VEDETELE TORPILOARE TIP LÜRSEN ÎN MAREA NEAGRĂ

În anii 1938-1940 șantierul german Lursen din Vegesack, pe fluviul Weser în aval de Bremen, a realizat tipul cel mai eficient de vedete torpiloare din cel de-al 2-lea război mondial. Fără a mai da prioritate vitezei, așa cum se dădea în marinele engleză, franceză, italiană, S.U.A., care construiau vedete de 20-30 tone cu motoare cu benzină depășind viteza de 45 de noduri, vedetele Lursen, înzestrate cu motoare diesel, nu depășeau viteza de 36 noduri; erau în schimb mai mari 80-110 tone simțitor mai stabile la valuri, cu o rază de acțiune mult superioară și putând lua la bord 4 torpile.

Eficiența lor s-a vădit inițial în Canalul Minecii și în Marea Nordului. Ulterior, în 1942, față de situația frontului din răsărit, Comandamentul marinei germane a trimis vedete Lursen și în Marea Neagră. Deplasarea lor s-a făcut în lungul coastei până la Hamburg, apoi pe Elba până la Dresda și de acolo pe uscat, 450 km, până în Ingolstadt, pe Dunăre, cu ajutorul unor platforme tractate, lungi de 35 metri. La Ingolstadt au fost date la apă și remorcare în aval până la Linz, unde li s-au readus la bord motoarele și instalațiile de suprastructură demontate la Dresda. Călătoria pe Dunăre până la Sulina au făcut-o apoi în dane remorcare.

La 26 mai 1942, primele 2 unități, S 26 și S 28 au ajuns la Constanța, urmate la 5 iunie de S 72 și S 102, iar la 13 iunie de S 27 și S 40. Baza lor a fost stabilită provizoriu în bazinul iahturilor (Salvamar), unde la 29 mai primele două și-au luat la bord torpilele (cal. 533 mm). Toate șase făceau parte din flotila 1 de vedete torpiloare, care până în vara anului 1943 avea să trimită în Marea Neagră cu totul 16 unități.

După câteva ieșiri de exercițiu s-a trecut la misiuni operative. Se desfășura atunci bătălia Sevastopolului, ajutorat zilnic pe mare de Flota Mării Negre. Dar deplasarea de la Constanța în apele Crimeei (cca 240 de mile) uza motoarele fără perspective de a surprinde convoaie de aprovizionare. Astfel, crucișătorul Molotov și distrugătorul Bditelni, venite cu trupe și evacuând răniți, au putut părăsi portul după plecarea vedetelor germane venite în raid de la Constanța.

Baza flotilei a fost mutată atunci chiar în Crimeea, lângă Eupatoria, mult mai aproape de golful Sevastopol. Dar și așa acțiunile împotriva transporturilor de evacuare, care au ținut până la 30 iunie, nu au avut în general rezultate. În atacul dat la 19 iunie (de S 27, S 72 și S 102), S 102 (locot. comandor Toniges) a putut raporta scufundarea unui transportor, dar la 23 iunie S 28, S 72 și S 102 au atacat fără succes distrugătoarele Harkov și Bezupresnii care aduceau aprovizionări în baza Kamisev, la 24 iunie, 5 unități - S 27, S 28, S 40, S 72 și S 102 au atacat tot fără succes distrugătoarele Bditelni și Bezupresnii care aduceau, de asemenea, aprovizionări, iar la 25 iunie S 28 și S 40 au fost respinse de distrugătoarele Taskent și Bditelni.

La 1 iunie forțele germane cuceresc vremelnic Sevastopolul și flotila avea să-și mute baza la Ivan Baba, pe coasta de sud a Crimeei, la vest de Feodosia. Navă bază avea să fie crucișătorul auxiliar România, fost vas S.M.R.

De la Ivan Baba, o lună mai târziu, vedetele Lursen vor acționa împotriva transporturilor sovietice de evacuare din Marea Azov spre porturile caucaziene. La 10 august S 102 (Toniges) scufundă un vapor în fața portului Tuapse, dar a 2-a zi atacul dat împreună cu S 28 (Kunzell) împotriva unor petroliere între Tuapse și Novorosiisk nu reușește. Abia la 31 august, în dreptul Novorosiiskului, S 102 scufundă un petrolier, iar S 28 cargoul Jan Tomp.

Până în acest moment prezența vedetelor Lursen în Crimeea părea să constituie o amenințare mai mult potențială decât reală, dar în operația următoare, de evacuare a trupelor sovietice din peninsula Taman, unde germanii debarcaseră venind de la Kerci, acțiunea lor s-a făcut efectiv simțită. În nopțile de 2, 3, 5 septembrie, sub comanda it. comandorului Christiansen, S 102, S 28, S 27 (Buchting), S 72 (Schneider) au atacat punctele de încărcare a trupelor de pe coasta de sud a peninsulei și au raportat 19 succese. Dar și vedeta S 27 s-a scufundat la 5 septembrie în urma unui accident pricinuit de o torpilă proprie.

Vedetele nu au mai intervenit în bătălia Novorosiiskului, cucerit temporar de germani la 9 septembrie, forțele sovietice retrăgându-se spre sud-est la Gelengic, iar în toamnă au avut o activitate mai sporadică. Flota Mării Negre a căutat, de altfel, să asigure o veghe eficientă a coastei și protecția necesară convoaielor. Ca urmare, în noaptea de 23-24 octombrie, din cele 4 torpile lansate de 4 vedete asupra unei forțe venite de la Poti la Tuapse, două au explodat în malul portului, iar două au lovit coasta.

În noiembrie 1942, S 51 a înlocuit pe S 27, iar în februarie 1943 a venit S 47. Este luna în care trupele sovietice, căutând să reia Novorosiiskul, își creează un cap de pod stabil la Mysako. Vedetele atacă transporturile și izbutesc să scufunde dragorul T 403 Gruzia și canoniera Krasnaia Gruzia. În martie vor veni alte 2 unități, S 49 și S 52, iar în mai încă trei, S 42, S 45, S 46. Între timp are însă loc încercarea zadarnică a germanilor de lichidare a capului de pod de la Mysako (operația Neptun 17 aprilie - 5 mai); vedetele Lursen fac ieșiri de noapte continue, au loc angajamente frecvente cu motocanoniere (SKA) și vedete torpiloare (TKA) sovietice; S 47, S 51, S 102, S 72 și S 28 ajung să torpileze mai multe barge ponton.

La 20 mai, S 72 și S 49 mai raportează torpilarea a 2 miniunități în dreptul portului Soci. Și apoi începe refluxul, situația operativă se schimbă în favoarea Flotei Mării Negre, chiar dacă în vară ultimele 3 unități, S 131, S 148 și S 149, întregesc flotila.

Între 22 și 25 iunie 1943 au loc angajamente cu motocanoniere sovietice, la 28 și 29 iunie sunt lăsate mine lângă Gelengic, dar și S 102 se pierde pe o mină, la 6-7 iulie, în strâmtoarea Kerci. La 22 și 23 iulie sunt torpilate încă două mici nave sovietice; din aceeași lună începe însă să se simtă acțiunea aviației navale sovietice, care scufundă la 10 septembrie pe S 46.

Interes prezintă și întâlnirea din noaptea de 5/6 octombrie dintre distrugătoarele Besposceadni și Spovovni, în drum spre coasta Crimeii, cu S 45, S 28, S 42, ulterior și cu S 51 și S 52. Ambii adversari își cunosc posibilitățile de lovire și angajamentul se desfășoară cu prudență, fără rezultat.

Flotila Lursen mai ia parte și la două ultime operații în estul Crimeii: retragerea germană din Kuban (8-10 octombrie), când face escorta transporturilor de trupe, și lichidarea capului de pod sovietic de la Eltingen (4-11 decembrie), când sunt scufundate motocanoniera SKA 01012 și vedeta torpiloare TKA 101.

Ofensiva sovietică de eliberare a Crimeii de la 8 aprilie 1944 silește flotila germană să se retragă la 13 aprilie de la Ivan Baba la Sevastopol. Bătălia capului de pod ține apoi o lună până la 13 mai. Amiralul german al Mării Negre, Helmuth Brinkman, a păstrat tot timpul flotila ca mijloc eventual de combatere a distrugătoarelor și crucișătoarelor sovietice dacă acestea ar fi intervenit la Chersones, pe unde se făcea evacuarea trupelor. Locotenent comandorul Buchting mai avea la dispoziție 13 unități cu care a adus soldați evacuați în ultima noapte.

Reintoarsă la Constanța, flotila a mai executat 3 raiduri de noapte la coasta Crimeii, plecând din Sulina (1, 15 și 24 iunie), dar fără rezultat. O parte din unități au rămas la Sulina, unde le-a surprins un puternic bombardament aerian la 19 august. Au ars și s-au scufundat S 26, S 40, S 72. Același lucru s-a întâmplat și a doua zi (20 august) la Constanța, unde, în urma puternicului bombardament aerian, s-au pierdut S 42, S 52, S 131. Ofensiva sovietică desfășurându-se pe uscat de la Nistru spre Dunăre, la 22 august, într-un raid la sud de limanul Nistrului, s-a scufundat pe o mină S 48.

La 23 august România, trecând de partea Națiunilor Unite, forțele germane din Sulina și Constanța sunt silite să se retragă la Varna. Sunt sabordare în fața Constanței S 28 și S 149, avariate de bombardament. Dar la Varna nu există posibilitate de aprovizionare cu combustibil, iar Bulgaria urmează să părăsească alianța germană. Ca urmare, la 29 august, în largul portului, la limita apelor teritoriale, sunt sabordare și ultimele 4 unități ale flotilei, S 45, S 47, S 49, S 51, personalul și echipajele fiind trimise înapoi în Germania.

Germania a pus în serviciu în al 2-lea război mondial un total de 266 vedete torpiloare din care s-au pierdut 202.

BIBLIOGRAFIE: NICULAE KOSLINSKI J. ROHWER, G. HUMMELCHER, Cronology of the war at sea 1939-1945 (trad. engleză, 1972, Londra) HARALD FOCK "Schnellboote", vol. II. Entwicklung und Einsatz im 2. Weltkrieg, 1974, Herford N. KOSLINSKI - Jurnal personal de război (1942-1944).

Länge über Alles 34,75 m Breite 5,10 m Tiefgang 1,50 m Deplasament 120/140 t Motoare 3-2500/3000 PS Diesel Viteză 41 Kn Armament 2-20 mm Torpile 2-53,3 cm TR