Modelim... K.U.K. KÖROS Mihai Georgescu

Date principale Unități: SZAMOS și KOROS Anii de construcție: 1891-1896 Deplasament; 448 t Lungimea: 54 m Lățimea: 9 m Pescaj: 1,2 m

Blindajul Vertical 50 mm Puntea principală 19 mm Turelele 40 mm Postul de comandă 75 mm

Constructori Hartman & Schoenichen Budapest 2 Aldari Yarrow 2 mașini Schichau Puterea 1250 CP Combustibil: cărbuni, max.80t Echipaj 80-90 oameni Viteza max în apă stătătoare 18 km/h

Armament 2 obuziere de 12 cm, 32 calibre Krupp 2 obuziere de 7 cm, 42 calibre Skoda

Köros cu sistemul de apărare contra minelor de curent trecând pe lângă sora SZAMOS în 1917

Atunci când programul naval de construcție a unei puternice flote românești de Dunăre, cunoscut și sub numele de programul lt.cdr. Petre Demetriade (după numele șefului Direcției Marinei din Ministerul de Război ce a conceput acest program), de 4 monitoare și opt vedete torpiloare a fost în sfârșit terminat (1906-1907), pe fluviu exista o puternică flotilă austro-ungară. Primele unități ale acesteia fuseseră construite încă din 1868. Conceptual monitoarele românești erau mult mai bine realizate. Deși fuseseră construite în șantierul austro-ungar din Trieste, caietul de sarcini și chiar proiectul final era opera inginerilor și ofițerilor români. După război, amiralul Olaf Richard Wulff, comandantul flotei de Dunăre austro-ungare în războiul contra noastră avea să menționeze de mai multe ori în istoria flotei austro-ungare de Dunăre, publicată în două ediții 1918 și 1934, superioritatea conceptuală a monitoarelor românești. Concepute să lupte cu prova în amonte acestea aveau opuse adversarului două tunuri în libertate deplină de manevră, în timp ce nici monitoarele austro-ungare cele mai noi nu puteau oferi adversarului două tunuri mari în orice poziție. În cazul unei confruntări directe acestea ar fi fost puse în inferioritate.

KOROS este una dintre unitățile navale austro-ungare ce au încercat să rupă podul de vase de la Flămânda la 2 octombrie 1916.

O raritate fotografică: monitorul trecând ghețurile ce pluteau pe Dunăre în iarna anului 1918

Comandamentul inamic ordonase distrugerea podului, indiferent de numărul de monitoare pierdute, ținând desigur seama de consecințele catastrofale ale îndrăzneței contraofensive a mareșalului Averescu. Având șansa creșterii apelor și a unei puternice furtuni însoțită de ploi torențiale 4 dintre monitoarele austro-ungare retrase în canalul Persina după atacul întreprins asupra ei în noaptea 14-15 august 1916 de către trei vedete torpiloare românești improvizate, trec peste estacade și barajele de mine și atacă podul. Nu reușesc să îl lovească direct iar KOROS și BODROG sunt forțate să se retragă lovite de tunurile românești. O altă grupare de monitoare, SZAMOS și LEITHA, au aceeași soartă, reușind însă să provoace prin tir direct mari pierderi trupelor ce așteptau să treacă fluviul. Reușesc să ajungă la pod numai două vedete fluviale ce îl vor avaria temporar. Către sfârșitul războiului, KOROS staționa în Sulina iar SZAMOS la Tulcea. În 1918, pe la mijlocul lui aprilie, ambele monitoare ale acestei clase se găseau la Odesa și Nikolaev! Navigaseră pe lângă coastă între canalul Starii Stambul și limanul Nistrului însoțite de un remorcher și două șlepuri cu cărbuni, alături de alte monitoare.

La sfârșitul primului război mondial KOROS a fost repartizat Serbiei și a căpătat numele de MORAVA.

Mulțumim pe această cale dlui ing. Friederich Prasky din Viena pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol

Monitoare de Dunăre la Sevastopol în 1918