SĂ TRIUMFE ÎN LUME PACEA ȘI COLABORAREA ÎNTRE TOATE POPOARELE

MODELISMUL UN CONCEPT MODERN DE EDUCAȚIE

Niciodată evoluția dezvoltării științei și tehnicii nu a fost mai spectaculoasă ca în prezent. În întreaga lume, fluxul informațional tinde să depășească capacitatea actualelor sisteme de prelucrare, asimilarea volumului de cunoștințe, aflat în continua creștere, pune în dificultate cele mai moderne sisteme de învățământ și de educație. Pe de altă parte, dezvoltarea spectaculoasă a cunoștințelor științifice creează disponibilități din ce în ce mai sporite de aplicație în practică, de regulă, pentru ridicarea nivelului de trai material și spiritual al omenirii, dar și aplicații dintre cele mai aberante, puse în slujba distrugerii în masă, pentru nimicirea fără nici o speranță a vieții pe Pământ. Într-adevăr, știința a ajuns la nivelul la care s-ar putea, printr-un act lipsit de orice rațiune, să se distrugă întreaga civilizație umană, să dispară orice urmă de viață pe planeta Pământ. Dar această ipostază este o alternativă împotriva căreia luptă toate popoarele, toate forțele iubitoare de pace.

În același timp, căutările pe plan național sau mondial pentru a face față exploziei informaționale sunt multiple și complexe. În întreaga lume se fac experimentări în primul rând în ceea ce privește sistemul de instrucție-informație, pentru a-l adapta continuu noilor cerințe. Pe de altă parte, se au în vedere marele decalaj de dezvoltare economico-socială și particularitățile specifice din diversele țări.

Problema este, fără îndoială, complexă, ea oferind obiect de studiu și cercetare pentru organele specifice naționale și internaționale. Nu este mai puțin adevărat că acest domeniu, vizând în primul rând tânăra generație, atât prin prisma consecințelor imediate cât și ca efect pe termen îndelungat, cu implicații dintre cele mai profunde pe plan politic, social și economic, sensibilizează programul organizațiilor de tineret din întreaga lume, fiind în atenția organismelor corespunzătoare pe plan internațional.

O tendință actuală ce se manifestă pe plan informațional educativ este aceea a valorificării timpului liber pentru realizarea unor activități care, pe lângă latura lor deconectantă, oferă multiple valențe formativ-educative. Problema are o importanță cu atât mai mare cu cât, datorită unor programe sociale destinate în primul rând tinerilor, timpul liber disponibil este în continua creștere, în paralel cu sporirea din ce în ce mai accentuată a exigențelor educaționale.

Printre aceste preocupări se numără și modelismul, ajuns actualmente la noi și pe plan internațional la nivel de activitate de masă. Pasiune ce reunește solide cunoștințe teoretice, dar și abilități și deprinderi practice, modelismul realizează într-o manieră cu totul specifică familiarizarea tinerilor cu fapte și realizări din trecutul și prezentul patriei noastre, din istoria civilizației umane, cultivând totodată ingeniozitatea și creativitatea tehnică a tinerilor, pe fondul unei implicite perfecționări a pregătirii lor profesionale.

Nu este deloc întâmplător faptul că într-o țară ca a noastră, cu o puternică și modernă dezvoltare industrială, mișcarea de modelism a căpătat în ultima vreme o amploare deosebită. De altfel, în ultima perioadă din ce în ce mai multe studii tehnologice se fundamentează pe modele, din ce în ce mai multe activități economice se realizează cu ajutorul unor modele sau construcții miniaturizate. Complexitatea economiei noastre naționale creează cadrul fertil pentru dezvoltarea acestui domeniu, care, la rândul său, este din ce în ce mai implicat în rezolvarea unor probleme de stringentă actualitate, ridicate cu deosebire de actuala criză de materii prime și energie.

În ansamblul preocupărilor organizației revoluționare a tinerei generații din patria noastră se regăsesc și îndrumarea și stimularea activității mișcării de modelism.

În cadrul mișcării sportive naționale „Daciada" și Festivalului național „Cântarea României", C.C. al U.T.C. participă împreună cu Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport, Consiliul Național al Organizației Pionierilor, Consiliul Uniunii Generale a Sindicatelor la organizarea și desfășurarea la scară de masă a acestei activități. În 1983 s-au organizat peste 1000 de concursuri locale la cele patru ramuri aeromodelism, navomodelism, automodelism și rachetomodelism, 30 de concursuri interjudețene, 7 concursuri republicane la care au participat sute de mii de modeliști aflați în diferite stadii de pregătire și un numeros public. Pe plan internațional eforturile echipelor și reprezentanților români au fost răsplătite prin numeroase medalii de aur, argint sau bronz, România deținând 6 recorduri mondiale, două titluri de campioni mondiali la aeromodele, pe lângă alte rezultate remarcabile.

Ca urmare a importanței crescânde a activității de modelism, a interesului deosebit de care se bucură în rândul tineretului datorită specificului impus de acest tip de publicistică, începând cu acest an, Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist va edita un supliment trimestrial de modelism al revistei „Tehnium", care să stimuleze, în spiritul indicațiilor și orientărilor formulate de secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, activitatea de creație tehnico-științifică a tinerei generații, însuși­rea de către tineri a celor mai noi cuceriri ale științei și cunoașterii umane, să cultive sentimentul dragostei de țară și al datoriei față de partid și popor.

Suplimentul de modelism, prin conținutul activităților publicistice întreprinse, va urmări să prezinte tradițiile aviației, marinei, industriei de transporturi terestre prin înfățișarea unor realizări tehnice implicate în anumite momente ale istoriei noastre, familiarizându-i pe tineri cu faptele de glorie din trecutul patriei, cu remarcabilele performanțe tehnice ale poporului român.

Un loc aparte îl va ocupa prezentarea, în cadrul suplimentului, a unor realizări actuale românești în domeniul aerospațial, al marinei și industriei de automobile, demonstrându-se implicit nivelul de înaltă performanță tehnologică realizat de industria noastră constructoare de mașini, imensul potențial creator de care dispunem, potențial fertilizat de programul de dezvoltare economică multilaterală conceput și realizat de partidul nostru în anii socialismului. Se vor selecta, cu precădere, acele realizări ce se constituie într-un simbol al tehnologiei de vârf pe plan internațional și vor fi date, acolo unde este cazul, și detalii tehnologice, probleme constructive ce s-au ridicat și s-au soluționat de către specialiștii noștri, performanțe deosebite realizate în cadrul exploatării.

Cum este și firesc, suplimentul va dedica un număr sporit de pagini activității de modelism. Se vor prezenta, de regulă în cadrul unor seriale, articole de inițiere în modelism, vor fi date precizări și detalii în legătură cu tehnica, procedeele și instrumentele specifice folosite în acest domeniu. În acest sens va fi făcută o largă popularizare a activității cercurilor de modelism din cadrul caselor de cultură, ale științei și tehnicii pentru tineret, se vor publica în permanență informații privind experiența deosebită a unor cercuri, realizări de excepție în diverse domenii, stimulând pe această cale la tineri interesul pentru frecventarea acestor forme de activitate instructivă și utilă. În același timp, revista va informa iubitorii modelismului despre rezultatele obținute în competițiile naționale de modelism, despre performanțele deosebite realizate de cei cu experiență în acest domeniu, realizându-se totodată și un fertil schimb de idei. Activitatea internațională de modelism și în special participarea reprezentanților noștri în competițiile internaționale vor fi pe larg prezentate în supliment, acționând și pe această cale la o mai bună cunoaștere a rezultatelor mișcărilor de tineret de peste hotare, la consolidarea sentimentelor de prietenie între tinerii din întreaga lume, la crearea unui climat de înțelegere, cooperare și pace între popoare.

Suplimentul de modelism al revistei „Tehnium" este destinat tinerilor, fiind, în același timp, realizat de către tineri. Dorim ca în paginile suplimentului să se regăsească gândirea, sentimentele și realizările tinerei generații din patria noastră, să fie pusă pe această cale în evidență capacitatea de creație a tinerilor, să fie stimulate inventivitatea și efortul de continuă perfecționare profesională, dorința de a contribui activ la rezolvarea unor probleme economice de actualitate.

În acest context se vor publica, cu prioritate, acele aplicații ale modelismului în alte domenii economice și tehnico-științifice, realizate de tineri, subliniindu-se aportul de originalitate a soluțiilor și sarcinile economice rezolvate prin acestea.

Subliniind responsabilitatea tinerei generații de a acționa pentru folosirea științei în scopurile dezvoltării societății umane, în supliment se vor prezenta și aplicații tehnice militare ce denaturează spiritul umanist al științei, reliefând enormele și absurdele cheltuieli materiale și spirituale care au adus tehnica de distrugere în masă la un nivel de perfecțiune neegalat, din nefericire, de nici un alt domeniu al activității umane.

Considerăm că și în acest fel suplimentul va onora și va scoate în evidență dorința de pace a tinerei generații din România socialistă, fiind un mesager peste hotare al acțiunilor de mare amploare ale tineretului român consacrate luptei pentru destindere internațională, pentru dezarmare și în primul rând pentru dezarmare nucleară, pentru eliminarea tuturor focarelor de tensiune și conflict din întreaga lume, contribuind la instaurarea unei atmosfere de înțelegere și pace.

Acum, la început de drum publicistic, convinși fiind că suntem în asentimentul tuturor tinerilor iubitori ai modelismului, urăm tinerei publicații realizări pe măsura cerințelor și exigențelor publicului cititor, succese în activitatea de propagandă științifică și tehnică pusă în slujba mărețului ideal al partidului și statului nostru ridicarea pe noi culmi de progres și civilizație a României socialiste.

Redacția revistelor „Știință și tehnică - Tehnium"