SUBMARINUL DELFINUL

Submarinul Delfinul a fost construit între anii 1927-1931 de șantierele navale italiene Quanaro din Fiume (astăzi portul iugoslav Rijeka). O comisie română de ofițeri și maiștri prezidați de căpitan comandorul Gheorghe Koslinski, specializat la Toulon în arma submarină, a fost trimisă în iunie 1927 la Fiume pentru supravegherea construcției submarinului și a navei sale bază Constanța. Spre deosebire însă de nava bază lansată în 1929 - construcția submarinului a mers încet. Personalul român s-a găsit mai tot timpul pe șantier, instruindu-se și cooperând cu specialiștii italieni între alții amiralul Maraghini și inginerul Itti Bacici - în realizarea unei nave corespunzătoare tehnicii contemporane.

La 22 iunie 1930, în cadrul lansării sale, Delfinul alunecat în apă cu o viteză de bun augur, dar un an mai târziu, nava nu era gata și nava bază a trebuit să plece în țară fără submarin. Amănunte asupra construcției submarinului, probelor efectuale, ca și asupra venirii sale în țară se găsesc în publicațiile redacției noastre, revista Știință și tehnică nr. 10/1983 și Almanahul Știință și tehnică 1988, pag. 14-16. Ne vom mulțumi să reamintim în textul de față că predarea navei către marina română s-a făcut la Fiume la 9 mai 1936 și că submarinul, sub comanda căpitanului Victor Voinescu, a ajuns în același an, la 27 iunie, la Constanța, unde, împreună cu nava bază, a constituit o unitate aparte a Diviziei de Mare.

Delfinul avea un deplasament de 650/900 tone, 6 tuburi lansatòrpile de 533 mm, un tun naval și a/a Bofors de 102 mm, 2 periscoape Zeiss, o viteză de 14/9 noduri, 2 motoare diesel Sulzer de 1600 CP pentru navigație la suprafață și motoare electrice alimentate de o baterie proprie de acumulatoare (Monza) pentru cea în imersiune. Autonomia de marș era de 10 000 de mile. Echipajul număra 40 de oameni, din care 6 ofițeri, 26 de maiștri și subofițeri și 8 oameni din contingent. S-au întocmit regulamente tehnice și tactice pentru întrebuințarea navei și în marina noastră, arma submarină a pornit-o astfel bine de la început. Construirea următoarelor 2 submarine a început la Galați în 1938.

Folosindu-se experiența de la Fiume și urmărindu-se instruirea personalului cu seriozitatea cerută de tehnicitatea armei, grupul de submarine, sub comanda căpitan comandorului Voinescu, avea să constituie mai târziu, față de cerințele operative, cea mai pregătită unitate a Forței Navale Maritime.

Activitatea operativă a submarinului Delfinul a început la 22 iunie 1941 cu o primă ieșire de supraveghere în largul Constanței. S-a întors după câteva zile fără să fi văzut altceva decât semnalizările unor nave ce se apropiau de litoralul românesc în noaptea de 25/26. Locul său în port, împreună cu nava bază, la "dana zero", era însă destul de expus bombardamentelor aeriene. La 3 august o schijă i-a găurit turela și grupul submarin și vedete torpiloare s-a mutat în bazinul gării maritime.

În cele două misiuni executate în larg în iulie și august 1941 una în bazinul estic al mării, cealaltă în bazinul vestic - submarinul nu a văzut nici o navă. Instrucțiunile sale operative prevedeau evitarea oricărui atac, a oricărei acțiuni care ar fi pus în primejdie siguranța navei. Într-adevăr, rolul Delfinului trebuia să fie acela de "ship in beeing", navă în viață, care numai prin existența sa impune flotei care stăpânește marea măsuri de siguranță antisubmarin pentru orice navă, pentru orice convoi, existând permanent o primejdie submarină. De altfel, în septembrie, într-o nouă misiune în bazinul estic, zărind prin periscop o grupare de nave militare, comandantul Corneliu Lungu a evitat judicios angajarea într-o acțiune care ar fi dus probabil la pierderea navei proprii.

La 5 noiembrie 1941 însă, submarinul aflat în sudul Crimeei sub comanda celui de al 3-lea comandant al său, căpitanul Constantin Costăchescu, a zărit prin periscop o navă de transport ce venea dinspre est spre țaltă. Nava părea neescortată, dar submarinul a manevrat spre a se plasa către coastă, unde detecția sub apă era mai puțin probabilă. Nava a schimbat însă de drum, poate în cadrul unui zig-zag prelungit, și s-a oferit în poziția clasică a unei ținte la 800 de metri depărtare.

Exploziei torpilei lansată cu tubul 6 din pupa i-a urmat o a doua explozie, probabil a unei căldări sau a unor muniții de la bord. Prin periscop nava păruse mare; în realitate, a fost vorba de un transport vechi, Uralec, de 1975 tone. Fie că bula de aer de la lansarea torpilei nu a fost bine absorbită, fie că unitățile escortei nevăzute prin periscop au reacționat grabnic, submarinul a fost de îndată reperat și supus unei granadări intense.

Comandantul Costăchescu a guvernat spre larg, în ideea stopării complete pe timpul perfonarilor a oricărui motor sau agregat de la bord și câștigării unei mai mari imersiuni pe timpul exploziilor. Submarinul a depășit astfel cota de 80 de metri, presiunea apei făcând să scârțâie tablele balasturilor. S-au înregistrat 23 de granadări, numărându-se între 80 și 90 explozii de bombe. Pentru menținerea moralului echipajului, căpitanul Costăchescu a ordonat păstrarea deschisă a porților transversale etanșe dintre cele cinci compartimente ale navei, spunând: ori scăpăm toți, ori ne ducem toți.

După un timp, ce a părut interminabil celor de la bord, în realitate cca 8 ore, Delfinul s-a putut degaja la sud înspre coasta Asiei Mici și ieși apoi noaptea la suprafață pentru reîncărcarea bateriei. A dat radiogramă, anunțând lansarea cu tubul 6, și s-a îndreptat spre Constanța. Scăpase de Scylla, dar nu și de Charibda în apropierea coastei românești, o furtună izbucnită brusc era să scufunde submarinul surprins la suprafață și care a izbutit cu greu să reintre în imersiune. La 7 noiembrie Delfinul a intrat în port la Constanța, practic nevătămat.

Pentru Flota Roșie a Mării Negre, torpilarea lui "Uralec" putea apărea ca o torpilare obișnuită, izbutită, ca și cele multe reușite de submarinele sovietice. Dar Flota Mării Negre avea o armă submarină numeroasă, experimentată, cu tradiție din primul război mondial. Marina română, cu un singur submarin, la primul său atac dovedea totuși o pregătire tehnică și tactică a armei corespunzătoare unui nivel mondial.

Delfinul a mai executat două misiuni și în mai-iunie 1942, în ultima, luând la bord un corespondent de război, care avea să descrie zgomotul bătăliei de la Sevastopol-Chersones din zilele dinainte părtăsirii sale vremelnice de către Flota Mării Negre. Veghea a/s și granadările continue ale navelor de siguranță, care acopereau pe mare evacuarea, au împiedicat însă apropierea de baza atacată pe uscat și din aer.

În octombrie 1942, prin sosirea în Marea Neagră pe calea Dunării a primelor submarine ale Flotilei 30 germane care avea să numere 6 unități Delfinul și-a încheiat cariera sa operativă. Executase opt misiuni. A fost trimis pentru reparații generale la Galați, unde a ajuns la 24 noiembrie.

În 1944, spre a-l feri de bombardamentele aeriene, Delfinul a fost remorcat pe Dunăre în sus cu Șantierul Naval Mobil până la Izlaz, unde avea să fie luat de marina U.R.S.S. în jur de 12 septembrie 1944.

Restituit marinei române împreună cu alte unități la Galați la 12 octombrie 1945, reprezenta de aici înainte o navă depășită de progresele armei submarine în cel de-al 2-lea război mondial. A rămas totuși cu personal tehnic la bord în reparație până în 1954, când a fost remorcat la baza navală Mangalia pentru instrucție.

A făcut apoi ceva imersiuni de exercițiu în loc și în mare, dar infiltrările de apă în corpul rezistent fiind numeroase, a fost ținut în continuare numai în bază. În 1959 avea să fie clasat definitiv și demontat. Motoarele sale au fost însă păstrate și aduse mai târziu la Muzeul Marinei din Constanța.

Submarinul Delfinul, primul submarin românesc, a rămas o navă caracteristică din trecutul marinei militare române. Personalul său tehnic motoristi și electricieni - instruit timp de 4 ani la Fiume a format apoi, în aceleași condiții de serioasă pregătire profesională, alți submariniști în țară, pentru ca după încheierea războiului să fie deosebit de apreciat prin calificarea și experiența sa tehnică pe șantierele și în uzinele României.

NICULAE KOSLINSKI

BIBLIOGRAFIE Revista Mares Noastra (1935-1945) NICULAE KOSLINSKI, Însemnări personale de război (1940-1945) Almanacco Navale, 1939 (italian) NICULAE KOSLINSKI Amintiri personale (1930-1984)