Golden Hind ex Pelican - navă în jurul lumii
GOLDEN HIND
EX PELICANO lui, GOLDEN HIND este a doua navă ce a făcut înconjurul lumii, după VITORIA lui Magellan, între 1577 și 1580, și nu mai puțin important, este nava preferată a celebrului navigator și corsar sir Francis Drake.
Înainte de a fi un navomodel de categoria C1, conform regulamentului.
Născut, se pare, în 1543, lângă Tavistock, acesta se îmbarcă de mic la bordul navelor costiere. Participă în adolescență la două expediții ce aveau ca scop traficul de sclavi pe coasta apuseană a Africii și obține cu sprijinul vărului său, sir John Hawkins, trezorier al marinei, comanda unei nave de numai 50 t, JUDITH.
Era prima sa comandă, dar și primul său prilej de afirmare. Scapă dintr-o capcană pe care spaniolii, care doreau monopolul asupra comerțului cu sclavi, o întind unchiului său în Golful Mexic și își găsește cu acest prilej vocația: lupta contra spaniolilor. Ea va fi dusă cu atâta succes încât faptele sale vor constitui unul dintre motivele majore ale războiului cu Spania.
În 1570 și apoi în 1571 execută două drumuri de recunoaștere în Indiile de Vest și cu datele astfel obținute își întocmește un plan de atac pentru 1572. Cu două nave mici, PASHA de 75 t și SWAN de 25 t, cucerește orașul Nombre de Dios ce își plătește substanțial răscumpărarea; face o incursiune în Istmul de Panama, devenind primul britanic ce vede Pacificul, și capturează o cantitate imensă de argint și aur pe care o trece cu un tren de catâri peste istm. Se întoarce în Anglia bogat și mai ales admirat în 1573.
Următoarea sa faptă de arme contra Spaniei o constituie atacarea și jefuirea tuturor navelor acesteia, în timpul voiajului de circumnavigație efectuat între 1577 și 1580. Aventura a fost un succes total din punct de vedere financiar datorită capturării unei nave de tezaur numită Scuipă foc (CAGAFUEGO) și rebotezată ironic de propriul comandant după ce s-a predat lui Drake Scuipă bani. Jefuiește orașele de pe coasta estică a Americii de Sud și nu se arată deloc generos. Când ajunge în Pacific, prin Strâmtoarea Magellan, din escadră îi rămăsese numai GOLDEN HIND.
Un portret interesant al vieții la bord ni-l face Don Francisco de Zarata, prizonier la bordul navei, într-o scrisoare ce s-a păstrat până în zilele noastre:
"Amiralul britanic are aproximativ 35 de ani, mic de statură și poartă o barbă roșcată; este unul din cei mai buni navigatori ce cutreieră mările, atât din respect pentru curaj, cât și pentru calitățile de comandant. Nava lui are aproximativ 400 t, cu 100 de oameni la bord, toți tineri și buni de luptă, la fel de antrenați ca cei mai buni veterani ai armatelor noastre din Italia. Fiecare își curăță zilnic archebuza. Drake îi tratează cu afecțiune, iar ei îl tratează cu respect. Are cu el, de asemenea, 9 sau 10 gentlemeni, fii ai celor mai bune familii engleze. Unii dintre ei sunt consilierii lui, dar nu are favoriți. Aceștia stau cu el la masă, iar el este servit de pe o tavă de argint cu blazon gravat și farfurii identice; în timpul mesei cântă muzica. Nava este dotată cu circa 30 de piese de artilerie și este plină cu muniție și provizii".
Drake s-a întors în Anglia cu o cantitate de aur, argint și pietre prețioase nemaivăzută până atunci la bordul unei nave corsar. Regina Elisabeta era într-o dilemă. Să recunoască faptele de arme ale corsarului și să ia partea cuvenită coroanei, echivalentă cu toate celelalte venituri în decurs de un an, sau să înapoieze totul regelui Spaniei, așa cum cerea ambasadorul acestuia.
După 9 luni de gândire, Francis Drake a fost înnobilat într-o fastuoasă ceremonie la bordul aceleiași încercate GOLDEN HIND. Era o sfidare la adresa lui Filip ce începuse deja să pregătească "Invincibila Armada", flota ce urma să supună Anglia. Războiul a fost declarat în 1585.
Drake primește comanda unei escadre și jefuiește Santo Domingo, Cartagena și San Agostino în Caraibe, pentru a-i înfuria pe spanioli. Urmează apoi umilirea: în 1587 atacă portul spaniol Cadiz, unde deja se strânsese o parte a flotei de invazie. Deși atacat de 6 galere, distruge complet navele din port și demonstrează inutilitatea galerelor în lupta contra navelor cu artilerie în borduri. Ca de obicei, prada a fost substanțială, dar cea mai importantă captură a fost caraca SAN FELIPE ce venea din Oceanul Indian, cu multe bogății și hărți. Acestea au permis englezilor să cunoască bogățiile Orientului Îndepărtat și să stabilească primele lor relații comerciale în zonă.
În 1588, "Invincibila Armada", sub comanda ducelui de Medina-Sidonia, pleca în sfârșit de la Lisabona cu 130 de nave, îndreptându-se spre țărmurile olandeze, de unde trebuia să transporte trupele de invazie ale prințului de Parma. Drake, proaspăt numit viceamiral, la bordul lui REVENGE, reușește să captureze galionul ROSARIO, hărțuind continuu flota spaniolă. Un atac de noapte cu brulots (mici nave incendiare) îi gonește pe spanioli din Calais unde așteptau infanteria, aceștia urcând spre nord și dispersându-se. O parte au ocolit Marea Britanie și navele lor au fost distruse de furtunile Atlanticului. În sfârșit, doar 67 reușesc să se întoarcă fără să fi debarcat măcar un singur om pe teritoriul britanic.
Celebru deja, Drake este însărcinat în 1589 să distrugă resturile "Invincibilei Armada", ce își găsiseră refugiu în porturile spaniole, dar nu reușește decât succese nesemnificative, căzând în dizgrație. Regina nu-i mai oferă nici o comandă timp de 5 ani.
Iertarea vine în 1595 când aceeași Elisabeta îl trimite într-o expediție contra Antilelor. După eșecul raidului din Puerto Rico, se îmbolnăvește de febra galbenă și moare, fiind aruncat în mare în ianuarie 1596.
Astfel sfârșește unul dintre cei mai valoroși oameni ai mării, Francis Drake, cel care este citat ori de câte ori sunt pomeniți marii exploratori, marii amirali sau marii corsari.
GOLDEN HIND este nava care i-a adus reputația de a fi cel dintâi britanic ce a înconjurat Pământul. Despre această navă s-au păstrat suficient de multe date ce au permis nu numai reconstituirea planurilor, ci și construcția în Devon, ținutul natal al lui Drake, a unei replici reale. Aceasta a traversat Atlanticul și trecând prin Canalul Panama a ajuns la un muzeu din California în 1972, ținutul pe care Drake îl botezase Noul Albion.
Deoarece există încă controverse în ceea ce privește coloratura reală a navei, vă sfătuim să o alegeți pe aceea din ilustrația color ce însoțește schițele, aceasta fiind adoptată de realizatorii britanici ai replicii celebrei nave.
CRISTIAN CRĂCIUNOIU