ACTIVITATEA AEROSTAŢIEI ROMÂNE ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

În timpul războiului de reintregire naţională, alături de întreaga armată română, eroșii aerostieri şi-au adus contribuţia importantă la zdrobirea forţelor agresoare ale puterilor centrale. Faptele lor de arme, consemnate în documentele militare ale epocii, reprezintă mărturii grăitoare ale eroismului lor.

Prezentăm cititorilor revistei principalele aspecte ale organizării şi activităţii aerostaţiei române în perioada 1916-1918. La elaborarea acestui studiu s-au folosit documente inedite aflate în patrimoniul Muzeului Militar Central.

La 16 august 1916, aerostaţia era formată din patru secţii care s-au transformat ulterior în companii. Secţia 1 era comandată de locotenentul Traian Petrov, a 2-a de sublocotenentul Gheorghe Scarlat Rădulescu, a 3-a de locotenentul Henri Ott şi a 4-a de locotenentul Teodor Vesniciulescu.

În perioada desfăşurării operaţiilor militare pe teritoriul României până în decembrie 1916, aerostaţia a fost întrebuinţată astfel: compania I a executat reglarea tragerilor artileriei pentru grupul de la Valea Cernei, apoi a trecut la dispoziţia armatei I la Piteşti şi execută mai multe misiuni de observare. Compania a 2-a a acţionat pe frontul din Dobrogea în folosul Diviziei a 15-a, balonul fiind atacat în repetate rânduri de avioanele inamice de vânătoare şi recunoaştere. Deşi n-a fost lovit, balonul a fost retras la Galaţi. Compania a 3-a a fost repartizată la început Diviziei a 8-a, primind ordin să ascensioneze pe Valea Mureşului, în faţa Defileului de la Praid, păstrând legătura în acelaşi timp cu Divizia a 7-a. După retragerea din Transilvania, compania intră în componenţa Diviziei a 15-a la Grozeşti şi ia parte la organizarea defensivă care s-a stabilit pe linia Târgu Ocna-Oneşti. Compania a 4-a a fost trimisă din primele zile ale campaniei la Călăraşi pentru a dirija tragerea pieselor de artilerie. În timpul unei ascensiuni balonul s-a stricat. După ce a fost reparat, balonul acestei companii a fost detaşat la Armata de Dunăre, unde locotenentul de la Flămânda a primit ordin să supravegheze mişcările pe Dunăre şi să observe concentrarea trupelor austriece. Locotenentul observator Constantin Tutunaru descoperă un monitor inamic şi dirijează cu precizie tragerea artileriei, obuzele româneşti reuşind să-l lovească.

În lunile octombrie şi noiembrie 1916, partea sedentară a aerostaţiei se constituie într-un detaşament numit aeropionieri, la început pus sub comanda căpitanului (r.) Ion Iarca, apoi a locotenentului Mihalache. În timpul retragerii generale din noiembrie 1916, aerostaţia se stabileşte la Iaşi, unde sosirea noilor baloane moderne tip Caquot aduse din Franţa odată cu misiunea de aerostiere franceză, comandată de maiorul inginer Gustav Laudet, reprezintă o nouă etapă în evoluţia aerostaţiei. Prin Ordinul Marelui Cartier General al Armatei române din 7 decembrie 1916, companiile de aerostaţie încetează din subordinea Batalionului de specialităţi începând cu 1 ianuarie 1917; de la această dată se vor subordina Comandamentului Aeronauticii din Marele Cartier General. Se înfiinţează la Iaşi la 1 ianuarie 1917, Corpul de aerostaţie cu sediul în Palatul administrativ.

În vederea reorganizării companiilor de aerostaţie şi a instruirii personalului cu noul material, toate unităţile de aerostaţie de pe front sunt retrase la Iaşi.

Se stabileşte următoarea ordine de bătaie a personalului: Comandant al Corpului de aerostaţie căpitanul Ion Iarca, sublocotenent Petre Munteanu, ofiţer adjutant sublocotenent (r.) Tudor Mareş şeful depozitului de materiale militare, sublocotenent (r.) Anastase Munteanu, ofiţer cu aprovizionarea. Comandanţii de companii rămân pe posturi, cu excepţia companiei a 4-a, unde este numit un nou comandant locotenentul (r.) Cezar Origeanu. Uzina de hidrogen trece sub comanda locotenentului inginer Men Ottălesanu.

Personalul francez din misiunea de aerostaţie, destinat reorganizării şi instruirii ofiţerilor români şi gradelor inferioare, era format din maiorul inginer Gustav Laudet, şeful misiunii locotenentul Georges Alexandre şi sublocotenentul Johannes Corneloup, însărcinaţi cu organizarea şcolii de observatori aerieni din balon, sublocotenent tehnic Pierre Gaufrey, însărcinat cu instalarea şi funcţionarea uzinelor de hidrogen. Un număr de subofiţeri printre care adjutantul Louis Foucheur, Alfred Seguin, Ernest Bonni, François Pelletier, aveau misiunea să-i înveţe pe aeroştierii români modul de folosirea noilor baloane, a trasurii-macara, metodele de preparare a hidrogenului pentru umplerea baloanelor, repararea materialului, instruirea telefoniştilor etc.

Pentru cantonarea Corpului de aerostaţie şi unităţilor sale se repartizează personalului etajul 1 din Palatul administrativ din Iaşi, iar atelierele de fierbărie, lemnărie, de mecanică şi Uzina de hidrogen sunt instalate în atelierele Cărămidăriei „Rameder".

Prin ordinul Marelui Cartier General Român nr. 7184/15 ianuarie 1917, medicul-şef al trenului sanitar nr. 42, căpitanul Ioan Bogheu este numit medicul Corpului de aerostaţie, iar medicul veterinar Sergiu Cerbiescu este numit medic veterinar.

La 10 februarie 1917 se produc unele schimbări în ordinea de bătaie a personalului. Astfel, locotenentul Vasile Iliescu este numit comandantul companiei-depozit în locul locotenentului Ion Mihalache.

Prin ordinul M.C.G. nr. 9700/13 februarie 1917, căpit. dr. Ion Bogheu este numit şef al spitalului mobil din Vaslui, iar locotenentul dr. Virgil Capitolini este numit medicul şef al aerostaţiei.

La sfârşitul lunii februarie 1917, toate operaţiunile pentru amenajarea atelierelor şi cazărmi fiind terminate, atenţia comandantului Corpului de aerostaţie s-a îndreptat în direcţia organizării pregătirii ofiţerilor şi trupei pentru învăţarea deservirii noului material şi a metodelor de luptă.

S-au organizat mai multe şcoli pentru pregătirea echipajelor necesare manevrării balonului: şcoala de armurieri (croitorie şi frânghierie), şcoala de telefonişti, de mecanici pentru trasura-macara, de mânuitori pentru manevra balonului. Sub conducerea locotenentului Gustav Laudet, cursurile se deschid la 27 februarie 1917. Sunt organizate şi cursuri privind fotografia aeriană, meteorologia, de reglare a tirului artileriei. La aceste cursuri s-au prezentat 26 de elevi ofiţeri proveniţi din artilerie (printre care locotenentul Dan Bîdărbu, Demostene Rally, Baziliade C-tin) şi 19 ofiţeri-elevi proveniţi din arma genistului (printre ei remarcându-se şi sublt. Octav Onicescu).

În vederea instruirii practice pe teren a elevilor observatori, armurieri, telefonişti şi mecanici se dă ordin să se pregătească pentru ascensiune două baloane, unul vechi tip Drachen, altul nou tip Caquot. Compania I, comandată de locotenentul Petrov, primeşte însărcinarea să efectueze umflarea balonului vechi, iar compania a 2-a de sub comanda locotenentului Scarlat Rădulescu, pe cel nou.

La 9 aprilie 1917, compania a 2-a de sub comanda locotenentului Gheorghe Vasile se pregăteşte de aplicaţii practice sub conducerea subofiţerului francez Corneloup. Locotenentul Scarlat Rădulescu instruieşte personalul în tehnica manevrării balonului, locotenentului Cezar Origeanu revenindu-i modelul de funcţionare a Uzinei de hidrogen, exerciţiilor fiind încredinţată aplicarea practică.

După lecţiile practice, la 19 mai 1917, companiile se întorc la Iaşi pentru continuarea pregătirii teoretice. Cursurile şcolii sunt urmate de trei serii de ofiţeri şi grade inferioare: o serie se deplasează la şcoala la Vaslui, alta la Botoşani, iar a treia rămâne la Iaşi.

La 29 mai 1917, generalul Henri Berthelot şi colonelul De Vergnette de la Motte, directorul Aeronauticii, trec în revistă companiile de aerostaţie 1, 2, 3, 4.

În vederea trimiterii pe front se numesc definitiv observatorii aerieni. La compania I sunt repartizaţi sublocotenentul Mircea Babeş, Gheorghe Gîrlean şi Marcel Ghirghiş, la compania a 2-a sublocotenentul Mihail Mihalcea şi Demostene Rally, sergenţul Solomon Dragu şi Constantin Pirenescu, la compania a 3-a locotenentul Aurel Cristescu şi sublocotenentul Mihail Vitzu şi Camil Atanasiu, la compania a 4-a locotenentul Dan Bîdărbu şi Constantin Tutunaru, sublocotenentul Virgil Cherciu şi plutonierul tr. Constantin Sturza. În cadrul companiei a 5-a nou înfiinţată (comandant lt. Vasile Iănescu) sunt repartizaţi ca ofiţeri observatori locotenentul Aurel Secărescu, sublocotenentul Constantin Baziliadescu şi Gheorghe Strick.

La 2 iunie, compania a 3-a pleacă pe front cu destinaţia Valea Trotuşului şi debarcă în localitatea Chiu, în zilele următoare personalul companiei se transportă la Gărbovanu, urmând a lua legătura cu escadrila de recunoaştere şi bombardament R.E.P. Farman 6, în vederea cooperării în luptă. La 8 iunie, balonul companiei este umflat, iar după-amiaza execută ascensiuni de recunoaştere a sectorului. A doua zi, compania a 3-a execută primele reglaje de tir cu regimentul de artilerie. Prin ordinul nr. 3977/10 iunie 1917, comandamentul Diviziei a 7-a aduce mulţumiri ofiţerilor observatori ai acestei companii pentru calitatea reglajelor de artilerie efectuate. Pe 12 iunie, compania a 3-a se stabileşte în Lunca Dochiei, unde execută reglaje de tir pentru Regimentul 22 artilerie. Companiile 1, 2, 4 şi 5 primesc ordin să se deplaseze pe front. Prin Ordinul nr. 90 din 10 iunie 1917 al Corpului de aerostaţie, comanda companiei a 4-a o preia locotenentul Ion Pătrăscu.

La 16 iunie 1917, compania a 2-a staţionează în pădurea Cenac. Peste două zile, compania a 3-a se deplasează în Satul Tudor Vladimirescu (de lângă Galaţi). La 20 iunie, compania a 4-a debarcă la Lieşti, iar în zilele următoare execută un marş de noapte şi se stabileşte la Vadul Prisaca pe Siret.

În ziua de 22 iunie 1917, după ascensiunea balonului companiei a 2-a, pe frontul de la Nămoloasa, la puţin timp după ridicarea acestuia în aer, un avion inamic de vânătoare tip Fokker E. III atacă aerostatul în care se afla de serviciu sublocotenentul observator Demostene Rally. Tânărul ofiţer ripostează cu puşca mitralieră de la bord, dar salvele trase de pilotul inamic lovesc balonul, care ia foc. Observatorul se aruncă cu paraşuta, fiind primul ofiţer român care a realizat o lansare cu paraşuta din armata română. În ziua de 21 august 1917, Demostene Rally „din cauza vântului puternic a fost târât la pământ. Este a doua oară când acest brav ofiţer se aruncă din balon. Pe lângă meritul celor două gesturi eroice, acest observator are o activitate glorioasă: 16 baterii inamice văzute în acţiune, 32 reglaje de tir, 240 ore de ascensiune în aer. Pentru acestea îl propun a fi decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a", scria maiorul aviator Popovici Andrei, comandantul Grupului 2 aeronautic Tecuci. În urma propunerii comandantului Armatei române, general Grigorescu, prin Înaltul Decret nr. 1451 din 3 octombrie 1917, sublocotenentul Demostene Rally este decorat cu cel mai înalt ordin al armatei române, Ordinul „Mihai Viteazul" clasa a III-a. În ianuarie 1918 pleacă în Franţa şi obţine brevetul militar de pilot nr. 10 245, fiind repartizat în escadrila de vânătoare SPA-92, unde luptă până la sfârşitul războiului. A fost decorat de guvernul francez cu Ordinul Croix de la guerre cu două stele.

Aerostaţia română şi-a câştigat un glorios renume în zilele ofensivei de la Nămoloasa. Prin observaţiile precise ale celor cinci baloane şi prin dirijarea tirului artileriei, 28 baterii inamice au fost distruse. La 28 iunie, toate companiile de aerostaţie sunt gata de luptă, locurile de ascensiune pentru companiile 1, 2, 4 şi 5 sunt între 7-8 km de linia întâi, iar compania a 3-a, care are misiunea să însoţească Divizia a 13-a de infanterie română într-o eventuală înaintare, ascensionează la 5 km de linia întâi, personalul companiei având amenajate itinerare şi puncte de ascensiune până la linia I. Inamicul caută prin toate mijloacele să oprească activitatea aerostaţiei, baloanele româneşti sunt atacate zilnic de câte 2-3 ori (între 22 iunie şi 12 iulie 1917). Avioanele de recunoaştere şi vânătoare ale escadrilelor F.S.N. 10 asigură securitatea baloanelor, stând în aer în permanenţă, schimburile de patrule făcându-se la trei ore.

Companiile de aerostaţie colaborează direct cu artileria, descoperind ţinte şi executând reglaje, ele ascensionează zilnic între orele 4.30 dimineaţa şi 21 seara, cu o singură pauză de o oră la ora 13, când se schimbau observatorii. Se ajunge ca fiecare companie să execute câte 10-12 reglaje de tir pe zi, ceea ce era foarte mult.

În ziua de 10 iulie 1917, la ora 8.30 dimineaţa, balonul companiei a 2-a este atacat de avioanele inamice venite de la Focşani. Locotenentul observator Mihail Mihalcea a rămas în balon, ripostând până la ultimul cartuş avioanelor inamice ce atacau continuu, neîntrebuinţând umbrela de salvare decât după ce balonul se afla în flăcări, se preciza în Înaltul Decret nr. 1272 din 30 octombrie 1917, prin care viteazul observator aeroştier era decorat cu „Steaua României" cu spade în gradul de cavaler.

Balonul companiei a 4-a este atacat la rândul său de aviaţia germană în aceeaşi perioadă, artileria inamică din satul Vânători îndreptând spre locul de ascensiune a balonului un foc ucigător care i-a cauzat pierderi: doi morţi şi patru răniţi. Un avion atacă în acelaşi timp şi balonul companiei a 3-a, care este găurit de gloanţe. Reparat imediat, balonul ascensionează numai după două ore de la atac.

În ziua de 11 iulie 1917, cele cinci companii ale aerostaţiei române execută numeroase reglaje de tir ale artileriei grele şi de câmp. Locotenentul observator Mihail Vitzu din compania a 3-a descoperă mai multe baterii de artilerie grea, ascunse până atunci cu multă grijă, care acţionau pe frontul diviziilor de infanterie române 13, 14 şi 15. Datele date de neobositul observator aeroştier au fost verificate de un avion-fotograf. La cercetarea clişeului fotografic s-a dovedit că locotenentul Vitzu avusese perfectă dreptate, pentru aceasta fiind decorat.

Eroicul personal al companiei a 4-a suportă din nou atacul avioanelor inamice, balonul este din nou atacat la 12 iulie şi lovit de 40 de gloanţe. Un Fokker inamic atacă balonul companiei a 5-a, lovind supapa, alte gloanţe găuresc învelişul încât gazele, scăpând în cantitate mare, balonul începe să coboare, fiind scos din uz.

Companiile 2 şi 5 au, fiecare, balonul distrus în confruntările cu avioanele de vânătoare inamice, dar numai în câteva ore sunt scoase din depozit alte baloane şi companiile îşi reiau activitatea cu mai multă dârzenie.

În ziua de 13 iulie 1917, companiile de aerostaţie primesc misiunea de a dirija tragerile artileriei grele asupra ţintelor descoperite prin observaţiile făcute în ultimele zile. Compania a 3-a primeşte misiunea de a supraveghea aripa stângă a Diviziei a 13-a, de a vedea dacă trupele ruseşti de la aripa stângă a diviziei pornesc la atac şi de a semnala orice gol ivit în cadrul frontului.

Prin schimbarea frontului de la Nămoloasa la Mărăşeşti, companiile de aerostaţie au executat un marş greu şi rapid spre nord. Din cauza cantităţii mari de materiale şi a mijloacelor de transport puţine, unele companii au dus o parte din material până la o etapă, descărcau căruţele şi convoiul pornea înapoi să aducă şi restul de materiale. Cu toate greutăţile întâlnite, toate companiile au ajuns la locul indicat la timp. La 19 iulie, compania a 5-a se instalează la 3 km sud-vest de Tecuci, pentru a conlucra cu trupele de vânători din sectorul Doaga-Străjescu. Compania a 3-a îşi stabileşte locul de ascensiune lângă pădurea Creanga, Băileşti pentru a deservi trupele de la Cosmești şi Panciu.

La 21 iulie 1917, aerostaţia intră definitiv în subordinea Grupului (comandant maior aviator Andrei Popovici) de aeronautică de la Tecuci. Compania I este repartizată Corpului de cavalerie cu locul de ascensiune la Borcea Nouă, compania a 3-a deserveşte artileria pe frontul cuprins între Doaga şi Străjescu la Mărăşeşti, compania a 4-a îşi stabilește locul de ascensiune la Pădurea Grecii, compania a 5-a reglează tragerea artileriei grele şi uşoare din sectorul Filipineşti-Dâmboviţa. Compania a 2-a este trimisă la Iaşi pentru a pregăti instruirea şi formarea a încă cinci companii de aerostaţie, dar în septembrie face schimb cu compania a 5-a. Datorită noului comandament, aeronautica aerostaţia a avut o bună protecţie din partea escadrilelor de vânătoare şi recunoaştere.

În timpul luptelor de la Mărăşeşti companiile de aerostaţie au avut o activitate prodigioasă. S-a ascensionat de la orele 5 dimineața la 21, fiind numeroase cazurile în care echipajele baloanelor, din cauza bombardamentului intens de artilerie, nu s-au putut schimba. Astfel, locotenentul (r.) observator Aurel Cristescu din compania a 3-a a stat în nacela balonului în ziua de 5 august 1917 între orele 6-19. În seara zilei de 6 august 1917, compania a 3-a a executat ascensiuni de noapte, locotenentul Petrion Rădulescu observând şi comunicând importante semnalizări ale trupelor inamice.

Datorită atacului neîntrerupt al artileriei inamice, observatorii aeroştieri, prin manevre iscusite ale trasurii-macara, tot timpul în mişcare, coborau baloanele, ferindu-le de căderea obuzelor, în felul acesta nu s-a întrerupt niciodată activitatea, observatorii au semnalat necontenit locul exploziei obuzelor inamice sau mişcări de trupe. La 31 august, balonul companiei a 3-a semnalează Armatei importante mişcări de coloane pe şoseaua Focşani-Vrancea, noaptea observatorii acestei companii surprind importante semnalizări între trupele inamice din Păgâneşti şi Dârgăneşti.

La 12 august, balonul companiei I, în timpul unei ascensiuni de noapte, comunică importante mişcări în sector, în ziua următoare, balonul acestei companii comunică noi poziţii ale unor baterii grele de artilerie inamică, balonul companiei a 5-a semnalează lucrări noi de fortificaţie şi un convoi de autocamioane spre Bizighești. Balonul companiei a 3-a stă în aer 12 ore din cauza bombardamentului continuu. Locotenentul Aurel Cristescu descoperă bateria inamică ce tragea asupra balonului, transmite artileriei noastre coordonatele şi salvele tunurilor grele româneşti o distrug. La 16 august, balonul companiei a 3-a este bombardat. Locotenentul observator Mihail Vitzu dă ordin să fie adus un tun în tranşeele liniei şi dirijează perfect lovitura încât inamicul încetează imediat tragerea, semn că loviturile noastre nimeriseră în ţintă. Locotenentul Vitzu a fost unul dintre cei mai tenace observatori aeroştieri din timpul primului război mondial, fiind singurul observator care în ziua de 7 septembrie 1917 s-a luptat din balon cu un avion de vânătoare german Fokker E.III şi a câştigat lupta, doborând pilotul inamic, locotenentul major Otto Müller, cu aparatul lângă Fălciul. Pentru această faptă eroică, tânărul ofiţer a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul" clasa a III-a.

Un exemplu de curaj şi eroism l-a dat şi sublocotenentul Leon Măsturuş în ziua de 13 martie 1918. Împreună cu sublocotenentul Ilie Ghinescu ascensionează cu balonul la 1000 m, în timpul zilei sunt surprinşi de furtună. Căpitanul Gheorghe Braşe dă ordin să se coboare balonul. La 400 m macaraua nu mai funcţionează. Se acţionează scripetele, coborând balonul până la 100 m de sol, când o rafală puternică loveşte balonul cu nacela cu tot de pământ. Paraşutele ies din locaşurile lor şi se deschid, fâlfâind în jurul balonului. Balonul se ridică din nou şi în acest moment se rupe cablul de suspendare. Sublocotenentul Măsturuş nu şi-a pierdut cumpătul, a dezbăcat coiful greu de blană, s-a agăţat de funiile de legătură ale nacelei şi cu un cuţit a tăiat pânza aerostatului întrucât supapele se blocaseră. Balonul a căzut lângă pădurea Birnova, observatorii au fost răniţi grav. Transportaţi la spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, ei au fost salvaţi. Balonul a fost reparat şi redat companiei.

Bilanţul activităţii aerostaţiei româneşti în anii războiului de reîntregire naţională este deosebit de bogat. Indiferent de condiţiile atmosferice şi de intensitatea zborurilor aviaţiei de vânătoare inamice sau de acţiunea artileriei, observatorii din baloane au realizat 1582 ore de cercetare aeriană, din care 360 de ore au revenit companiei I de aerostaţie, 72 de ore companiei a 2-a de aerostaţie, 495 de ore companiei a 3-a de aerostaţie, 350 de ore companiei a 4-a de aerostaţie şi 305 ore companiei a 5-a de aerostaţie.

Curajul, spiritul de sacrificiu şi eroismul dovedite de aceşti aeroştieri au fost elogios apreciate de comandamentele trupelor alături de care au luptat pentru desăvârşirea unităţii naţionale a patriei noastre.

VALERIU AVRAM

MONITOARE ROMÂNEŞTI ÎN RĂZBOIUL ANTIHITLERIST

Începând din primăvara lui 1944, cele şapte monitoare ale forţei fluviale româneşti fuseseră constituite în 3 grupuri de luptă, unul pe braţul Chilia, cu două unităţi, altul la Tulcea, tot cu două unităţi, al treilea în rezervă la Brăila pe canalul Arapu, cu trei unităţi. Navele păstrau poziţii defensive de aşteptare, cele din Deltă stând de obicei lângă unul din maluri, acoperite cu plase de camuflaj pe întreaga suprastructură. Plasele aveau ochiul umplute cu petice de pământ, cu stuf şi crengi înverzite deasupra, în aşa fel încât nici măcar un observator aerian să nu poată deosebi nava de marginea reală a vegetaţiei de pe mal.

În ziua de 23 August, la amiază, față de situația operativă, două din monitoarele de la Arapu, „Bucovina" şi „Basarabia", au fost trimise la Tulcea, unde se afla Comandamentul Forţei Fluviale (C.F.Fl.), dar, după comunicarea trecerii României de partea Națiunilor Unite, cele două nave au fost trimise înapoi în zona Arapu, pe canalul Vilciu. Pe drum, noaptea, „Basarabia" a acostat în aval de Reni, la mila 68,5 şi a fost bombardată de patru ori de aviaţie, dar a doua zi a ajuns la Arapu.

Monitoarele „Bucovina" (fost „Sava") şi „Basarabia" (fost „Inn") făcuseră parte în primul război mondial din flotila austro-ungară de Dunăre şi fuseseră atribuite în 1921 marinei române