O alternativă ciudată: USS KEOKUK

Toate enciclopediile navale și istoriile clasice nu se sfiesc în a afirma clar și direct că punctul de cotitură în transformarea tuturor flotelor de război ale lumii a fost marcat de lupta nedecisă dintre MONITOR și MERRIMAC de la 9 martie 1862. Pentru prima dată în istorie se înfruntau două nave cuirasate, a căror protecție era superioară forței de lovire, dar care făceau inutile și caraghioase toate navele din lemn. De aici încolo marina va fi dominată de navele cu blindaj metalic și va începe o adevărată cursă a construcțiilor de monitoare ce vor evolua în nave maritime.

În acele timpuri de revoluție a războiului pe mare, dominate de cei trei nou veniți la bord, aburul, oțelul și torpila, au existat și soluții mai puțin obișnuite sau cel puțin mai puțin norocoase în construcțiile navale. Una dintre acestea a fost KEOKUK. În caietul său de sarcini, proiectantul și beneficiarul inglobaseră multe caracteristici ce făceau din această navă un rival de temut al MONITOR-ului. Cum ar fi evoluat ulterior construcțiile navale dacă MONITOR ar fi pierdut înfruntarea cu MERRIMAC și KEOKUK ar fi fost ceva mai norocos? Am fi văzut probabil sute de keokuci (?) în loc de monitoare? Poate că da.

KEOKUK a fost proiectat de către arhitectul naval Chas W. Whitney din New York în cursul anului 1860 și a fost oferit Departamentului Marinei Militare în primele luni ale anului 1861, în ideea de a efectua raiduri contra bateriilor terestre confederate și de a le distruge, penetrând pe râuri, fluvii și în golfuri. A trebuit însă să treacă un an de la înaintarea proiectului până la avizarea construcției, timp în care MONITOR se impusese la Hampton Roads și apoi se scufundase într-o furtună la 1 ianuarie 1863.

Clauza contractuală avansată șantierului Iron Works al lui J.S. Underhill din New York prevedea construcția navei în numai 120 de zile, conform simplificărilor constructive aplicate de proiectant. Cu toată asistența tehnică acordată de Whitney, nava a fost construită în ceva mai mult decât dublul zilelor prevăzute inițial. A fost lansată la 6 decembrie 1862 și predată marinei militare în martie 1863. Era o navă complet diferită de tot ceea ce se realizase până atunci, dar în felul ei frumoasă.

În timp ce MONITOR semăna cu o cutie de sardele, cu bordul jos la apă și vertical, KEOKUK era înalt și cu bordurile curbate în interior. În loc de cutia mare și grea a turelei din mijlocul corpului, avea două redute cuirasate la extremități, cele două tunuri putând trage numai prin ambrazurile aflate la 90°, câte trei în fiecare redută. În locul unei mașini cu abur simple și al unui reductor cuplat cu o singură elice mare, KEOKUK avea două mașini cu aburi de mare turație, cuplate cu două elice de diametru mic. Este una dintre primele nave din lume propulsată cu două elice, avantaj în caz de avarii, dar și la viteză. Avea un tip de blindaj compus, alternați de fier și lemn și o siluetă de eleganță victoriană ce lipsea navelor lui John Ericsson (inventatorul MONITOR-ului). Plăcile de blindaj ce acoperă transversal opera moartă amintesc de monștrii preistorici acoperiți cu plăci osoase sau de un uriaș gândac. Și totuși, conform caietului de sarcini, proiectantul realizase:

- o navă ce ținea excelent marea; - o navă cu viteza remarcabilă de 10 noduri (peste 18 km/h); - o navă cu o manevrabilitate deosebit de bună; - ventilație interioară excelentă, chiar fără mijloace mecanice; - o stabilitate deosebit de bună; - o bună protecție a echipajului.

Ceea ce era cu totul deosebit și caracteristic acestei nave era faptul că cele două compartimente extreme, prova și pupa, trebuiau înundate în timpul luptei pentru a realiza protecția compartimentului central în cazul angajării luptei frontal. Din păcate, acest sistem de blindaj cu apă nu a putut fi verificat deoarece în dimineața zilei de 7 aprilie 1863, când nava urma să fie angajată pentru prima și ultima oară în luptă, pompele nu au funcționat și compartimentele nu au fost înundate.

Avea un echipaj de 92 de oameni, un deplasament de 677 t, 48.6 m lungime, două mașini cu aburi ce totalizau aproape 500 CP și purta ca armament două tunuri ultramoderne de câte 280 mm.

Tipul de navă, fiind neconvențional, a fost asimilat în diverse documente oficiale și lucrări în diferite moduri. Comanda inițială (specificația șantierului) îi indica iron mail clad floating battery sau steam gun boat, ceea ce s-ar traduce prin baterie flotantă căptușită cu fier și canonieră cu aburi. Tipul iron clad era foarte răspândit în timpul războiului de secesiune în ambele tabere, semnificația fiind acoperit cu fier blindat. Deoarece KEOKUK avea montat în proră și un pinten din fier masiv, el intra la fel de bine și în categoria ram-urilor, navelor cu pinten de abordaj.

Pentru simplificare o să-l clasificăm canonieră. Deci noua canonieră pleacă din New York pe 11 martie pentru a se alătura escadrei ce bloca coasta sudistă și sosește două zile mai târziu la Newport News. Pe 17 suferă o avarie nesemnificativă la elicea babord, lovind gemanadură. Este reparată la Hampton Roads și pe 22 martie pleacă spre Port Royal, unde ajunge pe 26.

Atacul Charleston-ului fiind deja decis, KEOKUK și BIBB sunt trimise în avangardă pentru a baliza drumul de intrare în port. Navele Uniunii ajung în radă pe 6 aprilie, dar ceața și vremea rea nu le permit să atace eficient, retrăgându-se.

Revin a doua zi la amiază, cea mai puternică navă fiind fregata NEW IRONSIDES. Alături de ea mai multe monitoare cu una sau două turele și, bineînțeles, KEOKUK. Din păcate, singura navă cu o putere de foc suficient de mare pentru a copleși forturile era fregata, dar aceasta a rămas la o distanță respectuoasă, în timp ce monitoarele se apropiau cu o prudență deosebită, bănuind că sudiștii au montat baraje de mine pe căile de acces. Comandorul A.C. Rhind, ce comanda KEOKUK-ul, și-a adus nava cu prova către Fort Sumter, la numai 500 m de acesta, deschizând focul. Manevra avea ca scop acoperirea monitorului NAHANT, avariat, pentru moment în imposibilitate de manevră și din cauza obstrucțiilor montate de confederați și din cauza fluxului puternic. Între ora 15 și 15.30, KEOKUK a tras doar trei proiectile asupra fortului, dar a încasat nu mai puțin de 90 de lovituri directe, dintre care aproape 20 în apropierea liniei de plutire sau sub ea. Mai multe proiectile au traversat pur și simplu nava, ieșind pe partea cealaltă. Câteva au lovit redutele, tunul proră fiind în imposibilitate de a mai fi utilizat prin torsionarea ambrazurilor. Chiar așa lovită, mașinile erau intacte și nava s-a putut retrage în afara focului bateriilor de coastă. La bord nu s-au înregistrat decese, fiind numai 16 răniți ușor, între care și comandantul. Un singur aspirant avea să fie spitalizat ulterior. Toată noaptea s-a încercat salvarea navei, atât prin etanșarea găurilor de apă, cât și prin utilizarea unui remorcher ca generator auxiliar de abur pentru pompele de evacuare. De dimineață vremea a început să se strice și valurile au introdus noi cantități de apă prin găurile din apropierea liniei de plutire, KEOKUK scufundându-se tot mai mult. S-a scufundat pe un fund de nisip, la numai 6 m, în timpul refluxului, părțile superioare ale redutelor ieșeau deasupra apei cu mai bine de jumătate de metru.

O dată cu scufundarea navei era abandonată și ideea construcției unor astfel de nave în marina americană, ulterior fiind totuși construite câte o navă asemănătoare în Anglia și în Franța. Dar povestea lui KEOKUK nu se termină aici...

Epava era la numai 7 km de Fort Sumter și la 1 km de promontoriul sudic al insulei Morris. Amiralul Du Pont, comandantul escadrei nordiste, a ordonat căpitanului John Rodgers de pe monitorul WEEHAWKEN să examineze epava și eventual să o distrugă. S-a încercat distrugerea cu ajutorul unei plute cu torpile Ericsson, dar fără rezultat. Marea din ce în ce mai dificilă a făcut flota nordistă să se retragă și KEOKUK a fost imediat examinat de o comisie de ofițeri și specialiști sudiști. Nava a fost declarată recuperabilă, dar nu și foarte prețioasele tunuri aflate intacte la bord.

Lucrarea de recuperare a tunurilor a fost încredințată unui mecanic destoinic, Adolphus La Costa. În decursul a trei săptămâni, tunurile au fost pur și simplu furate sub ochii navelor nordiste ce efectuau paza epavei. S-a lucrat numai în timpul nopții, echipa de demolare mergând la fața locului noapte de noapte la bordul unei bărci cu rame.

Pentru ridicarea tunurilor de peste 6 t fiecare, a fost folosit corpul unui vechi far plutitor, în interiorul căruia au fost puși ca balast 1500 de saci cu nisip. Prin legarea tevilor cu parâme și lanțuri de fier într-un capăt unde se găseau și saci și apoi mutarea sacilor în partea opusă, dar și cu ajutorul unui val norocos, primul tun a fost transportat într-o atmosferă de secret perfect. Cu experiența câștigată, al doilea tun a fost și el demontat rapid și pe 6 mai ziarele sudiste anunțau recuperarea tunurilor și utilizarea lor contra foștilor proprietari. Au rămas la Charleston, ca cele mai mari tunuri din oraș până la evacuarea acestuia de către confederați în 1865.

Deși în august 1863 se hotărâse ranfluarea navei și amiralul Dahlgren a avizat condițiile lui Whitney și Higgens din New York, se pare că nava se găsește și astăzi în același loc.

Orice fel de speculații și comentarii din epocă și ulterior asupra oportunității construcției unui astfel de tip de navă au fost verificate în luptă și MONITOR a rămas netulburat să influențeze singur evoluția construcțiilor navale.

CRISTIAN CRĂCIUNOIU

Inițial KEOKUK trebuia să se numească MOODNA, dar s-a hotărât botezarea sa cu un nume de șef de trib indian, ca multe alte monitoare din perioada. Keokuk este numele unui orășel din statul american Iowa, dat după cel al unei căpetenii a tribului indian sauk. El a trăit până la mijlocul secolului al XIX-lea și s-a remarcat prin promovarea unei politici de pace față de guvernul federal.