețină 785 de Panzer III (151 în octombrie 1939) și 290 Panzer IV (143 în octombrie 1939). Varianta F a început să fie înarmată cu noul tun de 50 mm (kwk 38).

În aprilie 1940 a ieșit de pe linia de montaj varianta G, cu un blindaj îmbunătățit, cu o nouă cupolă, la fel ca cea de pe Panzer IV. S-a preconizat o producție de 1200 exemplare, dar până în februarie 1941 nu s-au produs decât 600, apoi s-a trecut la varianta H cu o turelă reproiectată, mai potrivită pentru tunul de 50 mm și cu o cutie în spatele turelei. La scurt timp a apărut și varianta J care a înregistrat cea mai mare producție, 2616 exemplare.

După succesele facile, în Iugoslavia și Grecia, Panzer III începea aventura sovietică.

La data declanșării operațiunii "Barbarossa" - atacul împotriva Uniunii Sovietice, în organizarea standard a unei divizii de tancuri germane Panzer III era tancul principal. Regimentul de tancuri, din compunerea unei astfel de divizii, avea în general între 40-50 Panzer II, 70-80 Panzer III și 20-30 Panzer IV (în organizarea sovietică acest număr de tancuri reprezenta dotarea unui corp de tancuri ce includea 3-4 brigăzi sau regimente). După trei luni de lupte, în septembrie 1941 din tancurile inițiale ale unei divizii germane nu mai rămăseseră decât un sfert.

Confruntările cu puternicele tancuri sovietice T-34 și KV i-a determinat pe tehnicienii germani să caute rapid soluții de contracarare. Din cauza spațiului oferit de turelă, și așa mărit pentru a putea introduce tunul de 50mm, pe Panzer III nu a fost posibilă decât înarmarea cu un tun de același calibru, dar cu o țeavă mai lungă, KWK 39 L60, mai eficace în lupta antitanc, astfel apărând varianta L, începând din iulie 1942. Blindajul frontal a ajuns la 57 mm adăugându-se și o placă de blindaj de 20 mm, montată pe niște întărituri pentru a proteja turela în dreptul tunului. 635 de Panzer L au fost produse. Pentru a compensa greutatea și lungimea noului tun au fost modificate suspensiile din față.

Varianta L a fost îmbunătățită, în special, pentru a permite traversarea, fără alte pregătiri, a unor cursuri de apă, modificându-se și sistemul de evacuare a gazelor, variantă numită M. O parte din Panzerele M au fost transformate în tancuri aruncătoare de flăcări. În cursul anului 1942 armamentul principal al lui Panzer III L s-a modificat din nou fiind adaptat tunul de 75 mm scurt, devenind disponibil, după ce Panzer IV a fost echipat, după varianta F cu tunul de 75 mm lung, astfel apărând cel din urmă Panzer III - N - pe care l-a primit și armata română.

Sd.Kfz.141/2 Pz.Kpfw.III Ausf.N w/Schürzen DRAGON

Părți transparente, fotodecupaje, decaluri. Turela ce va fi înlocuită întrucât cupola cu două capace este mai mică.

Corpul și turela.

Partea din spate cu eșapamentul specific variantelor M și N.

Șenile bucată cu bucată care vă scutesc de o muncă plictisitoare.

Tunul scurt de 75 mm cu elementele ce se află în turelă.

Producătorul recomandă folosirea a 93 de patine. Pentru tancul staționat am folosit 95 de patine.

Panzer III N a suferit și el mici modificări montându-i-se șorțuri laterale și protecții exterioare pentru turelă, configurație în care ia parte la luptele de la Kursk din vara anului 1943. Rolul lui Panzer III s-a schimbat, începând din 1943 el îndeplinind misiuni de însoțire în special pe lângă batalioanele de Tigri (Panzer VI).

În afară de tancurile standard au fost produse și o serie de Panzer III de comandament din toate variantele. Deosebit este Panzer III K la care a fost adaptată o turelă de Panzer IV, acesta fiind și ultimul construit. Din cauza aparaturii radio de regulă tunul era eliminat, dar pentru deruta adversarului era montată o țeavă din lemn (kit Dragon cyber hobby-9118).

Panzerele III N ale Diviziei 1 blindată română au format două plutoane a câte cinci tancuri în cadrul celor două batalioane, respectiv Plutonul 2 din Compania 4 și Plutonul 1 din Compania 8. Al unsprezecelea tanc a fost repartizat comandantului Companiei 4 din Batalionul 1. Vom folosi terminologia de tanc deși până în anul 1946 aceste blindate erau denumite, în armata română, care de luptă, iar indicativul pentru Panzer III sau Mark III cum mai era cunoscut a fost T3.

Atât Compania 4, cât și Compania 8 din Batalionul 2, care avea ca tanc de comandament un Panzer IV, erau nou înființate, pe front, cu tancurile primite de la germani.

Comandantul Companiei 4 a fost căpitanul Neculae Mitu - absolvent al Școlii Militare de la Saint Cyr, Franța, distins cu ordinul "Mihai Viteazul" și Crucea de Fier germană pentru luptele din vara anului 1941 când comanda o companie de tancuri Skoda R2. Participant și la Bătălia Moldovei din august 1944, ofițerul a avut parte de un sfârșit tragic. În cursul lunii august 1946 maiorul Neculae Mitu, aflat în uniformă militară, a fost atacat de un grup de țărani din comuna Băleni (jud. Dâmbovița) și lovit în cap cu o sticlă, sub motivul că pământul, pe care maiorul îl revendica pentru el și camarazii săi, cavaleri ai Ordinului "Mihai Viteazul", aparține sătenilor. În urma loviturii primite maiorul Nicolae Mitu a decedat.

Plutonul 2 din Compania 4, dotat cu Panzer III N era comandat de sublocotenentul Virgil Petrescu din promoția de ofițeri "10 Mai 1942 - Dezrobirea". Tanchiștii comandați de acesta s-au distins în luptele duse, pe un ger năpraznic, cu tancurile T-34 și cavaleria sovietică pentru străpungerea încercuirilor de la Bolsoia Doncinsca, Osserschi - Ossinovschi, Warlamoff și Cenișevscaia. La Cenișevscaia a atacat și cucerit, împreună cu vânătorii din Regimentul 3 moto celebra cotă 302, împiedicând astfel pe sovietici să încercuiască resturile Diviziei 1 blindată.

Pentru eroismul dovedit, sublocotenentul Virgil Popescu a fost decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul". În august 1944 îl găsim pe un post de comandă în batalionul de tunuri de asalt TAS-3 (StuG III, construit pe șasiul lui Panzer III - Tas -3 indicativ românesc). În primăvara anului 1945 ofițerul a luptat, de data asta, cu Tigri și Pantere germane în Slovacia și Austria, tot într-un TAS 3. Și-a continuat cariera în armată ajungând până la gradul de general de brigadă.

Plutonul 1 din Compania 8 a Batalionului 2 era comandat de sublocotenentul Victor Angheluță.

Sublocotenentul Alexandru Velican, comandant al Plutonului 2 a luptat pe Panzer IV G și nu pe Panzer III N.

Din tabelele cu înzestrarea cu blindate, publicate în lucrarea "Armata română 1941-1945", rezultă că armata germană ne-a livrat în primăvara lui 44, direct de pe front, câteva Panzer III J și M, probabil într-un număr redus, care au fost folosite la instrucție.

Pentru a trezi interesul cititorilor noștri pasionați de machete, vom prezenta în continuare realizarea unui model, la scară 1/35, a unui car blindat T3 din dotarea Diviziei 1 Blindată, în configurația sa din noiembrie 1942. Am ales pentru aceasta kitul Dragon nr. 6474 (Smart kit), unul din ultimele produse ale firmei amintite (2010) ce are o serie impresionantă dedicată lui Panzer III. Chiar dacă acesta este un Panzer III N cu protecții suplimentare pentru turelă și scuturi laterale la șasiu (fuste), din cele prezente la Kursk, inspirându-ne din fotografii ale lui T3, făcute chiar la Cotul Donului vom face modificările necesare pentru a realiza un blindat românesc.

Montarea unui Smart kit Dragon n-ar trebui să ridice probleme deosebite, dar producătorul din Hong Kong ne-a "fericit" cu foarte multe "amănunte" pentru a fi cât mai aproape de modelul real. Componentele Kit-ului, peste 300, fără a număra și șenilele bucată cu bucată, permit o serie de mici modificări în funcție de locul unde vrem să ne plasăm modelul în timp (vară, iarnă) sau spațiu (Africa de Nord, Cotul Donului, Kursk).

Micile modificări de care am pomenit s-au dovedit, pe parcursul montajului, destul de însemnate, dar n-au constituit un impediment pentru "mister Gică".

Fabricat într-o perioadă când efortul proiectanților și al constructorilor germani era îndreptat spre realizarea unor tancuri grele sau foarte grele, iar producția era dispersată la diferite uzine din cauza bombardamentelor anglo-americane, cele 700 de exemplare de Panzer III N au în comun numai tunul de 75 mm scurt, folosindu-se diferite șasie, din cele aflate în construcție sau disponibile din variantele anterioare, inclusiv reparate (3-J, 447 L, 213 -M și 37 din variante de început). Kitul 6474 este un N de final de producție, iar tancurile românești, fotografiate la Cotul Donului sunt probabil N-uri provenite din L, așa că am căutat și un L, dar surpriză, Dragonul nu a lansat încă, în noile serii și un L așa că am folosit un J, cel mai potrivit dovedindu-se kitul 6394. T3 are partea din față ca cea a unui L, cu două faruri, iar turela are cupola comandantului cu două capace. Panzer III N de final de producție are cupola cu un singur capac, modificare făcută în primăvara anului 1943, atât pentru Panzer III N, cât și pentru variantele finale de Panzer IV G. Am eliminat, la turela de Panzer III J vizoarele laterale, iar tunul a putut fi schimbat cu ușurință. Tancurile Panzer III livrate românilor au fost atât cu trape de evacuare laterale, cât și fără, așa că am optat pentru varianta fără acestea, caracteristică totuși pentru varianta N. De asemenea, am schimbat placa frontală cu una dotată cu balamale (la kit-ul 6474 nu există aceste balamale) pentru trapele de acces frontale. O altă modificare a vizat partea din spate a șasiului, capacele de aerisire și prizele de aer laterale fiind montate fără blindaje.