Atunci când nu putem contura imaginea unui obiect sau a unei suprafețe de teren la mărimea naturală, vom recurge la reducerea la scară. Aceasta se poate face simplu, folosind o coală de hârtie milimetrică, reprezentând 1 m din teren (mărime naturală) printr-un segment de dreaptă lung de 1 cm. Astfel, pe desenul realizat se va constata că, de fapt, prin micșorarea executată am reprezentat terenul la a suta parte față de dimensiunile sale reale, aceasta deoarece 1 cm de pe plan corespunde la 100 cm (1 m) în natură.

Pentru a ține contact direct între desenul realizat și suprafața din teren, pe laturile desenului se va nota și lungimea reală, în metri, ca în exemplul din desenul din fig. 1.

Raportul de micșorare care arată de câte ori a fost redusă lungimea din natură pe un desen poartă denumirea de scară de proporție a desenului. Aceasta poate fi exprimată prin cifre, numindu-se "scară numerică", sau printr-o construcție grafică, numindu-se "scară grafică".

În oricare din variante, scara trebuie indicată pe desen. Ea se poate scrie sub mai multe forme, exprimând același lucru: 1/100 1/100 1:100

Oricare din aceste exemple se citește: unu la o sută și arată că valoarea unei unități de lungime pe teren (în cazul de față 1 m) este de o sută de ori mai mică pe desenul realizat pe hârtia milimetrică.

Scara numerică, după cum am văzut, se poate exprima sub forma unei fracții în care numărătorul indică o unitate de lungime ce poate fi măsurată pe hartă în mm, iar numitorul indică de câte ori este mai mare distanța corespunzătoare pe teren exprimată în aceeași unitate de măsură. Numitorul arătând de câte ori s-a făcut micșorarea, aceasta înseamnă că o scară este cu atât mai mică cu cât el este mai mare. Exemplu: 1:1 000 000 este mai mică decât scara 1:100 000 și mai mică decât 1:10 000 și așa mai departe. În desenul din fig. 1, care poate fi un simplu plan al unei săli de clasă, putem inversa calea interpretării acestei scări, adică plecând de la constatarea celor cuprinse în desen să aflăm dimensiunile sale reale în teren.

Mai întâi trebuie să observăm că primul număr din scară totdeauna este cifra 1 (în practica de specialitate există și cazuri în care acest număr poate fi mai mare, iar împărțitorul mai mic, scările fiind în acest caz de mărire și nu de micșorare).

Luând un desen la o scară oarecare, de exemplu 1:500, vom spune că 1 cm de pe desenul nostru corespunde la 500 cm pe teren sau la 5 m pe teren. Măsurând pe acest desen de exemplu 4 cm, vom obține lungimea corespunzătoare din teren, adică 4 cm x 500 (gradul de micșorare al scării) = 2000 cm sau 20 m.

La construirea oricărei machete reprezentând un teren, punctul de plecare va fi obținerea unei hărți sau a unui plan la o scară adecvată cu ceea ce dorim să reprezentăm.

În cazul în care dorim să realizăm o machetă pentru căi de comunicație în miniatură după o suprafață anumită din teren, harta sau planul trebuie să fie în concordanță cu piesele pe care le-am procurat în prealabil (locomotive, vagoane, automobile, bariere etc.).

Pentru a ușura determinarea unei scări în funcție de care să putem porni la conturarea reliefului unei machete, plecăm de la constatarea că materialul rulant, gările, cantoanele, barierele sunt proiectate la una din următoarele scări de proporție:

1:87 material rulant cu distanța între șine (ecartament) de 16 mm "HO" 1:120 material rulant cu ecartamentul de 12 mm "TT" 1:160 material rulant cu ecartamentul de 9 mm "N"

În faza de proiectare și apoi de întocmire a machetei în relief, ar fi imposibil să redăm toate elementele de pe harta obținută în prealabil la scara propusă. Pentru ca macheta ce ne propunem s-o proiectăm să fie cât mai sugestivă, vom alege zone de relief înalte ce vor alterna cu zone de ses, râuri, lacuri etc. Astfel putem pune în evidență eventualele construcții de căi de comunicație: tuneluri, poduri cu lucrări aferente, ziduri de sprijin sau amenajări ce vor impune lucrării, analizată global, o nuanță de autenticitate.

Dacă dorim de exemplu să aflăm cât reprezintă în natură 10 cm măsurați pe o hartă executată la scara de 1:400 000 (harta de perete a școlii), vom aplica următoarea formulă: L=lxN, în care L reprezintă valoarea reală de pe teren, l este numărul de cm (sau mm) măsurați pe hartă, iar N reprezintă numitorul scării de proporție a hărții respective. Deci L=lxN, adică 10 cm x 400 000 = 4 000 000 cm sau 40 000 m sau 40 km, rezultând din aceasta că 10 cm pe o hartă la scara de 1:400 000 reprezintă 40 km.

Presupunând că am lămurit totul în legătură cu scara de proporție și cu modul în care putem calcula distanțele reale dintre două puncte din teren, putem trece la un exemplu concret: Vom încerca să determinăm distanța dintre orașele Câmpina și Sinaia, ambele situate pe teritoriul luat ca model în vederea realizării machetei geografice. Pentru a putea măsura această distanță se va proceda ca în desenul din fig. 2. Vom lua o riglă gradată, transparentă, așezând-o în dreptul celor două orașe astfel ca cifra zero să pornească din punctul ce marchează orașul Sinaia; în dreptul orașului Câmpina vom citi pe riglă gradația 7. Deci distanța între cele două orașe este de 7 cm. Știind că la scara de 1:400 000 fiecare cm reprezintă câte 4 km în teren, distanța căutată este de 7x4=28 km. Această distanță însă este aproximativă deoarece desenul pe care am citit-o nu este perfect și ca urmare există o toleranță de 1-2 mm, care pot schimba distanța reală cu câteva sute de metri. Mai trebuie menționat faptul că cele două orașe nu sunt situate la aceeași altitudine față de nivelul mării, ele găsindu-se la înălțimi diferite, Câmpina la 400 m, iar Sinaia la 830 m. Deci ceea ce am citit pe hartă reprezintă proiecția, în planul orizontal a distanței dintre cele două orașe, care, în realitate, este mai mare, ținând seama de faptul că localitățile se află într-un plan înclinat față de orizontală. În desenul din fig. 3 se poate vedea această diferență de nivel reprezentată grafic.

CUM PUTEM CALCULA PANTA UNUI MUNTE

Un exemplu sugestiv, în care diferența de nivel este foarte mare, iar distanța dintre cele două puncte de pe hartă foarte mică, este următorul: Orașul Azuga care se găsește la o înălțime de 940 m deasupra nivelului mării și vârful Omu (din masivul Bucegi) la 2.507 m. Distanța, măsurată cu rigla, pe harta de perete a școlii cu scara de proporție 1:400 000 este de numai 1,8 cm, ceea ce ar însemna pe teren 1,8x4=7,2 km.

Vom reprezenta aceste elemente într-o scară de proporție de 1:100 000. Cunoscând aceste date, se va proceda în felul următor:

La capetele unui segment ab, lung de 7,2 cm, considerat a fi cota zero, adică nivelul mării, care este cota de referință pentru hărți, ridicăm câte o perpendiculară, ca în desenul din fig. 4.

Din punctul a măsurăm 25 mm, reprezentând poziția vârfului Omu, iar în punctul b măsurăm 9,4 mm, fixând poziția orașului Azuga. De la punctul fixat la 9,4 mm trasăm o perpendiculară cu baza zero. Distanța punctului de intersecție a acestuia cu perpendiculara din stânga până la punctul notat pentru vârful Omu ne arată diferența de nivel între cele două puncte, aceasta fiind de 1560 m. În acest caz panta medie este pe orizontală de 1560/7 200 = 21,7 % adică la fiecare 100 m înălțimea crește cu 21,7 m.

Din cele prezentate, se poate concluziona că distanța între cele două puncte măsurate în linie dreaptă pe hartă nu corespunde cu distanța reală de pe teren decât numai atunci când ambele puncte de referință sunt situate în același plan orizontal, adică numai dacă nu există diferență de nivel între ele.

Pentru a înțelege mai bine procedeul de reducere la scară, în cele ce urmează se va prezenta un model aplicativ.

Să presupunem că dorim să construim o machetă pentru un material rulant cu ecartamentul de 12 mm TT. În mărime naturală, aceasta corespunde ecartamentul căilor ferate, care este de 1435 mm. De aici rezultă și scara de proporție (cu o mică aproximație):

lungimea redusă/lungimea reală = 12 mm/1 435 mm = 1/120.

Adică la 1 mm pe machetă corespund 120 mm în natură, sau la 1 cm pe machetă corespund 120 cm în natură, sau la 1 m pe machetă corespund 120 m în natură.

La această scară un pod cu lungimea reală de 15 m, adică 1 500 cm, va avea pe machetă lungimea de 1 500/120=12,5 cm.

Într-un alt exemplu, o cabină de acar, ce are în mod obișnuit suprafața cu dimensiunile în plan (văzute de sus) de 3m pe 3 m sau 300 cm x 300 cm, se va reprezenta printr-un pătrat cu latura de 300/120=2,5 cm.

Sau: O clădire de călători dintr-o stație mică de cale ferată cu suprafața dimensiunilor în plan de 6 m x 12 m se va reprezenta pe machetă (scara 1:120 mm) printr-un dreptunghi cu laturile de 600/120=5 cm și 1200/120=10 cm. Deci: 5 cm x 10 cm.

Folosind aceeași metodă, se pot calcula și dimensiunile pe înălțime ale cabinei de acar, ale gării și ale altor construcții.

CE ESTE SCARA GRAFICĂ

Aceasta se exprimă printr-un segment de dreaptă împărțit în părți egale pe care sunt indicate lungimile corespunzătoare reale în km sau în baza scării numerice.

Scara grafică se compune din două linii paralele foarte apropiate între ele: 1,5 mm sau 1 mm, gradate în unități de măsură, alternând spațiile hașurate cu cele nehașurate, aceasta corespunzând indicațiilor scării de proporție pe care ne-am propus să o reprezentăm.

Dacă, spre exemplu, ne-am propus să reprezentăm grafic o distanță de pe teren în linie dreaptă la o scară de proporție 1:400 000, scara gradată de 1 cm pe desen ar reprezenta în teren o distanță măsurată din 4 în 4 km. În desenul din fig. 5 se prezintă scara grafică a scării de proporție 1:400 000 (harta de perete școlară).

Scara grafică poate fi aplicată la orice hartă care pe lângă scara numerică are reprezentată și scara grafică. Ea are avantajul de a ne reda direct lungimile (distanțele), fără a fi nevoie de calcule prealabile ca în cazul scării numerice. Este foarte utilă în studiul machetelor, deoarece ea oferă privitorului un ansamblu al lucrării cu detalii ce pot fi foarte ușor apreciate ca suprafețe de întindere, de asemenea folosindu-se la citirea rapidă și aprecierea unor distanțe în funcție de scara dată.

Din cele arătate reiese că pentru a putea construi o machetă la care să putem adapta un trenuleț electric este neapărat necesar să cunoaștem scara la care a fost construit trenulețul. Apoi vom executa la o scară corespunzătoare acestuia un desen al traseului pe care îl va parcurge în funcție de relieful dat. Pentru ca macheta să fie cât mai spectaculoasă, vom crea un relief cu forme geografice cât mai variate.

În cazul în care scara de proporție pe care ne-am propus s-o aplicăm în funcție de alte obiecte (clădiri, cantoane etc.) ce vor fi "plantate" pe machetă nu este destul de semnificativă, vom recurge la unele artificii ajutătoare. Pentru aceasta vom aplica codul culorilor care este tot o scară grafică, dar care se întinde pe suprafețe ce coincid cu altitudini citite pe curbele de nivel.

Astfel câmpiile vor fi colorate în verde crud, acestea reprezentând înălțimile de la 0 (nivelul mării) până la 200 m; verde gălbui, de la 200 la 500 m; brun deschis, de la 500 la 800 m; brun de la 800 la 1 000 m; brun roșcat de la 1000 la 1500 m; umbra arsă 1500-2500 m.

Aceste accente cromatice vor întregi imaginea și vor crea privitorului senzația de relief, de volum. Scara de proporție trebuie să fie corelată cu materialul rulant ce va popula macheta, iar acestea în ansamblu trebuie să arate ca o imagine privită din avion. La elaborarea machetelor, culoarea constituie un element care poate ridica valoarea lucrării, indiferent de complexitatea și tehnicitatea ei. Culorile însă nu trebuie aplicate la întâmplare, ele trebuie alese după criterii precise, care au în vedere simboluri ale materialelor de construcții sau reproducerea unor zone de relief cât mai aproape de cele naturale. Machetistul trebuie să aibă un simț bine dezvoltat al frumosului, cunoștințe tehnice în domeniul culorilor și o dată cu experiența va dobândi și dozarea combinării culorilor, creând astfel îmbinări armonioase cu un aspect plăcut și atrăgător.

Caracteristicile culorilor sunt: luminozitatea, nuanța și tonul.

LUMINOZITATEA culorilor reprezintă aspectul lor strălucitor sau mat. Cu cât puterea de reflexie a unei culori scade, cu atât aceasta devine mai palidă, mai ștearsă.

NUANȚA. Dacă la o culoare se adaugă o anumită cantitate de altă culoare apropiată acesteia, se obțin culori asemănătoare. Prin amestecarea mai multor culori în proporții stabilite, rezultă nuanțele respective. Prin dozarea proporțiilor amestecului pot rezulta o varietate de nuanțe ale aceleiași culori, de exemplu: dacă se amestecă roșu cu albastru în cantități diferite, se obțin nuanțele indigo, purpuriu, carmin.

Cu toată varietatea gamei coloristice, toate culorile se pot obține din combinarea celor 3 culori de bază: roșu, albastru și galben. Amestecând 2 câte 2 aceste culori de bază, obținem culori diferite: galben + roșu = portocaliu; roșu + albastru = violet; galben + albastru = verde. Combinând mai departe aceste culori derivate, vom obține altă serie diferită de culori: portocaliu + violet = roșcat (cafeniu); violet + verde = gri-bleu; verde + portocaliu = ocru.

Folosind cu pricepere amestecul de culori, se pot obține nuanțe care să creeze ansambluri cromatice armonioase.

TONUL. Dacă se adaugă la culoarea cromatică sau la o nuanță de o anumită luminozitate o oarecare cantitate de culoare acromatică (gri) de aceeași luminozitate, se observă o slăbire a nuanței cromatice. Tonul unei culori sau nuanțe poate fi obținut prin amestecarea unei culori pure sau a unei nuanțe de culoare cu negru sau cu alb. De exemplu: dacă se amestecă roșu pur cu negru se observă că, cu cât crește proporția de negru în roșu, aceasta se închide spre tonuri de brun închis.

CÂTEVA EXEMPLE DE PROPRIETĂȚI ALE CULORILOR. Dacă se privesc 2 culori vecine, se va observa că ele se influențează reciproc. De exemplu: dacă lângă o dungă roșie se trasează una galbenă, se observă la îmbinare că dunga roșie se apropie de violet, iar cea galbenă de culoarea verde. Această schimbare a nuanțelor culorilor în sectoarele care vin în atingere se numește contrast de margini.

Dacă pe o foaie de hârtie albă se pune un pătrat tăiat din hârtie roșie și se privește fix timp de 20 secunde, apoi se mută privirea pe o suprafață albă, se observă că pe aceasta apare pentru un scurt timp aceeași imagine ca formă, însă de culoare verde. Din experiență s-a constatat că în majoritatea cazurilor culorile imaginilor care apar succesiv sunt culori complementare la culoarea primei imagini.

Dacă două pătrățele gri de același ton se pun unul pe o hârtie albă și celălalt pe o hârtie neagră, se observă că pătrățelul așezat pe fondul negru apare cu un ton mai deschis decât cel așezat pe fond alb. Contrastul la care se schimbă tonul culorii se numește "contrast de luminozitate".

Cunoașterea fenomenelor de contrast a culorilor este foarte importantă, ea venind în sprijinul machetistului, la executarea machetelor de ziduri de sprijin, unde detaliile constructive vor fi prezentate în mai multe tonalități de griuri. Astfel putem face ca un obiect să "înainteze" față de locul în care a fost plantat sau să dea "înapoi", colorându-l în albastru deschis, sau pur și simplu să-l punem în evidență, colorându-l în galben. Acest procedeu poate fi folosit la evidențierea unor trasee de drumuri turistice pe o machetă de orientare.

În general, culorile calde și tari par mai apropiate, iar cele reci și slabe mai depărtate decât în realitate. De asemenea, obiectele colorate în culori calde par mai mari decât obiectele de același fel colorate în culori reci. Atunci când se caută să se pună în evidență un detaliu unui ansamblu de piese, va trebui aleasă culoarea fondului care va fi o culoare rece, iar obiectul sau detaliul ce dorim a fi evidențiat va fi colorat într-o culoare caldă. Astfel se poate crea efectul de perspectivă creând un spațiu imaginat născut din ritm.

DESPRE TRASEELE CĂILOR DE COMUNICAȚIE

Machetele în care este reprodus relieful terestru se pot clasifica în funcție de utilitatea lor în două mari grupe: machetele nemodulate și machetele modulate.

Am numit machete "nemodulate" machetele al căror relief este copia fidelă a unei suprafețe de teren reale (având un caracter particular).

În funcție de scopul ales pentru realizarea acestui tip de machete de relief, care în general au un caracter de studiu, se pot executa lucrări la diferite scări de proporție, după suprafețe identice cu cele din teren. Pe aceste machete se pot studia și analiza diferite soluții de proiectare în vederea realizării unor trasee de căi de comunicație sau pentru amplasarea unor obiective industriale, turistice, culturale etc.

Machetele nemodulate pot fi expuse în cabanele montane sau popasurile turistice, oferind turiștilor o vedere de ansamblu a reliefului înconjurător pe un anumit perimetru, în vederea realizării unor itinerare turistice, prin identificarea traseelor din zonă. Totodată, machetele nemodulate pot avea un caracter didactic explicativ, putându-se reproduce detalii de relief și căile de comunicație aferente reduse identic la scară. Fiind în dotarea materialului didactic din laboratorul de geografie sau construcții de drumuri (pentru școlile de profil), ele pot servi la studiul și înțelegerea concretă de către elevi a condițiilor de relief în care se pot realiza anumite tipuri de construcții de poduri, viaducte, pasaje, tuneluri etc.

Realizându-se machetele acestor construcții pentru căi de comunicații, reduse la o scară de proporție reprezentativă, se pot studia pe "concret" elementele componente ale unui pod, tunel, viaduct, pasaj denivelat etc.

Machetele modulate sunt destinate în general posesorilor de trenulețe electrice. Realizarea acestor machete cu material rulant funcțional are un caracter instructiv-educativ-distractiv.

Configurația reliefului este imaginară. Scara de proporție la care se execută macheta este determinată de scara materialului rulant (locomotive, vagoane, cisterne), ce constituie punctul de atracție al lucrării. Astfel, studiul traseelor devine un joc al imaginației, captivând prin multitudinea de variante ce se pot realiza.

Terasamentul de cale ferată este structura pe care se sprijină șinele de cale ferată. În machetă se realizează folosind șipci din lemn de brad care au în profil transversal forma de trapez isoscel. După montarea șinelor de-a lungul traseului prin cuișoare bătute în orificiile special practicate în traverse, se va aplica prin lipire pe taluzul terasamentului rumeguș cernut, folosind ca adeziv aracelul.

De menționat faptul că pe suprafețele denivelate ale traseului se vor construi rampe (ridicături) din placaj pe care va fi montat terasamentul căii ferate, rampele constituind construcții ajutătoare premergătoare podurilor, pasajelor sau viaductelor.

După realizarea reliefului, înainte de faza finală a acoperirii lui cu zona verde, se vor executa lucrările de artă (poduri, tuneluri, viaducte), urmând tehnologia lor specifică.

DESPRE RELIEFUL MACHETELOR

Relieful reprezintă configurația suprafeței terestre, constituită din neregularități ale formelor pozitive sau negative, considerate față de un plan de referință, adică de nivelul mării. Plecând de la cota zero în sus, formele de relief se consideră a fi pozitive, în jos fiind negative. Deci relieful constituie ansamblul formelor de suprafață care caracterizează o anumită formă de teren.

Machetele instructiv-educative pentru trenulețe electrice în miniatură se pot realiza pe un relief imaginat astfel încât pe o suprafață restrânsă de teren să se întâlnească forme de relief cât mai variate (munți, dealuri, văi, râuri, porțiuni de ses etc.) care să necesite prezența unor construcții de căi de comunicație (tuneluri, poduri, pasaje denivelate cu bariere la intersecția cu drumurile principale, stații de cale ferată, clădiri pentru călători etc.). În această situație conceperea reliefului se realizează utilizând cunoștințele despre relief și scări de proporție prezentate anterior.

La machetele destinate studiului, când urmărim realizarea reproducerii unei suprafețe de teren de pe o schiță sau hartă, aceste forme de relief rezultă firesc din asamblarea curbelor de nivel.

REALIZAREA RELIEFULUI UNEI MACHETE

Relieful se poate construi, în funcție de scopul ce ni l-am propus, în două moduri: cu ajutorul curbelor de nivel, cu ajutorul jaloanelor.

Machetele de studiu sau explicative, pe care se analizează diferite soluții constructive ale unor căi de comunicație, amenajări sau trasee de cale ferată, necesită multă exactitate în reproducerea zonei de relief ce ne-am propus s-o studiem. De aceea, aceste machete trebuie realizate prin metoda curbelor de nivel, cu ajutorul căreia se poate reda cu maximum de fidelitate suprafața studiată pe hartă pentru transpunerea ei în relief.

Machetele modulate, având un caracter distractiv-educativ sau de instruire, pot fi construite cu ajutorul jaloanelor. Relieful acestora trebuie să fie cât mai variat. Acesta este ales arbitrar în funcție de imaginația fiecărui machetist.

În cazul acestui gen de machete, căile de comunicație, adică drumurile, căile ferate, trecând prin tuneluri, traversând poduri, viaducte și pasaje, iau asupra-le tot dinamismul lucrării, relieful, adică peisajul, devenind în cazul de față secundar, cu caracter decorativ, întregind imaginea de ansamblu.

Activitatea machetistului presupune nu numai aptitudini constructive, dar ea trebuie să dezvolte inițiative creatoare, stimulând imaginația pentru găsirea soluțiilor noi și îndrăznețe. Machetele modulate sunt practic ușor de realizat deoarece ele nu impun o rigurozitate de reproducere a unei zone de relief reale, acestea fiind creații arbitrare, rod al imaginației constructorului. Realizarea reliefului cu ajutorul jaloanelor sau cu ajutorul curbelor de nivel reprezintă soluții folosite curent pentru construirea machetelor modulate sau nemodulate. Descrierea tehnologică de elaborare a acestor soluții este prezentată detaliat, urmând ca machetistul să decidă alegerea.

CUM CONSTRUIM RELIEFUL UNEI MACHETE

Pentru reprezentarea cât mai exactă a reliefului hărților, se folosește metoda curbelor de nivel, a tentelor de culoare sau a hașurilor.

Curbele de nivel sunt linii sinuoase trasate pe hartă, unind punctele care se află pe teren la aceeași înălțime față de nivelul mării. În topografie, nivelul mării servește ca plan de referință, având cota 0. Orice distanță măsurată perpendicular pe suprafața mării va avea o cotă pozitivă, ex: +15, +200, +2 500 m, sau negativă dacă este sub nivelul mării, ex: -5, -10, -200 m.

În desenul din fig. 6a se prezintă relieful unui deal, folosind metoda curbelor de nivel. Punctele însemnate pe desen cu "x" reprezintă aceeași cotă (înălțime față de nivelul mării); unindu-le se formează un poligon neregulat. La fel se procedează și cu punctele însemnate cu "o" pe același desen.

În desenul din fig. 6b, prin modelarea unghiurilor, linia poligonului s-a transformat într-o linie curbă continuă și închisă. Putem deduce astfel că linia curbă trasată parcurge un traseu pe vârful unui deal, indicându-se astfel înălțimea lui față de nivelul mării, ex.: 90 și 95 m.

Curbele de nivel sunt trasate pe hartă în scopul formării unei imagini a configurației terenului, fiind în același timp un mod de reprezentare grafică a unor forme de relief foarte variate. Deci curba de nivel este linia care unește punctele de aceeași altitudine ale suprafeței topografice. Un exemplu din natură al curbelor de nivel îl oferă liniile după care apele liniștite la suprafață udă malurile. Mergând pe o curbă de nivel pe teren nu urcăm și nu coborâm, având în toate punctele aceeași cotă față de nivelul mării.

În desenul din fig. 7 se imaginează o formă de relief oarecare, tăiată cu un plan vertical, obținându-se astfel profilul AVB. Dacă se taie același relief cu o serie de plane orizontale și echidistante, începând cu primul plan la cota 35 m, atunci

Alvis-Saracen este unul dintre primele transportoare blindate de mare serie. Intrat în dotarea trupelor de infanterie britanice în anii '50, acest transportor poate fi foarte ușor realizat de către modeliști datorită formelor simple, ce nu necesită desfășurări complexe. Modelul poate fi confecționat din tablă de 0,35 sau din carton prespan. Iată și principalele caracteristici tehnice:

Lungimea - 485 cm Lățimea - 252 cm