Avionul Iak-52 reprezintă cea mai nouă creație a industriei aeronautice sovietice, din categoria aparatelor de școală și antrenament. El continuă puternica tradiție a seriei de avioane Iak pentru formare și perfecționare, începută înainte de război cu modelul de mare răspândire UT-2 (7240 ex.) și continuată în perioada postbelică cu Iak-11, Iak-18, Iak-18U și Iak-18A.

Prototipul avionului Iak-52, destinat să înlocuiască în dotarea aerocluburilor DOSAAF tipul Iak-18A, a efectuat zborurile de omologare în 1978. Producția de serie a demarat la scurtă vreme, desfășurându-se atât în uzinele de profil sovietice, cât și în România, la Întreprinderea de Avioane Bacău, unde, în baza unei cooperări, au fost realizate peste 1000 de exemplare pentru partenerul sovietic. În plus, partea română a prezentat avionul atât la Le Bourget, cât și la Farnborough.

Din punct de vedere constructiv, Iak-52 are la bază modelul anterior, Iak-50, un monoloc de acrobație, derivat la rândul său din Iak-18 PS, dar care o „rupe" cu tradiția aparatelor sportive construite de Iakovlev prin faptul că nu mai prezintă aripa cu plan central (formula utilizată la toate celelalte Iak-uri, cu excepția lui Iak-11). În afara de cabina cu două posturi de pilotaj dispuse în tandem, celelalte deosebiri constau în echiparea cu un tren de aterizare triciclu, parțial escamotabil (identic ca soluție cu cel utilizat la Iak-18U) și dotarea aripilor cu flapsuri.

Iak-52 este conceput și construit pe baza celor mai noi tehnologii existente în industria aeronautică la sfârșitul deceniului șapte. Complet metalic, are fuzelajul de tip monococa, iar aripa monolonjeron. Cu excepția suprafețelor de comandă (compensate), care sunt înpânzite, întregul aparat este acoperit cu tablă de dural. Motorul, în stea, răcit cu aer, este de tip M-14 P, de 268 kW (360 CP), și antrenează, prin intermediul unui reductor, o elice bipalā metalică, cu pas variabil automat, de tip V-530 TA-D35.

Iakovlev Iak-52. Fișa tehnică

Anvergură: 9,50 m; lungime: 7,68 m; înălțime: 2,95 m; suprafața portantă: 15,00 mp.

Greutate gol: 1000 kg; greutate la decolare: 1290 kg.

Viteza maximă permisă constructiv: 420 km/h; viteza maximă admisă: 360 km/h; viteza maximă în zbor orizontal, la 500 m: 300 km/h; viteza de croazieră: 230 km/h; viteza maximă cu trenul de aterizare scos: 200 km/h; viteza minimă orizontală: 130 km/h; viteza de aterizare (cu flaps): 110 km/h; viteza de urcare la nivelul solului: 10 m/s.

Viteza vântului: lateral, maxim admis: 6 m/s; din față, maxim admis: 15 m/s.

Timp maxim de zbor pe spate: 120 s.

Plafon: 4000 m. Distanța de zbor, la 1000 m, 200-220 km/h și motorul la al doilea regim nominal: 450-500 km.

Lungimea de decolare, cu motorul în plin, peste obstacol de 15 m: 160-170 m; timpul de decolare: 10 s. Lungimea de aterizare: 300 m.

Factor de sarcină: +7/-5

Brăcarea comenzilor: eleroane: sus 22°, jos 16 grade; profundor: sus-jos 25 grade; trimerul profundorului: sus-jos 12°; cârmă direcției: stânga-dreapta 27 grade.

Unghiul maxim de scoatere al flapsului: 45 grade.

Iak-53

În anul 1982 a fost realizat pe baza lui Iak-52 un prototip monoloc, Iak-53, cu bune calități acrobatice, dar la a cărui dezvoltare s-a renunțat ca urmare a apariției noului val de avioane pentru acrobație (Iak-55 și Su-26).

IULIAN ROBĂNESCU