Modelism (Continuare din nr. trecut)

SIMBOLURILE FIRMELOR CONSTRUCTOARE

Name", prin care se dă un prenume, mai precis diminutivul acelui prenume, fiecărui avion japonez cunoscut. Spre deosebire de sistemul C.B.I., "U.S. Code Name" face o oarecare clasificare: avioanele și hidroavioanele de vînătoare și avioanele de recunoaștere ușoare primesc un prenume masculin, cele de transport unul care începe cu T (de la Transport) iar celelalte tipuri un prenume feminin.

A - Aichi G-Hitachi H-Hiro (Dai Juichi Kaigun Kokusho) J-Nippon Kokusai Koku Kogyo K.K. K-Kawanishi M-Mitsubishi N - Nakajima P-Nippon Hikoki K.K. S-Sasebo (Dai Nijuichi Kaigun Kokusho) Si - Showa W-Watanabe (Kyushu) Y-Yokosuka (Dai Ichi Kaigun Koku Gijitsusho) Z - Mizuno

Apare apoi sistemul de notare cu "Model" urmat de două cifre arabe. În acest sistem, Model 11 este primul model, la care nu s-a efectuat nici o modificare. Prima cifră reprezintă celula iar a doua motorul.

La fel ca în Armată, se folosește termenul Kai și literele mici pentru modificări majore sau de mică importanță. De asemenea, se dau nume avioanelor. De exemplu, 12 Shi A6M5c "Zero" 52c este un avion al cărui proiect a fost lansat în anul 12 al erei Showa (deci 1937), este un vînător pentru portavioane, este al 6-lea vînător pentru portavioane, fabricat de firma Mitsubishi, este denumit "Zero". i s-au făcut 4 modificări la celulă (este la al 5-lea model de celulă) și una la motor ( al 2-lea model de motor) și trei modificări minore.

CODUL ALIAT

La izbucnirea războiului din Pacific, aliații s-au lovit de o problemă neașteptată: deși cunoșteau avioanele din dotarea Japoniei, le era destul de greu să anunțe rapid cu ce avion aveau de a face în aer iar uneori se întîmplau și confuzii, datorită sistemului greoi de denumire a avioanelor folosit de japonezi. De aceea, s-a luat hotărîrea ca fiecărui tip de avion japonez să i se dea un nume propriu, după un sistem standardizat, unitar. Astfel apare, în 1942, sistemul C.B.I (China-Birmania-India), după teatrul de operațiuni unde a fost utilizat. Apoi, în 1943, americanii adoptă "U.S.Code Name", prin care se dă un prenume, mai precis diminutivul acelui prenume, fiecărui avion japonez cunoscut. Spre deosebire de sistemul C.B.I., "U.S. Code Name" face o oarecare clasificare: avioanele și hidroavioanele de vînătoare și avioanele de recunoaștere ușoare primesc un prenume masculin, cele de transport unul care începe cu T (de la Transport) iar celelalte tipuri un prenume feminin.

NAKAJIMA Type 97 Ki 27 ("nate")

La începutul anilor '30, preferințele comandamentelor militare și ale piloților în domeniul avioanelor de vînătoare se îndreptau spre biplane, datorită marii lor manevrabilități. Tot atunci începe să se impună avionul de vînătoare monoplan, care oferea certe avantaje, în special în domeniul vitezei. Controversele dintre adepții monoplanelor și ai biplanelor vor dura destul de mult. Această dispută nu a ocolit aviația militară niponă, ba chiar a fost mai acerbă, datorită preferinței piloților japonezi pentru avioane de vînătoare ultraușoare și ultramanevrabile, care corespundeau mai bine concepției japoneze despre ducerea luptei aeriene precum și spiritului de samurai în care erau formați piloții japonezi.

În 1935, departamentul de proiectare de avioane militare al firmei Nakajima Hikoki K.K., condus de profesorul Hideo Itokawa, lansează, fără a avea o cerere din partea Koku Hombu, un proiect pentru un avion de vînătoare monoplan, monoloc și monomotor, numit Nakajima Type PE. În iunie firma își anunță intenția de a participa, împreună cu firmele Kawasaki și Mitsubishi, la următorul concurs organizat de Armată pentru alegerea unui avion de vînătoare. La sfârșitul lui 1935, Koku Hombu atribuie denumiri celor 3 prototipuri care se vor înfrunta în concurs: Nakajima Ki. 27, Kawasaki Ki. 28 și Mitsubishi Ki. 33.

Firma Nakajima construiește două prototipuri (Ki. 2 701 și Ki. 2 702), care vor fi terminate în iulie și respectiv octombrie 1936. Pe 15.10. 1936, are loc primul zbor al lui Ki. 2 701, pe aerodromul firmei de la Ojima.

Concursul începe în 1937 și în scurt timp rămîn în cursă doar Ki.27 și Ki. 28, care vor fi supuse unor probe comparative timp de un an, la sfârșit fiind preferat Ki. 27, care era cu puțin superior lui Ki. 28. Piloții sînt entuziasmați de Ki. 27: viteză mare atît în palier cît și în urcare, iar manevrabilitatea era doar cu puțin mai mică decît la un biplan.

În iunie 1937, Armata comandă încă 10 prototipuri (Ki.2 703 Ki. 2 712), considerate ca avioane de preserie. Acestea difereau de primele două prototipuri prin suprafața aripilor și ampenajelor și forma cupolei carlingii. Pe 28.12.1937, Ki. 27 este adoptat ca vînător standard al Armatei sub denumirea Nakajima Type 97 Ki. 27.

VARIANTE ale avionului

Ki. 27a Este prima variantă de serie, intrată în fabricație în decembrie 1937, cu motor Nakajima Ha. lb. Ritmul de fabricație inițial a fost de 20 avioane/lună.

Ki. 27b - Variantă perfecționată a lui Ki. 27a. Se modifică partea posterioară a cupolei carlingii, care va fi total vitrată, capotajul motorului, radiatorul de ulei și instalația radio.

Ki.27a Kai - Variantă de antrenament, obținută din Ki. 27a prin eliminarea carenajelor roților și uneori a armamentului, vizorului telescopic și stației radio.

Ki. 27b Kai - Variantă de antrenament obținută prin transformarea unor Ki. 27b în același mod ca la Ki. 27a Kai.

Ki. 27 Kai - Două aparate cu trenul de aterizare escamotabil, produse de firma Nakajima la începutul anului 1940. Deși aveau o viteză mai mare decît a celorlalte variante de Ki. 27, nu s-au produs în serie datorită intrării în fabricație a noului vînător Ki.43.

Ki. 27-a mai fost produs în licență la firmele Tachikawa și Mansyu. Producția a încetat în 1942, după ce au fost produse 2 019 aparate la Nakajima, 50 la Tachikawa și 1 329 la Mansyu. Ki. 27 a fost în dotarea aviației militare japoneze și manciuriene.

ACTIVITATEA OPERAȚIONALĂ

Ki. 27 a intrat foarte devreme în luptă. O mare parte din avioanele de preserie, comandate în iunie 1937, au fost trimise pentru evaluare operațională la Batalionul II Vînătoare, comandat de căpitanul Tateo Kato și avînd baza la Tachikawa. Această unitate a fost transferată în iulie 1937 în China, unde izbucnise războiul chino-japonez.

Pe măsură ce sînt produse, Ki. 27 sînt livrate la unitățile operative. Pe 01.07.1938, 59 Sentai este complet echipată cu Ki.27, urmată apoi de alte Sentai. Cea mai mare parte din aceste unități sînt trimise în China, unde avionul stirnește admirația piloților datorită vitezei și manevrabilității mari, trecîndu-se cu vederea puterea de foc mică și lipsa totală a oricărui tip de protecție.

Ki.27 triumfă cu ușurință asupra avioanelor de vînătoare de producție sovietică din dotarea chinezilor.

În iulie 1938 se declanșează un conflict ruso-japonez ce va dura o lună, luptele desfășurîndu-se pe teritoriul Mongoliei. În aer, Ki.27 se dovedește superior vînătorului sovietic I-15 bis, asigurînd supremația aeriană a japonezilor.

Conflictul reizbucnește pe 20.05.1939 și din nou Ki.27 este superior, cu toată inferioritatea numerică și introducerii în luptă a vînătorilor sovietici Polikarpov I-16.

Între timp au apărut variantele Ki.27a și Ki.27b Kai destinate instrucției, dar au fost transferate în școli și avioane Ki.27a sau Ki.27b.

La declanșarea războiului din Pacific, Ki.27 este principalul avion de vînătoare al Armatei, cu toate că apăruseră și modele mai noi de avioane de vînătoare. Se află în primele linii ale luptelor din Thailanda, Malezia, Birmania, Filipine. Se dovedește a fi superior vînătorilor aliați, de altfel de tipuri vechi și într-o stare avansată de uzură.

Începînd cu primele luni ale anului 1942, Ki.27 este retras de la unitățile operative și destinat pentru școală și formarea piloților.

Va mai fi însă folosit operativ la sfârșitul anului 1944, cînd, datorită lipsei de avioane de vînătoare, se va ajunge să se folosească împotriva marilor bombardiere cvadrimotoare americane Boeing B-29 "Super Fortress" "cam tot ce mai putea zbura!" Pe 20.12.1944, 4 Chutai/ 4 Sentai, cu baza la Ozuki, decolează cu 15 aparate Ki.27 pentru a intercepta un raid de B-29. Deși știu că nu au practic nici o șansă datorită armamentului slab și puterii reduse a motoarelor, piloții japonezi se avîntă în luptă cu un curaj ce i va impresiona pe americani. Nu obțin nici o victorie, dar reușesc să se întoarcă toți la bază, chiar dacă unele avioane semănau cu niște strecurători!

În 1942, Ki.27 primește din partea aliaților numele "Abdul" în sistem C.B.I., apoi "Nate" în sistem "U.S.Code Name".

Ki.27 s-a dovedit superior adversarilor săi din aceeași generație datorită vitezei mari în palier și în urcare și a marii sale manevrabilități, dar avea un armament slab și nu dispunea de loc de blindaj de protecție pentru pilot, motor sau rezervoare, iar structura sa era destul de fragilă, ceea ce îl făcea vulnerabil în caz de lovire.

DESCRIEREA TEHNICĂ

Este un avion de vînătoare monoloc, monoplan, monomotor, cu tren de aterizare fix, carlinga închisă și stație radio. Era în întregime metalic, exceptînd suprafețele de comandă, care erau împînzite.

Fuzelajul, cu o formă destul de suplă, are în partea din față motorul, acoperit cu un capotaj NACA. Imediat după acesta se văd pe lateralele fuzelajului, în fața încastrărilor aripilor, două țevi ale colectoarelor de eșapament. În spatele bațiului motorului este dispus rezervorul de ulei. La exterior, după capotajul NACA, se observă 6 panouri de acces la instalațiile motorului, apoi voletii de reglare a debitului de aer pentru răcirea motorului. Deasupra acestor voleți se observă cîte o gaură pentru evacuarea gazelor arse din canalizația țevilor mitralierelor. În fața carlingii și lateral spre dreapta este fixat catargul antenei radio. Cupola carlingii cuprinde un parbriz, o parte centrală ce se deschide prin glisare spre înapoi și o parte posterioară fixă. Prin parbriz trece tubul vizorului telescopic al mitralierelor. Partea posterioară a cupolei are două ferestre (Ki.27a) sau este total vitrată (Ki.27b). Pe partea dorsală a fuzelajului, în fața ampenajelor, se află lumina de poziție albă.

Aripa, de formă trapezoidală cu capetele de plan rotunjite, are un unghi diedru foarte pronunțat. Eleroanele, mari, asigură un control lateral eficace. Flapsurile, deși mici, sînt suficient de eficace. Pe bordul de atac al aripii stîngi se află tubul Pitôt, cu o formă curioasă, iar la încastrarea aceleiași aripi, pe extrados, un covor de cauciuc pentru a proteja aripa la urcarea pe ea a pilotului sau a mecanicilor. La capetele de plan, atît pe extrados cît și pe intrados, sînt luminile de poziție (roșu pe stînga, verde pe dreapta).

Ampenajele, cu o formă elegantă, au suprafețe de comandă mari, de mare eficacitate. Trenul de aterizare este fix. Jambele și roțile trenului principal sînt fin carenate, pentru a reduce rezistența aerodinamică. La Ki.27a Kai și Ki.27b Kai lipsesc carenajele roților. Jambele și bechia au amortizoare hidropneumatice. Motorul este de tip Nakajima Ha. lb Type 97, cu 9 cilindrii în stea, răcit cu aer dezvoltînd 710 CP la 2600 ture/min., 780 CP la regim maxim la 3 000 m altitudine și 650 CP în regim de croazieră. Antrenează o elice Sumitomo bipală metalică cu pas fix, licență Hamilton Standard, cu diametrul de 2 900 mm și unghiul de atac de 33°. Între elice și cilindrii motorului este dispus radiatorul de ulei, de formă inelară. Instalația de combustibil cuprinde două rezervoare de combustibil de cîte 165 l dispuse în aripi, spre interior față de trenul de aterizare, și două rezervoare largabile de cîte 130 l, ce se acrșează sub aripi, în dreptul rezervoarelor principale.

Armamentul este compus din două mitraliere sincronizate Type 98 de calibru 7,7 mm, dispuse sub capotaj, în fața parbrizului, trăgînd prin discul elicei. Armarea se face manual, mînerele de armare fiind dispuse deasupra bordului, pentru a fi ușor accesibile pentru pilot. Mai poate lua, în locul rezervoarelor largabile, 4 bombe de 25 kg.

Pentru a obține un avion cu viteză și manevrabilitate mare, avînd la dispoziție un motor cu o putere redusă și rezistența aerodinamică mare, cu tren de aterizare fix, constructorul a optat pentru o structură ușoară, un armament redus și a renunțat cu totul la blindaje sau alte dispozitive de protecție. Mai mult, a renunțat chiar și la un dispozitiv propriu pentru pornirea motorului, aceasta necesitînd o instalație auxiliară, montată pe o camionetă, ce realiza pornirea prin învîrtirea elicei. Acest lucru făcea dificilă o pornire rapidă a unei întregi unități și imposibilă una unde lipsea o asemenea instalație.

La sfârșit, putem enumera cîteva dintre calitățile lui Ki.27: primul vînător monoplan al Armatei japoneze, viteză mare în palier și în urcare, manevrabilitate mare, preț de cost redus, întreținere ușoară. Dar trebuiesc amintite și servitutile: viteză în picaj limitată datorită structurii ușoare, putere de foc redusă, lipsa blindajului și dispozitivelor de protecție, slabă rezistență la lovituri, rază de acțiune redusă.

Dan Iloiu

Date tehnice NAKAJIMA Type 97 Ki 27b

Anvergura - 11310 mm Lungimea - 7530 mm Înălțimea - 3280 mm Ecartamentul - 3020 mm Suprafața portantă - 18,56 m² Coarda aripii la încastrare - 2190 mm Unghiul de calare al aripii - 2° Unghiul diedru al aripii - 7° Unghiul de săgetă la bordul de atac al aripii - 1°30'

Greutatea - goală - 970 kg - echipată - 1650 kg - maxim admisă - 1790 kg

Capacitatea de combustibil - internă - 330 l - cu rezervoare suplimentare - 590 l

Viteza - maximă - 460 km/h la 3500 m - de croazieră - 434 km/h

Timpul de urcare la 5000 m - 5'22" Plafonul maxim - 12250 m

Raza de acțiune - normală - 480 km - maximă - 630 km

INDICAȚII LA DESENE din pag. 23

1. Ki.27a din 84 Sentai, 1941, China. Se observă lipsa părții culisante la cupola carlingii, datorită preferinței unor piloți de a zbura pe avioane cu carlinga deschisă și a antenei radio

2. Ki.27b din 1 Chutai/164 Sentai, China

3. Ki.27a Kai din școala de pilotaj de la Kumagaya, august 1940. Aparatul nu are vizorul telescopic, deci probabil nici mitralierele

4. Ki.27b Kai din aviația manciuriană.