Modelele sportivilor din Republica Populară Chineză
Vă prezentăm modelele sportivilor din Republica Populară Chineză
Ultimele două campionate mondiale de navomodele machete, clasa C, cele de la Liège în 1983 și cel de la Rastatt din acest an au consființit marea clasă a sportivilor din Republica Populară Chineză, ale căror modele s-au detașat prin minutiozitate, precizie și înaltă ținută artistică.
La Liège, modelele echipei chineze au stârnit efectiv admirația celorlalți concurenți, prin ineditul modelelor prezentate, de exemplu sampanul "Sondai" al sportivului Chen Shoucheng cotat cu aur la C1. La clasa C2 modelele echipei chineze au înregistrat o adevărată supremație, 7 din cele 8 modele prezentate obținând aur și primele 2 locuri în clasamentul general.
Toată lumea aștepta noutățile de la campionatul mondial din acest an și ele nu au întârziat să apară, confirmând clasa mondială a sportivilor chinezi: 2 medalii de aur la C1, 4 medalii de aur la C2, 2 medalii de aur la C3 și 3 la C4! Iată un palmares pe care până în prezent nu l-a realizat nici o altă echipă și care va fi foarte greu de egalat sau depășit în viitor.
Remarcabilă pentru această echipă este omogenitatea. Este practic imposibil să faci aprecieri calitative diferite ca rezultat atunci când compari oricare 2 modele diferite. Aceeași migală și perfecțiune în execuție, aceeași minutiozitate și exactitate în respectarea detaliilor, toate în spiritul și tradiția milenară a făuritorilor de artă chinezi, celebri pentru răbdarea și munca lor nesfârșită. Slefuirea suprafețelor, racordările perfecte, lipsa razelor vizibile de racordare la muchii, utilizarea unor planuri de șantier foarte detaliate și exacte au dus la uimirea lumii modelistice și la punerea arbitrilor într-o situație inedită: dificultatea în aplicarea criteriilor de apreciere regulamentare. Cum să aplici regulamentul strict când în concurs se găsește o echipă de o asemenea forță?
Dacă modelele chineze sunt apreciate la circa 92-95 de puncte, atunci celelalte vor trebui apreciate la 85-89. Viitoarele schimbări de regulament la clasa C, în sensul diferențierii navelor mari de cele mici și al specializării arbitrilor pe categorii, au fost puternic influențate de apariția în modelismul internațional a acestei echipe cu modele magnifice. Simpla prezență a navomodeliilor din Republica Populară Chineză la un concurs internațional oferă acestuia un standard nemaiîntâlnit.
Pe lângă meritele sportivilor chinezi în dobândirea acestor victorii, ar trebui să subliniem și meritele antrenorilor lor, ce au știut să aleagă cele mai reprezentative modele pentru realizare și concurs, să-i îndrume pe sportivi ireproșabil în realizarea modelelor atât din punct de vedere al realizării practice, cât și al suportului teoretic de marinărie, cu toate aspectele sale moderne sau istorice.
Prin rezultatele obținute, sportivii chinezi au demonstrat că se poate obține aur chiar și cu modelul unei nave mici, remorcher, navă de servitudine sau joncă, infirmând opiniile conform cărora o navă mică nu are nici o șansă în fața uneia mari. Totul depinde de gradul de detaliere în realizarea modelului. O navă mică poate fi realizată cu mult mai multe detalii decât una mare, având și avantajul unei scări convenabile în execuție.
Să sperăm că vom avea cât de curând plăcerea și onoarea de a-i vedea pe sportivii din Republica Populară Chineză la un concurs în țara noastră.
CRISTIAN CRĂCIUNOIU