RACHETA VOSTOK

12 APRILIE 1961. O zi de neuitat. Ziua în care primul om a pătruns în Cosmos. Acesta era pilotul cosmonaut sovietic Iuri Alekseevici Gagarin.

El a fost lansat de la cosmodromul Baikonur la bordul navei spațiale „Vostok 1" în dimineața zilei de 12.04.1961, orele 9 și 7 minute, ora Moscovei, și după o revoluție completă în jurul Pământului a aterizat la orele 10 și 55 minute într-un câmp în apropiere de Smelovka, regiunea Saratov.

Parametrii orbitei: perigeu 181 km, apogeu 327 km. Capsula recuperabilă „Vostok" 1 era de formă sferică, compusă din cabina cosmonautului și un compartiment de instrumente, echipament de bord și instalații de retrofrânare.

Nava Vostok împreună cu ultima treaptă a rachetei purtătoare aveau o greutate de 6 170 kg și o lungime de 7,35 m, cu un diametru de 2,3 m în zona cabinei.

Cosmonautul, îmbrăcat în scafandru spațial, era așezat într-un fotoliu ejectabil.

Comanda navei era efectuată automat, dar putea fi făcută și manual de către pilot. Sistemul de supraviețuire era calculat pentru o perioadă de 10 zile.

Cosmonautul menținea permanent legătura radio cu centrul de control al zborului de pe Pământ.

În vederea aterizării, eram aprinse retrorachetele de frânare care reduceau viteza navei și o înscriau pe o traiectorie descendentă.

După frânarea în atmosferă, cosmonautul a fost ejectat din cabină la altitudinea de 7 000 m și a aterizat cu parașuta.

Deși se putea alege și varianta coborârii până la sol în cabină (misiunile Vostok 5 și 6), la misiunile Vostok 1, 2, 3 și 4 a fost preferată varianta catapultării.

La altitudinea de 4 000 m, cosmonautul se separa de scaun, rămânând suspendat în chingile parașutei principale extrasă la scurt timp după catapultare dintr-un compartiment al scaunului.

În momentul separării pilotului de scaunul catapultabil, dintr-un alt compartiment era extrasă o raniță ce conținea echipament necesar în cazul unei aterizări forțate într-o regiune nepopulată.

Această raniță rămânea suspendată de un cablu și cuprindea o barcă pneumatică, o vestă călduroasă, provizii de hrană și apă, un radioemițător-receptor și mijloace de semnalizare.

Viteza de coborâre la sol era de maximum 6 m/s.

Cabina Vostok era singurul modul etanș, presurizat, menținând presiunea la 1-1,2 at, temperatura la 15-22°C, umiditatea la 30-70%.

Aparatura de condiționare a microatmosferei cabinei și rezervoarele de oxigen și azot se aflau în modulul de serviciu.

La reintrarea în atmosfera terestră, cabina Vostok se separa de modulul de serviciu, iar funcțiile de asigurare vitală erau preluate de o unitate tehnică automată amplasată în fotoliul cosmonautului.

Panoul de comandă cuprindea cadrane indicatoare, comutatoare și o aparatură de control a tuturor sistemelor navei.

Un glob pământesc indica în fiecare moment poziția cabinei în funcție de drumul urmat de navă pe orbită și de rotația Pământului.

Cosmonautul, așezat în fotoliu, putea privi în afara cabinei printr-un hublou central, amplasat deasupra pupitrului de comandă.

Cabina era prinsă de modulul de serviciu printr-un sistem de coliere fixate cu buloane pirotehnice ce se rupeau, prin explozie după încetarea funcționării motorului-rachetă de frânare, la reintrarea în atmosferă.

Modulul de serviciu cuprindea agregate și instalații de asigurare, motorul și un adaptor.

Cabina era așezată pe un inel lat, sudat de adaptor, de care erau prinse colierele de fixare cu buloane pirotehnice.

La baza cabinei, fixate pe inel, pe toată circumferința se găseau rezervoare sferice conținând o parte din ele oxigen, altă parte azot sub presiune, folosite la menținerea și regenerarea aerului din cabină.

Azotul era utilizat și la acționarea micropropulsoarelor periferice destinate orientării și stabilizării navei.

Instalația de propulsie principală era situată în secțiunea posterioară.

Acest program care s-a desfășurat în perioada 12.04.1961-18.06.1963 a constituit prima etapă a zborurilor în Cosmos ale navelor cu echipaj uman.

IURI GAGARIN ȘI CONSTRUCTORUL RACHETEI VOSTOK, SERGHEI KOROLIOV

PROGRAMUL VOSTOK

| Nr. Crt. | Nava | Data Lansării | Cosmonaut | Durata Zborului | Parametrii Orbitei | Observații | |----------|------|---------------|------------|-----------------|-------------------|------------| | 1 | VOSTOK 1 | 12.04.1961 | I.A. GAGARIN | 108 min. | 181/327 Km | Primul om în Cosmos, 1 revoluție | | 2 | VOSTOK 2 | 06.08.1961 | G.S. TITOV | 25 h 18 min. | 179/236,7 Km | 16 revoluții | | 3 | VOSTOK 3 | 11.08.1962 | A. NIKOLAEV | 94 h 22 min. | 180,7/234,6 Km | Zbor în grup cu Vostok 4, 64 revoluții | | 4 | VOSTOK 4 | 12.08.1962 | P. POPOVICI | 70 h 57 min. | 183/244 Km | Zbor în grup cu Vostok 3, 48 revoluții | | 5 | VOSTOK 5 | 14.06.1963 | V. BIKOVSKI | 119 h 6 min. | 181/222,1 Km | Zbor în grup cu Vostok 6, Cea mai lungă misiune, 81 revoluții | | 6 | VOSTOK 6 | 16.06.1963 | V. TERESKOVA | 70 h 50 min. | 183/231 Km | Zbor în grup cu Vostok 5, Prima femeie cosmonaut, 47 revoluții |

Pentru plasarea pe orbită a cabinelor pilotate „Vostok", a fost folosită o rachetă purtătoare compusă din trei trepte, denumită, ca și nava, „Vostok". Cele trei trepte ale rachetei erau compuse din șase corpuri-rachetă: un corp central, patru corpuri acroșate lateral de acesta și un alt corp peste cel central care constituia etajul final al rachetei.

Rachetele laterale eram dispuse simetric în jurul corpului central de care eram fixate prin două centuri de legătură, superioară și inferioară, care aveau un dispozitiv de separare în zbor după terminarea rezervelor de propergol (oxigen lichid și kerosen).

Grupul propulsor al treptei centrale era de tip cameră de combustie multiplă. Cuprindea un motor central cu patru camere și patru motoare de ghidaj la o cameră de ardere.

Pentru fiecare din rachetele laterale, dispozitivul era compus dintr-un motor principal cu patru camere și două motoare de ghidaj cu o cameră.

Al treilea etaj avea un motor cu o cameră și patru ajutaje de ghidaj.

Sarcina utilă a rachetei „Vostok" era plasată în vârful celei de-a treia trepte și era protejată de un scut aerodinamic la traversarea straturilor dense ale atmosferei.

Scutul era largat automat cu puțin înainte de înscrierea navei pe orbită.

Lungimea totală a rachetei purtătoare: 38 m Diametrul maxim la nivelul stabilizatoarelor: 10,3 m Lungimea corpului central: 28 m Diametrul maxim al acestuia: 2,95 m Lungimea unui corp lateral: 19 m Diametrul maxim al unui corp lateral: 3 m Lungimea celui de-al treilea etaj, împreună cu motorul și scutul de protecție: 10 m Diametrul celui de-al treilea etaj: 2,56 m Greutatea cabinei Vostok: 4 725 kg Puterea totală instalată a rachetei purtătoare: 20 milioane CP Greutatea totală la start: aproximativ 300 t Forța de tracțiune totală a motoarelor la decolare: 510 000 kgf

În prima parte a zborului, motoarele corpurilor laterale funcționau împreună cu motoarele corpului central.

După oprirea lor, prin epuizarea propergolului, acestea erau largate, zborul continuând cu motoarele corpului central.

Terminându-și rezervele de combustibil, corpul central se detașa, nava continuându-și ascensiunea cu motorul celei de-a treia trepte.

Acest motor era oprit automat în momentul în care era atinsă viteza necesară înscrierii pe orbita stabilită.

„Vostok" înaintă pe orbita predeterminată cu viteza de 28 000 km/oră.

Prin zborul navei Vostok 1, având la bord pe pilotul cosmonaut Iuri Gagarin, s-a stabilit că din punct de vedere al solicitărilor mecanice ivite în timpul zborului cosmic, organismul uman, pregătit prin antrenamente intense, rezistă la solicitări care uneori se manifestă brutal și că ființa umană nu poate fi înlocuită nici de cele mai perfecționate mașini și aparate automate.

În acea memorabilă zi de 12 aprilie 1961 numele lui Iuri Alekseevici Gagarin era rostit de întreaga omenire.

Cu acest zbor celebru începe un nou capitol al istoriei omenirii, cel al erei cosmice.

GABRIEL GHEORGHIU