AŞII AVIAȚIEI ROMÂNE DE VÂNĂTOARE

Cu câțiva ani în urmă vorbeam unor piloți militari la mormântul lui Şerbănescu despre... Şerbănescu. Era ora plecării dintre noi a marelui Grigore Baştan; cimitirul militar Ghencea era inundat de albastrul uniformelor de aviație. S-a apropiat de mormânt printre mulți alții - și un distins activist din C.P.S.A. Și-a rotit privirea peste pădurea de cruci dintre ele unele aminteau de Trandafirescu, Gaston Dan, Tache Baciu, Ciocanel, despre Septimiu Stoian glasuind sentențios, plin de dispreț: A, ăștia-s din aia care-au luptat contra.

Nu eram în 1949, nici în 1956, nici în 1960. Era în plin deceniu opt al secolului nostru... Printre sarcinile distinsului, educația patriotică a tinerilor aflați sub drapel era dintre cele esențiale.

Sărmani eroi! Ați avut norocul să muriți. Cei ce nu l-au avut au umplut pușcăriile, pentru vina de-a fi servit țara... încarcerați de gândiri similare cu cea a distinsului educator.

De ani de zile, de mulți ani, ne adunăm la mormântul lui în fiecare zi de 18 august. Cu timpul, acest mormânt și ziua de 18 august au devenit simbol. La acest mormânt și în această zi piloții de vânătoare își cinstesc camarazii căzuți în luptă. Șerbănescu, simbolizează azi virtușiile pilotului de vânătoare, dârzenia, curajul, spiritul ofensiv și înaltul patriotism al zburătorilor români.

Treptat, cei care îl îndrăgeau și dincolo de hotarele vieții au devenit mai puțini. Rând pe rând Mucenica, Ursache, Catană s-au stins și ei. I-au urmat în veșnicie Tony Dușescu, Andrei Rădulescu, Milu... Dan Scurtu și inegalabilul Chirvăsută. Au dus cu ei în mormânt istoria aviației de vânătoare a României, vânătoare care - așa cum spunea Magaș - a bătat cu toate marile aviații și nu a rămas niciuneia datoare. Au luat cu ei adevărul cu care ar fi trebuit să ne înarmăm urmașii. Modestia lor și-a celor încă în viață - ne lasă urmașii pe mâna impostorilor, a falsificatorilor de istorie, a negustorilor de minciuni...

Nimic și nimeni nu ne va ierta, celor rămași, vina de-a fi lipsit tinăra generație de adevărul faptelor și sacrificiilor ce înnobilează istoria aviației noastre.

După patruzeci și șase de ani de tăcere și teamă să spunem, cu respectul și admirația ce le-o datorăm, cine au fost și ce-au făcut pentru țara asta aşii aviației noastre de vânătoare.

Cel mai viteaz vânător, cum l-a numit comandorul Leu Romanescu, și-a început asaltul cerului în 1941. O fotografie în care poartă uniforma aviației este datată 16 11 941.

Carnetul de zbor al adjutantului aviator Ion Crăciun consemnează trei zboruri de instrucție ale elevului căpitan Alexandru Șerbănescu în zilele de 2 și 3 iulie 1941, ieșiri ce însumează două sute minute de zbor cu douăsprezece aterizări, efectuate cu P.W.S.-ul nr. 43 la 24 și 25 iulie 1941 făcea acrobație aeriană și zbor pe spate, în dublă comandă, tot cu adjutantul Ion Crăciun, zburând cu P.W.S.-ul nr. 338 douăsprezece ore și patruzeci de minute cu treizeci și patru aterizări. Instruit de același adjutant Ion Crăciun în zilele de 5, 16, 17, 20, 22 și 29 ale lunii august 1941, căpitanul Alexandru Șerbănescu se antrena pe Nardi-urile 5, 27, 24, 29 și 26 pentru a trage... Legătura de adevăr și vitejie între vânătorul de munte (ce era) și vânătorul din aer (spre care aspira).

Face ambitios, foarte serios în tot ce întreprinde, învață ușor și mai ales - execută bine mișcările în acrobație își amintește fostul lui instructor adjutantul Ion Crăciun și-n zborul pe spate cu Nardi-ul ăla cu motor Argus. Luam mâinile de pe comenzi și-l lăsam singur... Era foarte bun manevrier, de altfel știm cu toții cum a evoluat și ce bun luptător a fost.

Se născuse la 4 mai 1912 în Vlaici, sat situat în județul Olt. A urmat cursurile Liceului militar de la Mănăstirea Dealul, la absolvirea cărora a intrat în Școala militară de infanterie. Tânăr sublocotenent, este repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte la Brașov. Chemat de înălțimi, este văzut la 20 august 1940, pe Otopeni, într-un grup de ofițeri din arme terestre, cursanți ai Școlii de Observatori. Era acolo cu ei și Dinu Pistol, își amintește locotenentul Titus Axente, pilot în Escadrila de Vânătoare de Noapte. Numit instructor pentru pregătirea de infanterie a elevilor împreună cu alți ofițeri cursanți s-a aflat în școala din 1940 până în primăvara lui 1941 când a plecat la Ghimbav, la Școala de Vânătoare. După terminarea zborului la Centrul Militar de Pilotaj, pe Roșiorii de Vede, a revenit în școala în toamna lui 1941. În 1942 vânătorul de munte pleacă pe front cu vânător aerian...

Când Escadrila 56 Vânătoare începe să lucreze în protecția bombardamentului la 30 ianuarie 1943, Șerbănescu zbura într-o grupare formată din Mucenica Greceanu, Vinca Tiberiu, sublocotenentul de rezervă Simionescu și adjutanții Costică Lungulescu și Laurențiu Catană. Era în zilele când Grupul 5 Bombardament zbura încă cu Heinkel-ul 111 spre Caucaz în timp ce se antrena pentru trecerea pe Ju-ul 88.

Toate escadrilele Grupului 7 Vânătoare - în care Șerbănescu fusese repartizat erau echipate cu Messerschmitt-uri 109 E. Piloți excepționali le transformaseră în trăsnete... Victoriile lor aeriene conturau viitorii Ași.

Încercarea de a contura personalitățile din prima linie a aviației noastre de vânătoare în ansamblul armei conduce obligatoriu la constatarea că valoarea lor de luptători a depins total de calitățile avionului utilizat. Subliniind inferioritatea IAR-ului 80 în confruntările cu G-ul, pe frontul Transilvaniei, comandantul Grupului 2 Vânătoare constată cu amărăciune într-un raport către Corpul Aerian că în Flotila 3 Vânătoare, care niciodată nu a avut material de primă calitate (această flotilă dispunând tot timpul războiului numai de P.Z.L.-uri și I.A.R.-uri 80, n.) numai datorită curajului și spiritului de sacrificiu s-au săvârșit acte de eroism, demne de admirat. Exceptând perioada P.Z.L.-ului, vânătoarea noastră a dispus pe toată durata războiului - de Messerschmitt-uri 109 (E și G) și de I.A.R.-uri 80/81. Fără a ne lansa în comparații, categorizări și ierarhizări, trebuie să acceptăm că în lupta aeriană curajul și spiritul de sacrificiu sunt doar componente... Aportul avionului sau lipsa acestui aport a determinat situația în care doar un Dan Vizanti și alți câțiva piloți cu experiență s-au ridicat peste joasa ștachetă a rezultatelor celor de pe 80-uri. Cu alt material așa cum își continuă căpitanul Enea raportul acești piloți, care au dovedit cu prisoșință, în alte ocazii, că pot fi niște bravi, ar reveni la adevărata lor valoare.

Stimulați de acel alt material, aflat în dotarea Grupurilor 7 și 9, și instruiți pe potriva lui, vânătorii Flotilei 1 s-au constituit curând într-un corp de elită al spădasinilor aerieni.

Șerbănescu a fost unul dintre aceștia...

Coechipierul veteranilor Bâzu Cantacuzino, Popescu Ciocănel, Tudor Greceanu, al lui Milu, Mucenica, Iolu, Lungulescu și-al lui Malacescu devine cu fiecare luptă aeriană unul din redutabilii vânători de pe frontul sudic. Evocând pe Șerbănescu, elogiem fără putere de tăgadă Grupurile 7 și 9 Vânătoare; pe toți zburătorii lor și minunatele lor Messerschmitt-uri. Nu cred că s-ar greși apreciind că fără Messerschmitt n-ar fi existat Șerbănescu și că Șerbănescu este egal cu el omul, pilotul, ostașul și comandantul plus excepționalii săi camarazi: comandanți și subalterni. Există un punct de la care Șerbănescu și Dan Scurtu devin în aviația războiului simbolurile grupurilor de Messerschmitt-uri.

Scurta istorie a căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu se confundă total cu cea a vitezului Grup 9. Istoria aceasta nu poate fi cuprinsă în spațiul restrâns al celor câteva coloane de care dispunem. Trebuie să se știe însă că perioada peste care trecem fără a intra în detalii reprezintă una din cele mai glorioase etape ale pilotului de vânătoare Șerbănescu... Este timpul în care tricoul galben (trece) de la Șerbănescu la Bâzu, la cele 18 victorii ale acestuia, pentru ca primul să și-l recucerească și să-l poarte cu autoritate, urcând rapid de la 15 la cele 27 avioane doborâte în cele șaptezeci de lupte aeriene, despre care suntem informați de S.M.P. prin scrierile locotenentului aviator Ion Băleanu la începutul lunii septembrie 1943.

12 februarie 1944, orele 13,45... Locotenent comandorul Nicolae Ștefănescu predă comanda Grupului 9 Vânătoare căpitanului Alexandru Șerbănescu, în prezența generalului comandant al Corpului 1 Aerian. Ca primă preocupare noul comandant se interesează de sănătatea, hrana, cazarea și nevoile personalului și trupei. Ca ofițeri de legătură s-au prezentat la grup sublocotenentul aviator Neubock Ludwig și subofițerul aviator Stengel Ernst, la 15 februarie 1944.

Împins de tăvălugul ofensivelor rusești, frontul aleargă spre vest; comunicatele informează că frontul se apropie de Odessa, că rușii au trecut Nistrul, ocupând și orașul Bălți și se îndreaptă spre Prut cu direcția Sculeni-Iași. Fixarea frontului pe Nistru și-n nordul Basarabiei și Moldovei obligă aducerea Grupului 9 de la Tatarca la Tecuci, o zi numai după declanșarea la 4 aprilie 1944 a ofensivei aeriene anglo-americane

(Continuare în p. 12)