G-ul... VÎNĂTOR DIN CORPUL AERIAN ROMÂN

Barând drumul bombardierelor din Luftflotte 4, trimise de Gerstenberg asupra Capitalei să lichideze puciul și să restabilească vechea ordine...". G-urile Grupurilor 7 și 9 Vînătoare au fost prezența hotărâtoare, din primele ore ale dimineții de 25 august 1944, în lupta pentru apărarea Bucureștiului.

Atacând coloanele în retragere, apărând aerodromele și însoțind bombardierele în misiunile împotriva convoaierelor germane pe Dunăre, între 25 și 30 august 1944, ele au participat decisiv la scăderea forței combative a Wehrmacht-ului, contribuind astfel la victoria forțelor insurecționale angajate în luptă în zilele lui august '44.

Rămas singurul avion de vînătoare al Corpului Aerian Român pe frontul antihitlerist, după jumătatea lunii octombrie 1944, G-ul s-a aflat în serviciul aviației românești până în luna iulie 1952.

Continuând seria de prezentări ale avioanelor din Corpul Aerian Român - deschisă prin ampla și documentata descriere a IAR-ului 80/81 în numerele 3 și 4 ale revistei Modelism, încercăm în acest număr cunoașterea celuilalt luptător aerian din dotarea unităților românești de vînătoare pe frontul de vest: avionul Messerschmitt Me. 109-G.

Construit într-un număr impresionant de exemplare, după proiectul prof. ing. Willi Messerschmitt, aprobat în 1935 pentru producția de serie, avionul Me. 109 a evoluat calitativ, trecând prin variante ce cuprind aproape toate literele alfabetului. Dintre toate, varianta G deține recordul procentual, 70% din cele peste 33 000 de exemplare construite fiind subvariante ale G-ului.

Descendent din Me. 109 F, intermediar între el și Me. 109 E, G-ul apare în unitățile luptătoare în cea de-a doua parte a verii lui 1942.

Intrat în serviciul forțelor aeriene ale României la 8 aprilie 1943, ca urmare a Ordinului nr. 13 844 din 27 februarie 1943 al Secției din Statul Major al Aerului, în vederea constituirii de urgență a grupurilor de Me. 109 (G-n.a.) și He. 111", G-ul a echipat inițial Grupul 7. Două F-uri și patru G-uri 2 deschid seria antrenamentelor pentru trecerea piloților pe G 4. La 13 mai 1943 Grupul 7 Vînătoare își întrerupe zborul pe G-ul 2, activitatea urmând să fie reluată la sosirea G-ului 4 „cu care se va face războiul". Câteva zile mai târziu, la 18 mai 1943, sosesc primele nouă G-uri 4, urmate imediat la 20 mai 1943 de alte șase. La sfârșitul verii lui 1943 toate cele șase escadrile ale grupurilor 7 și 9, din Flotila 1 Vînătoare, erau echipate cu avioane din varianta G.

CARACTERISTICI TEHNICE:

Tipul de construcție: monoplan cu aripi în consolă complet metalic.

Dimensiuni: anvergura 9.98 m, lungime 9.06 m. Înălțime 3,60 m; suprafața de referință 16.36 m²

Greutate: 2330 kg, sarcina utilă 1070 kg greutate maximă la decolare 3 400 kg

Motor: Daimler-Benz DB 605 A motor în 4 timpi cu 12 cilindri două-blocuri înversate în V la 60 răcire cu lichid, injecție directă în cilindri Plafon de referință 5 700 m. pentru 1450 CP cu 2 600 ture minut

Elice: tripală metalică, cu pas variabil, comandă electrică, plaja de reglaj 18 până la poziția drapel

Echipament: parașută, tren de aterizare escamotabil, frâne pe roți, becuri de securitate, voleți de aterizare, inhalator de oxigen, echipamente radio și rachete de semnalizare

Armament: tun, mitraliere cu tragere sincronizată printre palele elicei, bombe agățate și/sau rezervor suplimentar de carburant

Performante: Viteză orizontală max. - 635 km/h Viteza ascensională max. - 15.60 m/s Plafon practic - 9 000 m de la nivelul mării Timp de zbor - 1h 30 min, fără rezervor suplimentar Autonomie - 720 km

Intrate în luptă împotriva trupelor aviației germane, din zorii dimineții de 23 august 1944, fără posibilitatea pregătirilor necesare impuse de situația nou creată, G-urile grupurilor 7, 9 UT au zburat - până la victoria insurecției din august 1944 - sub semnele și cocardele vechii înmatriculări.

În complexul de măsuri privind reorganizarea aviației, în vederea plecării ei pe frontul antihitlerist, schimbarea semnelor apartenenței de stat și a culorii de recunoaștere s-a făcut în baza Ordinului secret D22 din 3 septembrie 1944 1312/c al Statului Major al Aerului.

Ofensiva mixtă de bombardament asupra Germaniei și țărilor ocupate de ea, acțiune strategică considerată determinantă în treptata desființare a potențialului complex de război al Axei, a debutat în România prin incursiunea din 1 august 1943 a celor 177 bombardiere B. 24 Liberator decolate de lângă Benghazi asupra câmpurilor petrolifere de pe Valea Prahovei, cu accentul pe rafinăriile ploieștene. În luptele aeriene din această zi Grupul 7 Vînătoare primește botezul focului prin Escadrila 53-a cpt. av. Toma Lucian staționată atunci pe Mizil. La bordul lui „1 alb" avionul comandantului de escadrilă luptă eroic adj. av. Mitrica Encioiu, în celula cu slt. av. Ion Maga.

Nouă luni mai târziu, la 4 aprilie 1944, decolând de pe aerodromele italiene din zona Foggia, unitățile Armatei a 15-a Aeriene a Statelor Unite dezlănțuie atacurile care urmăreau distrugerea sistematică a câmpurilor de extracție și instalațiile de prelucrare a petrolului, precum și stațiile de încărcare a produselor petrolifere, a rețelei de căi ferate, a aerodromelor și aviației de vînătoare. În dramatica încleștare de pe cerul României, bombardierele B. 17 și B. 24, însoțite de P. 47 și P. 38, iar din mai 1944 de excepționalul P. 51 Mustang", au fost permanent stingherite în misiunile lor de „duritatea apărării A.A. și a vînătorii". Pentru G-urile Grupului 9 prima întâlnire cu formațiile Armatei a 15-a Aeriene a S.U.A. a avut loc la 6 iunie 1944, când decolate de pe Poltava, Mirgorod și Piryatin din U.R.S.S. - 104 Flying Fortress-uri din Escadra a 5-a au atacat cu Grupurile 2, 97 și 99 - Galațiul. În lupta cu Mustang-urile Grupului 325 lt. av. Ion Dobran și cpt. av. r. Constantin Cantacuzino au doborât fiecare câte unul dintre vînătorii americani. Greu lovit în confruntările aeriene din 6 și 24 iunie, 26 și 31 iulie, 8, 10 și 18 august - zi în care se frâng aripile bravului comandant cpt. av. Alexandru Șerbănescu Grupul 9 Vînătoare se retrage, în după-amiaza zilei de 23 August 1944, împreună cu o parte din avioanele Grupului 7 Vînătoare, pe aerodromul Cloara Doicești.

O vară întreagă de luptă inegală, dură, impusă vînătorilor românești, evidențiază înalta profesionalitate și valoarea de luptători aerieni ale piloților noștri și ale G-urilor... Tragicul bilanț al încleștării din 26 iulie 1944, la Ivești - când cele zece victorii aeriene (nouă sigure și una probabilă) ale Grupului 9 au fost plătite cu viețile a patru piloți, rănirea altor doi și pierderea a opt avioane, din cele optsprezece decolate - ilustrează din plin aceasta.

Victoriile repurtate în luptele pentru apărarea Capitalei și a aerodromelor de cpt. av. r. Constantin Cantacuzino, cele ale locotenentului aviatori Ion Dobran, Vasile Gavriliu și Constantin Rozariu și cele ale slt. av. Ion Maga s-au adăugat celor dobândite de ostașii trupelor terestre în încleștările din interiorul și de la porțile Bucureștiului.

În efortul Wehrmacht-ului de a aduce trupe de întărire la București, patru sute zece vînători parașutiști (din Divizia Brandenburg-n.a.) și cursanții al școlii de luptă apropiată Niš au fost debarcați pe Otopeni abia în zorii lui 26 august, încercările din zilele anterioare, de pe Boteni, eșuând sub focul ucigător al G-urilor pilotate de cpt. av. Toma Lucian și lt. av. Constantin Rozariu. Două Me. 323 Gigant" doborâte de cpt. av. Dan Scurtu și lt. av. Constantin Rozariu, două Ju-uri 52 și două Me. 110 doborâte în luptă, la 26 august, ilustrează dârzenia apărătorilor aerieni ai Capitalei. Lovită din aer, dezorganizată și hărțuită permanent de G-urile Escadrilei 58 și de cele ale patrulei Maga-Chirvăsuță Vanca Moldoveanu, în apropiere de satul Gruiu, de lângă Căldarușani, coloana germană pornită de la Otopeni (în dimineața de 28 august), în care se afla și generalul Gerstenberg, a fost ulterior capturată de unitățile terestre românești la Gherghita.

Regrupate în escadrilele 47, 48 și 56 ale Grupului 7/9 Vînătoare, pe baza Ordinului operativ nr. 1 al Flotilei 1 Vînătoare, 32 de G-uri provenite din efectivele grupurilor 7, 9 și 6 Vînătoare pleacă, la 8 septembrie 1944 sub comanda cpt. av. Toma Lucian de la Popești Leordeni la Turnișor. Concomitent se instalează pe Turnișor și 80-urile grupurilor 2 și 6 Vînătoare. În toată această perioadă, odată cu declanșarea ofensivei inamice în centrul Transilvaniei, Școala de Vînătoare de la Ghimbav a deplasat și ea pe aerodromul Turnișor între 27-31 august și 5-15 septembrie 1944 - Escadrila 44 Vînătoare în care, alături de cele 14 80-uri, au luptat și 5 G-uri 6. În această formație vînătorii Corpului Aerian Român începeau lupta pentru Transilvania...

Renunțarea la IAR-ul 80/81 ca avion de vînătoare, imediat după 25 septembrie 1944, transferă tot greul războiului pe umerii zburătorilor (și ai G-urilor) Grupului 9 Vînătoare și spre sfârșitul războiului pe cele două escadrile din Grupul 1 Vînătoare.

Lipsa paginilor de după 25 februarie 1945 din Jurnalul istoric al Grupului 9 și datele sumare oferite de documentele și declarațiile foștilor combatanți din Grupul 1 Vînătoare, ajuns pe frontul de vest abia spre sfârșitul iernii 1945, fac imposibile aprecierea exactă a efortului de război al G-urilor aflate în serviciul Corpului Aerian Român și demonstrarea lui prin cifre statistice ferme. Cât de mare a fost însă acest efort se poate lesne deduce subliniind faptul că exceptând zilele ploioase din octombrie, noiembrie și începutul lui decembrie 1944 și cele când aerodromele inundate făceau imposibile decolarea și aterizarea G-urile au fost în aer din zori până la căderea nopții, adesea în câte patru-cinci misiuni pe zi fiecare. Decolând la alarmă, în misiuni de vînătoare liberă sau însoțind bombardierele, în atacuri la sol sau recunoașteri în spațiul aerian al inamicului, toți piloții și toate avioanele grupurilor de G-uri au înscris cea mai glorioasă pagină din istoria aviației românești de vînătoare. Aceasta... împotriva dezavantajelor cauzate de scăderea forței combative prin pierderea de piloți și avioane, a uzurii avioanelor și a faptului că Grupul 1 n-a putut fi întrebuințat decât în misiuni ușoare pe front, și numai cu personal complet instruit în cadrul Grupului 9 Vînătoare"... aceasta, în lupta cu un inamic superior numericește, dotat cu cele mai recente și perfecționate variante ale Messerschmitt-ului 109 și Focke-Wulf-ul 190, inamic care în seara de 23 August 1944 se mai afla încă în România cu Grupul 1 al Escadrei 53 și Grupul 3 din Escadra 77 pe Focșani Nord, cu Grupul 2 al Escadrei 52 pe Galați și 6 din Escadra 301 pe Mizil... Inamic cunoscător perfect al avionului și procedeelor noastre de luptă, al dispozitivelor și chiar al fiecărui pilot în parte... Inamic constituit în grupurile de asi (2/JG 52) în palmaresul cărora victoriile aeriene ale lui Bubby Hartmann (352), ale lui Batz, Barkhorn, Graf ș.a. subliniază cum nu se poate mai bine valoarea de luptători aerieni a românilor.

Depășind deruta cauzată de surpriză și de neașteptata violență a contra-atacatorilor români în zilele lui august 44 și dificultățile generate de lipsa carburanților, vînătoarea germană ne-a impus în ciuda apariției ei tot mai rare în spațiul aerian apărat de vînătoarea românească situații dintre cele mai complexe. Duritatea confruntărilor aeriene din 25 septembrie 1944 și 25 februarie 1945, două dintre nenumăratele exemple ale prețului plătit pentru hotărârea îndeplinirii misiunilor, evidențiază incontestabilul patriotism al piloților noștri de pe G-uri. Fiecare victorie aeriană poartă pecetea unei vieți de pilot român...

Atacând un Ju 88, în recunoaștere peste liniile noastre, la 25 septembrie 1944, cade doborând Ju-ul 88 - vitejazul cpt. av. Toma Lucian, comandantul Grupului 9 Vînătoare. În inegala luptă din după-amiaza zilei de 25 februarie 1945, când celula Cantacuzino-Dirjan doboară un Fw 190, cade la datorie bravul transilvanean din Someșenii Clujului adj. stg. av. Dirjan Traian. Cpt. av. r. Constantin Cantacuzino, lovit și el în această luptă, aterizează forțat între linii. Loviți în luptă, într-o misiune de însoțire a Escadrilei 41 Asalt, pe alt traiect al frontului, lt. av. Pop Horia și adj. av. Manu Laurențiu abia ajung până la aerodromul de bază, accidentând ambele avioane la aterizare.

Pentru misiunea din 12 decembrie 1944, în sprijinul Armatei a 27-a sovietice - cerută Corpului Aerian Român de Armata a 5-a aeriană sovietică prin Ordinul 287/9/1244 Ordinul de operațiuni nr. 95/11/1244 al Grupului 6/8 Picat-Asalt prevedea deplasarea avioanelor Escadrilei 41 Asalt pe terenul Kunmadaras și numirea echipajelor de sacrificiu, terenul (Turkeve.n.a.) fiind complet inundat". Însoțirea Henschel-lor va fi asigurată de G-urile Grupului 9, care - decolând și ele din imensa baltă de pe imaşul de la Turkeve - vor asigura cele trei misiuni ale asaltului de pe o fâșie betonată, întinsă în mijlocul unei arături desfundate de ploi, și distrusă de inamicul în retragere, de la Kunmadaras. Prins în capcana unei gropi, ascunsă sub apă, Henschel-ul adj. av. Zamfir capotează. De pe o pistă improvizată pe baloturi de paie și traverse de cale ferată G-urile Grupului 9 decolează și ele. Atingând cu elicea pânza de ape, G-ul „2 albastru" se accidentează la decolare. La aterizarea pe Kunmadaras se mai accidentează „6 alb"... „9 roșu" „3 alb" și „4 albastru".

Sfidând realitatea, total potrivnică acțiunilor aviației, despre care raportul către Armata a 5-a Aeriană specifica „timp de 5 zile, nici un avion de război nu poate decola de pe acest teren, fiind complet sub apă", piloții și G-urile din corpul nostru aerian au răspuns - ca totdeauna PREZENT. La bilanțul rezultatelor din cele trei ieșiri, Registrul istoric al Escadrilei 41 Asalt consemnează: „Bombardat și mitraliat trupe și coloane auto, precum și trenuri în gări pe valea Eger... Protecția foarte bine făcută de 4 Me. 109". Ordinul de zi nr. 224 citează pe Corpul Aerian Român piloții Grupului 9 Vînătoare pentru abnegația, curajul și spiritul de sacrificiu dovedit (...) executând în condiții extrem de grele misiuni la inamic de pe terenul Turkeve care era complet inundat".

Sfârșitul războiului găsește cele două grupuri de G-uri pe aerodromul Piešťany. După întoarcerea în țară, la sfârșitul lunii iulie 1945, se modifică vechea structură, încetarea stării de război necesitând structuri adecvate condițiilor de pace. Cele patru escadrile de G-uri au format Flotila 1 Vînătoare, ulterior transformată prin Ordinul M.St.M. nr. 45790 din iunie 1949 în regiment de vînătoare subordonat Diviziei 1 Aviație.

Îmbarcarea pe vagoane-platformă a celor 40 de G-uri din ultimul regiment dotat cu acest avion, în iulie 1952, și expedierea lor la Brașov marchează încheierea activității Messerschmitt-ului 109 G în aviația românească.

Din cele 90 de G-uri aflate în serviciul aviației românești de vînătoare la 23 August 1944, 36 G-uri 2, 10 G-uri 4 și 44 G-uri 6 acționau în grupurile Flotilei 1. Pe alte 18 G-uri 6 se antrenau piloții Grupului 6 din Flotila 2 Vînătoare, care începuse - și el în iulie 1944, trecerea pe Messerschmitt-ul 109.

Despre numărul de Messerschmitt-uri 109 G din dotarea aviației românești de vînătoare sursele informative dau cifre diferite, atât despre totalul lor, cât și despre numărul de avioane din fiecare subvariantă în parte. O publicație germană indică 70 de G-uri livrate de firma constructoare, 30 de G-uri 6 asamblate la IAR-Brașov din componente și subansambluri importate și 16 G-uri 2 construite după licența perfectată în 1942 cu IAR-Brașov. Alta engleză omite pe cele 30 asamblate la IAR. Incluzând și avioanele capturate de la Luftwaffe, o altă sursă vorbește de 151 de aparate, printre care figurează și G-uri 8. Dificultăți în plus la stabilirea exactă a numărului total de G-uri și mai ales a numărului de avioane din fiecare subvariantă creează și fluctuația avioanelor între grupurile românești și cele germane, datorită redistribuirii lor după reparația celor venite de pe front, în funcție de necesități, indiferent de unitățile de origine, prin simpla revopsire și expediere la unitățile luptătoare solicitante.

Potrivit documentelor românești - și declarațiilor piloților de pe G-uri - unitățile noastre au fost înzestrate cu G-uri 2, 4 și 6. Nici documentele și nici piloții nu vorbesc de G-ul 8. Dar... nici despre G-ul 10, subvariantă echipată cu cabina Galland" și care, sigur, s-a aflat în dotarea Grupului 9 pe frontul de vest. Urmele vechilor insigne sub stratul de vopsea conduc la presupunerea că ele provin din captură.

Datele oferite de diversele studii și publicații de specialitate obligă să precizăm că G-urile aflate în serviciul grupurilor 7, 9 și 1 Vînătoare au fost armate cu un tun axial de 20 mm (nu de 30 mm, cum informează aproape toate publicațiile pe această temă) și cu două mitraliere de 7,92 mm sau 13,2 mm plasate pe motor, sub capotă; alte două tunuri de 20 mm montate sub planuri, în gondole agățabile (pe G-ul 6 conform publicațiilor străine, inclusiv cele germane), au armat, în aviația noastră, numai G-ul 4.

Datele caracteristice fiecărei subvariante, prezentate în continuare, vor favoriza cunoașterea lor, cu particularitățile specifice care să ușureze munca celor ce vor să construiască modelul unuia dintre G-urile românești.

G-ul 2. A fost construit în 1942 și echipat cu un motor Daimler Benz 605 Al cu 12 cilindri în V inversat de 1 475 CP. Anvergura: 9,924 m; lungimea: 8,960 m; înălțimea: 2,40 m; greutatea maximă: 3000 kg; viteza maximă: 680 km/h; armament ofensiv: 1 MK 151 de 20 mm și 2 MG 17 de 7,92 mm; elice tripală cu pas variabil.

G-ul 4. A fost construit în 1942 și echipat cu un motor Daimler Benz 605 Al de 1475 CP. Anvergura: 9,92 m; lungimea: 8,96 m; înălțimea: 2,60 m; greutatea maximă: 3 600 kg; viteza maximă: 600 km/h; plafon: 10 000 m; autonomie: 725 km; armament ofensiv: 3 MK 151 de 20 mm și 2 MG 17 de 7,92 mm.

G-ul 6. A fost construit în 1942 și echipat cu un motor Daimler Benz 605 Al de 1 475 CP. Anvergura: 9,924 m; lungimea: 9,048 m; înălțimea: 2,60 m; greutatea: 3 150 kg; viteza: 723 km/h; plafon: 11 750 m; autonomie: 725 km; armament: 1 MK 151 de 20 mm și 2 MG 131 de 13 mm cu câte 300 lovituri fiecare.

Problemele ridicate de vopsirea machetelor de G primesc o prima soluție prin desenul colorat ce însoțește planurile avionului. Schema de vopsire de la pag. 250 și fotografiile de la paginile 238, 243 și 255 din publicația „Aircraft in Profile", vol 5, aduc un plus de informație la acest capitol. În lipsa fotografiilor color vom reconstitui bazat pe observațiile autorului din zilele trăite printre G-urile Grupului 9, în vara lui 1944 aspectul cromatic al majorității avioanelor acestui grup.

Griul argintiu obținut din amestecul de alb și negru - colorat spre linia mediană a părților laterale ale fuzelajului cu pete de gri mai închis, alternând cu altele de gri amestecat cu verde - croniera baza gamei lor cromatice. De la nivelul compresorului griul verde se colora treptat spre verde închis, acesta devenind în final, pe coama fuzelajului, un verde brun. Petele de culoare difuzau unele într-altele, pierzându-și conturul în zonele intermediare. Două valori de verde brun aplicate în pete mari, distincte, precis conturate, formau schema de camuflare folosită pentru extradosul planurilor. Intradosul lor și al profundorului, precum și partea ventrală a fuzelajului, erau vopsite în gri-albastru deschis. Înmatricularea și semnele de recunoaștere au fost cele indicate în articolul „O precizare" publicat la pag. 30 din nr. 3/1985 al revistei „Modelism". În funcție de escadrila căreia îi aparțineau avioanele numărul de înmatriculare de pe fuzelaj era: alb (pentru grupul de comandă al unității), apoi roșu, galben, albastru. Numărul era plasat, la mare parte dintre avioane, între cabină și cocardă.

Sugerăm și cu acest prilej ca la baza construcției machetei să se folosească pentru vopsire și înmatriculare - fotografii de epocă. E un mijloc sigur de evitare a inexactităților. Repetăm precizarea că schema sus-menționată se referă numai la avioanele Grupului 9.

INSCRIPȚIONARE ME 109 G

Atenție la deschidere Radiator montat prin fabricație Suspendă Nu călca Nu forța

Presiune 25 atm. Presiune 4,5 atm 150 atm Treaptă

BIBLIOGRAFIE:

ION ȚARĂLUNGĂ

1. KARLHEINZ KENS - HEINZ J. NOVARA, Die Deutschen Flugzeuge 1933-1945, pag. 415-429 2. J.R. SMITH și I. PRIMMER, „Aircraft in Profile", pag 238-256 3. JEAN-BERNARD FRAPPÉ „Le fanatique de l'aviation", pag. 8-11. 4. ARMAND VON WILHELM HEZNE. Me sein Leben, serie Flugzeuge. 5. „The Army Air Force in World War II", vol. II, pag. 477-480 vol. III, pag. 282-283; 296; 280-281; 286; 290-291; 313-315. 6. „The Strategic Air Offensive", vol I, pag. 167, vol. I, pag. 46, 43 7. ARTHUR GORDON „The American Heritage History of Flight". 8. „The Bomber Offensive", pag. 270-273 9. M.Ap.N. - M.St.M. - Dosar 948/179, Caiet Timiș, pag. 3,4, 30, 68. 10. M.Ap.N.-M.S.M.-Dosar 366/3, pag. 44; Dosar 810/2, pag. 103; Dosar 1377/9 pag. 47; Dosar 359/18 11. M.Ap.N.M.St.M.-Dosar 806/2, pag. 35, 36, 37, dosar 359/18, pag. 64, 66, dosar 809/1, pag. 53-101; dosar 1376/21, pag. 133 dosar 818/1, pag. 48; dosar 705/2, pag. 79, 80-87, 88 dosar 810