Regele FERDINAND, Regina MARIA

Distrugătoarele "REGELE FERDINAND", "REGINA MARIA"

După rezolvarea contenciosului datoriilor din primul război mondial, conducerea marinei a urmărit ca Divizia de Mare să dispună de nave militare moderne. Din comanda veche făcută în Italia în 1914, nu au revenit României decât două contratorpiloare din patru, iar canonierele dragoare, torpiloarele de 260 tone și M.A.S-urile achiziţionate după război nu puteau constitui o forţă operativă propriu-zisă. Ca urmare, în 1926 s-a trecut la reluarea vechiului program naval, comandându-se în continuare în Italia alte două contratorpiloare și un submarin, de data aceasta și cu navă bază.

Noile contratorpiloare s-au construit între anii 1927-1930 tot de experimentatul șantier naval din Napoli (casa Pattison), primul fiind lansat la 2 decembrie 1928, iar al doilea la 2 martie 1929. Comisia română de supraveghere a fost prezidată de comandorul inginer Vasile Năsturas. După obiceiul timpului din toate marinele statelor conduse de un monarh, navele au primit numele suveranilor ţării: "REGELE FERDINAND" și "REGINA MARIA", dar, în vorbirea curentă, marinarii le-au spus, mai pe scurt, "FERDINAND" și "MARIA".

În 1930 cele două nave au sosit la Constanţa. Erau ceva mai mari decât tipul anterior M, având 1540 tdw deplasament, pentru o lungime de 101 metri, lăţime 9 metri și un pescaj de 3,50 metri. Armamentul lor naval cuprindea 5 tunuri de 120 mm Bofors cu tragere centralizată sistem Siemens-Schuckert și 6 tuburi lanstorpile Whitehead de 533 mm; armamentul antiaerian cuprindea 1 tun axial de 76 mm Bofors și 2 piese laterale de 40 mm. Turbine Parsons cu păcură, dezvoltând o putere de 48 000 CP, asigurau fiecărei nave viteza de 35 noduri. Un echipaj complet număra 212 oameni. La bord se puteau lua și 40 de mine.

După încadrarea lor în flotă, denumirea generică de "contratorpiloare", luată de la marina franceză, a fost schimbată în aceea de distrugătoare, corespunzătoare denumirii engleze de "destroyers". Împreună cu "MĂRĂŞEŞTI", "FERDINAND" și "MARIA" au alcătuit "escadrila de distrugătoare", principala unitate operativă a Diviziei de Mare, a cărei comandă avea să devină un stagiu obligatoriu pentru comandorii ce urmau să fie înaintaţi amirali.

La data respectivă cele două distrugătoare tip R apăreau ca cele mai moderne nave din Marea Neagră. Marina turcă avea să fie înzestrată cu distrugătoare un an și jumătate mai târziu (1931), iar marina U.R.S.S. abia începând din 1936. Spre deosebire de tipul M, conceput în ideile constructive pentru torpiloarele mari din 1914, tipul R beneficia de experienţele tehnice și tactice ale primului război mondial și reprezenta "distrugătorul clasic" ce avea să fie folosit în al doilea război mondial pe toate teatrele de acţiuni navale.

Instalaţia de tragere centralizată care s-a montat de altfel și pe tipul M însemna un progres tehnic important în marina română; pentru formare ca directori de tir s-au trimis succesiv în străinătate mai mulţi ofiţeri. Între aceștia s-a impus comandorul M. Constantinescu Cocloc, autor de manuale și instrucţiuni de tragere (1934). De asemenea, crearea escadrilei de distrugătoare - nave rapide, omogene, capabile să acţioneze în larg - a dus și la introducerea în flotă a cinematicii navale ca bază a manevrelor tactice (1935).

Ca și navele de tip M, "FERDINAND" și "MARIA" au trebuit să facă, până la aducerea docului plutitor la Constanţa în 1938, călătorii anuale la Stenia (Turcia) sau la Malta pentru andocare. În 1937, la 23 aprilie, distrugătorul "MARIA", sub comanda superioară a contraamiralului Victor Schmidt, a fost trimis să reprezinte marina română la serbările încoronării regelui George al VI-lea, în Anglia.

Nava a navigat în bune condiţii până la Portsmouth, făcând escale la Malta și Le Havre. Dat fiind războiul civil din Spania și implicaţiile lui internaţionale, la trecerea prin largul coastei spaniole s-au luat la bord măsuri speciale de veghe, cu armamentul gata de funcţionare. La Spithead, unde s-a desfășurat parada navală, la care au luat parte 145 nave de război britanice, 17 nave militare străine și alte 138 de nave comerciale sau iahturi, "MARIA" a fost ancorat între distrugătorul turc "KOCATEPE" și canoniera colonială portugheză "BARTOLOMEU DIAS" și a primit la bord numeroase vizite oficiale și prieteneşti. La 27 mai distrugătorul s-a întors în ţară.

În 1938, la 4 ianuarie, tot "MARIA", sub comanda superioară a comandorului Gh. Dumitrescu, a fost trimis în Grecia, unde prinţul Mihai, aflat la bord, urma să participe la nunta moștenitorului tronului elen. După câteva cesuri de mare, la nord de paralela Burgas, o furtună deosebit de puternică, asemănătoare celei înfruntate de bricul "Mircea" cu cincizeci de ani înainte, pune în primejdie siguranţa navei. Echipajul face însă faţă valurilor îngheţate, a căror putere a frânt sau îndoit gruiele de oţel ale ambarcaţiilor, și pompează necontenit apa care pătrunde mereu în compartimente. Neputându-se adăposti la Caliacra, nava ţine la capa, guvernează încet în mașini și își repară antena. SMR "Dacia" (comandant Emil Paraschivescu), trimis de la Constanţa pentru o eventuală asistenţă, descoperă pe "MARIA" cu ajutorul releventelor radiogoniometrice în noaptea de 5 ianuarie, dar a doua zi dimineaţa, la 08,30, distrugătorul se înapoiază cu mijloace proprii în port, "zdrenţuit ca după o luptă navală."

În sfârșit, tot "MARIA", cu prilejul retrocedării Cadrilaterului în septembrie 1940, execută o ultimă misiune cu caracter protocolar la Balcic, de unde aduce la Constanţa cutia în care se păstra inima reginei Maria, relicvă ce avea să fie trimisă la mănăstirea Curtea de Argeş.

După începerea celui de-al doilea război mondial (1939), și pe distrugătorul tip R, ca și pe celelalte nave ale flotei, a avut loc o modernizare de armament; tunurile vechi AA de 40 mm au fost înlocuite cu tunuri semiautomante Rheinmetall de 37 mm și mitraliere Hotchkiss de 13,2 mm. De asemenea, aveau să se monteze la pupă șine pentru lansarea grenadelor s. și aruncătoare cupe în borduri.

La 12 iunie 1941 distrugătorul "MARIA" se întoarce la Constanţa de la Galaţi, unde executase reparaţii la aparatul motor. La trecerea prin faţa portului Reni, unde se aflau monitoare ale flotei sovietice de Dunăre, navele și-au dat reciproc salutul. Între 15 și 19 iunie, în preajma începerii operaţiunilor de război în Marea Neagră, distrugătoarele "REGELE FERDINAND" și "MĂRĂŞEŞTI" participă la instalarea unui mare baraj defensiv de mine în largul Constanţei, între Midia și Tuzla. Cele două nave iau la bord noaptea numai mine de protecţie ("spring buoys"), cca 200 de fiecare, pe care le lansează dimineaţa, la cronometru, în partea dinspre larg a paselor de mine Vickers, realizate de navele miniere propriu-zise ("MURGESCU" și "CAROL") și balizate de canonierele "STIHI" și "DUMITRESCU".

În dimineaţa de 23 iunie primul bombardament aerian asupra Constanţei găsește flota în port. Bombe cad în preajma distrugătorului "MARIA", aflat cu pupa la dana 5 și care are doi răniţi la bord. După-amiază, o dată cu alte nave, "MARIA" iese în mare, unde este din nou bombardat. "FERDINAND", rămas iniţial în port la dana 14 pentru sfârșitul unor reparaţii la D.P.M., se deplasează în ziua de 25 la dana 3 pentru a ambarca torpile; în această împrejurare, tunul său de 76 mm doboară un bombardier. Seara, nava se deplasează de asemenea în dispersiune înspre cap Midia.

A doua zi, 26 iunie, telemetrele bordului identifică mult peste bătaia tunurilor de 120 mm cele două exploratoare sovietice "HARKOV" și "MOSKWA" care într-un raid remarcabil bombardează instalaţiile petroliere de la Pallas. "MARIA", aflat cu "MARĂȘTI" sub coasta de la Agigea, de unde tocmai se pusese în mișcare, trage 5 salve ale artileriei principale între 11 400 și 16 000 metri. Zguduirea puternică a navei la plecarea loviturilor face să sară din locaşurile lor numeroase buloane, dar, pe fundalul coastei mai înalte, cele două nave românești nu sunt zărite de unităţile Flotei Mării Negre care se îndreaptă spre larg după cinci minute de foc eficient împotriva uscatului. Ameninţat de salvele unei baterii grele germane de coastă, "MOSKWA" intră însă în baraj și se scufundă pe o mină. "HARKOV" ralliază apoi navele rămase în larg un crucișător, două distrugătoare, sub comanda amiralului Novikov, împreună cu care, deși bombardat de aviaţie, se înapoiază la Sevastopol.

Distrugătoarele rămân apoi în continuare trei luni și jumătate la Constanţa, la adăpostul barajului de mine care joacă un rol asemănător unui zid de cetate pentru întreaga Forţă Maritimă. Realitatea obiectivă a stăpânirii mării de către Flota Mării Negre se traduce printr-o blocadă submarină a porturilor și controlul mișcărilor de nave pe linia Bosforului. Vasul SMR "Peleș" (15 august) și tancul italian "Superga" (29 septembrie), navigând la coasta bulgară, ajung astfel să fie scufundate cu torpile de submarinul Sc. 211. În luna septembrie, pentru deprinderea experienţei războiului în operaţiuni de convoiere, distrugătoarele au făcut instruaj tehnico-tactic de zi și de noapte. Totuși primele lor operaţiuni în afara barajului s-au soldat cu pierderi.

La 7 octombrie are loc escortarea spre Varna a navelor miniere "MURGESCU" și "REGELE CAROL I" de către Forţa Navală Maritimă (distrugătoarele "FERDINAND", "MĂRĂŞEŞTI", două canoniere, trei torpiloare). Dimineaţa este escortat "MURGESCU" până la Caliacra; seara, celelalte două nave miniere "DACIA" și "CAROL"; din dreptul Callacrei distrugătoarele se reîntorc la Constanţa și revin la 15 octombrie pentru escorta de înapoiere după sfârșitul minării. Dar cu 4 zile înainte, la 10 octombrie, "CAROL" s-a scufundat pe o mină dintr-un baraj, instalată de submarinul L4.

La 4-5 noiembrie, aceleași distrugătoare, împreună cu "MARIA", sunt trimise la Bosfor să aducă tancul italian "TORCELLO" (3 336 tone). Dar ieșind prea târziu în larg pentru o escortare, tancul e dat la fund de o torpilă a submarinului Sc. 214. Asupra distrugătoarelor lansează fără succes torpile submarinul S 33.

În sfârșit, în zilele de 1-2 decembrie, o a treia operaţiune de convoiere desfășurată în lungul coastei de la Sabla la Bugaz pare, pentru început, să se realizeze fără pierderi, în zori, în dreptul capului Șabla, la preluarea convoiului de trei nave comerciale, ce venea escortat de unităţi bulgare de la Varna. "MARIA", aflat în tribord prova, observă un chiosc de submarin care s-a delestat la lansarea a 2 torpile. Se da alarma cu o rachetă, navele convoiului abat simultan spre coastă și distrugătorul grenadează zona bulei de aer ivită la suprafaţă după lansare.

"FERDINAND", aflat în capul formaţiei, întoarce și lansează de asemenea grenade. Convoiul își continuă apoi drumul pe mare rea prin larg, în dreptul Tuzlei intrând în escortă și canonierele "STIHI" și "DUMITRESCU" care precedau o a 4-a navă comercială, "Cordelia", ieșită din Constanţa.

În după-amiaza de 2 decembrie, distrugătoarele "FERDINAND", "MARIA" și "MĂRĂŞEŞTI", ajunse la nord de Insula Șerpilor, părăsesc escorta ce urma să fie preluată de unităţi ale flotilei germane de Dunăre, aflate la Bugaz. Acestea întârzie însă și convoiul rămas sub escorta canonierelor intră într-o zonă bănuită a fi fost minată. De departe se zăresc exploziile care scufundă motonava românească de transport "Cavarna" și cargoul sub pavilion german "Cordelia". Nava românească SMR Carpaţi trece mai departe, al 4-lea transportor "Tsar Ferdinand" intră la Sulina.

Abia la 17 decembrie, distrugătoarele tip R aveau să reia convoierea lui "Tsar Ferdinand", dus între timp la Constanţa și care va ajunge la destinaţie, după ce distrugătorul, observând în zori, la nord de Insula Șerpilor, bula de aer a unei lansări de torpilă, execută o dublă grenadare antisubmarină cu câte 4 bombe.

Mai tot anul 1942 distrugătoarele tip R au executat apoi escorte pe linia Constanţa-Bosfor, întrerupte numai de operaţiuni de minare în lungul litoralului nord-vestic al Mării Negre. Distrugătoarele erau de altfel singurele nave ale Forţei Navale Maritime capabile de marșuri dus-întors la Bosfor (total cca 360 mile) fără reaprovizionare. La 30 ianuarie, escortând tancul "Albaro", au fost zărite două submarine la suprafaţă la mare depărtare, nord-est de strâmtoare. "FERDINAND" se apropie până la 6000 metri neobservat, dar, datorită gerului, tunurile s-au găsit în imposibilitate de funcţionare. Distrugătorul a executat totuși o grenadare de rutină, după care s-a întors la nava escortată lângă care rămăsese "MARIA". O nouă deplasare la Bosfor a navelor tip R a avut apoi loc după sfârșitul iernii, la 12-13 martie, dar întâlnirea cu tancurile "Albaro" și "Prodromos" nu s-a realizat, tancurile ieșind prea târziu din Bosfor. Abia la 16 aprilie "Prodromos" va fi luat în primire în faţa Bosforului de distrugătoarele "MARIA" și "MĂRĂŞEŞTI" și escortat până la Burgas împreună cu cargourile sub pavilion german "Arkadia" și "Salzburg".

Dat fiind pregătirile campaniei următoare pe uscat din URSS, comandamentul german din Marea Neagră a urmărit în prima parte a anului 1942 să-și aducă mai multe nave de transport pe mare și pe Dunăre. În apele maritime bulgărești până la nord de Șabla, nave militare bulgare asigurau convoalele din dreptul graniţei bulgaro-române sau să le aducă direct de la Bosfor. Circulaţia de nave în lungul litoralului pretindea însă asigurarea rutelor de sub coastă prin baraje de mine, îndeosebi a.s. Este ceea ce a întreprins comandamentul naval român încă de la 28 martie 1942, când, în grupe separate, navele miniere "MURGESCU" și "DACIA" au executat fiecare câte o minare între Sulina și Sf. Gheorghe. "MARIA" și "MĂRĂŞEŞTI" au escortat grupul sud ("DACIA"), care a fost bombardat în mare de aviaţie. Apoi, la 19 mai, "MURGESCU" și SMR "ROMANIA", făcut provizoriu puitor de mine, se deplasează în zona Budachi sub escorta acelorași distrugătoare "MARIA" și "MĂRĂŞEŞTI". Acolo minează numai "MURGESCU", "ROMÂNIA" mergând într-altă zonă, spre Odessa.

La sfârșitul lunii mai 1942 însă, o nouă operaţiune de convoiere în lungul litoralului nordic se soldează cu pierderea motonavei "SULINA", torpilată la 29 mai în zona Odessa de submarinul A5, la trei ore după preluarea escortei de la distrugătoare de către unităţi ale flotilei germane de Dunăre. Tot în golful Odessa submarinul A3 torpilează vasul SMR "Ardeal", care se pune temporar pe uscat înainte de a putea fi remorcat și dus la reparat.

Siguranţa liniei de comunicaţie cu Odessa a putut deveni efectivă după două noi operaţiuni de minări antisubmarine la care au luat parte și distrugătoarele tip R, în dispozitivul de protecţie a navelor miniere:

- în iunie 1942, în larg de Odessa, spre Tendra, unde operaţiunea executată de navele miniere "MURGESCU" și "DACIA" a ţinut două nopţi (25 și 27 iunie)

- în noiembrie, la Insula Șerpilor, unde operaţiunea executată de aceleași nave miniere a ţinut o singură noapte (5 noiembrie).

Minarea de la Odessa-Tendra din iunie 1942 a încheiat o primă perioadă de operaţiuni a Forţei Navale Maritime. Începând din această lună intră în acţiune în Marea Neagră unităţi de vedete torpiloare și submarine germane și italiene. Totodată Flota Mării Negre, obligată să părăsească vremelnic Sevastopol, avea să fie bazată în porturile coastei caucaziene.

Cu toată pierderea vremelnică a bazei Sevastopol (2 iunie 1942), submarinele Flotei Mării Negre au continuat însă să rămână active pe linia de comunicaţii a Bosforului. Patru convoieri succesive de către distrugătoarele tip R a tancurilor italiane "Albaro" și "Celeno" - 13/14 iunie Constanţa-Bosfor, 18-19 iulie Bosfor-Constanţa, 1 august Constanţa-Varna, 7-8 august Varna-Bosfor - se desfășoară fără incidente. Dar cu prilejul celei de la 9-10 septembrie, un submarin lansează una sau mai multe torpile de la distanţă mare asupra distrugătoarelor care se apropiau de punctul de întâlnire cu tancurile în faţa Bosforului. Alarma e dată de una din torpile, care, probabil dereglată, merge la suprafaţă și explodează singură. Urmează o grenadare de intimidare, preluarea convoiului și înapoierea la Constanţa la 10 septembrie, ora 21. Petrolierele încărcate de îndată sunt apoi reescortate la Bosfor, de unde distrugătoarele se înapoiază la 13 septembrie.

Misiunea se repetă și la 6-7 octombrie, cu aducerea celor 2 nave din nou de la Bosfor la Constanţa. Dar replecarea se face fracţionat: 12/13 octombrie numai "Celeno" e escortat până la Bosfor de distrugătoarele "FERDINAND" și "MĂRĂŞEŞTI" (noaptea, "FERDINAND" evită în ultima clipă o mină în derivă); "Albaro" va pleca la 28 octombrie la Varna, escortat de alte nave românești până la Șabla.

Ultimele trei misiuni de escortă pe linia Bosforului în 1942 se vor executa la 13-14 noiembrie pentru aducerea petrolierului "Ossag" și la 28-29 noiembrie și 7-8 decembrie pentru a aduce la Constanţa și duce înapoi la Bosfor petrolierul italian "Celeno". Escortarea lui "Celeno" s-a făcut fără incidente, dar la 14 noiembrie, abia ieșit din Bosfor, tancul german "Ossag", care era așteptat de cele 2 distrugătoare de tip R în larg, a fost avariat de o torpilă a submarinului L 23 și silit să se înapoieze remorcat în strâmtoare. Dar începând din aceeași lună s-a deschis și linia de aprovizionare a trupelor române duse în Crimeea, o recunoaștere a accesului în golful Severnaia fiind făcută de distrugătorul "MARIA". Distanţa de străbătut de la Constanţa era de 280 mile și escortele urmau să fie asigurate îndeosebi de distrugătoare. Circulaţia convoalelor avea să dureze până în mai 1944, întreruptă uneori de furtuni sau de semnalizarea prezenţei în mare a unor formaţiuni din flota Mării Negre. Într-adevăr, în toată perioada convoierilor de pe timpul războiului din Marea Neagră, navele Forţei Maritime românești aveau să evite întâlnirea cu forţele de suprafaţă sovietice, păstrând în mai toate împrejurările un rol strict defensiv.

Pe comunicaţia nordică spre Odessa distrugătoarele tip R nu au fost în general folosite - exceptând siguranţa operaţiunilor de minare - dat fiind distanţele mai mici care îngăduiau escorte alcătuite din nave minore. Dar după începerea contraofensivei sovietice pe uscat (19 noiembrie 1942) de la nord și sud de Stalingrad, și Flota Mării Negre a întreprins câteva raiduri la coasta vestică, cu toată depărtarea mare de peste 600 mile faţă de baze. Desminţea astfel și propaganda hitleristă care susţinuse că în urma pierderilor nu mai e în măsură să iasă din port.

Primul raid a avut loc în intervalul 29 noiembrie - 3 decembrie, pe vreme de ceaţă, cu 2 grupări care s-au apropiat de coastă în zona Insula Șerpilor (nord) și Șabla (sud) fără rezultate operative. Un al doilea raid a avut apoi loc la 13 decembrie, ajungând până în baia Jibrieni, unde un convoi ieșit din Sulina a trebuit să se înapoieze pe Dunăre. La Odessa se afla distrugătorul "FERDINAND", întors dintr-o convoiere cu "MARĂȘTI" a vaselor "Lola" și "Tisza" din apele Crimeii (10-12 decembrie: Constanţa - cap Tarkan - Sevastopol - Tendra - Odessa). Ceaţa groasă a împiedicat însă ieșirea din port a celor 2 distrugătoare în timp util. Vor putea pleca abia la 17 decembrie însoţind convoiul "Ardeal", "Durostor", "Tisza" pe drumul costier până la Constanţa. La sud de Bugaz, 3 torpile lansate de un submarin de la distanţă mare nu au lovit vreo navă. Urmează între 21-23 decembrie escortarea cargoului "Arkadia" cu 3 distrugătoare, "FERDINAND", "MARIA", "MĂRĂŞEŞTI", pe drumul Constanţa - Sf. Gheorghe - cap Tarkan - Tendra, unde este predat unităţilor din Donau Flotille. Drum ocolit, escortă întărită, ca urmare a raidurilor Flotei Mării Negre.

La 26 decembrie distrugătoarele tip R repleacă spre Sevastopol tot pe drumul nordic, escortind vasul SMR "ROMÂNIA" destinat a fi navă bază pentru vedetele torpiloare din Crimeea. Semnalizarea prezenţei unor nave militare sovietice în bazinul vestic întrerupe însă misiunea la gura Portiţei. Se reia la 29 decembrie tot pe drumul nordic Sf. Gheorghe - Cap Tarkan, dar cu alt vas escortat, cargoul bulgăresc "Varna". În zona Eupatoria, pe ceaţă, se zărește printr-un luminișs un submarin (sau vedeta) la suprafaţă. "FERDINAND" apucă să tragă o singură lovitură cu tunul de 76 mm, dar ceaţa se reînchide. Distrugătoarele se întorc la Constanţa în ultima zi a anului, aducând de la Sevastopol cargoul SMR "Suceava". Drumul folosit la întoarcere a fost cel dragat puțin înainte de germani pe la cap Feolent și cap Sarici (drumul sud), mai scurt, numai de 240 mile.

În toamna anului 1942, "FERDINAND" a avut un abordaj în port la Constanţa cu "MARIA" și reparaţia pe doc a ţinut două săptămâni. La 26 noiembrie "MARIA" a avut o avarie la cirmă după 2 ore de mers, ceea ce a amânat misiunea spre Bosfor cu două zile. Iar la 7 februarie 1943 tot "FERDINAND", pe când venea de la Sevastopol, a fost abordat pe timp de ceaţă la sud de Tuzla la nava escortată SMR "Ardeal" și a rămas din nou în reparaţie la Constanţa mai bine de o lună și jumătate.

Escortele la care participă apoi cele două distrugătoare în 1943 alternează pe rutele Bosfor și Sevastopol. Între 24 și 27 februarie 1943 "MARIA" și "MĂRĂŞEŞTI" duc la Sevastopol cargourile SMR "Suceava" și "Vama" și se întorc cu "Oituz". Alarmă aeriană și alarmă submarină la întoarcere. Între 1 și 6 martie aceleași distrugătoare escortează tot la Sevastopol cargoul sub pavilion german "Harkov" ("Boy Federsen") și vin înapoi cu vasele "Ardeal" și "Varna". La înapoiere, atac al unui avion inamic: "MARIA" trage 14 lovituri cu tunul de 76 mm. La 27 martie, "FERDINAND", reparat, reia convoierile, ducând la Bosfor, împreună cu "MARIA", tancul italian "Celeno". De la Bosfor este luat vasul german "Birgit" și lăsat în dreptul Burgasului, cele 2 distrugătoare înapoiindu-se la 29 martie la Constanţa. S-au întâlnit cu totul 5 mine în derivă. Apoi, la 1 aprilie, trei distrugătoare, "FERDINAND", "MARIA" și "MĂRĂŞEŞTI", pleacă la Sevastopol escortind vasele "Lola" și "Varna". Furtuna silește convoiul să se înapoieze după cca 120 de mile străbătute pe drumul nordic. Misiunea se reia la 3 aprilie, o alarmă submarină are loc în zona Eupatoria, 2 mine în derivă sunt împușcate. Navele militare se întorc la 6 aprilie la Constanţa escortind pe "Ardeal".

Urmează de îndată altă misiune (7-