Aflată la cea de a XVI-a ediție, expoziția de machete din micul oraș unguresc, Mosonmagyarovar, a reunit în perioada 14-15 aprilie 2012, expozanți și concurenți din întreaga Europa.

În cadrul concursului au fost prezentate lucrări încadrate în nu mai puțin de 62 de categorii, din care 7 categorii dedicate copiilor și juniorilor. Arbitrajul a fost făcut de un juriu format din membrii cluburilor cu tradiție în participarea la astfel de evenimente. Fiecare lucrare s-a jurizat independent, existând astfel posibilitatea ca în fiecare categorie să existe mai multe medalii de aur, argint, sau bronz, lucru care s-a și întâmplat, având în vedere calitatea lucrărilor prezentate.

În cele două zile ale expoziției, participanții au avut ocazia de a admira lucrările colegilor din alte țări, de a face schimb de idei, impresii și tehnologii; de asemenea, de a face achiziții specifice hobby-ului, de la comercianții prezenți cu această ocazie în imediata vecinătate a spațiului de expunere.

Țara noastră a fost reprezentată de un grup de modeliști, dintre care s-au distins prin câștigarea de medalii la categoriile la care au participat, domnii Daniel Gârleanu și Keresztely Tiberiu, după cum urmează:

Daniel Gârleanu: Medalie de Aur la categoria H32 Modele în construcție, cu nava U.S.S. Shark; Medalie de Argint la categoria H24 Nave cu vele, cu nava Guldener Lowe;

Keresztely Tiberiu: Medalie de Aur la categoria H21 Motociclete, cu modelul Ducatti 916 Desmoquattro.

Felicitări câștigătorilor și la cât mai multe modele reușite!