Şenileta "Malaxa tip UE" a fost primul vehicul blindat pe șenile produs în România. Fabricarea ei s-a bazat pe reproducerea întocmai a licenței șeniletei franceze destinate transportului de muniție sau tractării armamentului greu de însoțire al infanteriei - produsă de firma "Renault" și denumita Chenillette d'infanterie Type UE (Șenileta de infanterie tip UE) realizată la începutul anilor '30 și intrată în dotarea armatei franceze începând cu 1931.

Șenileta de infanterie tip UE era un vehicul întrucâtva asemănător tipului produs din 1927 în Marea Britanie sub indicativul Carden-Loyd MK VI, vehicul ale cărui noutăți constructive - mai ales cele care priveau trenul de rulaj, șenile și galeți - au atras în scurt timp atenția specialiștilor în domeniu. Ca urmare a acestui interes, în câțiva ani, 11 armate din întreaga lume au importat șenilete Carden-Loyd Mk VI iar licența ei a fost cumpărată de alte câteva țări printre care s-au numărat Italia, Cehoslovacia, URSS și Franța.

În Franța, licența șeniletei Carden-Loyd Mk VI a fost importată de firma "Latil", constructoare de tractoare civile și militare, care a realizat un vehicul intitulat Latil Tracteur N. Ulterior, pe baza Tractorului N, firma "Renault" a proiectat și fabricat Șenileta de infanterie tip UE.

Șenileta de infanterie tip UE, de dimensiuni foarte mici, avea un echipaj de 2 oameni conductorul în stânga iar comandantul în dreapta - protejați de două cupole blindate. Motorul și transmisia se aflau dispuse în partea din față a vehiculului, între scaunele echipajului iar radiatorul în spatele acestora, separat de compartimentul de luptă printr-un panou. Tracțiunea era pe față. Suspensia era formată din trei perechi de boghiuri, fiecare cu câte doi galeți. Șenileta putea să transporte o încărcătură de 500 kg într-un compartiment special, amenajat în partea din spate.

Vehiculul s-a aflat în dotarea armatei franceze între 1931-1940. După înfrângerea Franței de Germania în cel de-al doilea război mondial, în iunie 1940, mare parte din șeniletele de infanterie tip UE au fost capturate de trupele germane și preluate în dotare. Germanii le-au dat pe lângă destinația inițială aceea de transportor de muniții pe care ei l-au numit Gepanzerter Munitionsschlepper UE (1) și alte întrebuințări. Ele au fost acelea de afet mobil pentru tunurile antitanc de calibru 37 mm, numite 3,7 cm Pak (S) auf infanterie Schlepper UE (f). și afet mobil pentru lansatoarele de rachete tip Wurfrahmen 40 ce puteau folosi proiectile cu reacție de calibrele 28 cm sau 32 cm.

Un număr de șenilete de infanterie tip UE au fost utilizate de trupele franceze ale generalului De Gaulle, care le-au transformat, ca și adversarii lor, în afete mobile pentru tunurile antitanc franceze model "Schneider", calibru 47 mm sau tunurile antitanc britanice "Vickers", calibru 57 mm.

În România, licența șeniletei de infanterie tip UE a fost cumpărată de către Ministerul Apărării Naționale în timpul tratativelor purtate între anii 1937-1938 cu firma "Renault" în scopul extinderii motorizării și mecanizării unităților armatei române. Șenileta urma să fie fabricată într-un număr de 300 de bucăți și să fie folosită la tractarea tunurilor antitanc "Schneider" calibru 47 mm ce dotau companiile antitanc din cadrul diviziilor de infanterie și brigăzilor motomecanizate pentru transportul munițiilor și combustibilului la regimentele de cavalerie moto.

Licența a fost dată spre materializare uzinelor "Malaxa" din București (numită din martie 1940 "Rogifer"), unde în scurt timp a fost instalata o linie de fabricație cu utilaje importate de la uzina franceză. În cadrul uzinei au fost asimilate aproape toate elementele șeniletei, mai puțin motoarele, cutiile de viteze și aparatura de bord, importate de partea română de la uzinele "Renault".

Fabricația de serie a șeniletei care a primit în cadrul armatei române indicativul "Șenileta Malaxa tip UE" - a început în a doua jumătate a anului 1939 și a continuat până în primele luni ale anului 1941.

După invazia Franței de către trupele germane, producția, care depindea de importuri de la "Renault", s-a oprit fără a mai fi reluată. În intervalul amintit s-au produs 126 de șenilete împreună cu remorcile aferente, număr insuficient față de nevoile reale care erau în jur de 250 de bucăți.

Șenileta, neînarmată, a fost dată companiilor antitanc din cadrul unor divizii de infanterie și cavalerie care le-au utilizat în luptele de pe frontul de est între anii 1941-1943. În timpul confruntărilor, mare parte din șenilete au fost pierdute - distruse sau capturate de trupele sovietice - încât la mijlocul anului 1943 în serviciu se mai aflau doar 50 de bucăți.

Datorită faptului că între timp înzestrarea cu camioane, semișenilate și tractoare cu performanțe tehnice mult superioare - vehicule importate din Germania sau capturate de la trupele sovietice din 1943 cea mai mare parte din șeniletele "Malaxa tip UE" a fost retrasă de la unitățile operative. Dintre ele 33 au fost afectate unităților de instrucție din spatele frontului, și anume la Centrul de Instrucție al Infanteriei, Centrul de Instrucție al Motomecanizării și la Batalionul 4 Instrucție și Reparații Auto. Restul de 17 șenilete au fost trimise la uzinele "Rogifer" pentru reparații generale urmând ca după aceea să fie repartizate unor unități de infanterie.

La sfârșitul lui ianuarie 1944, când șeniletele erau gata de a părăsi uzinele "Rogifer", printr-un ordin al Comandamentului Trupelor Motomecanizate ele au fost reintroduse în atelierele uzinei pentru a li se modifica cârligul de remorcare în vederea tractării tunurilor antitanc germane de calibru 50mm. Operațiunea a fost încheiată în martie 1944, șeniletele respective fiind repartizate unor unități ale armatei române care le-au utilizat în luptele de pe frontul din Moldova din primăvara și vara anului; ele au fost pierdute în majoritate în perioada confuză care a urmat după 23 August când numeroase unități române, deși încetaseră ostilitățile împotriva trupelor sovietice, au fost capturate din ordinul Moscovei.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, cele câteva șenilete rămase în funcționare au fost folosite câțiva ani în centrele de antrenament ale armatei române, după 1950 ele fiind retrase din dotare.

În prezent, Muzeul Militar Național deține un exemplar din șeniletele fabricate la uzinele "Malaxa".

Cornel Scafeș și Ion Scafeș

Date tehnice

Echipaj: 2 oameni Armament: nu Lungime: 2,85 m Lățime: 1,80 m Înălțime: 1,26 m Spațiul liber de la sol: 0,30 m Blindaj: 7 mm Greutate: 2 000 kg Greutatea remorcii: 740 kg Încărcătura utilă transportată: 500 kg

Motor "Renault" de 35 CP cu 4 cilindri - răcire cu apă Turação: 2 800 t/min. Carburant: benzină

Performanțe: - viteza maximă: 30 km/h - viteza medie pe drum: 15-20 km/h - viteza medie pe câmp: 5-20 km/h - obstacole de 0,40 m - tranșee de 1,22 m - pante de 40 % - vaduri de 0,30 m - autonomie pe câmp: 100 km

Șenileta MALAXA tip UE în curtea cazărmii Regimentului 2 care de luptă de la București. În lateral se observă lada de scule pe care este vopsit numărul de ordine în cadrul unității și modul de prindere al lopeții; în față se observă numărul de înmatriculare și emblema fabricii.