OLIVER HAZARD PERRY MARINA MILITARĂ A STATELOR UNITE ALE AMERICII

Foarte mulți cititori ne-au solicitat planuri de nave moderne ce au participat la operațiunea Scutul Desertului. Pregătim planuri pentru cruisătoarele nucleare americane din clasa Virginia, pentru cele din clasa Bunker Hill și pentru portavionul Nimitz. Până atunci vă oferim un tip de fregată, care a participat la evenimentele din Golf și care a devenit foarte cunoscut cu ocazia unui accident ce a precedat ultimul conflict.

Foarte cunoscut și analizat pe larg în revistele vestice, episodul atacului irakian asupra fregatei Stark a fost doar menționat și eventual sumar prezentat în limba română. Vi-l prezentăm pe larg pentru a avea o idee mai precisă asupra modului de lucru al sistemelor de la bordul unei nave de război moderne.

Fregatele acestei clase constituie în prezent cea mai numeroasă serie de nave construite după cel de-al doilea război mondial de către marina americană (51 de unități, ultima Ingraham fiind terminată în 1989) și a doua pe plan mondial, după clasa de distrugătoare sovietică Skory cu 72 de unități, construite între anii 1950-1954. Proiectul își are originea în conceptul de dotare a flotei "high/low" (construcția de nave sofisticate și simple, concomitent) propus prima dată în septembrie 1970.

Această clasă a fost concepută pentru a furniza flotei unități ieftine, ce pot fi construite oriunde, cu numeroase suprafețe drepte, cu module prefabricate de 35, 100, 200 și 400 de tone furnizate direct șantierelor de asamblare, în funcție de mărimea acestora.

Un alt concept a fost verificat cu succes la această clasă, "fly before buy", cu alte cuvinte marina militară nu a comandat seria până când capul de serie, FFG 7 Perry nu și-a dovedit din plin calitățile. Condiții foarte stricte au fost impuse în ceea ce privesc costurile, deplasamentul și echipajul necesar deservirii. Spre deosebire de celelalte fregate, cele din această clasă pot realiza misiuni antisubmarin și antiaeriene, nefiind strict specializate. Proiectul prevede posibilitatea reechipării navelor pe măsura apariției unor noi sisteme electronice sau arme.

USS HALYBURTON

CARACTERISTICILE T.T. ALE FREGATEI DIN CLASA O. H. PERRY

Deplasament: 3600 tone Dimensiuni principale: Lungime 135,6 m, Lățime 13,7 m, Pescaj 7,5 m

Sistem de propulsie: 2 turbine cu gaz (000) LM 2500 FIAT/GE putere maximă de 29 420 kw (40 000 CP) cuplate la un singur arbore cu o elice. Pentru manevră, nava mai dispune de 2 motoare cu propulsori elicoidali de 325 CP

Puterea electrică: 3 000 kw (4 generatoare Diesel)

Viteză: 30 Nd

Autonomie: 4500 Mile la 20 Nd

Armament: - 1 lansator simplu pentru rachete STANDARD și HARPOON - 1 tun OTO MELARA compact de 76 mm - 1 tun de 20 mm Mk 68 calibru CIWS PHALANX - 2 tuburi triple pentru torpile Mk 46 lansate de bord - 2 elicoptere SH-60 B-12 LAMPS

Sisteme electronice: Radar aer SPS 49, Radar SPS 55, Radar de țintire Mk 92, Sonar SQS 56, SQR 19 VDS. Sistem de conducere a focului împotriva submarinelor Mk 116 ASW CCS, Sistem NTDS WSC 3. Legături prin satelit SLQ 32 ESM. SRBOC Mk 36 ECM/ESM. Sistem de comunicații TACAN URN 25

Echipaj: 164 oameni (11 ofițeri)

Cadența de tragere pentru fiecare țeavă de foc a tunului PHALANX este de 3000 lv/min în total. Distanța maximă de tragere a acestui tun este de 1500 m.

Pentru lupta împotriva submarinelor nava Perry dispune de două elicoptere, 6 tuburi lance torpile și de 4 lansatoare de bombe antisub.

Planșa cu ansamblul la scara 1:100 și detaliile pot fi comandate la redacție contra sumei de 240 lei (P), plus 20 lei taxele poștale.