Valentin Frank

O treaptă nouă în confirmarea preocupărilor în domeniul proiectării construirii și lansării de rachete pe teritoriul țării noastre o constituie activitatea lui Valentin Frank de Franckenstein

Informațiile oferite de lucrarea lui Doru Teodericiu "Preistoria rachetei moderne. Manuscrisul de la Sibiu (1400-1569)" tipărită la Editura Academiei Române în 1969, ne-au permis aprecieri asupra vieții și operei lui Valentin Frank și aprofundarea aspectelor tehnico-științifice legate de evoluția rachetei.

Originar din Sibiu, Valentin Frank a trăit în secolul următor celui în care a viețuit Haas Conrad (1509-1579), iar prin preocupările sale se afirma ca o nouă existență în domeniul rachetelor. Apreciat ca distins umanist, talentat poet cu preocupări științifice, Valentin Frank a trăit între anii 1643-1697. A fost judecător al orașului și comite al națiunii saxone din Transilvania, titlu onorific care îl plasa printre notabilitățile vremii.

Valentin Frank a fost un devotat prieten al românilor și unul dintre primii care s-au interesat de poezia populară românească, lucru confirmat și de un cântec cules de el și introdus în lucrarea sa despre sentințele (proverbele) lui Ovidiu: HECATENE SENTENTIARUM OVIDIANARUM, publicată la CIBINII (Sibiu), în anul 1679.

Fiind și om de știință, cu preocupări notabile - printre altele - și pentru chimie, a scris o mică lucrare de pirotehnie: BREVICULUS PYROTECHNICUS, tipărită, de asemenea, la CIBINII în 4 martie 1697.

Tipărită în limba latină, după tipul lucrărilor științifice din Evul Mediu și de epocă premodernă, având forma unei broșuri de format mic, lucrarea are scris pe copertă, sub titlu: "MEMORIAE ARTIFICUM INEARE, COMMENDATUS".

Este o lucrare foarte rară astăzi și a fost descoperită la Biblioteca Universității din Cluj. Are 16 pagini numerotate, în realitate fiind 18, căci pagina 10 a fost numerotată a doua oară, iar ultima pagină rămânând nenumerotată.

Cartea, prin rețetele originale propuse de autor are o importanță științifică limitată, dar valoroasă ca sursă de informații privind istoria rachetei pe teritoriul țării noastre.

Rețetele pirotehnice

Aici sunt înșerate rețete de compoziții pirotehniste prezentate la pagina 17 și pe coperta întâi, făcute din propria sa știință, așa cum precizează autorul, și altele preluate de la pirotehnicieni cunoscuți vremii (ca Furtenbach, Iohann Schleenstein, Michael Mielth, Georg Hansdörffer). Remarcăm aici o rețetă preluată de la cunoscutul pirotehnician polonez Cazimir Siemienovici (secolul al XVII-lea), considerat - până la descoperirea manuscrisului de la Sibiu - părintele rachetei moderne.

Această preluare vine să confirme că opera savantului polonez a circulat în Transilvania, fiind bine cunoscută. Combustibilii solizi, variante ale pulberii negre, obținuți prin aplicarea acestor rețete, erau folosiți pentru zborul rachetelor, autorul precizând că au fost încercați cu succes.

Se constată că sunt date explicațiile necesare privind procurarea, prepararea și păstrarea compozițiilor pirotehnice, dar prezentarea succintă a rețetelor și a scurtelor explicații sunt suficiente pentru inițiații în domeniu.

Remarcăm că prezentarea substanțelor în compoziție nu se făceau prin "părți", ca până acum, ci în libre (1 lb-409 g) și grija de a menționa care dintre acestea sunt pentru rachete. De exemplu compoziția preluată de la Cazimir Siemienovici este formată din 16 libre de Silitră, 4 libre Sulf și 6 libre cărbune și are recomandarea "pentru rachete mai mari de 60 libre până la 100 libre greutate".

O altă rețetă era formată din 30 libre Silitră, 10 libre Sulf și 20 libre cărbune era recomandată "pentru rachete mai mici care aleargă" și continuă cu "pulbere măcinată bine compactă, este cât mai avantajos".

Pentru partea superioară a motorului, în funcție de scop putea fi un material inflamabil sau exploziv, la "Compoziții pentru conuri", recomandă următoarea compoziție: 2 libre Silitră, 1 libră Sulf, 4 libre Pulveris la care menționează "adaugă gențianat de apă sau soluții în care a fost dizolvată gumă arabică, care a fost să fie presată.

Rachete

Lucrarea mai conține, la pagina 10, o ilustrație (care de fapt este singura) ce reprezintă două schițe simple, care confirmă continuitatea preocupărilor în acest domeniu pe teritoriul țării noastre.

La o primă analiză a schițelor propuse, constatăm că acestea seamănă în mare cu cele realizate de Conrad Haas cu un secol mai înainte.

Deși asemănarea este foarte mare, se pare că Valentin Frank nu a avut cunoștință de lucrarea lui Conrad Haas, al cărui manuscris se găsește pe teritoriul orașului, astfel am fi avut mult mai multe informații legate de construcția și lansarea rachetelor. Textul nu dă explicațiile necesare pentru procurarea și pregătirea materialelor, a construirii propriu-zise a rachetei sau a motorului și nici referiri la modul de lansare. Racheta prezentată nu este rezultatul unor calcule, ci, credem noi, a unor repetate experiențe sau preluată din alte lucrări fără a preciza sursa.

Desenele sunt executate cu instrumente rudimentare și cu mâna liberă, nu sunt colorate și nu au cote sau repere către care textul să facă trimiteri. Din studiul celor două schițe, constatăm că ele reprezintă secțiunile longitudinale ale motorului unei rachete, al cărui calibru nu-l putem defini din lipsă de date tehnice sau a matriței în care se introduce carcasa motorului și se presează combustibilul majorat.

Motorul, care se confecționează din hârtie roluită și încleiată, este prevăzut cu două camere separate printr-o rondea găurită prin care se transmitea focul.

În partea de jos a motorului se află combustibilul solid, care prin ardere imprima rachetei impulsul necesar lansării, iar în partea superioară un amestec cu proprietăți explozive sau incendiare.

Neștiind la ce scară a fost realizat desenul, nu putem deduce dimensiunile celor două părți ale motorului.

Se evidențiază la acest motor două noutăți: 1) partea de sus se închide prin strângerea tubului cu sfoară; 2) pentru o ardere mai puternică a combustibilului s-a realizat un canal conic mai adânc în combustibil.

Matrița este formată din două bucăți care se îmbină. Partea de jos este prevăzută cu o semisferă ce permite formarea diuzei motorului, iar partea de sus permite introducerea carcasei cilindrice a motorului. Din schițe deducem că raportul dintre lungimea și calibrul (diametrul) motorului este de 7 la 1, cunoscut și folosit pe plan internațional ca fiind cel mai bun pentru combustibilul folosit în epocă.

Apelând la manuscrisul de la Sibiu, putem susține că motorul luat așa cum se prezintă în schiță, poate ține loc de o "rachetă frumoasă, care aleargă pe drum drept încolo și încoace și la urmă trage o împușcătură", sau, după atașarea acesteia la o coadă (nuia/baghetă) prin strângere cu o sfoară, se obține o rachetă frumoasă care pleacă singură în înălțime.

Aceasta se încadrează în categoria celor care, după aprinderea fitilului de inițiere a arderii (despre care nu se pomenește în lucrare) combustibilului și lansării pe traiectorie, în final explodau sau incendiau obiectivul atins.

Bibliografie: 1. Doru Teodoriciu - Preistoria rachetei moderne. Manuscrisul de la Sibiu (1400-1569), pag. 236, 237 2. Ioan N. Radu - Rachetomodele - Ed. Ion Creangă, 1972, pag. 23