În 14/27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei.

În toamna anului 1916, submarinul german U 43 scufunda undeva în Marea Nordului cargoul românesc Bistrița încărcat cu armament și muniții în valoare de 40 milioane mărci aur. Evenimentul este menționat de ex-comandantul submarinelor germane din primul război mondial, viceamiralul Andreas Michelsen în cartea sa RĂZBOIUL SUBMARIN 1914-1918.

Printre alte articole militare, cargoul Bistrița transporta și anvelope de baloane captive. Erau baloane franceze de tipul CAQUOT.

În 1914, când a început războiul mondial, francezii erau surclasați calitativ de către germani în domeniul aerostației. La o viteză a vântului de 10 m/s, nacela „sfericelor" franceze scutura așa de tare încât observatorul nu mai putea decât să se crampone de ea, în același timp drachenul german, datorită formei sale alungite și sacului-cârmă, era foarte stabil, observatorul său putând lucra până la o viteză a vântului de 16 m/s. Căpitanul CAQUOT, directorul general tehnic al aeronauticii franceze, este acela care a creat balonul captiv de observație ce-i va purta numele. Acest tip de balon a fost adoptat atât de armata franceză și de aliați, cât și de către germani.

Așa cum am arătat imediat după intrarea României în război, noile baloane începuseră să se îndrepte către țară pe lunga cale a nordului. Ele trebuiau să înlocuiască vechile „drachene" uzate și depline, cu care era echipată aerostația română.

Balonul CAQUOT e un balon captiv destinat observațiilor și reglajelor de artilerie. Cu o capacitate de 800 mc de hidrogen, el putea ridica un observator la 1 800 m, sau 2 observatori la 1 200 m, cu viteza maximă a vântului de 20 m/s.

Aerostatul era compus din următoarele părți principale: balonul, centura și corzile; nacela, cablul, accesoriile.

BALONUL era confecționat din stofă cauciucată vopsită cu cromat de plumb pentru a fi protejat împotriva razelor solare.

Balonul era împărțit în două de diafragmă (un perete din pânză): - camera de gaz, umplută cu hidrogen - balonul compensator sau balonetul, umplut cu aer.

În partea dinapoi a balonului se găseau aripioarele-stabilizator și sacul-cârmă. Aripioarele, situate pe partea superioară a balonului erau și ele umplute cu hidrogen, făcând corp comun cu balonul. Sacul-cârmă era umplut cu aer și comunica printr-un racord tubular cu balonetul. Sistemul aripioare-sac-de-stabilizator-sac-cârmă era conceput astfel încât să confere aerostatului poziția stabilă cu vântul în față.

O dată ridicat în aer, balonul, datorită ampenajelor sale, se orienta cu fața în vânt, iar balonetul și sacul-cârmă primeau aer prin cele două prize de aer ale lor și se umflau și ele, căpătând forma învelișului.

Pe balon erau montate mai multe accesorii destinate manevrelor sau întreținerii și protecției aerostatului:

- MANȘA DE UMPLERE CU GAZ: de formă rotundă, acoperită cu un capac metalic, situată pe partea dreaptă sub aripioara stabilizator

- SUPAPA: de formă rotundă, situată în provă, în axul longitudinal al balonului. Prin acționarea ei manuală sau automată se comanda evacuarea gazului

- VIZORUL DE OBSERVAȚIE (al interiorului balonului): un geam rotund, situat la provă, sub centura balonului

- SEGMENTUL DE RUPERE: un panou triunghiular, cusut mai slab, situat la provă și pe partea stângă. Prin tragerea bruscă a corzii segmentului de rupere se comanda spierea acestui panou și implicit evacuarea rapidă a gazului. Sistemul era folosit în caz că supapa nu mai funcționa (rupere de coardă, blocaj) sau când balonul, cu cablul rupt, amenința să fie dus de vânt puternic în liniile inamice

- SISTEMUL DE PROTECȚIE CONTRA TRĂSNETULUI - compus din două centuri metalice care înconjurau balonul. În setul de fotografii cu baloanele din dotarea aerostației române nu am observat acest sistem montat. L-am figurat totuși pe plan

- TRAPELE DE VIZITARE (ale balonului și balonetului): prima rotundă, a doua pătrată, situate una sub alta, în partea stângă a balonului. Prin ele se putea strecura un om de talie mică pentru a inspecta camerele respective

- RACORDUL TUBULAR (între balonet și sacul-cârmă): un tub în formă de L, situat în partea stângă, aproape de capătul din provă al sacului-cârmă. El facilita trecerea aerului din balonet în sacul-cârmă. Nu se observă a fi montat pe baloanele românești.

Tot la balon trebuie să menționăm modul de funcționare a supapei automate, principiu preluat de francezi de la drachenul german. Am arătat că balonul este împărțit în două camere de diafragmă: camera de gaz (deasupra); balonetul (dedesubt). O coardă legată de diafragmă comanda supapa în felul următor: când balonul scăpat de sub control dintr-un motiv sau altul se ridică, presiunea gazului crește, apărând pericolul de explozie. În această situație, diafragma, împinsă de gaz, se umflă în jos, trăgând după ea coarda care comanda voletul supapei și implicit evacuarea gazului.

CENTURA ȘI CORZILE

CENTURA este făcută de pânză lată de aproximativ 20 cm, aproape de jur-împrejurul balonului, puțin sub nivelul planului orizontal median. De această fâșie sunt cusute corzile în sistemul așa-numitelor „labe de gâscă" (după asemănarea formei).

CORZILE sunt împletite în patru mari grupe: - corzile nacelei, care asigură suspensia nacelei - corzile cablului, care asigură legarea balonului la cablul de manevră - corzile de manevră și transport, cu ajutorul cărora se pune balonul până ce se fac pregătirile de ascensiune, îmbarcarea aeronaupilor și cu care se execută transportul balonului - CORZILE DE ANCORARE LA SOL sunt situate pe partea dorsală a balonului, formând o rețea cu ajutorul unor inele. În situația în care balonul adus la pământ este culcat pe burtă cu sacul-cârmă și balonetul plate sub el, de aceste inele se agățau cu carabiniere sau prin noduri alte frânghii cu care se ancora balonul la sol. Atât la manevra de transporta balonului umflat cât și la ancorarea lui la sol, pentru a se îngreuna aerostatul, se agățau saci de lest de corzi prin intermediul unor cârlige în formă de S.

NACELA era un coș de trestie de forma paralelipipedul, armat cu sârghii de lemn. Existau două modele: cel mare pătrat (cu latura de aproximativ 1.2 m) și cel mic (cu latura mică de aproximativ 0.9 m). Aspectele nacelelor diferă destul de mult. Am ales pentru reprezentare tipul mic, așa cum l-am putut reconstitui, după două fotografii cu aerostatele românești. Nacela era legată de frânghiile ei prin intermediul unui „traper" (un sistem de frânghii și bare de lemn, preluat în parte de la sfericele franceze care realizau dublul trapez). Sistemul asigura nacelei poziția orizontală independent de variația înclinării axului balonului. Nacela era căptușită cu pislă și echipată cu o mică polițiță exterioară susținută de niște cordicuțe, pe care era fixată cutia de piele a telefonului. Pe una din laturile mari ale nacelei se afla sacul parașutei. În interior se mai afla, probabil, o geantă din piele pentru instrumente (binocla, tuburi pentru mesaje, fanioane, hărți etc.).

În axonometria reprezentând balonul captiv standard aliat din primul război mondial din ENCYCLOPAEDIA OF AVIATION (London, 1935) apare racordat la nacelă și un tub de presiune cu manometru (care măsura presiunea camerei de gaz). S-ar putea să fie ca și sistemul paratrasnet și racordul tubular, o perfecționare interbelică. În fotografiile românești nu le-am observat.

Parașuta nu era purtată în echipamentul aerostierilor, ci era așezată într-un sac de piele în afara bordului nacelei, aerostierul având numai hamul parașutei peste echipament. În articolul prof. Avram, în cadrul episodului dramatic al echipajului slt. Ghinescu-slt. Năstura se menționează că „parașutele ies din locașurile lor și se deschid". Faptul că sublocotenentul a tăiat anvelopa cu cuțitul arată că nici supapa și nici segmentul de rupere nu au funcționat.

CABLUL

Sistemul de corzi care asigura agățarea balonului la cablu se termina cu patru corzi care formau gura balonului. Acestea se fixau, prin intermediul unor racorduri metalice, de capătul cablului de manevră, care avea lungimea de aproximativ 1 800 m și era înfășurat la celălalt capăt pe tamburul trăsurii-macara. Cu această macarale la trăsura-macara se puteau executa mișcări de front cu balonul înălțat (aceste mișcări combinate cu coborârea sau înălțarea balonului dereglau tirul artileriei inamice).

ACCESORIILE: amintim ca accesorii sacii de lest destinați să îngreuieze manevrele la sol (căci la aer, balonul fiind captiv, ei nu-și aveau rostul) și legătura de frânghii de manevră (șase frânghii lungi de 6 m, reunite la un capăt prevăzut cu o carabinnieră, iar la capetele libere terminate cu câte un mâner de lemn de care apucă servanii). Ele serveau la transportul balonului umflat.

CULOAREA balonului la începutul campaniei era galbenă. Cu timpul, datorită necesităților mascarilor, baloanele au fost vopsite, petele de culoare având ca limite cusăturile dintre panourile de pânză ale învelișului. Ce culori erau exact nu știm. Printre probabilități însă, după tonurile de gri din fotografii și după necesitățile mascării, s-ar putea să fi fost tentri de verde și maro sau pete de galbenul inițial și maro. În unele fotografii aspectul este de șah, în altele nu. Nu este exclusă nici prezența unor griuri combinate cu tonuri de maro sau oliv.

Nacela era de culoarea lemnului natur, mai galbenă sau mai maronie, după cum era de veche. Marginea de piele era maro. Corzile erau un bej deschis, culoarea frânghiei.

ECHIPAMENTUL aerostierilor era foarte diferit. Cum uniforma aviației nu exista, aviația deosebindu-se doar prin literele AV din metal montate pe cașchetă, prin insignele de piloți sau observatori sau de simbolul de pe mânecă, ofițerii aerostieri își purtau uniformele armelor de origine (care, de cele mai multe ori, erau artileria sau geniul). Amintim că artileria avea pantaloni și gulerul tunicii negre (este vorba de ofițeri). În ceea ce privește trupa, într-o fotografie se observă un ostăș cu un A cusut pe mânecă (probabil A de la aerostatele).

Ca echipament specific se observă în fotografii: haina de piele sau scurta îmblănită, hamul parașutei, planșeta cu harta prinsă pe ea, căștile de telefon puse peste cașchetă.

ARMAMENTUL: secția de aerostație era dotată cu trei mitraliere antiaeriene, iar trupa cu carabine (se observă tipul MANNLICHER). De remarcat în toate fotografiile că ostașii poartă arma cu țeava în jos (ușor de imaginat ce putea însemna un cartuș scăpat în burta balonului). Aerostierii erau dotați cu pușca mitralieră franceză GLADIATOR.

Adesea dizgrațios, târând după el pădurea de corzi, cu aripioarele stabilizator dezumflate, stând încapsulat acolo ore întregi sub foc, agitat de vânt, atacat de vânătoarea inamică, CAQUOT și-a avut epopea lui în zbuciumata istorie a celui mai ușor decât aerul.

Text, desen color și reconstituire planuri: ȘERBAN IONESCU Redesenări: OVANES PAPAZIAN

ACTIVITATEA AEROSTAȚIEI ROMÂNE ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

În timpul războiului de reîntregire națională, alături de întreaga armată română, eroii aerostieri și-au adus contribuția importantă la zdrobirea forțelor agresoare ale puterilor centrale. Faptele lor de arme, consemnate în documentele militare ale epocii, reprezintă mărturii grăitoare ale eroismului lor.

Prezentăm cititorilor revistei principalele aspecte ale organizării și activității aerostației române în perioada 1916-1918. La elaborarea acestui studiu s-au folosit documente inedite aflate în patrimoniul Muzeului Militar Central.

La 16 august 1916, aerostația era formată din patru secții care s-au transformat ulterior în companii. Secția I era comandată de locotenentul Traian Petrov, a 2-a de sublocotenentul Gheorghe Scarlat Rădulescu, a 3-a de sublocotenentul Henri Ott, a 4-a de căpitanul Nicolae Pleșa.

În perioada desfășurării operațiunilor militare pe teritoriul României până în decembrie 1916, aerostația a fost întrebuințată astfel: compania I a executat reglarea tragerilor artileriei pentru grupul de la Cerna, trece apoi la dispoziția armatei I la Pitești și execută mai multe misiuni de observare. Compania a 2-a acționează pe frontul din Dobrogea în folosul Diviziei a 15-a, balonul fiind atacat în repetate rânduri de avioanele inamice de vânătoare și recunoaștere. Deși n-a fost lovit, balonul a fost retras la Galați. Compania a 3-a a fost repartizată la început Diviziei a 8-a, primind ordin să ascensioneze pe Valea Mureșului, în fața Defileului de la Praid, păstrând legătura în același timp cu Divizia a 7-a. După retragerea din Transilvania, compania intră în componența Diviziei a 15-a la Grozești și ia parte la organizarea defensivă ce s-a executat pe linia Târgu Ocna-Onești. Compania a 4-a a fost trimisă din primele zile ale campaniei la Călărași pentru a dirija tirul pieselor de artilerie. La timpul unei ascensiuni balonul s-a stricat. Refăcut, balonul acestei companii a fost detașat la Armata de Dunăre, unde „de la Flămânda a primit ordin să supravegheze mișcările pe Dunăre și observe tirurile încrucișate ale artileriei austriece. Locotenentul observator Constantin Tutunaru descoperă un monitor inamic și dirijează cu precizie tragerea artileriei, obuzele românești lovindu-l și scufundându-l".

În lunile octombrie și noiembrie 1916, partea sedentară a aerostației se constituie într-un detașament numit aeropionierii, la început pus sub comanda căpitanului (r.) Ion Iarca, apoi a locotenentului Mihalache. În timpul retragerii generale din noiembrie 1916, aerostația se stabilește la Iași, unde sosirea noilor baloane moderne tip Caquot aduse din Franța, odată cu misiunea de aerostieri francezi, comandată de maiorul inginer Gustav Laudet, reprezintă noua etapă a aerostației. Prin Ordinul Marelui Cartier General al Armatei române din 7 decembrie 1916, unitățile de aerostație își dau subordinea Batalionului de specialități începând cu 1 ianuarie 1917; de la această dată se vor subordona Comandamentului Aeronauticii din Marele Cartier General. Se înființează la Iași la 1 ianuarie 1917, Corpul de aerostație cu sediul în Palatul administrativ.

În vederea reorganizării companiilor de aerostație și a instruirii personalului cu noul material, toate unitățile de aerostație de pe front sunt retrase la Iași. Se stabilește următoarea ordine de bătaie pentru personal: Comandant al Corpului de aerostație căpitan Ion Iarca, sublocotenent Petre Munteanu, ofițer adjutant sublocotenent (r) Tudor Mareș, șeful depozitului de materiale militare, sublocotenent (r) Anastase Munteanu, ofițer cu aprovizionarea. Comandanții de companii rămân pe posturi, cu excepția companiei a 4-a, unde este numit un nou comandant, locotenentul (r) Cezar Origeanu. Uzina de hidrogen trece sub comanda locotenentului inginer Alexi Ottaleșanu.

Personalul francez din misiunea de aerostație, destinat reorganizării și instruirii ofițerilor români și gradele inferioare, era format din maiorul inginer Gustav Laudet, șeful misiunii, locotenentul Georges Alexandre și sublocotenentul Johannes Corneloup, însărcinați cu organizarea școlii de observatori aerieni din balon, sublocotenent tehnic Pierre Gaufrey, însărcinat cu instalarea și funcționarea uzinelor de hidrogen. Un număr de subofițeri printre care adjutant Louis Foucheur, Alfred Seguin, Ernest Bonni, François Pelletier, aveau misiunea să-i învețe pe aerostierii români modul de folosire a noilor baloane, a trăsurii-macara, metodele de preparare a hidrogenului pentru umplerea baloanelor, repararea materialului, instruirea telefoniștilor etc.

Pentru cantonarea Corpului de aerostație și unitățile sale se repartizează personalului etajul I din Palatul administrativ din Iași, iar atelierele de ferbărie, lemnărie, de mecanică și Uzina de hidrogen sunt instalate în atelierele Cărămidăriei „Rameder".

Prin ordinul Marelui Cartier General Român nr. 7184/15 ianuarie 1917, medicul-maior al trenului sanitar nr. 42, căpitanul Ioan Bogheu este numit medicul Corpului de aerostație, iar medicul veterinar Sergiu Cerbiescu este numit medic veterinar.

La 10 februarie 1917 se produc unele schimbări în ordinea de bătaie a personalului. Astfel, locotenentul Vasile Iănescu este numit comandantul companiei-depozit în locul locotenentului Ion Mihalache.

Prin ordinul MCG. nr. 9 700/13 februarie 1917, căpit. dr. Ion Bogheu este numit șef al spitalului mobil din Vaslui, iar locotenentul dr. Virgil Capitolini este numit medicul șef al aerostației.

La sfârșitul lunii februarie 1917, toate creatiile pentru amenajarea atelierelor și cazărmi fiind terminate, atenția comandantului Corpului de aerostație s-a îndreptat în direcția organizării și pregătirii ofițerilor și trupei pentru învățarea deservirii materialului și a metodelor de luptă.

S-au organizat mai multe școli pentru pregătirea echipelor necesare manevrelor baloanelor: școala de armatori (croitorie și frânghierie), școala de telefoniști, de mecanici pentru trăsura-macara, de manevră pentru manevra balonului. Sub conducerea ing. Gustav Laudet, cursurile se deschid la 27 februarie 1917. Sunt organizate și cursuri privind fotografia aeriană, meteorologia, de reglare a tirului artileriei. La aceste cursuri s-au prezentat 26 de elevi-ofițeri proveniți din artilerie (printre care locotenentul Dan Bâldârbu, Demostene Rally, Baziliade C-tin), 19 ofițeri-elevi proveniți din arma geniului (printre ei se numără și sublt. Octav Onicescu).

În vederea instrucției practice pe teren a elevilor observatori, armatori, telefoniști și mecanici se dă ordin să se pregătească pentru ascensiune două baloane: unul vechi tip Dracken, altul nou tip Caquot. Compania I, comandată de locotenentul Petrov, primește însărcinarea să efectueze umflarea balonului vechi, iar compania a 2-a de sub comandata lt. Scarlat Rădulescu, pe cel nou.

La 9 aprilie 1917 compania a 2-a de sub comanda locotenentului Gheorghe Vasilă se pregătește de plecare la conducerea aplicațiilor sub supravegherea franceză Corneloup. Locotenentul Scarlat Rădulescu instruiește personalul în tehnica manevrării balonului, locotenentului Cezar Origeanu fiindu-i încredințată modelul de funcționare a Uzinei de hidrogen, supravegherea exercițiilor.

După lecțiile practice, la 19 mai 1917, companiile se întorc la Iași pentru continuarea pregătirii teoretice. Cursurile școlii sunt urmate de trei serii de ofițeri și grade inferioare: o serie se deplasează la școală la Vaslui, alta la Botoșani, iar a treia rămâne la Iași.

La 29 mai 1917, generalul Henri Berthelot și colonelul De Vergnette de la Motte, directorul Aeronauticii, trec în revistă companiile de aerostație 1, 2, 3, 4.

În vederea trimiterii pe front se numesc definitiv observatorii aerieni. La compania I sunt repartizați sublocotenentul Mircea Babeș, Gheorghe Gârleanul și Marcel Ghirghiș, la compania a 2-a sublocotenentul Mihail Mihalcea și Demostene Rally, sergentul Solomon Dragu și Constantin Pîrcănescu, la compania a 3-a locotenentul Aurel Cristescu și sublocotenentul Mihail Vitzu și Camil Atanasiu, la compania a 4-a locotenent Dan Bâldârbu și Constantin Tutunaru, sublocotenentul Virgil Cherciu și plutoniera tr. Constantin Sturza. În cadrul companiei a 5-a nou înființată (comandant lt. Vasile Iănescu) sunt repartizați ca ofițeri observatori locotenentul Aurel Secarescu, sublocotenentul Constantin Baziliade și Gheorghe Strick.

La 2 iunie, compania a 3-a pleacă pe front cu destinația Valea Trotușului și debarci în localitatea Chișu. În zilele următoare personalul companiei se transportă la Gârbovanu, urmând a lua legătură cu escadrila de recunoaștere și bombardament R. Farman 6, în vederea cooperării în luptă. La 8 iunie, balonul companiei este umflat, iar după-amiaza execută ascensiuni de recunoaștere a sectorului. A doua zi, compania a 3-a execută primele reglaje de tir cu regimentul de artilerie. Prin ordinul nr. 3977/10 iunie 1917, comandamentul Diviziei a 7-a aduce mulțumiri ofițerilor observatori ai acestei companii pentru calitatea reglajelor de artilerie efectuate. Pe 12 iunie, compania a 3-a se stabilește în Lunca Dochiei, unde execută reglări de tir pentru Regimentul 22 artilerie. Companiile 1, 2, 4, 5 primesc ordin să se deplaseze pe front. Prin Ordinul nr. 90 din 10 iunie 1917 al Corpului de aerostație, comanda companiei a 4-a o preia locotenentul Ion Pătrașcu.

La 16 iunie 1917, compania a 2-a staționează în pădurea Cenach. Peste două zile, compania a 3-a se deplasează în Satul Tudor Vladimirescu (de lângă Galați). La 20 iunie, compania a 4-a debarcă la Liești, iar în zilele următoare execută un marș de noapte și se stabilește la Vadul Prisaca pe Siret.

În ziua de 22 iunie 1917, după ascensiunea balonului companiei a 2-a, pe frontul de la Namoloasa, la puțin timp după ridicarea acestuia în aer, un avion inamic de vânătoare tip Fokker E. III atacă aerostatul în care se afla de serviciu sublocotenentul observator Demostene Rally. Tânărul ofițer ripostează cu pușca mitralieră de la bord, dar salvele trase de pilotul inamic lovesc balonul, care ia foc. Observatorul se aruncă cu parașuta, fiind primul ofițer român care a realizat o lansare cu parașuta din armata română. În ziua de 21 august 1917, Demostene Rally „pentru a doua oară și-a dat dovada de elogiență sărind din balon cu umbrela (parașuta) din cauza vântului puternic a fost târât la pământ. Este a doua oară când acest brav ofițer se aruncă din balon. Pe lângă meritul celor două gesturi eroice, acest observator are următoarea activitate glorioasă: 16 baterii inamice văzute în acțiune, 32 reglaje de tir, 92 ore de ascensiune în aer. Pentru acestea îl propun a fi decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a". (maior aviator Poponci Andrei comandantul Grupului 2 aeronautic Tecuci). Menționăm că în propunerea comandantului Armatei române, general Grigorescu.

Prin înaltul Decret nr. 1451 din 3 octombrie 1917, sublocotenentul Demostene Rally este decorat cu cel mai înalt ordin al armatei române, Ordinul „Mihai Viteazul" clasa a III-a. În ianuarie 1918 pleacă în Franța și obține brevetul militar de pilot nr. 10 245, fiind repartizat în escadrila de vânătoare SPA-92, unde luptă până la sfârșitul războiului. A fost decorat de guvernul francez cu Ordinul Croix de la guerre cu două stele. Aerostația română și-a câștigat un glorios renume în zilele pregătitoare de la Namoloasa. Prin observațiile precise ale celor cinci baloane și prin dirijarea focului artileriei române, 156 de piese de artilerie au fost distruse. La 28 iunie, toate companiile de aerostație sunt gata de luptă, locurile de ascensiune pentru companiile 1, 2, 4 și 5 sunt între 7-8 km de linia întâi, compania a 3-a fiind comandată să însoțească Divizia a 13-a infanterie română într-o eventuală înaintare, ascensionând la 5 km de linia întâi, personalul companiei având amenajate itinerare și puncte de ascensiune până la linia I. Inamicul caută prin toate mijloacele să oprească activitatea aerostației, baloanele românești sunt atacate zilnic de câte 2-3 ori (între 22 iunie și 12 iulie 1917). Avioanele de recunoaștere și vânătoare ale escadrilelor FSN 10 asigură securitatea baloanelor, fiind în aer în permanență, schimburile de patrule făcându-se la trei ore.

Legenda fotografiilor: 1. Fotografia din titlu: transportul balonului. Sub stabilizator este vizibil capacul manșei de umplere a balonului. Se observă, de asemenea, sacii de lest. Fotografia a fost făcută pe front, la Namoloasa, în 1917 (Muzeul Militar Central)

2. Locotenentul observator de aerostat