FINISAREA NAVOMODELELOR DE EPOCĂ

ALĂTURI de precizia cu care sunt executate diversele piese, păstrarea proporției acestora în funcție de scara la care se lucrează, cât și de multitudinea de detalii prezentate, modul de finisare poate ridica sau coborî sensibil valoarea unei machete de vitrină.

Aceasta rezultă din faptul că o vopsire neîndemânatică poate masca amănunte de execuție sub stratul de vopsea sau lac, creând un aspect de îmblâcire.

Trebuie să avem mereu în minte scara la care lucrăm modelul și să aplicăm cu toată grija și cât mai fin posibil straturile de vopsele, căci la scara 1/100 un strat de ulei de 0,1 reprezintă în realitate 1 cm grosime.

Pe de altă parte, greșeli la finisare pot să se producă și în cazul în care se intră în contradicție cu modul de pictură a navelor din epoca la care se referă macheta, ca urmare a necunoașterii evoluției petrecute de-a lungul secolelor în această direcție în flotele diferitelor țări.

Spre exemplu, în Franța, pe timpul lui Ludovic al XV-lea briurile erau colorate în maro închis și întresabordurile bej. Suprastructura deasupra fileului lacrimar era vopsită în albastru și cu crini de aur. Interiorul sabordurilor era roșu, iar exteriorul lor bej.

Sub Ludovic al XVI-lea culorile au rămas aproape aceleași, dar briurile erau înnegrite, iar linia bateriilor era dată cu o culoare galben deschis.

Sub primul imperiu linia bateriilor se vopsea în galben. Briurile și balustradele erau de culoare neagră, iar ornamentele aurite încep să se reducă.

Pictura se simplifică și mai mult în timpul lui Ludovic Filip, utilizându-se numai negrul și albul. Exteriorul sabordurilor se vopsea, de asemenea, în negru.

Și în ceea ce privește elementele de pe punte modul de vopsire a acestora a evoluat. Până în 1820 în flota franceză parapetele, pontilii, tambuchiile, afetele tunurilor erau în roșu, în timp ce partea de jos a catargelor se colora în alb.

După 1830 și pe punte domină negrul și albul, iar ornamentele în relief se colorează în alb și se plasează pe fond negru.

Aceste amănunte trebuie să fie respectate atunci când reproducem nave din marina franceză. Dar chiar și în legătură cu celelalte tipuri de nave, comerciale, de pescuit, de transport etc., este necesară o bună documentare înainte de a începe pictura modelului. Să ne gândim că unele culori nu puteau fi utilizate la anumite epoci pur pentru că încă nu existau.

De altfel, îngrijorarea specială de ambarcațiunile exotice și primitive, care în unele cazuri sunt vopsite, iar în altele păstrează culoarea lemnului natural.

După părerea noastră, este preferabil ca o navă de lemn lucrată foarte îngrijit să fie lăsată nepicturată decât să fie acoperită stângaci sub un strat de vopsea.

De altfel, în marile muzee care conservă machete de nave de epocă pot fi întâlnite exemplare splendide lucrate din esențe diferite de lemn și care nu au fost picturate.

De modul în care voim să prezentăm nava - lemn natural, semipicturată sau picturată - depind și o parte din execuția propriu-zisă a machetei și, desigur, și finisarea.

**Finisarea modelelor la care nu se execută picturarea**

În general această categorie de modele sunt prezentate la clasa C3 și mai rar la clasa C1.

Pentru obținerea efectului estetic machetele se execută din esențe de lemn colorate de diverse nuanțe. Se utilizează lemn de nuc, de păr, de prun, de mahon, abanos și alte varietăți pentru părțile din machetă care trebuie să fie de culoare mai închisă și mesteacăn, paltin, castan sălbatic, tei, corn etc. pentru părțile de culoare deschisă. Vom prefera acele esențe care au pori fini și sunt uniform colorate.

Toate piesele vor fi lucrate foarte îngrijit, iar între piesele îmbinate vom avea grijă să nu rămână spații care la scara la care se lucrează macheta ar veni în contradicție cu tehnologiile de construcții navale.

De asemenea vom avea în vedere ca fibra lemnului să fie orientată în lungul piesei.

Cel mai mare volum de finisare îl reclamă coca, piesele mărunte fiind finisate pe măsură ce se execută, urmând ca ele să fie asamblate gata finisate.

În cazul acestor machete finisarea începe cu răzuirea sau răzghetuirea corpului navei. Indiferent de tehnica după care s-a executat corpul navei, pentru corectarea suprafețelor fileurilor este necesar să procedăm la netezirea lor și la repararea unor eventuale defecte ale lemnului sau provocate din greșeală în timpul lucrului.

Efectuarea răzuirii o vom face cu cea mai mare eficiență cu strâflii, de diverse lățimi, din sticlă cu grosimea de 3-4 mm, pe care le putem debita cu o rolă de tăiat sticlă sau cu un diamant, din bucăți de geamuri sparte sau resturi de sticlă de la un magazin de specialitate.

Fragmentele de sticlă pentru răzghetuire trebuie să aibă marginea tăietoare perfect dreaptă pentru a nu lăsa zgrieturi pe suprafața lemnului. Deși comparativ cu răzghetițe metalice, bucățile de sticlă se uzează mai repede, ele au avantajul că pot fi preparate rapid și la toate dimensiunile dorite.

Răzuirea se execută în lungul fibrei lemnului și, cu multă atenție, în zonele curbate puternic. Apăsarea trebuie să fie uniformă pentru a nu produce valuri pe suprafața lemnului.

În cazul în care am constatat apariția unui asemenea defect, el trebuie corectat prin netezire cu hârtie abrazivă, deoarece continuarea răzuirii în aceste condiții, de cele mai multe ori, conduce întotdeauna la accentuarea defectului nu la înlăturarea lui.

În cazul că după răzuire constatăm apariția unor defecte, ca găuri sau crăpături ce constituiau defecte ascunse ale lemnului, vom proceda la repararea lor prin chituire.

Operația se execută prin acoperirea defectului cu chit, utilizând un spaclu de dimensiune potrivită.

Deoarece nava nu va fi picturată, culoarea chitului trebuie să fie cât mai apropiată de cea a lemnului ce urmează să fie reparat, ceea ce nu-i totdeauna ușor de realizat, având în vedere că după uscare chitul poate să-și modifice culoarea inițială.

Pentru acest tip de machete se poate utiliza un chit ce are drept liant un clei pe bază de nitroceluloză sau un alt adeziv incolor sau slab colorat, iar ca umplutură pulbere (rumeguș fin) provenită dintr-un lemn de aceeași esență.

Chitul trebuie să fie suficient de consistent pentru ca după uscare să nu se contracte prea mult. Eventual se pune o cantitate mai mare decât se cere, care după uscare și fiind răzuită, va prezenta în continuare diverse tipuri de crăpături.

Dacă macheta a fost lucrată din esențe de lemn a căror culoare se apropie de culoarea pe care o avea nava reală, operația de slefuire este urmată de lustruirea modelului.

Cel mai adesea, intermediar, mai intervine o fază de execuție, și anume vopsirea sau mai corect spus în acest caz băitruirea.

Prin această operație urmărim să schimbăm superficial culoarea fibrei lemnului fie pentru închiderea nuanței inițiale a acestuia, fie pentru a-i da aspectul altei esențe de lemn.

La băituire vom avea în vedere faptul că diversele esențe de lemn se colorează diferit cu același bait sau tinctură. Chiar în cazul aceluiași lemn colorarea se face diferit, în funcție de porozitatea și fibra lemnului.

Datorită structurii capilare porțiunile din lemn la care tăietura este perpendiculară pe fibre se impregnează mai intens contrastând neplăcut cu restul suprafețelor.

Cel mai adesea pentru băituire utilizăm bait de nuc, pe care îl dizolvăm în apă fierbinte și îl aducem la concentrația dorită potrivit cu nuanța pe care vrem s-o dăm lemnului. Trebuie știut că în afară de baitul de nuc se pot utiliza și alți coloranți sau amestecuri pentru a se obține diverse culori. Unii dintre coloranți se dizolvă în alcool denaturat sau în terebentină. Este preferabilă utilizarea baitului de apă, mai ușor de găsit și preparat.

Aplicarea baitului și tincturilor se face cu pensula. Este bine ca inițial să încercăm, separat, pe bucăți de lemn de același tip cu cele pe care le vopsim, nuanța ce rezultă după băituire. După aplicarea primului strat vom lăsa să se usuce bine lemnul numai după aceea se aplică cel de-al doilea strat de bait.

Prin această operație se obține pe de o parte schimbarea nuanței a lemnului, iar pe de altă parte accentuarea venelor acestuia, mai ales în cazul lemnului de esență mai moale.

Pentru protejarea lemnului, cât și în dorința de a obține un plus de efect, unii machetișii încheie finisarea prin aplicarea unui lac transparent lucios.

Aplicarea lacurilor lucioare este, după părerea multor specialiști, total contraindicată, macheta căpătând un aspect de obiect de valoare îndoielnică. De altfel, nici nu corespunde cu modul real de pictură a navelor de epocă.

Se pot folosi pentru protecție lacuri transparente mate, dar cel mai frumos se prezintă lemnul natural patinat prin lustruire cu un alt lemn sau aplicând un strat superficial de ceară, pe care o întindem cu ajutorul unei cârpe moi. Încălzind astfel ceara să se repartizeze perfect uniform și să pătrunză în porii lemnului, după care se lustruiește prelucru cu o cârpă uscată.

Prin acest mod se obține și o ușoară închidere a culorii lemnului.

Atragem atenția că stratul de ceară trebuie să fie extrem de subțire, căci numai în acest mod se obține efectul scontat. Desigur că după finisare, macheta trebuie păstrată într-o vitrină pentru a o proteja de praf.

Unul dintre avantajele pe care le prezintă machetele nepicturate față de cele picturate total constituie faptul că nu pretind alegerea unor esențe speciale de lemn, unele dintre piese pot fi executate prin întorsătoare și, desigur, se pot utiliza chiar bucăți de lemn care prezintă diverse defecte, ca noduri, crăpături, găuri etc., deoarece toate acestea vor dispărea printr-o finisare corespunzătoare.

Indiferent de tehnica de lucru aplicată la construirea corpului navei (lemn masiv scobit, plăci suprapuse, lucru pe diafragme sau coaste cu aplicare de file), finisarea modelului este necesară pentru îndepărtarea defectelor naturale ale lemnului, cât și a imperfecțiunilor datorate lucrului cu diverse instrumente sau chiar corectarea unor mici asimetrii apărute pe parcurs atunci când diafragmele sau coastele nu au fost executate sau fixate cu grijă în chili sau când în planul de construcție s-au strecurat erori.

De mai multe ori, repararea constă în astuparea unor crăpături mici, umplerea unor depresiuni sau eliminarea nodurilor din lemn. Pentru astuparea crăpăturilor de dimensiuni mari vom pregăti aschii sau pene de lemn de forma crăpăturii respective pe care le ungem cu clei. După ce aceste elemente intră puțin în lemn cu 1-2 mm deasupra nivelului, după uscare le reducem la nivel.

Denivelarile (depresiunile) și nodurile de mici dimensiuni se corectează cel mai bine aplicând în zonele respective o pastă de rumeguș fin de lemn amestecat cu clei nitro. Pasta se întinde pe suprafața lemnului cu ajutorul unui spaclu. Vom avea grijă să depunem un strat mai gros, deoarece prin uscare se produce o contracție a acestui chit.

Este bine să îndepărtăm toate nodurile din lemn. Dacă sunt de dimensiuni mici, ele pot fi eliminate prin darea unor găuri cu burghie de dimensiuni potrivite. În orificiile formate se introduc mici cepuri de lemn îmbibate cu clei, pe care apoi le retezăm la nivelul suprafeței corectate.

Pentru nodurile de dimensiuni mari este indicat ca, după îndepărtarea lor, orificiului respectiv să-i dăm o formă dreptunghiulară. În aceasta se introduce o plăcuță de lemn, unsă în prealabil cu clei. Introducerea trebuie făcută puțin forțat prin bătere ușoară cu un ciocan.

Operația următoare o constituie răzuirea sau răzghetuirea, care se execută în principal așa cum s-a arătat în cazul machetelor nepicturate.

Pentru zonele corectate prin aplicare de pastă de lemn cu clei netezirea suprafeței se va face prin răzuire cu hârtie abrazivă cu granulație mare.

Următoarele operații pe care le executăm au drept scop să pregătească suprafața lemnului pentru a prinde cât mai bine și mai uniform stratul de vopsea.

În acest sens vom proceda la grunduire și chituire. De cele mai multe ori, grundurile și chiturile nu diferă componențial decât prin faptul că primele conțin o cantitate mult mai mare de component lichid, ce permite aplicarea lor cu pensula.

Grundurile pătrund ușor în crăpăturile fine care nu pot fi corectate cu aschii de lemn; de asemenea pătrund mai ușor în porii lemnului, ușurând operațiile ulterioare de finisare.

Este, de asemenea, indicat ca ornamentele care se auresc să fie acoperite cu un strat foarte subțire de grund. Se folosesc diverse rețete pentru grunduri. Un grund rezistent pentru ornamentele aurite se prepară din clei de oase în soluție foarte diluată în care se introduce carbonat de calciu precipitat.

Piesele care se voresc vor fi inițial acoperite cu un strat subțire de clei diluat și cald. După uscarea acestuia vom aplica 2-3 straturi de grund alb cu concentrație crescândă, lăsând de fiecare dată să se usuce bine stratul depus. Înainte de aplicarea următorului strat piesa va fi lustruită atent cu hârtie abrazivă fină pentru îndepărtarea aspritătilor.

Un alt grund care se poate aplica în straturi mai groase se poate prepara din clei în soluție 10% în care se introduce caolină.

Grundurile pe bază de nitroceluloză nu sunt cele mai indicate pentru modelele de vitrină; se aplică mai dificil, iar la suprapunerea de mai multe straturi au tendința de a crăpa.

Chituirea se execută, de asemenea, pentru corectarea unor defecțiuni de mai mică importanță, ca găuri, zgrieturi profunde, denivelări etc. Chiturile se prepară din soluții mai concentrate de clei de oase în care se încorporează ghips, carbonat de calciu precipitat, caolină etc., în funcție de materialele de care dispunem.

Chitul trebuie să aibă o consistență păstoasă pentru a fi ușor întins cu ajutorul unui spaclu.

Chiturile pe bază de clei de oase se aplică calde. Vom avea grijă ca acestea să pătrundă complet în șanțuri, crăpături și denivelări.

În ceea ce privește chiturile, rețetele pot fi variate, mai ales dacă voim să utilizăm și chituri colorate, ca în cazul machetelor nepicturate.

Se prepară, de asemenea, chituri pe bază de rășini vinilice și acrilice.

Desigur că în cazul machetelor de vitrină nu vom grundui și chitul decât zonele necesare. Chituiri complete nu se fac în general decât la modelele navigante.

În orice caz, dacă intenționăm să aurim unele elemente decorative, acestea vor trebui grunduite în prealabil, pentru a se crea un fond care să servească ca suport.

După ce grundul și chitul s-au uscat complet, înainte de a trece la operația propriu-zisă de vopsire se va proceda la lustruirea modelului, care are ca scop să creeze o suprafață netedă, pe care să se aplice uniform stratul de vopsea. Lustruirea se efectuează atât în zonele grunduite și chituite cât și pe celelalte suprafețe.

Lustruirea se va face cu hârtie abrazivă cu granulația din ce în ce mai fină, până să obținem o suprafață perfect netedă.

Odată terminată această operație, cu ajutorul unei pensule fine sau prin suflare vom îndepărta cu grijă toate resturile de praf, deoarece prezența acestora face ca stratul de vopsea să fie mai puțin uniform.

Vopsirea modelelor este o operație care necesită multă îndemânare, mai ales atunci când se execută manual.

Există diverse tipuri de vopsele utilizate pentru navomodele. Pentru modelele de mici dimensiuni, cât și pentru unele ornamente și decorații cel mai indicat este să utilizeze culorile tempera, care aderă bine de suprafața lemnului și sunt mate imitând modul de vopsire a navelor de epocă.

Desigur că în alegerea culorilor vom respecta indicațiile date de obicei în planul de construcție al navomodelului.

Pentru machetele de dimensiuni mai mari se pot utiliza și uleiuri de pictură pe care le vom dilua cu o cantitate de solvent. În acest mod vopselele se aplică mai uniform și în strat mult mai subțire. După uscarea primului strat se va aplica un al doilea și, eventual, un al treilea strat cu o pensulă fină pentru a nu rămâne urmele firelor de păr.

Foarte utilizate sunt și diversele tipuri de emailuri opace sau semiopace. Acestea se diluează în mod corespunzător cu diluanți speciali pentru a se evita depunerea unor straturi groase.

Rezultatele care se obțin sunt dintre cele mai bune. Pentru o aplicare adecvată a acestor vopsele este indicat să utilizăm pistolul de vopsire.

În încheierea indicațiilor pe care le-am prezentat reamintim faptul că modelele de epocă erau picturate mat, fapt de care trebuie ținut neapărat seama, pentru a nu scădea valoarea estetică a navomodelelor pe care le executăm.

**Bibliografie:** 1. BARROT DE GAILLARD, Construire des modèles réduits de marine. Marine de guerre à voiles 1750-1850. 2. VINCENZO LUSCI, Modellismo navale statico e antico, Guido Lusci, 1970. 3. ORAZIO CURTI, Modeli navali. Enciclopedia del modelismo navale

Ing. IOAN LAZĂRESCU