Amintiri de la prieteni...

A plecat un prieten

Când pleacă în eternitate un prieten, dispare, odată cu el, o lume întreagă. O lume pe care ai știut-o doar tu și el, zămislită din gânduri, fapte și întâmplări doar de noi închipuite sau chiar reale, din aspirații neatinse, din necazuri și bucurii împărtășite la ceasuri de taină. Pe Cristian l-am cunoscut când pe amândoi ne chemau elanurile vârstei la trăire rapidă și completă, iar neîmplinirile și succesele, câte vor fi fost ele, ni se păreau abia simple accidente pe un drum nesfârșit și care abia trebuia început. Era, parcă, ieri !

Cristian era un inginer de excepție, cu idei strălucite și câte, o, Doamne!, dintre ele nu s-au putut traduce în fapt dar, mai ales, nelecuit de patima trecutului istoric militar al țării. Scormonitor neodihnit de întâmplări și fapte ale vremurilor de altădată. A căutat și mărturie stau atât de multe cărți apărute în țară și străinătate - să dezgroape acest trecut, pătimash ca el nefiind altul să zugrăvească eroii români ai văzduhului și Dunării sau mărilor lumii. Avea mândria oțelită a celui care știa că vine pe o temelie de tradiție care îl onorează și obligă. Și a știut să răspundă și onoarei și obligației cum puțini alții au putut s-o facă. Până în ultima clipă a trecerii sale dincolo, atât de grăbită și atât de nedreaptă cu noi, cei rămași săraci de el, a scris istoria acestor eroi in uniformă. Și Cristian binemerita, la rându-i, din partea lor pentru această nesfârșită dăruire de sine.

Când pleacă în eternitate un prieten ești lipsit dureros nu doar de lumea pe care ai știut-o împreună cu el, dar și de bogăția pe care un mai prelung răgaz pământesc ar fi adăugat-o negreșit acesteia.

Odihnă și pace, Cristian.

General-maior (r) Mihail E. IONESCU Director al Institutului de Științe Politice de Apărare și Istorie Militară București

Vorbe târzii unui prieten veșnic

Astăzi nu pot decât să venerez frumoasele clipe petrecute împreună și mai ales lucrurile deosebite care s-au întâmplat pentru că așa și-a dorit Cristi. Atunci când avea o idee - și lucrul acesta nu i-a lipsit deloc - venea să o discute și cu mine pentru a căuta sprijin și încurajare, procedând într-un așa mod, încât mă capacita instantaneu. Sunt multe de spus despre proiectele plecate din mintea lui și nici nu cred că le voi putea enumera pe toate, dar nu pot să trec peste câteva care vor lăsa o adâncă amprentă în istoria aviației românești. Puțini dintre dumneavoastră știu că în sediul Organizației Mondiale a Aviației Civile (ICAO) din Montreal se află macheta avionului Traian Vuia, machetă executată la o dimensiune și detaliu foarte apropiate de avionul original. Vă imaginați că existența acestui avion într-un așa important loc (cel mai important din lumea aviației mondiale) se datorește lui Cristi, care a venit și mi-a spus: "Hai să închidem definitiv subiectul legat de primul zbor cu mijloace proprii efectuat vreodată în lume și să ne luptăm pentru a arăta omenirii întregi această minunată realizare a unui român (Traian Vuia) și să reușim să îl instalăm la Montreal pentru că acolo tot globul o să îl vadă". Așa s-a întâmplat, pentru că am primit aprobarea președintelui ICAO și am instalat macheta lui Traian Vuia într-o companie mai mult decât onorabilă, deoarece nu au fost acceptate decât trei propuneri din întreaga lume și anume - gleiderul german al lui Lilienthal, macheta avionului Concorde și cu mare bucurie avionul lui Vuia.

Cristi a petrecut mult timp alături de Cristina și de colegii lui în a pregăti în mare detaliu toată această acțiune și au făcut-o perfect. Astăzi nu poți intra în ICAO fără să treci pe sub aripile lui Vuia și fără să nu observi steagul României și detaliile despre zborul Vuia. Am fost de curând la Montreal și când am văzut avionul și peste 1000 de oameni din toate colțurile lumii în jurul avionului m-am gândit la Cristi.

Dacă treceți prin Aeroportul Otopeni trebuie să știți că toate acele machete (Vuia, Vlaicu, Coandă) sunt ideea și opera lui Cristi, iar amprentele sale sub forma altor lucrări se regăsesc și în sediile Autorității Aeronautice Civile Române și ROMATSA.

Imaginați-vă că eu nu am ocupat decât o mică parte din timpul dedicat de Cristi istoriei românești, dar știu foarte bine cât de pasionat a fost și de ceea ce înseamnă calea ferată și mai știu de o altă mare iubire a lui, marina. Dacă tot am adus aminte de marină trebuie să vă povestesc că am fost împreună cu Cristi pe un canal al Dunării unde a vrut să îmi arate cum o bijuterie a transportului nostru românesc, "Tudor Vladimirescu" era aproape de casare. Am fost imediat partenerul său, am scos nava de acolo și cu ajutorul altora ca mine care ni s-au alăturat, am reușit ca în șantierele DAMEN din Galați să refacem complet această bijuterie și o puteți vedea și astăzi undeva in Galați.

Puțini știu însă că toate acestea și poate multe altele au fost posibile datorită acestui om pe care simplu îl numesc bunul meu prieten Cristi.

Aleodor FRANCU

Elogiu pasiunii

Am avut șansa să lucrez mulți ani la revista "Știință și tehnică". Aici am avut privilegiul rar să cunosc niște oameni extraordinari. Unul dintre aceștia, alături de mari academicieni, profesori universitari și cercetători științifici a fost Cristian Crăciunoiu. El făcea parte din categoria hărăzită cu dumnezeiescul har al pasiunii.

Excelența sa a fost legată în special de marină. Nu cred că în România mai era un om mai competent în istoria marinei, în tehnologiile folosite în acest domeniu. Pe de altă parte, pe lângă competența profesională desăvârșită, Cristian Crăciunoiu era un om de omenie. Asta pentru că pasiunea te poate înnobila. Sigur, sintagma a fost uzată de politica vremii, dar dacă e să iei înțelegerea neîntinată a acestui concept, atunci cred că i s-ar potrivi perfect omului Cristian Crăciunoiu, vesel și înțelept, persuasiv și sentimental, lucid și romantic. Nu știu dacă există Rai, unde Cristian Crăciunoiu ar binemerita un loc, dar știu că o părticică din personalitatea lui Cristian Crăciunoiu supraviețuiește în această lume prin noi, cei care l-am cunoscut și am devenit mai buni, mai înțelepți și mai veseli datorită lui. Noi și mai mult ca sigur, copiii noștri și copiii copiilor noștri.

Cine are nevoie de "Modelism" ?

Ioan ALBESCU fost redactor-șef al revistelor Știință și tehnică, Tehnium și Modelism

Cristian Crăciunoiu a intrat pe ușa redacției ca adus de o pală de vânt - metafora îi aparține scriitorului Knut Hamsun și a tăbărât pur și simplu pe revista noastră...

Curentul creat la Casa Scânteii de ușile pe care le-a izbit de pereți chiar în acel an a însemnat un salt în legăturile cu lumea electronicii și a informaticii, o mână de ajutor pentru "Tehnium"-ul șurubarilor intelectuali Mihăiescu și Mărculescu, plus o nouă bătaie de cap pentru admirabilul redactor șef de atunci, I. E. Albescu, aceea de a intra în bătălii cu autoritățile, pentru că societatea n-are cum să avanseze, nici măcar nu poate exista, dacă nu legăm de coada revistei "Știință și tehnică" o talangă pe nume "Modelism". Cine are nevoie de "Modelism"? s-or fi întrebat, cu timiditate, colegii de atunci. Cum cine? s-a indignat Cristian. Toată lumea! Fără să-ți bați capul cu corăbioarele, vaporașele și avioanele - jucărie, viața pur și simplu nu merită trăită, ne-ar fi spus Cristian, dacă am fi îndrăznit să-l contrazicem. Dar n-a îndrăznit nimeni, așa că "Știință și tehnică" s-a îmbogățit cu un nou supliment, iar clubul fanilor revistei cu o trupă de încă câteva mii de cititori. Cristian s-a mutat mai apoi la Radioteleviziunea Română, iar "Modelism"-ul l-a luat după el, ca pe un fel de prelungire a sufletului și minții sale, dar a continuat să colaboreze cu "Știință și tehnică" și, mai ales, a mers împreună cu noi prin țară, neobosit, la sute de întâlniri cu mii de iubitori ai revistei. În paginile "Modelism"-ului său, dincolo de machetele ambarcațiunilor și aeronavelor celebre, Cristian Crăciunoiu i-a prezentat pe militarii români eroi ai aerului și mării, puțin cunoscuți la noi, politica vremii avea sfielile ei, iar generațiile de după război nu știam ce marinari și zburători viteji luptaseră în acel război pentru țară. Despre ei, prietenul Cristian a realizat documentare de televiziune, a scris cărți și sute de articole, iar printre nenumăratele modele, unele doar propuse, cele mai multe chiar realizate, la loc de cinste se află macheta avionului lui Traian Vuia, care îi întâmpină pe vizitatorii sediului Organizației Mondiale a Aviației Civile (ICAO), care se găsește la Montreal. Cristian, vreau să spun, a ars cu flacără mare, răspândind în jur bucurie și entuziasm.

Însă, cu câteva săptămâni în urmă, telomerele din capătul moleculei sale de ADN au dat semn că diviziunea celulară încetează, organismul lui, prea istovit de bătăliile cu o boală necruțătoare a cedat și Cristian a luat calea cimitirului Ghencea, alăturându-se fratelui său Florin, un alt remarcabil jurnalist de știință, plecat și el prea devreme. Pe ultimul său drum pe acest extraordinar coleg de breaslă al nostru l-au petrecut familia, desigur, câteva sute de prieteni, colegi și admiratori, iar un pluton de soldați i-a dat onorul - pentru că România își stimează eroii.

Alexandru MIRONOV

Spune poetul: "Din zei de-am fi coborâtori/Cu-o moarte toți suntem datori". Pentru Cristian Crăciunoiu scadența acestei cumplite datorii a venit mult prea devreme, în deplina sa maturitate creatoare și formidabila sa forță spirituală.

Știam că este bolnav. Mi-a povestit, în cursul unei deplasări în teritoriu, la una din acțiunile Ligii Navale Române, al cărui membru și colaborator era, despre suferința sa și despre o operație făcută în străinătate. Boala nu l-a împiedecat însă să-și finalizeze proiectele.

Cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi am vorbit la telefon și cu o voce fermă și sigură mi-a spus că se simte mai bine și că analizele sunt din ce în ce mai bune, mi-a povestit despre proiectele sale în curs și cele viitoare. S-a bucurat când l-am informat că, de Ziua Marinei, Statul Major al Forțelor Navale a editat un album comemorativ "Navigăm printre ani" aducându-i mulțumiri pentru partea ilustrativă a cărții.

Cristian Crăciunoiu a fost un brav om al cetății, plin de viață, bonom, colocvial, cu un spirit viu, un ascuțit simț al observației, elegant ironic uneori, cu o largă respirație intelectuală.

Dr. ing. Cristian Crăciunoiu a fost, de asemenea un distins savant polivalent, cercetător în domeniul istoriei navale și a istoriei aviației, prolific autor de cărți, redactor de televiziune, creator și animator al revistei "MODELISM", maestru al sportului încă din copilărie, un exemplu luminos pentru generația sa și discipolii săi mai tineri.

Cu o vastă cultură tehnică în domeniul naval Cristian Crăciunoiu a avut o contribuție de excepție în ilustrarea evoluției flotei militare și comerciale românești din cele mai vechi timpuri și până în prezent, publicând în acest domeniu numeroase cărți și studii de o înaltă distincție științifică. Cu puțin timp înainte de a ne părăsi a terminat documentarul privind Marina Română în secolul XIX, lucrare de referință pentru toți cei interesați de construcția și exploatarea navelor.

Contribuție remarcabilă a avut Cristian Crăciunoiu și în domeniul aviației prezentând, în cărți de referință, articole și studii de specialitate, parcursul istoric al aviației române și contribuția savanților români la perfecționarea aeronavelor, participarea piloților români la conflagrațiile mondiale.

Prin dispariția omului și savantului Cristian Crăciunoiu știința românească a suferit o grea și ireparabilă pierdere, noi, cei care l-am cunoscut și apreciat am pierdut un colaborator și un mare prieten.

Sunt încrezător în permanența spiritului, în faptul că undeva în sfere sau în universurile din care facem parte, Cristi ne zâmbește bonom, mulțumit că îl pomenim cu admirație, respect și dragoste.

Prof. Dr. ing. Ion Alexandru PLAVICIOSU Vice-Amiral (r)

Îndrăgitul Cristi

O Românie profundă rodește permanent peste epoci și locuri, într-o efervescență creatoare ce scapă minților primitive.

Ea este populată și animată de spirite superioare, unele adevărate galaxii ce strălucesc prin multitudinea talentelor și acțiunilor, prin finețea caracterului, prin rafinamentul gândirii, imprimând valoare și făurind valoare lucrurilor aparent mărunte. Sunt însă atât de îndepărtate de banal și prozaic încât pot fi observate numai prin telescopul prieteniei și bunei credințe.

Așa a fost Cristi Crăciunoiu. A împletit modelismul cu știința istoriei și cu matematica, dând o interpretare insolită siluetelor de corăbii sgâriate pe pereții de cretă ai bisericii creștine de la Basarabi; a împletit modelismul cu pedagogia, făcând din o "navalistică minoră", prin revista Modelism, adevărate manuale de inginerie; a completat copios imagistica războaielor României; a condus teze de doctorat; a luminat, cu spiritul critic și ludic, lipsit de sarcasm, întâlnirile cu majoritatea amiralilor României, cu savanți precum Edmond Nicolau, cu pictori ca Ion Țarălungă, cu o pleiadă de istoriografi, muzeografi, navaliști, aviatori, editori.

Nu se sustrăgea niciunui contact intelectual prețuind și oamenii aparent neînsemnați, nu a refuzat niciodată ajutorul material sau spiritual, total dezinteresat.

Mi-e greu să-i văd acum familia lipsită de Cristi, când lui nu-i lipsea niciodată, din gând și din discuții, familia. Poate că regretul plecării lui precipitate ne va fi în parte alinat de cultivarea memoriei lui, de prețuirea operelor lui.

"Bun cart" între stele, dragă Cristi!

Bebe MUNTEANU - Magellanu'

A apus un ASTRU

În iunie 1984 am avut prilejul să-l cunosc pe inginerul CRISTIAN CRĂCIUNOIU despre care auzisem că este un mare iubitor de navomodele. Atunci mi-a dăruit cartea "Corăbii străbune", o lucrare de pionierat în literatura științifică de istoriografie navală. De atunci a început amiciția și colaborarea noastră. Avusesem prilejul să cunosc un om cu o excelentă cultură în domeniul istoriei navale.

Pasiunea sa pentru arta navigației și pentru "corăbii" l-au făcut să studieze și să scrie tomuri întregi, pentru cititorii iubitori ai mării.

Cărțile sale se caracterizează prin modul de prezentare și abordare a subiectelor și prin bogăția materialelor ilustrative. Lucrările sale sunt scrise în urma unei minuțioase investigații în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat drept pentru care se poate spune că inginerul Crăciunoiu era un neobosit cercetător al muzeelor și arhivelor. Vrând, nevrând putem să-l numim ca istoric sau arheolog naval în adevărata accepțiune a cuvintelor.

După 1990, anul reînființării Ligii Navale Române, asociație de cultură marinărească, inginerul Crăciunoiu s-a alăturat acestei asociații, pe care a slujit-o confundându-se cu aspirațiile ei.

Incursiunea sentimentală ce am scris-o cu mare tristețe în suflet pentru plecarea inginerului Crăciunoiu pe drumul de veci, este prinosul de valoare și simțire a Ligii Navale Române pentru fostul ei membru.

V-am.(r) Ilie ȘTEFAN Președinte de onoare al Ligii Navale Române

Oameni irepetabili

Când m-am apucat să scriu aceste rânduri eram în sala de consiliu a Centrului de Perfecționare a Personalului Maritim Civil în mijlocul căreia tronează macheta lui Callatis, primul mineralier de 55.000 tdw construit la Mangalia... în 1978, cred.

Fiecare dintre noi are reperele lui atașate unei persoane, unui gând, unui concept, unei melodii... Pentru mine, așa cum vaporul este echivalent comandantului de cursă lungă care a fost tatăl meu, cum ideea de școală înseamnă Liceul Mircea din Constanța, cum plaja înseamnă Mamaia și fotbal înseamnă Hagi, atunci macheta unei nave înseamnă Cristi Crăciunoiu.

Ne-am cunoscut cu ani în urmă discutând despre reconstrucția lui Tudor Vladimirescu, nava cu zbaturi de la Galați. Nu am cunoscut pe nimeni vreodată capabil să vorbească la nesfârșit despre avioane și vapoare... cu ochii sclipind și gesticulând și fremătând de pasiune. Vorbind cu Cristi Crăciunoiu, aveai toate șansele să te trezești pe puntea unui vapor, vedeai în fața ochilor și suprastructura și instalațiile și bărcile și tot.

Ne vedeam când și când. Îl vizitam rar, dar vizitele durau mult... veneam pentru jumătate de oră și plecam după patru ore, niciodată cu mâna goală... ba o machetă, ba un tablloiaș, fotografii, orice. Nu prea au fost ședințe sau evenimente ale Ligii Navale la care să-mi fi refuzat invitația. Că era Constanța, Brăila sau București, se suia în mașină și, când începea ședința, îl aveam în față... sau la tribună, unde nu se lăsa până nu venea c-o povestioară, o cimilitură, ceva...

Știam că e bolnav și că se simte rău... îl simțeam și din voce. Mi-am dat seama că i-ar fi incomfortabil să îl vizitez, dar îl sunam, când și când, îl mai țineam de vorbă. Luni, 8 octombrie, l-am sunat... mi-a răspuns... Ce mai faceți, domnu' Crăciunoiu? Ooho, dom' președinte... nu mă scotea din președinte... ce să fac, am terminat cartea cu navele marinei militare de dinainte de nu știu când, e gata, mai am și cartea cu... vocea nesigură, nu tonul ăla de pișicher dintotdeauna... chiar și așa, domnul Crăciunoiu îmi spunea de ce-a făcut și ce are în plan să facă.

Din păcate, soarta nu l-a mai lăsat să facă ce și-a propus. N-am știut că e ultima oară când îl aud... iar de văzut... pur și simplu nu m-am putut urni să vin la înmormântare. Am vrut să mi-l aduc aminte energic și pontos.

Din octombrie 2012 Cristian Crăciunoiu a fost și nu mai este. A lăsat în urmă o imensă operă, rezultat al zecilor de ani de cercetare neobosită și pasionată... a lăsat în urmă imaginea unui om pentru care aviația și marina erau o religie... și, foarte important, a lăsat în urmă o imensă părere de rău pentru toate cele ce ar fi urmat și nu mai urmează.

Cristi Crăciunoiu face parte din galeria extrem de rară a personajelor care nu pot fi înlocuite. Pasiunea pentru aviație și marină a inginerului Crăciunoiu este pur și simplu irepetabilă. Dorința acestui om de a conserva istoria navelor și a aeronavelor și a oamenilor care au făcut o carieră la bordul lor este absolut irepetabilă.

Cristi Crăciunoiu este irepetabil iar din octombrie lumea noastră este mai săracă.

Voiaj bun, domnule Crăciunoiu... voiaj bun.

Laurențiu MIRONESCU Comandant de Cursă Lungă Președintele Ligii Navale Române

Cristi, inteligență iscoditoare

Cristian Crăciunoiu face parte din categoria oamenilor care, atunci când dispar fizic, lasă în urma lor un spirit prezent permanent în mintea și inima celor care l-au cunoscut. Ne-am întâlnit după aventura mea cosmică din 1981, ne-am împrietenit, l-am admirat întotdeauna pentru pasiunea cu care studia marea și navele care au străbătut-o de-a lungul istoriei. Am cunoscut-o pe Cristina care i-a împărtășit pasiunile și caută acum să îi ducă mai departe realizările, apoi s-au născut una după alta Alexandra și Daniela, fetele lor, pe care când erau încă foarte mici, profitând de o vizită a mea la ei, Cristi mi le-a pus în brațe să facem o poză pentru istorie și pe care poză să le dau apoi și primele autografe primite în viața lor. Am descoperit apoi că și aviația a devenit o pasiune la fel de mare pentru Cristi și am colaborat și mai strâns. Machetele lui erau impecabile, pline de detalii și îmbrăcate întotdeauna în relatări joviale dar foarte documentate despre tot ce ar fi putut avea legătură cu navele reale pe care le reprezentau și cu oamenii care le-au proiectat, construit și exploatat. Multe istorii interesante și-au găsit prezența perpetuă în cărțile lui Cristi. La fel a apărut și Modelism-ul, revista editată de Cristi, în care pe lângă planuri de construcție și date tehnice pentru tot ce putea intra în sfera de interes a unor pasionați de modele la scară, își revărsa în texte și pasiunile proprii. Am călătorit împreună, am făcut parte din brigăzi care căutau să stimuleze interesul oamenilor pentru știință și tehnologii avansate, am participat la emisiunile de știință întotdeauna interesante realizate de el la televiziune. Cristi a beneficiat pe lângă bonomia și spiritul lui deschis, de o inteligență iscoditoare, mult peste comun, producea des idei originale și judecăți interesante în toate domeniile pe care le-a abordat. Păcat că astfel de oameni unici dispar prematur, când încă ar mai fi avut destule de realizat și de transmis celor care îl înconjurau cu atâta prietenie și admirație.

Avea cultul muncii și al prieteniei

Dumitru-Dorin PRUNARIU Cosmonaut

Ceea ce a făcut Cristian (Cristi, cum îi spuneam noi, prietenii săi) Crăciunoiu (1952-2012) pentru cultura română în mai multe decenii din viața sa, ar merita o carte (una care ar fi foarte cuprinzătoare!), spre a da pildă generațiilor tinere de azi și viitoare. Avea cultul muncii și al prieteniei. Avea har (intuiție și idei generoase) când se devota semenilor, cum rar astfel de ființe am întâlnit. Revista "Modelism", încă de la apariția ei, cu mult timp înainte de 1989, a fost un port-drapel al ideilor novatoare, proaspete, mai cu seamă în istoria Aviației Române și cea a Marinei Române, o breșă în tabu-urile fostului regim. După 1989 am scris câteva cărți împreună și am tipărit altele la editura sa, de renume internațional. El era și a fost tot timpul astfel - mai mult decât un prieten, era un deschizător de noi orizonturi. Îmi lipsește, azi. M-a onorat cu prietenia sa timp de peste două decenii, cu generozitatea sa fără margini. A plecat cu mult prea devreme dintre noi. Fie-i odihna cu pace veșnică! Un om cu sufletul cât un arbore uriaș... Te simțeai bine, relaxat, în preajma sa. Iubea viața.

Prof. univ. dr. Aurel PENTELESCU

Un nume pe coperta cărții de istorie tehnică

Mereu gata să spună o glumă bună, Cristi avea de fapt acea bucurie pe care ți-o dă anecdota și ineditul descoperirii istorice, dar și sentimentul că propria-ți lucrare împlinită ne-a făcut mai respectați în lume ca națiune.

Cristi ne-a părăsit prematur, dar a lăsat un nume pe coperta cărții de istorie tehnică a României, privilegiu de care cei mai mulți dintre noi nu se vor bucura.

Adrian IACOB Executive Director LMGI Bucharest

Avea un ritm amețitor

Prin septembrie 1985 eram la Muzeul Marinei, la Constanța, la o sesiune de comunicări științifice. Era pentru prima oară, cred, când scriam despre marină. Găsisem în arhivele militare, unde lucram pe atunci, un document despre torpilarea vasului "Bistrița" (sper că nu mă înșel) la sfârșitul anului 1916. Presărasem printre rândurile comunicării câteva aluzii la "execuțiile exemplare" ratate, cu referire mai ales la cea din 1 iunie 1946, de care mă simțeam mândru, ca totdeauna, în acele vremuri, când strecurai vreo "șopârlă". Cristi a apărut într-o pauză și a început să îmi vorbească de parcă ne-am fi cunoscut din "generală". Într-o vreme încărcată de suspiciuni, un asemenea comportament dezinvolt te putea descumpăni. Ceea ce nu era un impediment pentru el, așa că a continuat să-și expună cunoștințele despre istoria marinei într-un ritm amețitor. Și avea, nu glumă! Nu făcea paradă de ceea ce știa, pur și simplu deborda de dorința de a-ți transmite patima sa pentru acest subiect. Pentru mine a fost extrem de convingător: n-am mai scris despre marină decât tangential...

Am rămas însă prieteni. Ne-am descoperit apoi vecini în Ștefan cel Mare, băieții mei devenind rapid fanii lui "nenea" Cristi, care de fiecare dată le dăruia ceva interesant.

Când ne vedeam