CLASA KIEV 4 UNITĂŢI: KIEV 1972 MINSK 1978 NOVOROSSISK 1982 BAKU 1986

Clasa KIEV, 4 unități: Kiev, Minsk, Novorossisk, Baku, completate în 1975, 1978, 1982 și 1986.

Clasificarea sovietică: inițial această clasă a fost inclusă în categoria „portivolodochny kreiser", adică cruciúător antisubmarin, dar în ultimii ani a fost recategorisită ca takticheskoye avianosny kreiser" sau crucișător tactic purtător de avioane.

Deplasament: 37 100 tone Dimensiuni principale: 273 x 32,7 x 10 metri Lățimea maximă incluzând puntea de zbor: 47,2 metri Aeronave îmbarcate (estimări): 32 de diferite tipuri. 12 YAK 38, 20 de elicoptere Kamov de diverse tipuri sau variante.

Rachete: Baku este cel mai bine înarmat din acest punct de vedere, având în dotare diverse tipuri, vectori antisubmarin cu propulsie reactivă, arme cu autoghidare și 680 km rază de acțiune navă-navă, rachete de croazieră, rachete antiaeriene pentru protecție apropiată sau îndepărtată.

Artilerie: 2 turele automate de câte 100 mm, 8 turele de câte 30 mm automate cu tragere rapidă.

Mașini propulsoare: 4 turbine cu aburi, 4 arbori (2 cirme), 200 000 CP.

Viteza: 32 de noduri

Raza de acțiune: 13 500 mile la 18 noduri, 4000 mile la 31 noduri.

Echipaj: 1200 de marinari plus grupul de aviație.

Unitățile clasei KIEV sunt practic cele mai mari portavioane cu avioane cu decolare verticală din lume și în același timp cel mai bine înarmate. Corpul are o linie arhitecturală splendidă, cu prova avântată și pupa cu două mari trape: una pentru operarea sonarului cu adâncime variabilă și cealaltă pentru încărcare-descărcare.

La prova se găsește inima crucișătorului", aici fiind concentrate unul după altul, numeroase sisteme de arme și senzori de navigație și cercetare. Puntea de zbor, plană și înclinată cu 4° față de axa longitudinală a corpului, este divizată în două părți: zona pentru activități de zbor și zona de parcare și armare a aeronavelor. În tribord, către centru se găsește insula de comandă, o structură foarte complexă ce cuprinde centri de comandă 3D, control și comunicații.

Probele efectuate în Marea Neagră la sfârșitul anului trecut de către TBILISI, primul portavion sovietic, marcau sfârșitul unei perioade de 38 de ani de cercetare și proiectare, de probe și încercări, de eforturi susținute. Încă din anii '60 se realizase prima fază de dezvoltare a unor purtătoare de aviație sovietice prin clasa MOSKVA. Împreună cu nava soră, Leningrad, Moskva era o navă revoluționară, atât arhitectural cât și conceptual. Începută în 1963 la șantierele navale din Nicolaev Sud, Moskva a fost lansată în 1967 fiind un răspuns la perfecționările și îmbunătățirile submarinelor nucleare vestice, tot mai rapide și mai greu de detectat.

Cea de a doua fază pe drumul sovietic spre portavioane a fost marcată de lansarea lui Kiev în 1975. Navele acestei clase aveau la bord primele avioane sovietice cu decolare verticală, YAK 36 și elicoptere cu misiuni antisubmarin Kamov, Ka-25 sau Ka-27.

Încă de la apariție aceste nave au stârnit admirația iubitorilor de marină militară prin eleganța formelor, finețea siluetei și în același timp prin soluțiile inedite. Mulți dintre modeliștii de cele mai diverse naționalități pe care i-am cunoscut, nu ezită să afirme că împreună cu clasa de crucișătoare de bătălie moderne KIROV, cele 4 unități tip KIEV sunt cele mai frumoase nave din lume. Personal autorul subscrie la această opinie, considerând colectivul de arhitecți navali ce au elaborat acest proiect ca fiind format din personalități de excepție. Acesta este și motivul pentru care am dorit să prezentăm cititorilor noștri cea mai nouă unitate a clasei, BAKU, care este și cea mai perfecționată.

Pentru prima dată la bordul unei nave militare sovietice este montat un radar de supraveghere antiaeriană de mare sensibilitate format din patru panouri plane montate pe pereții laterali ai suprastructurii principale. Aceste panouri conțin aranjamente speciale de senzori radar care sunt activați și citiți" cu ajutorul unei complexe instalații de calcul, fiind principial analoge sistemului american AEGIS ale cărui urme se regăsesc încă din 1959 la bordul crucișătorului nuclear Long Beach și apoi a portavionului Entreprise.

Hangarul de tipul închis, este legat de puntea principală prin două lifturi pentru deplasarea avioanelor și elicopterelor, unul între insulă și puntea de zbor, celălalt în dreptul insulei la pupa-tribord și de încă unul de mai mici dimensiuni pentru materiale și muniții. Hangarul de sub puntea principală a fost estimat ca suficient de încăpător pentru a adăposti 12 avioane cu decolare verticală Yak-38, denumite în codul NATO Forger, în variantele A și B, ce vor fi înlocuite în următorii 2-3 ani de către Yak-41, un urmăș perfecționat, supersonic, cu două ampenaje verticale, un radar nou și multiple posibilități de armare, atât pentru misiuni de atac la joasă altitudine, cât și pentru protecție aeriană.

Noile elicoptere de la bordul lui Baku, utilizat și ca banc de încercări pentru echipamentele portavionului Tbilisi, includ Ka-27 Helix, adaptat misiunilor antisubmarine, Ka-29 Helix B pentru misiuni de asalt și probabil Ka 41 Hockum pentru misiuni de suport. Nu este exclusă utilizarea unor elicoptere pentru misiuni de alarmă de la mare distanță și ghidare de arme reactive.

La bord se găsește un sistem foarte complex de aparatură de comunicații prin satelit, atât pentru transmiterea de date cât și pentru cercetare-control, navele de acest tip fiind utilizate ca unități de comandă pentru task-force-uri complexe.

Modeliștilor ce doresc să abordeze acest subiect le recomandăm consultarea prealabilă a colecției revistei Modellbau Heute din RDG, care a publicat în ultimii 10 ani numeroase detalii de nave de război sovietice și unde vor putea găsi armamentul ușor, radarele, bărcile etc.

CRISTIAN CRĂCIUNOIU