„RENAULT 35"

Modelul tancului Renault 35" a fost conceput de către specialiştii francezi cu câțiva ani înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Firesc, noua mașină de luptă incorpora majoritatea îmbunătățirilor pe care cercetarea în domeniul blindatelor le pusese la dispoziția constructorilor de pe toate meridianele până în acel moment. În mare, ele constau din: a) mărirea protecției echipajului împotriva armamentului antitanc (blindaj mai gros, folosirea tehnicii cementării acestuia în părțile frontale); b) creșterea vitezei de deplasare și a razei de acțiune (motoare mai puternice peste 20 CP/t; diminuarea greutății prin sudarea plăcilor blindate, nu prin nituirea lor ca până atunci); c) perfecționarea sistemului de rulare (senile mai ușoare și mai rezistente, folosirea benzilor de cauciuc la roți, suspensie mai bună); d) modernizarea periscoapelor ș.a.

Ca urmare a studiilor întreprinse la nivelul armatei franceze, îndeosebi în sânul conducerii infanteriei, la mijlocul deceniului patru s-a ajuns la concluzia că forța de izbire a trupei, în condițiile războiului modern, scăzuse îngrijorător. Care era elementul ce punea în discuție eficiența unei trupe care se acoperise de glorie pe câmpurile de luptă de pe Marna, de la Verdun sau de pe Somme? Pregătirea și înzestrarea individuală a infanteriștilor? Nici vorbă! Punctul sensibil se vădea a fi sprijinul, deja devenit ineficient, al trupelor de blindate înzestrate cu tancuri Renault 17 FT, tancuri care deși fuseseră, între anii 1917-1918, unele din starurile mașinilor blindate, acum nici nu se mai puteau compara cu noile modele de care de luptă.

Ca rezultat al studiilor întreprinse, conducerea ministerului de război de la Paris a solicitat în 1934 unor firme franceze să proiecteze un tanc ușor, în jur de 8t, cu un echipaj de 2 oameni, cu o viteză de maximum 20 km/h, înarmat cu 2 mitraliere jumelate sau un tun de cal. 37 mm, prevăzut cu un blindaj de maximum 40 mm.

Întreprinderile care s-au angajat în competiție au fost Compagnie Générale de Construction des Locomotives", Delaunay-Belleville", F.C.M." (Forgés et Chantiers de la Mediterranée") și Renault. Fiecare a prezentat câte un proiect. Câștigătoare a acestei competiții a fost firma Renault" al cărei model a fost ales și încredințat producției în 1935.

Modelul de tanc ușor Renault 35" a fost produs între 1935-1940 în 1 600-1900 de exemplare din care o parte a fost exportată în Iugoslavia, Polonia, România și Turcia.

Blindatul avea o linie modernă, cu o turelă dispusă în centrul caroseriei, identică cu cele instalate pe tancurile Hotchkiss H-35" și Hotchkiss H-39 și o suspensie bine studiată cu prilejul construcției automitralierelor de recunoaștere Renault 1935 tip ZT (AMR)" aflate deja în serviciul armatei franceze. Sistemul de rulaj consta, pe fiecare parte, din cinci roți cu bandaje de cauciuc - prima independentă, celelalte, câte două, cuplate cu arcuri în foarfece - roata dințată de antrenare a senilei se afla în față, iar roata întinzătoare în spate. Motorul era dispus în spate în partea dreaptă, iar alături de el se afla rezervorul de carburant. Ele erau despărțite de habitaclu de un perete protector rezistent la foc.

Conducătorul tancului avea postul în partea din față a caroseriei, putând să pătrundă în interior prin două capace, din care unul se deschidea în afară, iar celălalt acționat hidraulic-spre interior. Cel de-al doilea om al echipajului, totodată și comandant, pătrundea în tanc printr-un capac aflat în spatele turelei (acesta, când tancul nu era în acțiune de luptă, era folosit ca scaun). Pentru urmărirea exteriorului comandantul dispunea de un sistem modern de periscoape cât și de vizoare acoperite cu sticlă incasabilă.

Armamentul tancului de serie, Renault 35", spre deosebire de proiectele originale, era format dintr-un tun scurt Puteaux SA 18, cal. 37 mm și 1 mitralieră de cal. 7.5 mm montată coaxial cu piesa de artilerie (tancurile produse în preajma războiului vor avea tunuri lungi Puteaux" SA 38, cal. 37 mm).

Rezerva de muniții din interior era de 100 proiectile de tun și 2 400 cartușe de mitralieră (tuburile de cartușe de mitralieră trase erau eliminate printr-un orificiu special aflat în podea). Tancurile fabricate în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial au fost prevăzute și cu aparate de radio.

Deși s-a prezentat ca un model reușit pentru perioada de început a fabricației sale, în scurt timp tancul Renault 35" a fost depășit de alte modele de care de luptă construite în anii următori, în special în privința vitezei și razei de acțiune. Toate aceste neajunsuri nu i-au împiedicat pe germani și pe italieni ca, după capitularea Franței în 1940, să preia tancurile Renault 35 și să le introducă în înzestrarea trupelor blindate proprii.

Cam în aceeași perioadă, în care ministerul de război francez analiza valoarea tactică a tancurilor Renault 17 FT cerând înlocuirea lor, cercurile militare din România erau frământate de rezolvarea unei probleme similare. Teoreticienii militari îndeosebi erau vizibil preocupați de modernizarea înzestrării trupelor de blindate, unul dintre ei, locotenent-colonelul Radu Davidescu, subliniind că ele aduc în câmpul tactic, sub o cuirasă de o relativă invulnerabilitate, o mare capacitate de foc și excepționale calități de mobilitate".

Ca rezultat al acestor studii, în 1935 au fost făcute alocații bugetare speciale în cadrul Fondului apărării naționale pentru materializarea unui plan de perspectivă care, printre alte materiale, prevedea modernizarea și înzestrarea trupelor de tancuri.

Luând în calcul și alianțele politice și militare pe care România le încheiase anterior, reprezentanții guvernului de la București și-au îndreptat atenția către industriile cehoslovacă și franceză. Primul contract materializat a fost cel cu Cehoslovacia. El va avea ca rezultat achiziționarea blindatelor Skoda R-1 și R-2. Tratativele cu Franța au durat mai mult deoarece primul ministru român Gheorghe Tătărăscu, cu acordul consilierilor militari și civili din guvern, viza întemeierea unei industrii producătoare de tancuri prin cumpărarea licențelor și liniilor tehnologice necesare producerii de care de luptă. Deși Ministerul de Război francez s-a arătat favorabil propunerii făcute în decembrie 1937 de Gh. Tătărăscu, după demisia acestuia, noul guvern român, din rațiuni financiare, a anulat cererea, avansând în schimb o altă pentru importul unor tancuri gata fabricate.

Ca urmare, la 1 octombrie 1938 Ministerul de Război de la București a contractat în Franța 200 tancuri Renault 35, urmând ca ulterior să se mai cumpere încă 100 de bucăți. Nevoile armatei franceze cât și exportul în Iugoslavia, Polonia și Turcia au făcut ca livrările către România să fie sporadice, și în număr scăzut, astfel încât până la 4 iunie 1940 nu se primiseră din Franța decât 41 de mașini de luptă. După ocuparea Franței de către trupele germane, din comanda de 200 au mai fost primite încă 34 de tancuri Renault 35", numărul carelor blindate din dotarea armatei române ajungând în total la 75. Ele au constituit înzestrarea inițială a Regimentului 2 care de luptă, înființat la 1 noiembrie 1939.

Ca și în cazul tancurilor Skoda R-2, tehnicienii militari români au adus o serie de îmbunătățiri carului blindat „Renault 35". Ele nu au fost atât de numeroase ca în cazul blindatelor cehoslovace, constând în principal în înlocuirea armamentului de la bord: locul mitralierei franceze a fost luat de mitraliera cehoslovacă Z.B."-cal. 7,92 mm, fabricată în România pe bază de licență, iar tunul Puteaux" cal. 37 mm cu viteza inițială a proiectilului la 350 m/s a fost înlocuit cu un tun antitanc Skoda, cal. 47 mm, cu recul scurt, cu o viteză inițială de 620 m/s. Înlocuirea armamentului a avut ca efect unele modificări ale măștii turelei care a fost prevăzută cu un culoir prelungit, turnat dintr-un oțel realizat în premieră națională. O ultimă modificare pe care au cunoscut-o tancurile franceze a fost înlocuirea arborilor de antrenare a roților motoare cu alții, turnați dintr-un material mai rezistent.

O astfel de acțiune pare firească dacă se are în vedere că la atelierele Leonida din București s-au fabricat o parte din piesele necesare tancurilor franceze, iar la Uzinele Malaxa" se fabricau, începând din perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, după licența Renault UE" md. 1931, senilete de infanterie destinate companiilor anticar divizionare, pentru însoțirea regimentelor de infanterie, aprovizionarea cu muniție și tractarea armamentului greu.

Cinci din tancurile „Renault 35" au fost transformate în autotunuri în atelierele Arsenalului armatei din București.

Tancurile Renault 35" au participat, în cadrul trupelor de blindate române, la cel de-al doilea război mondial, dar datorită performanțelor lor tehnice mai scăzute au suferit pierderi pronunțate. În august 1944, efectivul acestora se diminuase la jumătate, ca ulterior, în luptele înverșunate de pe frontul de vest, numărul lor să se reducă doar la câteva, și acestea având dificultăți de exploatare din cauza lipsei pieselor de schimb.

După încheierea războiului, un număr foarte mic din ele au fost reparate, tancurile Renault 35 rămânând în dotare până la începutul anilor '50, când au fost înlocuite cu tancuri sovietice T-34.

Caracteristicile tehnice ale tancului „Renault 35"

Lungime: 4,2 m Lățime: 1,85 m Înălțime: 2,3 m Greutate: 10 000 kg Armament: 1 tun antitanc „Skoda", cal. 47 mm 1 mitralieră „ZB", cal. 7,92 mm Blindă (turnată): părțile înclinate 20-25 mm părțile verticale 40-45 mm Motor: Renault cu 4 cilindri, 2 200 turații/min. Carburant: benzină Viteză: 20 km/h pe drum 15 km/h pe teren variat Autonomie: 140 km pe șosea 100 km pe teren variat Performanțe: trecea obstacole de 0,5 m înălțime traversa tranșee de 1,6 m lățime urca pante de 60° Echipaj: 2 oameni (conducătorul și comandantul, acesta din urmă fiind și mânuitorul armamentului de la bord)

BIBLIOGRAFIE: Arhiva Ministerului Apărării Naționale, fond 948, dosar nr. 893. Chamberlain, Peter, Ellis, Chris, Pictorial history of the world 1915-1945, New York, 1972 Davidescu, Locotenent-colonel Radu, Carul de luptă și mecanizarea în armatele moderne, Problema noastră, București, 1937. Ghiulai, Colonel (r) Ing. Constantin, Contribuția inginerilor români la dotarea armatei cu tehnică de tancuri și automobile între primul și al doilea război mondial, În Buletinul tehnicii de tancuri și auto", nr. 3/1968. Talpeş, Locotenent Ioan, Preocupări pe linia înzestrării armatei române cu tancuri în anii 1935-1939, în Analele Istoriei militare a poporului român" vol. 1, Editura Militară, București, 1973. The Illustrated Encyclopedia of the World's Tanks and Fighting Vehicles. A technical directory of major combat vehicles from World War I to the present day, London, 1977. Tudor, Colonel dr. Gheorghe, Forța de foc, Editura Militară, București, 1982.

CORNEL SCAFES

Planurile originale de construcție ale tancului Renault 35" au fost puse la dispoziția noastră de către Jean Ledet și au fost adaptate pentru modelism de către Adrian Tușinschi.

***Senileta de infanterie Malaxa nu dispunea de armament. Ea avea un echipaj format din doi oameni, lungimea era de 2,69 m, lățimea de 1,70 m și înălțimea de 1,04 m. Blindajul avea 7 mm grosime. Greutatea era de 2t. Folosea un motor cu benzină, model Renault de 35 CP, dezvolta o viteză de 29 km/h pe drum, 15-20 km pe teren frământat și permitea o autonomie de 96,5 km. Trecea obstacole verticale de 0,46 m, tranșee late de 1,22 m și urca pante de 40°. Fiecare seniletă tracta câte o remorcă în care putea transporta o încărcătură utilă de 500 kg.