Linia militară provizorie Frăteşti-Zimnicea prezintă interes nu numai pentru modeliştii feroviari, ci şi pentru navomodelişti prin instalaţiile preconizate şi utilizate de armata rusă pentru traversarea Dunării, mai întâi între Zimnicea şi Teker Dere (Svistov) şi apoi între Giurgiu şi Rusciuk (Ruse). Realizarea unei comunicații stabile și comode între cele două maluri ale Dunării constituia una dintre cele mai complicate probleme dată spre rezolvare direcției de transporturi militare ruse. Construirea unui pod de lemn fix, pe paleie, ar fi necesitat mai multe luni şi apoi realizarea sa era complicată de marile oscilații ale nivelului apelor Dunării, de furtunile frecvente, precum şi de aprovizionarea dificilă cu material lemnos pe căile ferate, deja blocate de diverse alte transporturi militare. Stabilirea unui pod plutitor, fie în plută, fie pe pontoane, prezenta de asemenea inconveniente mari. Pentru stabilirea unei legături mai sigure şi mai eficiente, serviciul rus de geniu a proiectat un pod plutitor constituit din cilindri de fier închiși şi perfect etanși, capabil să reziste furtunilor şi şocului ghețurilor. Sosirea cu întârziere a cilindrilor şi suprastructurii podului la Zimnicea a determinat sistarea construcției podului şi înapoierea ulterioară a acestui material în Rusia. În paralel cu aceste lucrări, constructorul căilor ferate militare Tighina-Galați şi Frăteşti-Zimnicea, antreprenorul rus Simion Poleakov, a executat stabilirea unei legături între cele două maluri ale Dunării atât prin feriboturi cu abur, cât şi cu vapoare cu abur, ultimele fiind destinate traversării în perioada degajării ghețurilor.

Au fost preluate de la Compagnie des Chantiers de la Seine, Argenteuil cinci vapoare cu abur care aveau fiecare o lungime de 27 m, o lățime de 5,6 m, o capacitate de transport de 40 t şi un pescaj de 1 m. Fiecare vapor cu abur era constituit din 11 subansambluri şi putea fi asamblat la Zimnicea în 7 zile. Montarea s-a executat prin intermediul buloanelor şi a unor corniere (90 x 70 mm). Vaporul era echipat cu 2 maşini cu abur - fiecare de 70 CP - eliceea avea diametrul de 0,9 m şi se putea atinge o viteză maximă de 16 km/h. După ocuparea fortăreței Rusciuk, vapoarele au fost reamanjate în interior şi au stabilit legătura între diverse porturi ale Dunării.

Pentru joncțiunea căii ferate Frăteşti-Zimnicea cu linia bulgară în construcție Teker Dere (Svistov)-Tirnovo (Veliko Tirnovo) au fost cumpărate de la firma germană Erweiterungsbanten der Reinischen Eisenbahn von E. Hartwich două feriboturi fluviale cu abur, având următoarele caracteristici tehnice:

Caracteristici tehnice Feribot 1 Feribot 2 Lungimea 60 960 mm 48 768 mm Lățimea 9 144 mm 7 620 mm Pescaj 812 mm 812 mm Capacitate de transport 10 vagoane 8 vagoane

Principalele caracteristici tehnice ale vapoareeor cu abur destinate transporturilor militare ruse între cele 2 maluri ale Dunării: Constructor: Compagnie des Chantiers de la Seine, Argenteuil. Număr de buc: 5 Lungimea: 27.000 mm Lățimea: 6.600 mm Capacitate de transport: 40 tone Pescaj: 1000 mm Diametrul elicea: 900 mm Turația: 280 rot/min. Viteza de deplasare: 10 mile engleză/h (16 km/h).

Feriboturile cu abur se deplasau între cele 2 maluri ale Dunării (1 500 m) prin intermediul a două cabluri de ghidare, respectiv de tracțiune.

Feriboturile cu abur de pe Rin deveniseră în Germania inutilizabile în urma înlocuirii lor prin poduri feroviare fixe şi au costat 140 000 taleri, împreună cu planurile înclinate şi cărucioarele de acces. Cărucioarele, cu platforma orizontală, se deplasau pe planul înclinat, urmărind variațiile de nivel ale apelor Dunării. La capătul dinspre uscat, căruciorul se racorda direct cu planul înclinat, iar la celălalt cu nava-feribot, prin intermediul unei mici punți în consolă. Feriboturile dispuneau de o singură linie de cale ferată şi îmbarcarea vagoanelor se realiza pe la ambele capete. Maşinile cu abur aveau o putere de 30 CP, respectiv 25 CP, şi deplasarea feriboturilor se realiza prin intermediul a două cabluri (de ghidare, respectiv de tracțiune), scufundate, aceasta pentru a nu se împiedica circulația celorlalte nave pe Dunăre. Cablul de tracțiune avea diametrul de 29 mm şi se înfăşura pe bacul-feribot prin intermediul a două roți cu diametrul de 2510 mm. Cablul conducător avea diametrul de 46 mm, era întins la ambele capete prin sarcini de 15 t şi era dispus pe 1500 m (700 stânjeni) între punctele de racordare amplasate la Zimnicea, respectiv Teker Dere (Svistov).

Feriboturile de pe Rin au fost transportate prin intermediul a 36 de vagoane-platformă şi asamblarea lor la Zimnicea a fost efectuată după darea în exploatare, la 3 decembrie 1877, a liniei militare Frăteşti-Zimnicea. Cele două instalații de feribot erau distanțate la 15 m (7 stânjeni) şi dispuneau fiecare de planuri înclinate de acces proprii. După ocuparea fortăreței Rusciuk, construcția liniei militare bulgare Teker Dere (Svistov)-Tirnovo a fost sistată, iar cele două feriboturi cu abur au fost reamplasate la Giurgiu pentru a lega de această dată linia Bucureşti-Giurgiu cu prima linie de cale ferată din Bulgaria, Rusciuk-Varna.

CONSTRUIȚI-VĂ UN APARAT DE DESEN

În proiectarea grafică a navomodelelor, aeromodelelor şi a altor construcții puteți înlocui toul şi echerul construind aparatul descris mai jos. Piesele componente au fost executate din diverse deşeuri, mai puțin riglele şi raportorul, cumpărate din comerț. Principiul aparatului se bazează pe două paralelograme deformabile (barele poz. 6 două câte două, paralele şi egale ca lungime). Înainte de asamblare piesele din duraluminiu se vor eloxa, iar cele din oțel se vor cadmia. În mare, aparatul se compune din trei părți: sistemul de fixare pe masă sau planşetă, paralelogramele şi suportul port-riglă, cu sistemul de blocare la unghiul dorit.

Trecem la confecționarea pieselor şi asamblarea lor din materialele indicate. Poz. 1-Bulon randaliniiat material OL 38, 1 bucată, el fixează întregul ansamblu cu ajutorul poz. 2 pe masă sau planşetă. Poz. 2- Clemă OL 38, 1 buc. Poz. 3, 7 şi 9-Distanțiere 1 buc., din fiecare se execută din tablă de dural 3 mm pe care se va lipi cu prenadez o bucată de prespan de 0,5 mm pe care o vom tăia după forma piesei. Poz. 4 - Placa superioară 1 buc. din tablă de dural 1,5 mm. Poz. 5-Placi fixare brațe paralelogram, tablă dural 1,5 mm 2 buc. Poz. 6 - Brațe paralelogram, tablă dural 3 mm. Poz. 8 - Placa inferioară tablă dural 1,5 mm. Poz. 10-Bucşa, 1 buc., se poate executa din: alamă, dural, textolit sau OL 38. Poz. 11 - Piuliță randaliniată din OL 38 1 buc. Poz. 12 - Rondelă miner din placa dural 5 mm 1 buc. şi indicator unghi. Poz. 15-Placă suport riglă şi raportor 1 buc. din OL 38 1,5 mm.

După executarea pieselor de mai sus începem asamblarea astfel: poz. 2 se nituieşte strâns cu poz. 4, având distanțier poz. 3. Pozițiile 5 se nituiesc având distanțier poz. 7. Poz. 14 cu poz. 8, având distanțier poz. 9. Niturile utilizate vor fi din dural şi cu capul bombat. Brațele paralelogramelor se vor fixa cu nituri, cap bombat din cupru. Brațele se vor roti uşor fără joc, însă raportorul se va lipi cu prenadez pe poz. 14. Riglele se vor fixa pe poz. 4 cu 4 buc. şuruburi de M3 x 5 (cap înecat, găurirea se face pe partea inferioară a riglelor). Se va respecta unghiul de 90° între rigle. Poz. 13 se costorește pe poz. 15 pentru a nu se roti. Succes!

ÎNCĂRCĂTOR PENTRU ACUMULATOARELE Cd Ni

Utilizarea acumulatoarelor Cd Ni în stațiile de telecomandă şi anexele acestora (troliu, servouri, micromotoare etc.) este preferabilă datorită avantajelor pe care le au față de bateriile obişnuite. Din această cauză, sportivii fruntaşi, fără excepție, lucrează cu stații de radiotelecomandă echipate cu acumulatoare Cd Ni de 0,5-1,2 Ah.

Pentru ca durata acestor acumulatoare să fie maximă (6-8 ani şi chiar mai mult), în condiții de funcționare la parametrii nominali, este necesar ca acestea să fie încărcate sub curent constant, proporțional cu capacitatea lor exprimată în amperi oră.

În cele ce urmează va fi descrisă o astfel de stație de încărcare sub curent constant pentru acumulatoarele Cd Ni. A fost utilizată mai mulți ani, de către autor. Poate încărca acumulatoarele emiţătorului, receptorului şi ale încă unui set de rezervă. În acest sens stația de încărcare este prevăzută cu câte două ieşiri de 50 mA şi o ieşire de 100 mA.

S-au ales aceste valori pentru curenții de încărcare, deoarece în mod uzual stațiile de telecomandă sunt prevăzute cu acumulatoare Cd Ni de 1,2 V/0,5 Ah sau 1,2 V/0,8-1,2 Ah. Curentul de încărcare recomandat este de 50 mA pentru primele şi 80-120 mA pentru ultimele (s-a ales valoarea medie de 100 mA). Aceşti curenți se pot stabili şi la alte valori.

La prima vedere ar fi recomandabilă construirea şi utilizarea unei stații automate pentru încărcat acumulatoare, deoarece în acest caz nu mai este necesară supravegherea procesului de încărcare; după terminarea acestuia se întrerupe automat curentul de încărcare al acumulatoarelor.

Din practică rezultă că în majoritatea cazurilor este de preferat o stație prevăzută cu generatoare de curent constant, unde procesul de încărcare este limitat în durată. Este bine de ştiut că pentru acumulatoarele Cd Ni formate, starea lor de încărcare este indiferentă din punct de vedere al longevității. Firmele recomandă pentru fiecare marcă de acumulatoare un număr de cicluri de încărcare.

Din această cauză se recomandă ca acumulatoarele să se încarce numai în preziua folosirii lor. În acest sens, se pun la încărcat timp de 14-16 ore, sub curentul constant recomandat de firmă, după care se pot utiliza. În baza acestui raționament, este indicată utilizarea unei stații simple, neautomate, pentru încărcarea acumulatoarelor, deoarece în acest fel se diminuează considerabil numărul ciclurilor de încărcare.

Pe de altă parte, această stație mai prezintă avantajul că încărcarea nu depinde de starea acumulatoarelor înseriate. Dacă unul sau mai multe dintre acestea sunt defecte, tensiunea la bornele ansamblului scade, iar stația, dacă este automată, sesizând această scădere de tensiune, încarcă toată bateria de acumulatoare, suprasolicitându-le pe cele bune. De cele mai multe ori, acest lucru este observat prea târziu. Totuşi pentru cei care au cunoştințele necesare şi dispun de acumulatoare noi, verificate, în perfectă stare de funcționare, utilizarea stației automate de încărcare este preferabilă mai ales în timpul concursurilor, nemaifinid necesară ținerea evidenței timpului de încărcare; stația va avea în permanență acumulatoare încărcate la capacitatea nominală, eliminând necesitatea urmăririi procesului de încărcare de către om.

Ținând seama de aceste considerente, în acest număr este descrisă o stație pentru încărcarea sub curent constant, în funcție de timp, a acumulatoarelor Cd Ni; într-un număr viitor al revistei va fi descrisă o stație automată.

Schema electrică de principiu a stației este reprezentată în fig. 1. Se alimentează de la rețeaua de curent alternativ de 220 Vca prin intermediul transformatorului separator-coborâtor de tensiune TR. Acesta poate fi un transformator de sonerie la care bobinajul secundar se suplimentează cu spire astfel încât să debiteze în gol o tensiune de cca 18 Vca. Nu este recomandabil ca această tensiune alternativă să fie mai mică de 17 Vca. Se poate utiliza orice alt transformator cu puterea de 3-5 W ale cărui înfăşurări sunt corespunzător dimensionate.

Tensiunea alternativă din secundarul transformatorului TR este redresată de puntea 1PMO5 şi filtrată de condensatorul C1 (470 µF/40 V). Urmează trei generatoare de curent constant echipate cu tranzistoarele T₁, T₂ şi T₃ (BD 138, 138, 140). Diodele DZ1, DZ2 şi DZ3, de tip DZ 3V3 pot fi înlocuite cu diode DZ 3V7 sau chiar DZ4V. De asemenea în locul fiecăreia se poate monta un grup de 3 diode 1N4001-4007 înseriate şi polarizate corespunzător.

Diodele D₁, D₂, D₃ sunt de tipul 1N4001-1N4007. Ele protejează sursa în cazul legării inverse, din greşeală, a bateriei de acumulatoare. Curentul de încărcare se reglează din rezistențele R₁ (R₂, R₃) şi R₄ (R₅, R₆). Micşorând pe R₄ sau R₅ (sau pe amândouă) curentul constant de încărcare creşte. În felul acesta se pot stabili curenții de încărcare doriți.

La fiecare din cele trei ieşiri se pot conecta baterii de acumulatoare a căror tensiune la borne poate fi cuprinsă între 1,2 Vcc şi 12 Vcc. Dacă diodele electroluminescente L₁, L₂, L₃ se aprind necorespunzător (luminează prea tare sau prea slab), se va acționa respectiv asupra rezistențelor R₇, R₈ sau R₉. Dacă de exemplu dioda L₁ "arde" prea slab, se va mări valoarea ohmică a rezistentei R₇, şi invers.

Notă: În nici un caz nu se va utiliza în locul transformatorului TR un autotransformator, deoarece există pericolul electrocutării. Tot în această bază se vor izola foarte atent înfăşurările primară şi secundară ale transformatorului TR.

SORIN PISCAȚI