La a 45-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă începând din primăvara lui 1944, cele șapte monitoare ale forței fluviale românești fuseseră constituite în 3 grupuri de luptă, unul pe brațul Chilia, cu două unități, altul la Tulcea, tot cu două unități, al treilea în rezervă la Brăila pe canalul Arapu, cu trei unități. Navele păstrau poziții defensive de așteptare, cele din Deltă stând de obicei lângă unul din maluri, acoperite cu plase de camuflaj pe întreaga suprastructură. Plasele aveau ochiurile umplute cu petice pământii, cu stuf și crengi înverzite deasupra, în așa fel încât nici măcar un observator aerian să nu poată deosebi nava de marginea reală a vegetației de pe mal.

În ziua de 23 August, la amiază, față de situația operativă, două din monitoarele de la Arapu, „Bucovina" și „Basarabia", au fost trimise la Tulcea, unde se afla Comandamentul Forței Fluviale (C.F.Fl.), dar, după comunicarea trecerii României de partea Națiunilor Unite, cele două nave au fost trimise înapoi în zona Arapu, pe canalul Vâlciu. Pe drum, noaptea, „Basarabia" a acostat în aval de Reni, la mila 68,5 și a fost bombardat de patru ori de aviație, dar a doua zi a ajuns la Arapu.

Monitoarele „Bucovina" (fost „Sava") și „Basarabia" (fost „Inn") făcuseră parte în primul război mondial din flotila austro-ungară de Dunăre și fuseseră atribuite în 1921 marinei române în baza prevederilor tratatului de la Trianon (4 iunie 1920). În preajma și în timpul celui de-al doilea război mondial, artileria lor fusese modernizată, „Bucovina" în 1936-1937, „Basarabia" în 1942-1943. Amândouă navele dispuneau de câte 2 turele duble axiale de 120 mm Skoda-Bofors, în proră și în pupă, și de un armament ușor AA, cuprinzând câte 1-3 tunuri de 37 mm Rheinmetall, 2 tunuri de 20 mm Oerlikon pe Spardek și mitraliere jumelate Hotchkiss de 13,2 mm. Pe „Basarabia", turelele noi aveau o formă pătrată, cu elevatoare pentru încărcarea automată a pieselor, piese cu țevi ceva mai lungi (50 de calibre).

Caracteristicile respective erau 550 t, lungime 58 m, lățime 10,5 m, pescaj 1,3 m pentru primul și 560 t, lungime 62 m, aceleași lățime și pescaj pentru al doilea; amândouă navele foloseau mașini cu aburi de 1500 CP „Bucovina" și 1700 CP „Basarabia", ceea ce le dădea o viteză de 12 noduri, la bord luându-se între 70 și 75 t combustibil. Grosimea blindajelor varia între 25 mm pe punte, 40 mm în borduri, 50 mm pentru turele. Echipajele numărau până la 100 de oameni. Puteau fi socotite printre cele mai puternice monitoare existente, turelele duble axiale permițând acoperirea cu foc cu cel puțin 2 piese grele a oricărui sector din jurul navei.

După declararea oficială a stării de război dintre România și Germania hitleristă (25 august), comandantul forței fluviale, contraamiralul Alexandru Stoianovici, deplasat la Hârșova, ia măsuri de urmărire și capturare a navelor germane ce se retrăgeau pe fluviu în sus, amenințând și uneori bombardând porturile dunărene românești. La 28 august, înaintea zorilor, monitoarele „Basarabia" (locotenent comandor Eustatiu Nicolau comandant grup) și „Bucovina" (căpitan Dumitru Comanescu) pornesc în amonte pe Dunăre, în timp ce monitoarele „Ardeal" și „Lahovari" (venit din Deltă la 23 August) urcă pe canalul Borcea. Până la Cernavodă grupul lt. c-dor Nicolau capturează 14 remorcchere, 2 șalupe și 60 de șlepuri, iar apoi, la Rașova, alte 2 remorcchere.

A doua zi, 29 august, ora 15, cele două monitoare se ralează la gura Borcei, conform ordinului inițial, își continuă marșul spre Giurgiu. În jurul orei 23, la km 407, căpitan comandorul IV. Voinescu, temporar șef de stat major al Comandamentului Forței Fluviale, vine din urmă cu torpilorul „Sborul" și va prelua conducerea operației până la Zimnicea (km 554). În ziua de 30 august, la Giurgiu, grupul „Ardeal", având o viteză mai redusă datorită stării căldărilor, primește ordin să se deplaseze în aval în zona Călărași pentru a împiedica treceri de trupe germane peste Dunăre.

Celălalt grup, după reaprovizionare, urcă mai departe fluviul împreună cu șalupa MR 31, în urmărirea unui convoi semnalat în marș la 30 km în amonte. Convoiul, alarmat de un avion german care va mitralia șalupa 31, se adăpostește în portul bulgar Șistov. La ora 18, monitorul „Basarabia" acostează la Zimnicea unde „Bucovina", rămasă în urmă pentru o navă germană pusă pe uscat, „Kinzburg", va veni pe timpul nopții cu un ponton de transport capturat. Între timp, „Basarabia" a plecat și, în amonte de Zimnicea, capturează alt convoi german tras de remorcherul „Kreuzenstein". Convoiul, care cuprinde 2 șlepuri ponton ale unui șantier naval mobil, cu un remorcher și 2 șalupe în reparație, este acostat seara la km 580 la malul românesc, iar remorcherul tractor, care era înarmat cu tunuri ușoare AA, este dus în port la Turnu-Măgurele (km 597) și dezarmat (31 august, ora 04.30).

Acțiunea de urmărire dură de trei zile și putea continua. Acolo, la Turnu-Măgurele, lt. comandorul Nicolau primește însă ordinul C.F.Fl., confirmat ulterior de St.M.M., să se pună la dispoziția flotilei sovietice de Dunăre, la Reni. Monitorul „Basarabia" coboară fluviul, luând de la Zimnicea pe „Bucovina", dar acesta, având mașini slabe cu avarii la căldări, rămâne în urmă și se pune pe un banc de nisip în seara de 1 septembrie la km 394 (ostrovul Ciocănești). Monitorul „Basarabia", ajuns între timp la gura brațului Borcea, revine în amonte în ziua de 2 septembrie și încearcă scoaterea lui „Bucovina" de pe nisip. Neizbutind, pleacă din nou seara în aval la Călărași, unde va fi întâmpinat de 2 vedete sovietice. În urma ordinelor primite, monitorul își reia drumul în aval, a doua zi, 3 septembrie, însoțit de remorcherul „Basarab". După o escală la Brăila, unde vine la bord șeful de stat major al flotilei sovietice de Dunăre, în ziua de 5 septembrie, după acostare în dreptul km 100 aval de Isaccea, monitorul și remorcherul vor trece în posesia U.R.S.S. Echipajul monitorului „Bucovina" s-a străduit timp de 2 săptămâni să ajute la scoaterea navei din nisip, dar scăderea de zi cu zi a apelor a zădărnicit încercările făcute de 3 remorcchere și o dragă. A trecut apoi în posesia U.R.S.S. Scos de pe uscat la 16 septembrie cu mijloace trimise de comandamentul fluvial sovietic, monitorul avea să participe, sub pavilion U.R.S.S. și sub numele de „Mariupol", la sprijinirea trupelor de uscat sovietice în zona frontului din Ungaria (decembrie 1944). La dragajul de siguranță împotriva minelor magnetice, făcut pe Dunărea românească înaintea trecerii monitoarelor „Mariupol" și „Berdiansk" (fost „Ardeal"), au luat parte și șalupe de dragaj românești (secția aspirant M. Georgescu) între Moldova Veche și Baziaș (km 1075).

„Basarabia" avea să poarte numele celui mai important port sovietic de pe Dunăre: „Ismail"; acolo se vor întoarce, de altfel, navele după încetarea ostilităților. În august 1951 U.R.S.S. a înapoiat marinei române la Galați monitoarele din 1944. În cadrul Forței Fluviale aveau să primească indicativele M401-M407. Sub pavilionul tricolor, cu stema republicii pe galben, vor fi folosite câțiva ani, în campanii de instrucție. În 1959-1960 vor fi clasate și date la tăiat.

Provenit de asemenea din flotila austro-ungară, unde se numise „Temes" (1921), Grupul „Ardeal" capturase pe Borcea 2 remorcchere, 2 șalupe, 2 pontoane, 19 șlepuri.

Beneficiara a unor seculare tradiții de utilizare a Dunării în scopul întregirii sistemului național de apărare, marina română ieșea din primul război mondial cu cea mai mare flotă blindată fluvială din lume. Celor patru monitoare românești (Ion C. Brătianu, Lascăr Catargiu, Alexandru Lahovari și Mihail Kogălniceanu) li se adăugaseră trei monitoare din vechea marină austriacă desființată odată cu imperiul, rebotezate Bucovina, Basarabia și Ardeal. Către mijlocul deceniului patru, valoarea combativă a monitoarelor era puternic redusă atât de către starea avansată de uzură a mașinilor, căldărilor și altor instalații, cât și de către progresele înregistrate în domeniul armamentului. În aceste condiții se trece la o modernizare a acestora, inițiată prin înlocuirea vechilor tunuri de 120 mm cu piese noi Skoda-Bofors de același calibru, model 1937. Acestea aveau țeava mult mai lungă, ceea ce permitea creșterea vitezei inițiale a proiectilului, îmbunătățirea preciziei și a distanței eficiente de tragere. Au beneficiat de modernizări complete cele patru monitoare din clasa Brătianu și Ardealul.

Celelalte două, Basarabia și Bucovina, fuseseră dotate inițial cu câte o turelă dublă în proră, ce adăposteau câte două tunuri de 120 mm. În pupă erau montate, în cupole, mortiere de același calibru ce aveau posibilitatea de a lovi cu proiectile lansate pe o traiectorie foarte curbată orice țintă adăpostită după formele de relief de pe malurile fluviului. Din punct de vedere teoretic, ideea era viabilă, dar experiența utilizării monitoarelor în timpul primului război mondial demonstrase că tragerile de artilerie efectuate cu ajutorul tunurilor cu țeavă lungă erau practic mult mai eficiente. De aceea, întâi la nivelul Serviciului Tehnic și apoi al Statului Major al Marinei s-a făcut propunerea achiziționării de la uzinele Skoda a două turele duble înarmate cu tunuri de 120 mm universale (pentru trageri navale și antiaeriene) necesare transformării monitorului Basarabia. Turela veche de pe acesta, reechipată cu tunuri Skoda-Bofors de 120 mm moderne, urma să fie montată la bordul Bucovinei, realizându-se astfel cele mai puternice unități fluviale din lume în acel moment.

Prin efectuarea acestor modificări se obțineau două unități cu o bordee de patru proiectile de 120 mm și posibilitatea de a trage în orice direcție cu minimum două țevi. Încă de la începutul secolului Comandamentul Marinei Române se remarcă prin realizarea caietului de sarcini al monitoarelor din clasa Brătianu.

Acestea, după cum aveau să o recunoască în lucrările lor foștii comandanți al flotei de Dunăre adverse din primul război mondial, viceamiralul Olaf Richard Wulff sau comandorul Karl Lucich, erau superioare. Monitoarele românești puteau trage în orice direcție cu două tunuri de 120 mm, în timp ce adversarul nu putea trage decât către proră cu același număr de tunuri. Fiind nevoite să vină pe direcția curentului în cazul unei angajări cu monitoarele românești, ele aveau limitată capacitatea de manevră și în același timp s-ar fi expus distrugerii, deoarece către pupă nu putea îndrepta nici un tun în cazul celor patru noi unități și câte unul în cazul celor cinci mai vechi. O eventuală întâlnire cu forța fluvială română ar fi trebuit să fie decisă în primele minute, altfel s-ar fi transformat în catastrofă, tunurile principale trecând în unghi mort. Suplimentar, unitățile românești dispuneau de un blindaj superior, atât pe punte, cât și în părțile vitale (majoritatea plăcilor de blindaj ale monitoarelor celor două țări fuseseră executate la Reșița). Iată una dintre explicațiile tactice ale evitării întâlnirii dintre forțele principale ale celor două escadre, cu toate că raportul de forțe nu era defavorabil: 4 monitoare românești contra 9 adverse.

În cadrul eforturilor de sporire a capacității de apărare a țării din preajma celui de-al doilea război mondial, modernizarea monitoarelor în șantierelor românești, cu personal tehnic și muncitori români, ocupa un loc important. Au fost montate la bord tunuri antiaeriene de calibru mediu și mic moderne: Rheinmetall de 37 mm, Oerlikon de 20 mm și mitraliere binate Hotchkiss de 13,2 mm.

Primul monitor cu două turele duble care a fost reconstruit a fost Bucovina în 1937. A urmat apoi în șantier în perioada 1940-1942 Basarabia, cele două unități, păstrând doar tablele coci și foile de blindaj inițiale, au fost cele mai puternice unități fluviale din lume până la reconstrucția flotei sovietice de pe Amur și apariția clasei Udarnik.

Un element de specificitate deosebită îl constituie schemele de apărare pasivă a monitoarelor românești. Încă din timpul primului război mondial au fost puse la punct diferite metode de camuflaj a monitoarelor. Astfel numeroase fotografii din diverse colecții (inclusiv ale autorilor) prezintă monitoarele pictate în așa fel încât să imite mediul în care se aflau: păduri de sălcii și plopi, stufăriș, rachită. Pentru ca mimetismul să fie perfect, de pe mal se tăiau numeroase ramuri vegetale și se montau la bord, astfel încât monitorul să semene cu un grind și să fie imposibil de distins de către inamic.

Beneficiind de experiența primului război mondial, metodele se perfecționează continuu astfel încât fotografiile de la marile manevre din 1938 ne prezintă o manieră de camuflaj deosebită: pe borduri și suprastructuri nu se mai pun pete mari de culoare, ci se sugerează tufișuri, trunchiuri și chiar pomi întregi. Pe turelele din proră sunt pictate cocarde tricolore. Încă din primele zile ale războiului toate unitățile primesc în dotare plase de camuflaj contra aviației, confecționate cu ochiuri mari printre care se pot intercala ramuri. Din păcate, toate încercările de a identifica autorii acestor scheme originale de camuflaj au dat greș; la fel, nu am putut determina cu precizie autorii planurilor de modificare ale celor două monitoare cu turele duble. Poate că există cititori care ne pot furniza date suplimentare, inclusiv fotografii pentru prezentarea planurilor lui M 406 (ex Ismail ex Basarabia, ex Inn).

Mulțumim pe această cale tuturor veteranilor care prin datele furnizate au contribuit la realizarea acestor materiale: viceamiral (r) Gheorghe Sandu și contraamiral ing. Marcel Diaconescu pentru indicațiile de modernizare, c.r. III ing. Gheorghe Soare și c.r. II Mihai Chirilă pentru datele furnizate ca participanți la revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă de la 23 August 1944 la bordul monitoarelor Basarabia și Ardeal și c.r. I ing. (r) Tullo Mănescu, pentru fotografii și scheme de camuflare.

NICULAE KOSLINSKI

CRISTIAN CRĂCIUNOIU

BIBLIOGRAFIE

Taschenbuch der Kriege Flotten, 1937, 1942 Harta Dunării sc. 1/50 000 - Serv. Hidrografie, 1934 Registru operativ flotila de dragaj, 1944-1945 Rev. Modellet-Konstruktor (U.R.S.S.), nr. 4/1985 Jurnal de operații C.F.Fl. (august-septembrie 1944) Rapoarte operative ale comandanților de nave (c-dor Eustatiu Nicolau, cpt. Dumitru Comanescu).