Pentru sprijinul primit mulțumesc tuturor zburătorilor, inginerilor tehnicienilor din flotilele 1, 2 și 3 vânătoare; Flotila 2 Bombardament și celor din grupurile și escadrilele de recunoaștere din Flotila 3 Bombardament, precum și familiilor unora dintre aceștia.

O perioadă tulbure inaugurată de tropăitul cizmei germane peste Cehoslovacia anunțată de premierul Chamberlain în ședința specială a cabinetului britanic din 18 martie 1939, în urma demersului făcut de V.V. Tilea la 17 martie 1939, încheia scurta existența a "păcii pentru timpurile noastre" obținută prin împăcarea lui Hitler la München...

Situarea României printre victimele imediate ale Reich-ului și convingerea fermă că Wehrmacht-ul nu se va opri în Cehoslovacia, ci se va îndrepta spre România se justificau prin pretențiile cu totul exagerate ale Berlinului - în cadrul negocierilor româno-germane încheiate la 23 martie 1939 la București - și prin un ultimatum a cărui respingere nu însemna altceva decât invadarea și ocuparea României de către trupele celui de-al III-lea Reich nazist. Presiunile și amenințările subliniate de Pravda și Izvestia în acele zile obligau România să avertizeze că "La orice atingere a hotarelor noastre ne vom apăra pe calea armelor".

Relevând efectele dezastruoase, pentru înarmarea României, ale dispariției Cehoslovaciei (V.V. Tilea, n.n.) a propus, neoficial, ca Londra să crediteze Bucureștiul cu un împrumut de 10 mil. lire sterline pentru procurarea de armament din vest.

În deplasarea sa la uzinele din Anglia, Germania și Franța, comisia delegată de Ministerul Aerului și Marinei, prin ordinul nr. 360/14 iunie 1938, pentru investigații - în vederea achiziționării unei noi licențe de motoare de mare putere (a unui) nou avion de vânătoare, eventual un nou tip de avion de bombardament va constata că din comanda lansată către uzinele Potez de la Méaulte, încă în 1936, avioanele erau în iulie 1938 - "departe de a fi gata, deși termenele de livrare trecuseră de mult". Dezaprobând vizita comisiei în Germania, ministrul francez al aerului Guy la Chambre i-a refuzat întrevederea...

Ignorând conținutul notei din 20 martie 1939, conform căreia România reprezintă "(...) ultimul obstacol în calea triumfului imperialismului german"... și că "guvernul român se află supus de către guvernul Reich-ului unor exigențe de ordin economic ce pot fi curând susținute... de o presiune politică și militară". În septembrie 1939, când echipajele românești s-au prezentat pentru recepția Potez-urilor 63, comandate în 1936, francezii - invocând izbucnirea războiului - au refuzat livrarea avioanelor, uitând și că după 18 martie 1939 guvernul francez s-a declarat dispus să sprijine România în cazul unui atac hitlerist.

În aceste condiții, totuși, Anglia a procedat la livrarea a patruzeci de avioane Blenheim "cu botul scurt" împreună cu echipamentul auxiliar, în baza "creditului de garanție 1939, de 5 612 000 lire sterline acordat statului român". La 17 august 1939 zece echipaje comandate de căpitan comandorul Laurențiu Georgescu au plecat în Anglia pentru preluarea unui lot de Blenheim-uri. Sub comanda căpitan comandorului aviator Alecu Demetrescu zece echipaje au plecat la Paris, pentru aducerea Potez-urilor 63, la 26 august 1939. Declanșarea ostilităților în Polonia a condus la refuzul francezilor de a livra avioanele, motiv pentru care echipajele au plecat în Anglia. Pe o ilustrată expediată părinților din Londra, la 9 septembrie 1939, adj. Timotin scria că este "venit de la Paris de trei zile". Grupul plecat în Anglia pentru recepția unui lot de Blenheim-uri se compunea din: cpt. c-dor Alex. Demetrescu, adjutanți șefi Chifulescu, Sandu Florea și Ioan Chirea, adjutanții Matei Timotin, Iordache Grama, Dumitru Tudor, Dumitru Piturcă și Ilie Terchi și cpt. Gheorghe Negrescu. Terminând Școala de Război la Paris, locotenent comandorul Alex. Popisteanu s-a alăturat grupului... Asistența tehnică era asigurată de căpitanul mecanic C. Cristescu și maistrul Paraschiv. "Trecerea pe Blenheim am făcut-o la Școala Centrală de Pilotaj de la Upaven, mai la nord de Birmingham. Avioanele le-am luat de la Aerodromul Cosford, unde erau depozitate și apoi montate", notează adj. Timotin.

Programul de zbor pentru trecerea pe Blenheim de la Central Flying School consta conform carnetului de zbor al locotenent comandorului Ioan P. Cristescu din patru ore și cincizeci de minute de ture de pistă în dublă comandă, ture de pistă, zbor cu un motor, din vrie și ecart de viteză și în final - o oră de zbor în formație, program parcurs între 21 august - 13 septembrie 1939. Zburând cu avionul nr. 3 la 14 septembrie 1939 în formație cu alte treisprezece Blenheim-uri, locotenentul comandor Cristescu a început drumul către țară prin raidul Cosford - Bristol - Caen - Nantes - Bordeaux, distanță parcursă în cinci ore și treizeci de minute. La aterizarea pe Bordeaux, avionul nr. 4 s-a angajat, luând foc... Locotenentul aviator Mirescu și maistrul Petre Todica și-au pierdut viața în acest accident. În două ore de zbor, la 15 septembrie 1939, au acoperit distanța Bordeaux - Marseille, iar la 16 septembrie 1939 - după alte două ore de zbor au aterizat pe Milano. În alte patru ore, la 17 septembrie 1939, cu o escală la Belgrad, au sosit la București. Neconcordanța datei sosirii la București (18 septembrie 1939, conform Registrului Istoric al Flotilei 1 Bombardament) o considerăm eroare de înregistrare la Flotilă, rigoarea evidenței din carnetul de zbor citat îndreptățind afirmația...

Grupul căpitan comandorului Demetrescu a început antrenamentele în jurul datei de 18 septembrie 1939. După șase ture de pistă, făcute sub supravegherea unui maior englez, adj. Timotin a ieșit la simplă la 19 septembrie 1939. În ziua de 24 septembrie a încercat la Cosford - avionul 28 cu care la 27 septembrie 1939 a plecat la Bordeaux de unde, pe aceeași rută ca și lotul anterior, a zburat spre țară, cu o escală de nouă zile la Milano. La 10 octombrie 1939 au aterizat la București.

Plecat în Anglia la 15 octombrie 1939, cu paisprezece echipaje, pentru aducerea ultimului lot de Blenheim-uri, căpitan comandorul Laurențiu Georgescu revine în țară la 18 noiembrie 1939 "în condiții excepțional de grele din cauza timpului". La trecerea Dunării, la Orșova, Blenheim-ul 14 cu adjutantul șef Mezin Vasile și maistrul Enache se angajează, din cauza vremii neprielnice, prăbușindu-se în Dunăre. "Am plecat de la Belgrad pe-o ceață atât de deasă și-atât de joasă - încât avionul lui Mezin a percutat de peretele muntelui, la Cazane, starimindu-se și pierind în apele Dunării", își amintește căpitanul (comandor în rezervă) Nicolae Balotescu.

După vămuirea echipajelor, pe Băneasa, avioanele sunt duse la Flotila 1 Bombardament, la Brașov. Echipajele care le-au adus din Anglia sunt citate prin Ordin de zi, la 20 noiembrie 1939, de comandantul pe aeronautică.

"Operațiunea Blenheim poate fi considerată un fapt excepțional... Piloți zburând pe traiectе total necunoscute, fără nici pregătire prealabilă a zborului și lipsiți de aportul observatorilor, deplasându-se prin ostilitatea unui spațiu ravăsit de război, prin perfidele ceauri din zona Canalului și-a Atlanticului, pe avioane cu doar câteva ore de zbor, au pus în evidență vocația românilor pentru aviație. Veritabilele raiduri Cosford - București, din 1939, au subliniat nu numai temeinica lor pregătire, dar, mai ales, simțul datoriei ostășești și patriotismul lor!"

"Am fost obligați să plecăm - povestește comandorul Balotescu pentru că spunea comandorul Nicolau, atașatul nostru militar la Paris, venit special pentru a ne preveni - englezii ne vor lua avioanele și va trebui să așteptăm sosirea altui lot. Condițiile meteo în noiembrie - în Anglia și pe coasta Atlanticului - sunt tare neprielnice. Am plecat cum am putut... ne-am înșirat în fir indian, ne-am pierdut în ceață și ne-am răspândit peste tot sudul Angliei. Doar patru am aterizat la Bordeaux. A fost un zbor dramatic"...

Din cele patruzeci de Blenheim-uri primite din Anglia, cu seriile de la numărul 1 la 40, au ajuns în țară doar treizeci și cinci, care, la Brașov, după ce li s-au montat blindajele, au fost repartizate astfel:

Escadrilei 1 (Flotila 2 Rec.) nr. 6, 12, 22, 23, 28, 34, 36, 39. Escadrilei 2 (Flotila 1 Rec.) nr. 3, 10, 18, 26, 29, 31, 33, 35. Escadrilei 3 (Flotila 3 Rec.) nr. 5, 7, 21, 24, 27, 30, 37, 38. Escadrilei 4 (Flotila 4 Rec.) nr. 2, 8, 11, 15, 17, 19, 40, 16.

Avioanele: - nr. 4 a fost accidentat la Bordeaux și distrus complet. - nr. 9 accidentat ușor la Bordeaux, cu adj. șef av. Gășcan și lt. av. Vodă, aflat încă în Franța la 20 martie 1941. - nr. 13 accidentat în țară cu cpt. av. Pufi Popescu. - nr. 14 căzut în Dunăre, la Cazane. - nr. 32 accidentat serios în Anglia, cu adj. maj. Iliescu și cpt. Neagu, încă în Anglia la 20 martie 1941. - nr. 1, cu dublă comandă, este predat Școlii de Bimotoare. - nr. 25 accidentat la Școala de Bimotoare. - nr. 20 accidentat la Escadrila 3 a fost reformat și predat Școlii de Specialități și Perfecționare.

Situația Forței Combative din 15 decembrie 1944 citează existența Blenheim-urilor cu numerele 41 și 42. Avioane Blenheim fără numere de înmatriculare apar și în fotografii și în documentele escadrilelor din Flotila 3 Bombardament. Ele provin din unitățile aviației iugoslave, capturate de trupele germane în anii ocupației și predate aviației române...

Dispozițiile din 9 mai 1940 prevăd organizarea a patru escadrile de Blenheim-uri cu câte opt avioane fiecare din cele aflate la Flotila 1 Bombardament. Comandanții acestor escadrile erau la 10 iulie 1940: lt. c-dor av. Corneliu Bătăcui la Esc. 1, lt. c-dor av. Traian Mureșan la Esc. 2, lt. c-dor av. Gh. Firescu la Esc. 3 și lt. c-dor av. T. Ciocârlău la Esc. 4. Raportând rezultatele recunoașterii din 13 august 1940, Grupul 5 Bombardament informează că pe terenul Lueriu-Brâncoveni se găsesc avioane Blenheim ale "Escadrilei de Recunoaștere a Armatei".

Într-o situație asupra structurii Flotilei 1 Bombardament, în jurul datei de 17 noiembrie 1940, se specifică referitor la Blenheim-uri că "nu sunt folosite în serviciu de Flotilă, (ele) urmând a echipa noi unități create de recunoaștere și bombardament din alte flotile de aviație".

La 26 noiembrie 1940 a luat ființă Flotila 3 Bombardament. Înființată prin Decretul lege nr. 1921/1940, transmis prin Comandamentul Forțelor Aeriene, Flotila se compunea din patru escadrile echipate cu avioane Bristol Blenheim. La înființare, Escadrila 1 Recunoaștere venea de la Flotila de Gardă; Escadrilele 2 și 4 veneau din Flotila 1 Aviație. Escadrila 3 Recunoaștere a fost adusă din Flotila 3 Aviație.

Comandant al Flotilei a fost numit căpitan comandorul aviator Mihail Ștefănescu.

Structura Flotilei 3 Bombardament la 13 ianuarie 1941 era: Grupul 1 Bombardament și Recunoaștere comandat de locotenent comandorul Corneliu Bătăcui, Escadrila 3 Recunoaștere sub comanda căpitanului observator Const. Burcă și Escadrila 4 Recunoaștere, comandată de căpitanul aviator Dumitru Arnăutu. Cu Ordinul de zi nr. 131, din 7 februarie 1941, ia ființă Escadrila Specialități al cărei comandant a fost numit căpitanul aviator Francisc Galeno. Prin noile modificări de structură, după 1 aprilie 1941, locotenentul comandor Bătăcui era comandantul Grupului 1 Recunoaștere, iar locotenentul comandor Gh. Firescu primește comanda Grupului 2 Recunoaștere.

Denumit tip 142, prototipul Blenheim-ului a zburat prima oară la 12 aprilie 1935 la Filton. Opera proiectantului principal al fabricii Bristol Frank Barnwell, avionul proiectat în 1933 trebuia să fie cel mai rapid avion comercial din Europa dacă nu din lume. Performanțele lui însă l-au situat ca cel mai rapid dintre avioanele de luptă contemporane din serviciul RAF prin viteza de 307 km/h.

Destinat să transporte șase pasageri și doi piloți, avionul era un monoplan cu aripa joasă, bimotor, cu motoare radiale răcite cu aer. Apreciat însă ca un bombardier potențial și pus în discuția grupului de proiectare al companiei Bristol, avionului tip 142 i s-a ridicat aripa în poziția medie, pentru a se face loc unui cheson pentru bombe în spațiul de jos al fuzelajului. Devine astfel în mai 1936, Bristol Blenheim Mk I și unul dintre strămoșii bombardierelor monoplane britanice. Impresionant prin linie și prin calitățile sale de zbor în anul apariției (1936), el s-a dovedit lent și vulnerabil la începutul conflictului. A avut însă o însemnată importanță în istoria RAF-ului, el fiind baza realizării Beaufort-ului, apoi a excelentului Bristol Beaufighter.

Construit în 1134 exemplare, Blenheim-ul apare în noiembrie 1936. În ianuarie 1937 echipează Escadronul 114, primul dotat cu Blenheim. În anul următor intră în dotarea Escadronului 30 irakian; este trimis și în India. Câteva exemplare au fost furnizate Finlandei și Turciei. Construit în licență la Ikarus, din Zemun, primul Blenheim de fabricație iugoslavă a zburat în martie 1939. În clipa atacului german cincizeci și nouă Blenheim-uri echipau Forțele Aeriene Regale ale Iugoslaviei. După capturarea lor de către ocupanții germani, trei avioane au fost vândute României, fiind aduse în țară de locotenentii aviatori Boris Ferderber și Nicolae Theodoru și adjutantul major Osiceanu. Unul dintre avioane era echipat pentru dublă comandă. Existența lor poate explica prezența Blenheim-urilor nr. 41 și 42 și a celor fără număr de înmatriculare din escadrilele Flotilei 3 Bombardament. Dintre avioanele livrate României, cele treisprezece construite la Avro aveau seriile L 6696-6708. Celelalte, construite la Rootes, au avut seriile L 8603 - 8608, L 8619-8620, L 8622 - 8630, L8632-8654.

Bristol BLENHEIM BOMBER Mk.I.

Avion de recunoaștere și bombardament ușor, bimotorul BRISTOL BLENHEIM I era echipat cu motoare Bristol Mercury VIII de 840 CP fiecare, cu care putea atinge 418 km/h. Locașul bombelor putea conține circa 450 kg încărcătură utilă. Cu încărcătura maximă, autonomia avionului era de 1753 km. Armamentul lui defensiv se compunea dintr-o mitralieră Browning de 7.7 mm, fixată în aripa stângă, și alta Vickers K, de același calibru, montată în turela dorsală manevrată hidraulic. Echipajul se compunea din pilot, observator și mitralier.

La sosirea din Anglia erau vopsite în culorile standardului englezesc de camuflaj: pete mari de verde crom și amestec de siena arsă cu siena naturală. Partea ventrală era gri-bleu. Pe parcurs, la ieșirea din reparații, au fost vopsite în cunoscutul verde-brun uniform. Diversitatea modalităților de numerotare, precum și prezența, sau lipsa, tricolorului pe direcție, impun modelistilor folosirea obligatorie a fotografiilor de epocă, pentru respectarea adevărului istoric.

Un ordin telefonic primit la orele 23,00 în noaptea de 21 iunie 1941, declanșează pregătirile pentru misiunile din zorii zilei de 22 iunie 1941.

"Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte (...), lupta pentru vetrele și altarele românești de totdeauna. Ostași. Vă ordon: treceți Prutul. Zdrobiți vrăjmașul din răsărit și miazănoapte. Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații nostri cotropiți" este ordinul în baza căruia la orele 03,00, în dimineața de 22 iunie 1941, pleacă la luptă primele trei echipaje din Escadrila 1 Recunoaștere: Blenheim-ul nr. 36 cu lt. c-dor Bătăcui, slt. Nicolae Uritu și smstr. Căruțu; Blenheim-ul nr. 6 cu it. Spiru Milea, slt. Hartvic Colan și cap. Ștefan Flueras; al treilea Blenheim nenumerotat avea la bord pe lt. Pompiliu Brașoveanu, adj. șef Florin Pîslaru și pe cap. RTFF Ioan Nițu. După 2 ore și 20 minute de la decolare s-au întors doar două avioane... 36 a căzut în zona Bolgradului, în coada Lacului Ialpug, la sud de Vulcănești.

Prima misiune, prima jertfă... Grupul resimte dureros pierderea comandantului și-a celorlalți camarazi. Atacați deasupra aerodromului Bulgărica de șase vânători ruși, au reușit să doboare un trimotor de bombardament, după care au fost și ei doborâți.

Pentru cea de-a patra misiune a zilei a decolat la orele 16,00 - Blenheim-ul 22 cu lt. Boris Ferderber, slt. Mircea Stoica și cap. Mihail Stănescu.

Urmărind activitatea în gările Tighina, Basarabeasca, Cetatea Albă și Chișinău; mișcările pe căile de comunicații spre Chișinău și la podul de vase peste Nistru, la Criuleni, precum și situația de pe aerodroamele Cetatea Albă, Culevcea, Bolgrad și Ialoveni și bombardând obiectivele descoperite în masivul Lăpușna, Escadrila 1 Recunoaștere a acoperit un spațiu înscris între Galați și Odessa cu Marievka și Alexandrovska marcând capul laturii estice-nord-estice, axată pe Nistru, printre Tiraspol, Chișinău și Călărași și coborând la vest spre Vărzărești, Lăpușna și Epureni.

Detașată la Jariști prin Ordinul C.F.A., Escadrila 1 Recunoaștere dispunea, la intrarea în luptă, de Blenheim-urile nr. 6, 12, 22, 28, 36, 39 și de unul fără număr. În afară de avionul 36 Escadrila pierde - la 23 iunie 1941 - avionul 6, distrus prin capotare.

Aflată pe zonă la Jariștea, sub comanda locotenentului comandor Gh. Firescu, Escadrila 3 Recunoaștere a intrat în război având în compunere avioanele: 21, 24, 25, 27, 30, 37 și 38. În urma pierderilor Comandamentul Aero al Armatei a 4-a a trimis la cererea Escadrilei - avioanele 8, 12 și 33. Sunt pierdute trei echipaje și patru avioane: 12, 37, 38 dispărute și 21 distrus la aterizare. La 6 iulie 1941 Escadrila 3 s-a deplasat de pe terenul de bază Zăriști (pe harta de operațiuni a Escadrilei este scris Jariștea) pe terenul Bârlad. La 27 iulie 1941 s-a mutat pe Chișinău, apoi la scurt timp pe Ialoveni.

La 6 august 1941 lt. c-dor av. Firescu predă comanda Escadrilei căpitanului aviator Boris Avramescu.

Zona de lucru pentru Escadrila 3 Recunoaștere se întindea pe un spațiu pentagonal, laturile sud-estice sprijinite pe Limanul Nistrului, Nikolaiev și Berezovska; latura nordică mergea până la Balta, apoi către vest la Ialoveni, de unde pe direcția sud închidea pentagonul pe Liman. Ca și Escadrila 1, misiunile Escadrilei 3 vizează situația aerodromurilor Chișinău, Cetatea Albă, Ismail și Bolgrad și hidroscala de pe Liman. Se urmărește în același timp mișcarea navelor de război pe Dunăre. Escadrila supraveghează permanent circulația pe șosele și căi ferate, precum și situația podurilor. La asediul Odessei participă cu câte două patrule a trei avioane zilnic la bombardamentele asupra localităților Dubăsari, Vigoda și Odessa, între 1-17 septembrie 1941.

După căderea Odessei la 16 oct. 1941 este găsit, într-un spital militar din oraș, locotenentul aviator Adrian Carp, căzut cu avionul 24 la 30 septembrie 1941, cu slt. av. Emil Stănescu și smstr. Aurel Mihalcea.

Acționând inițial de pe Roman, Escadrila 4 acoperea un pentagon cu unghiurile pe Roman, Balta, Vinnița, Proskurov, Tarnopol, din care în optzeci și șase ore de zbor, între 22-31 iunie 1941 - a adus informații, concomitent survolând și Slobozia, Colomeia, Semerinca, Moghilev, Rohatin și Iampol.

Comandată de locotenentul comandor Constantin Fotta, Escadrila 4 Recunoaștere era compusă din nouă echipaje care zburau pe avioanele 2, 8, 11, 15, 17, 19, 28, 33 și 40. Din ordin, la 30 iunie 1941 sunt trimise la Escadrila 3 Recunoaștere avioanele 8, 12 și 33. La 4 iulie 1941, cu Ordinul 80474 al Aero Armatei a 3-a, Escadrila intră în subordinea comandantului Armatei a 11-a germană. La 14 iulie 1941 se mută de pe Roman pe Iași, iar la 13 august 1941 revine sub comandament românesc. De pe Iași face recunoașteri într-o zonă cuprinsă între Iași, Chișinău, Tighina, Bug, Balta și altă triunghiulară jalonată de Balta, Odessa, Herson și Nikolaiev. Un ordin de deplasare o trimite la 31 august 1941 pe Leipzig. De pe noul aerodrom execută recunoașteri în patrulaterul cu unghiurile pe Leipzig, Cetatea Albă, Ovidiopol și Odessa. La 2 septembrie 1941 Escadrila 4 Recunoaștere intră în subordinea Grupării Aeriene de Luptă. Prin ordinul din 6 septembrie 1941 se înființează Grupul 1 Recunoaștere, format din Escadrilele 1 și 4 Recunoaștere, sub comanda locotenent comandorului Gh. Caraman.

Dintre avioanele Escadrilei unul a aterizat forțat pe aerodrom, iar două au căzut în luptă.

Registrul Istoric al Flotilei 3 Bombardament consemnează la data de 23 octombrie 1941 revenirea de pe front a eșaloanelor volante ale Escadrilelor 1, 3 și 4 Recunoaștere. Prin Înalt Decret Regal nr. 12716 din 7 noiembrie 1941 - drapelul Flotilei este decorat cu "Crucea de Aur clasa cavaler, cu prima și a doua baretă".

După inspecția din 24 noiembrie 1941, materialul volant indisponibil se afla în curs de revizie la București; pentru reparații au fost trimise la uzinele SET și IAR. Dintre avioanele disponibile câteva au fost reținute pentru menținerea antrenamentului, restul au fost stocate.

La 25 ianuarie 1942 comandantul Escadrilei 1 Blenheim era căpitanul aviator Francisc Galeno. Cu șase Blenheim-uri Escadrila 4 Recunoaștere pleacă la 7 aprilie 1942 la Mamaia sub comanda căpitanului aviator Dumitru Arnăutu.

În baza Ordinului nr. 381/1942 Secret al Comandamentului Forțelor Aeriene, ia ființă Escadrila 2 Recunoaștere-Dornier, la 8 mai 1942. Prin Ordinul de zi pe Corp nr. 81, din 12 mai 1942, Escadrila 1 Recunoaștere primește denumirea de "Escadrila lt. c-dor av. Bătăcui Corneliu".

Registrul Istoric al Flotilei 3 Bombardament consemnează la 4 iulie 1942