EVENIMENTE DIN ISTORIA AVIAȚIEI CIVILE ROMÂNEȘTI REFLECTATE ÎN MEDALII ȘI PLACHETE

După terminarea primei mari conflagrații mondiale (1914-1918), în numeroase țări de pe glob a început reorganizarea aviației în scopuri pașnice. Printre primele țări care au folosit avioane în scopuri comerciale a fost și țara noastră. Începuturile aviației civile românești se fixează cronologic în anul 1920. De atunci și până astăzi aviația civilă românească s-a dezvoltat continuu, devenind un factor important de progres al țării, ajungând astăzi, în perioada reorganizării din temelii a aviației, pe care cu mândrie patriotică o numim Epoca Nicolae Ceaușescu, la o dezvoltare impresionantă.

Marile momente ale dezvoltării aviației civile au intrat în memoria metalului întrucât s-au emis de către diferite instituții medalii și plachete. Ne propunem să le prezentăm în ordinea cronologică a evenimentelor comemorate.

1. Medalia Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană, din bronz, cu diametrul de 70 mm, modelată de artistul francez Henri Naco. Compania Franco-Română de Navigație Aeriană a luat naștere prin Decretul Consiliului de Miniștri nr. 3742 din 12 noiembrie 1920, cu capital mixt român și francez, care primea concesiunea de a transporta pe calea aerului călători, mărfuri și colete poștale pe rutele București - Belgrad-Budapesta - Viena - Praga - Strasbourg - Paris și București - Istanbul.

Avers. Deasupra hărții Europei marcată de ruta Paris - Strasbourg - Praga - Viena - Budapesta - București - Istanbul este reprezentat un biplan de tip De Havilland Dragon în zbor. Pe margine între două cercuri concentrice legenda: COMPAGNIE FRANCO-ROUMAINE DE NAVIGATION AERIENNE în partea de jos: PARIS BUCUREȘTI 1920

Revers. O compoziție pe două planuri. În cel apropiat o diligență trasă de doi cai și un automobil de epocă. În planul îndepărtat un tren tras de o locomotivă, deasupra un biplan De Havilland văzut din față.

2. Cu prilejul comemorării a 60 de ani de la înființarea primei linii aeriene române și a Direcției Aviației Civile din cadrul Ministerului Comunicațiilor, prin Decretul nr. 2705 din 26 iunie 1920 s-a emis în anul 1980 o medalie comemorativă din argint și bronz cu diametrul de 50 mm.

Av. În plan central se află stilizat un avion peste cifra 60. Deasupra legenda: AVIAȚIA CIVILĂ ROMÂNĂ. Jos în exergă: 1920-1980. Pe margine, într-un cerc de 275°, o cunună de lauri.

Rv. În câmpul medaliei Statuia Aviatorilor din București văzută din față. De o parte și alta a monumentului inscripția: EROILOR AERULUI. Circular este scris: A 60 ANIVERSARE A AVIAȚIEI CIVILE ROMÂNE 1980.

3. Placheta 60 de ani de la intrarea în exploatare a primei linii aeriene București - Paris. Tronsonul, inaugurat la 12 XI 1922, avea ruta Paris - Strasbourg - Praga - Viena-Budapesta - București - Istanbul. Prima cursă a fost realizată de pilotul francez Maurice Vogues, devenit ulterior director adjunct al Companiei Air France. Placheta este din bronz, având dimensiunile 70 x 43 mm. Este un unifas semnat de F.M.

Av. Deasupra hărții Europei, sumar schițată, marcându-se orașele Paris și București, zboară în partea de sus un biplan, iar în partea de jos un avion BAC 1-11 cu inițialele TAROM în partea de sus legenda: PRIMA LINIE BUCUREȘTI-PARIS, iar pe colț, încadrate de două ramuri de lauri, 60 ANI 1922-1982. Pe marginea de jos a plachetei se află scris: COMPANIA FRANCO-ROMÂNĂ DE NAVIGAȚIE AERIANĂ

4. Medalia inaugurării primelor linii aeriene interne a fost bătută în anul 1926, cu diametrul de 51 mm, din bronz argintat, de către medalistul român Carniol-fiul. Deschiderea primei linii aeriene române regulate a fost făcută pe ruta București-Galați la 24 iunie 1926, iar o lună mai târziu pe ruta București - Galați - Iași.

Av. Harta României după Marea Unire din 1918, având trasate cele două rute aeriene, deasupra zburând un biplan pe care stă legendarul Icar având în mâna stângă o cunună de lauri, iar cu cea dreaptă susținând bolta cerească. În planul îndepărtat se distinge soarele răsărit pe jumătate ce inundă cu razele sale tot cadrul pe care este gravat anul 1926

Rv. În plan central legenda: INAUGURAREA PRIMELOR LINII DE NAVIGAȚIE AERIANĂ NAȚIONALĂ 24 iunie 1926

5. Medalia comemorativă A 50-a aniversare a primelor curse interne a fost emisă cu ocazia deschiderii, la 24 iunie 1976, a expoziției internaționale AEROMFILA la sediul central din București. Inițial au fost bătute 25 de exemplare: aur-3, vermillon-2, argint-5, bronz argintat-8 și bronz-7. Diametrul medaliei este de 50.75 mm.

Av. În câmpul medaliei clădirea Aeroportului Internațional Otopeni, având în dreapta turnul de control survolat de un avion Boeing 707. Legenda circulară: EXPOZIȚIA FILATELICĂ INTERNAȚIONALĂ AEROMFILA 76 BUCUREȘTI

Rv. În prim-plan se distinge vechiul hangar al Aeroportului Băneasa survolat de un avion De Havilland D.H.9. Jos data: 24 VI. Pe margine circular inscripția: INAUGURAREA PRIMEI LINII AERIENE NAȚIONALE ROMÂNE 1926-1976.

6. Medalia comemorativă a primelor curse interne, emisă de Cercul Numismatic al Casei Centrale a Armatei în anul 1976.

Av. În câmpul medaliei un avion de tip AN-24, în planul al doilea se disting crestele unor munți. De jos în sus sunt marcate orașele București și Iași, unite printr-o linie dreaptă. Deasupra avionului pe o panglică este scris 24 VI 1926, iar dedesubt 50 ANI.

Rv. În zbor deasupra norilor, sub razele unui soare plasat în partea stângă sus, un avion biplan cu indicativul C.V. AAB, precum și ruta București - Galați - Iași în partea de jos se disting literele I.D. ale modelatorului

7. Medalia Societății A.R.P.A. (Asociația Română pentru Propaganda Aviației) a fost înființată în anul 1926 din inițiativa unui comitet având-l în frunte pe colonelul Gh. Rujinski. Scopul societății era strângerea de fonduri pentru dezvoltarea aviației românești, inclusiv a celei civile. Ea a organizat numeroase mitinguri aviatice, a emis timbre, a bătut două medalii și altele. Prin școlile sale de zbor A.R.P.A. a pregătit numeroși piloți civili și militari.

a) Medalia comemorativă 5 ani de la înființarea societății, cu tortă din bronz având diametrul de 32 mm. Ea a fost executată de gravorul R. Fessler.

Rv. În plan central inițialele Societății A.R.P.A. și anii, despărțiți de inițiale printr-o pereche de aripi stilizate. 1927-1932

b) În anul următor, adică în 1933, este emisă o nouă medalie, având aceleași dimensiuni ca și cea anterioară, numai că diferă ultimul an (în loc de 1932 se află 1933)

8. Medalia comemorativă 50 de ani de la primul zbor civil la Timișoara, emisă în 1985

Medalia, din bronz patinat, are 50 mm în diametru și a fost bătută din inițiativa A.F.R. Timiș.

Av. În centrul medaliei clădirea aeroportului în care domină turnul de control. Pe margine legenda: 50 ANI ZBOR CIVIL LA TIMIȘOARA 1935-1985.

Rv. În centru un monoplan cu însemnele ACS pe aripă și YRACS pe fuzelaj, având deasupra datele 20-24 iulie iar dedesubt în semicerc A.F.R. Timiș. Pe margine: EXPOZIȚIA FILATELICĂ GRUPA AEROFILATELICĂ.

9. Placheta 40 de ani de la deschiderea liniei aeriene București - Craiova - Arad, bătută în 1975.

Placheta este din bronz patinat, are dimensiunile 70 x 40 mm și este unifas.

Av. Sub un soare strălucitor o aeronavă cu indicativele YRD survolează patru creste muntoase. Pe margine este indicat itinerariul BUCUREȘTI - CRAIOVA - TIMIȘOARA - ARAD. Pe marginea de sus data 20 VII 1935, iar pe cea de jos 20 VII 1985

10. Medalia comemorativă 50 de ani de la inaugurarea Aeroportului din Timișoara, emisă în anul 1985. Medalia este din bronz, are diametrul de 50 mm și este semnată de U.Y.

Av. În câmpul medaliei un avion de tip I.L 18 ce zboară deasupra Aeroportului din Timișoara. Pe margine legenda: AEROPORTUL INTERNAȚIONAL TIMIȘOARA

Rv. În partea de sus un biplan încadrat de inscripția semicirculară: AEROPORTUL TIMIȘOARA 1935-1985 în jumătatea de jos a medaliei două frunze de acantă încadrează inscripția A 50-a ANIVERSARE 20 IULIE

11. Placheta Primul zbor de încercare ROMBAC 1-11 ce a avut loc la 20 IX 1982 în prezența tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii, și a tovarășei Elena Ceaușescu

Placheta este din bronz, are dimensiunile 70 x 40 mm și este semnată de S.G.

Av. Aeronava în zbor deasupra norilor are pe fuzelaj indicativele TAROM și ROMBAC 1-11, în partea de jos legenda: ÎNTREPRINDEREA DE AVIOANE BUCUREȘTI 20 IX 1982 BĂNEASA PRIMUL ZBOR DE ÎNCERCARE ROMBAC 1-11

12. Placheta Primul zbor internațional al avionului ROMBAC 1-11, din bronz, a fost bătută, ca și cea anterioară, folosindu-se aceeași matriță, numai că legenda este diferită: PRIMUL ZBOR INTERNAȚIONAL BUCUREȘTI-LONDRA ROMBAC 1-11/ FIRST INTERNATIONAL FLIGHT BUCHAREST-LONDON.

13. Placheta 10 ani de la deschiderea liniei aeriene între România și China. 1984

Placheta unifas din bronz, cu dimensiunile 80 x 60 mm.

Av. aeronava având indicativul TAROM zboară printre nori. De o parte și de alta a plachetei simbolurile capitalelor celor două țări, Ateneul Român și Marea Pagodă. Dedesubtul fiecăreia se află scris: BUCUREȘTI-BEIJING, iar la mijloc: 10 ANI DE LA DESCHIDEREA LINIEI AERIENE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI CHINA

Pe latura de jos anii 1974-1984, încadrați de o inscripție în limba chineză.

Prof. CORNELIU POPA, elev ANDREI VISAN, Liceul Industrial r. 3 de Aviație