Fără a ignora realizările din alte țări, se cuvine să menționăm, că la fel ca și în alte domenii ale științei și tehnicii, poporul nostru a adus o însemnată contribuție la dezvoltarea construcțiilor aeronautice. În acest sens sunt demne de semnalat câteva momente, care au fost încorporate fără rezerve în tezaurul de valori ale științei universale.

Momentul Traian Vuia 1906 este unul dintre acestea. Remarcabile sunt spiritul de inventivitate al constructorului, tenacitatea sa în experimentare și dorința de a da răspuns uneia din problemele acute ale timpului: poate decola și ateriza un avion cu mijloace proprii de bord, fără a folosi sănii, catapulte etc.? Încercarea a reușit, spre satisfacția lui Vuia și în folosul aviației. De atunci încoace, toate mijloacele de zbor avioane, elicoptere au tren de aterizare propriu. Și în acest caz, merită a fi subliniate temeritatea, curajul, încrederea în știință, în experiența și în viitor a lui Traian Vuia, într-o perioadă de început, în care deruta putea bloca orice idee, iar lipsa de cunoștințe științifice și mijloace materiale putea duce foarte ușor la renunțare. Dar el n-a renunțat nici atunci când Comisia specială de aeronautică a Academiei Franceze, deși compusă din oameni de știință, aprecia zborul mecanic ca o utopie, refuzând să examineze memoriul înaintat și pe care l-a clasat cu următoarea rezoluție: „Realizarea și rezolvarea problemei zborului cu un aparat mai greu decât aerul este o himerà". În schimb, celebrul constructor de avioane monoplane, francezul L. Blériot a fost atât de mult impresionat de realizarea lui Vuia încât s-a dedicat aproape în exclusivitate construirii și perfecționării avioanelor monoplan.

Născut în anul 1872 la Făget, lângă Lugoj, unde urmat școala primară și apoi liceul, pe care l-a absolvit la Lugoj, obținând calificativul maxim „Eximio modo", Traian Vuia și-a continuat studiile la Școala politehnică și Facultatea de drept (Budapesta), obținând titlul de doctor în științe juridice, însoțit de înalta distincție „Magna cum laudae". Dotat cu o inteligență excepțională, cu un spirit de observație foarte ascuțit și cu o rară sensibilitate, încă din frageda tinețe, el a manifestat o atracție deosebită pentru problemele de mecanică teoretică și practică și în special față de aviație. Atât de puternică a fost această chemare încât pentru o perioadă destul de mare din viață a abandonat profesia de om al legii, dedicându-se exclusiv studiilor teoretice de specialitate și experimentelor practice, reușind să realizeze pe rând automobilul cu aripi, un aparat de fotografiat original și cele trei variante de avioane, din care cu „Vuia 1" a devenit celebru în 1906.

Continuând studiile și fundamentând teoretic și practic problema suprafețelor sustentatoare, Vuia a realizat între anii 1918-1922 și două elicoptere originale. Bazat pe acele studii, el a făcut, de asemenea, pronosticuri asupra randamentului elicelor sustentatoare, ce pot asigura unui mijloc de zbor atât sustentația, cât și propulsia.

În prezent, când elicopterul se impune ca unul din mijloacele de zbor cele mai sigure mai eficiente, când au început să fie folosite aparate de zbor vertical, se confirmă previziunile și dreptatea trece definitiv de partea marelui nostru compatriot și înaintaș, spre cinstirea lui și a poporului din care s-a născut. Încrederea fermă, științific fundamentată, a lui Traian Vuia în progresul aeronauticii a izvorât din dragostea și stima omului de știință pentru om, așa cum rezultă și dintr-un articol publicat în revista „Viața socială" din mai 1910, unde printre altele scria: „Am credința nestrămutată că mașina de zburat cea adevărată, cea practică și folositoare omenirii, mașina care să se poată înălța în aer și menține acolo pe orice vreme, nu va întârzia să ne fie dată de cercetătorii care luptă pentru realizarea ei, numai din iubire pentru adevăr și pentru binele neamului omenesc".

Contemporanii și urmașii n-au ezitat să-i aprecieze realizările. Aurel Vlaicu spunea în 1910: „Nu este o exagerare vorbind de aviațiune la noi. Nu trebuie să uităm, și simt o mare mulțumire sufletească aducându-mi aminte, că cel dintâi aviator care s-a ridicat cu propriile sale mijloace de la pământ a fost un român, Traian Vuia". Revista de specialitate „L'Aérophile" scria sub semnătura lui A. de Mastrand: „Nu trebuie să se uite că aparatul Vuia nr. 1 a fost experimentat în public cu mult înaintea tuturor aparatelor actuale. Sistemul Vuia (autorul se referă la aparat, n.n.) era bogat în dispozitive ingenioase, dovedind prin aceasta un spirit original, inventiv și cunoștințe de mecanică foarte serioase. Trebuie să recunoaștem că el a fost un adevărat slujitor al marii cauze (aviația, n.n.)".

Deși a trăit multă vreme departe de țara sa, Vuia n-a uitat niciodată că este român și, ca patriot, a militat pentru prestigiul țării noastre, pentru demnitatea ei, pentru libertatea poporului său. Astfel, îl găsim ca membru al Societății studenților români din Franța, alături de N. Titulescu, G. Enescu, C. Brâncuși, C. Parhon și alții, societate care a militat pentru întregirea României, în 1918. Mai târziu, în anii agresiunii hitleriste și al cotropirii Franței, îl găsim alături de alți patrioți români în calitate de președinte al Frontului Național Român din Franța.

În mesajul pe care această organizație l-a adresat guvernului român de la București, a doua zi după 23 August 1944, semnat de Vuia, se spunea: „Această mișcare patriotică românească grupează pe toți compatrioții antifasciști din Franța, pe toți cei care, timp de 4 ani, sub povara ocupației germane, au suferit prigoana ocupantului și agenților lui Antonescu în Franța și, care, cu arma în mână, înrolați în Forțele franceze din interior, au combătut dușmanul nazist".

Este emoționant și vibrant mesajul pe care Vuia, bolnav și bătrân, l-a trimis la cel de-al III-lea Congres al Frontului Național Român, la care n-a mai putut participa: „Nu-mi este la îndemână să vă traduc tristețea de a nu mă afla printre voi la acest congres, care constituie apoteoza și consacrarea idealului nostru. Scopul nostru suprem este apărarea intereselor României. Toată recunoștința compatrioților care aici au luptat în ilegalitate și care de la eliberare încoace s-au străduit să ajute țara. Cu emoție salutăm prietenii francezi, care, prin prezența lor la acest congres, mărturisesc că România, reînnoită prin sacrificiile și eroismul ei, este demnă să-și găsească locul cuvenit între Națiunile Unite. Să nu uităm că lumea ne judecă și că noi vom fi numai ceea ce vrem cu adevărat să fim".

Având permanent în conștiința opera de pionierat a lui Traian Vuia, omul de geniu care a iubit atât de mult poporul român și l-a slujit atât de frumos, precum și realizările altor înaintași, se poate spune fără teama de a greși că sarcina de onoare trasată de conducerea de partid și de stat, de tovarășul Nicolae Ceaușescu personal, aceea de ridicare a economiei naționale pe noi trepte de civilizație și progres prin dezvoltarea aviației, va fi realizată și va face să se vorbească în lume despre țara noastră în termeni la care ne dau dreptul hărnicia, inteligența, cinștea, curajul și demnitatea poporului nostru.

CARACTERISTICILE AVIONULUI „VUIA 1"

Înălțimea - 2,90 m Anvergura - 8,70 m Lungimea - 5,65 m Suprafața portantă - 20,00 m² Puterea motorului - 20 CP la 450 rot/min. Tracțiunea la punct fix - 45 daN Masa totală - 195 kg (cu Traian Vuia la bord, care avea 56 kg, masa totală era de 251 kg)

Avionul a fost gata pentru a fi încercat în decembrie 1905, când Traian Vuia a început experiențele de zbor lângă Paris pe drumul comunal ce ducea de la Montesson la râul Sena.

În după-amiaza zilei de 18 martie 1906 Traian Vuia pornește motorul, rulează 50 m, după care se desprinde, ridicându-se la 0,6 m de pământ și după un parcurs de 12 m aterizează lin pe trenul de aterizare, spre uimirea și admirația asistenței. Actul său a fost înregistrat ca „Primul zbor din lume în care aeroplanul s-a desprins de pământ și a zburat prin propriile mijloace de bord fără nici o altă instalație ajutătoare legată de sol".

Traian Vuia a mai zburat cu avionul „Vuia 1" și cu „Vuia bis" la 24 mai, 1 iulie, 14 iulie, 12 august la Issy-les-Moulineaux și la 18 august când, ca urmare a unor îmbunătățiri ale motorului, a zburat pe distanța de 24 m la înălțimea de 2,5 m, menținând această înălțime. De asemenea a mai zburat la 8, 14 octombrie și 24 decembrie 1906 la Bagatelle!

Vuia a fost membru al Academiei. Institute de cercetare, institute politehnice, școli militare și licee poartă numele