Modelism... "Sagitta"-liburna Columnei

"Senatul și poporul roman (au ridicat acest monument) Împăratului Cezar, fiul lui Nerva cel trecut între zei. Nerva Traian Augustul, învingătorul germanilor, dacilor, mare pontif investit pentru a XV-a oară cu puterea de tribun, aclamat de șase ori ca imperator, consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a arăta cât de înalt era muntele și locul săpat cu eforturi atât de mari".

Inaugurată la Roma în anul 113 e.n., vestita Columnă a lui Traian este decorată apoi de către autorul ei, Apollodor din Damasc, cu o friză lungă de 265 m, înfășurată ascendent pe coloană, friză ce povestește în imagini războaiele romanilor cu dacii, document inestimabil pentru istoria poporului nostru.

Veritabil film în piatră, columna a păstrat peste milenii numeroase reprezentări de nave fluviale și maritime.

Cunoscute și citate în numeroase lucrări de arheologie navală, galerele de pe coloană, nu au fost reconstituite integral, deși reprezentările oferă suficiente detalii.

Navele sunt definitorii pentru o epocă în care imperiul roman stăpânea marea ("Mare Nostrum") într-un mod incontestabil, preocupările sale maritime rămânând legate de combaterea pirateriei și menținerea ordinii la granițe. Marile trireme, greoaie și cu echipaje relativ mari, deveniseră inutile, locul lor fiind luat de nave mai mici și rapide, cu mai bune posibilități de manevră.

Prezența flotei romane pe Dunăre este certă încă de la începutul mileniului, ea participând în anul 13 sub conducerea lui Vitellius la cucerirea cetății Aegyssus (Tulcea).

Galerele ce patrulau pe Dunăre și Marea Neagră făceau parte din Classis Pontica. Împăratul Vespasian reorganizează flota și stabilește în această zonă o escadră specială, Classis Flavia Moesica, cu baze pe Dunăre la Barboși, Noviodunum Isaccea și Aegyssus.

În Marea Neagră, avem de asemenea știri despre o flotă romană în anul 66 e.n. cu efectiv de 40 de nave și aproape 3000 de marinari. Prezența ei este cunoscută încă din perioada ocupării cetăților pontice în anii 77-71 i.e.n. când se află sub comanda unui prefect al litoralului maritim instalat la Tomis.

Putem menționa dintre aceşti prefecți pe Vestalis, Pomponius Flaccus Asiaticus și Aruntius Flama.

Flota a avut un rol de mare însemnătate în războaiele duse de Traian pentru cucerirea Daciei, victoria de la Adamclisi datorându-se în primul rând flotei fluviale, ce a asigurat deplasarea rapidă a legiunilor și deci superioritatea militară și momentul critic al operațiunilor. Pe coloană sunt reprezentate imbarcarea trupelor la Drobeta cu cai și materiale, deplasarea lor și debarcarea în Dobrogea în timpul primului război, în 101-102.

Podul de peste Dunăre, construit de același Apollodor, nu a diminuat rolul flotei fluviale, dimpotrivă, eliberând-o de corvoada transbordărilor, ea a putut asigura aprovizionarea trupelor, securitatea căilor de acces, escorta transporturilor de trupe, precum şi incursiuni în spatele adversarului.

Dintre comandanții flotelor fluviale îl putem menționa pe Flavius Arrianus, ce a îndeplinit această funcție în timpul împăratului Hadrian (117-131 e.n.). Pe coloană găsim mai multe tipuri de galere, inclusiv nava imperială, triremă bogat împodobită, alte două trireme și mai multe ornamentate în mod diferit la proră, dar în esență cu aceleaşi caracteristici constructive. Aceasta este tipul de navă pe care dorim să-l prezentăm în continuare.

Liburnele îşi trag numele de la locuitorii coastelor dalmaţiene, care în acele vremuri erau temuți pirați și îndrăzneţi navigatori, navele lor, înzestrate cu două rânduri de rame, dovedindu-se foarte iuți și ușor manevrabile, superioare încetelor trireme de până atunci. Romanii au preluat acest tip de navă, făcând ceea ce acum s-ar numi "tehnologizarea modelului" și adaptându-l nevoilor lor: acest tip de galeră devine unitate standard a tuturor escadrelor Romei.

Modelul prezentat în planşă este reconstituirea propusă de noi în urma studiului unor scene de pe coloană, cât și a unor reconstituiri din secolul trecut ale celebrilor Jal, Corazzini, de la Roerie sau Rodger. De mare ajutor ne-au fost și planurile navelor romane gasite pe fundul lacului Nemi în 1931.

Ținând seama de modul de reprezentare al scenelor de pe coloană, care scot în evidență, prin scară, nu numai personajele dar şi detaliile constructive ce permit aprecierea dimensiunilor navei, precum şi calculul aproximativ al puternii furnizate de rame pentru deplasare, am estimat următoarele dimensiuni:

Lungime: 24,5 m Lățimea: 5,4 m Pescajul: 0,8 m Numărul de vâslaşi: 42

Coca era confecționată prin aşezarea filelor de la chilă în susul bordurilor, filă lângă filă, atât fixarea de coaste cât și prinderea dintre ele făcându-se prin cuie și cepuri din lemn tare, rotunde sau în forma de pană. Filele bordului erau fixate prin cuie pe coastele false, montate special în acest scop. Curenți din material mai gros asigurau rigiditatea scheletului. Opera vie se placa cu foi din plumb pentru a o proteja de alge și carii.

Acest tip de liburnă avea o punte centrală și câte o altă punte paralelă în fiecare bord, pentru circulația trupelor de debarcare.

Acționând pe Dunăre, unde clima era aspră, mai ales iarna, este verosimil ca echipajul să fi folosit tende pe toată lungimea bordurilor pentru protecție la vânt și ploaie. Este, de asemenea, foarte probabil ca în cursul iernilor navele să fi stat la iernat. Deoarece se trăgeau la mal pe uscat, în ambele borduri demontau nişte file solide din care probabil vor deriva în timp chilele de ruliu.

Vela era de tip pătrat, catargul fiind amovibil şi aşezat pe punte în timpul furtunilor sau vântului nefavorabil.

Pentru a proteja echipajul în cazul unui abordaj sau contra unor săgeți, lănci sau bolovani aruncați de pe mal, se montau pe borduri scuturile soldaților, prin legare directă de grinzile cu zabrele ce țineau loc de bordaj. Pe punte se aşeza la îndemână armamentul vâslaşilor, ce deveneau infanterişti în cursul luptelor de uscat, folosind arme diverse, ca: arcuri, lănci, praştii, iar pe navele mari, chiar catapulte.

Punctul de comandă se găsea la pupa, unde cortul comandamentului era purpuriu pentru nava amiral și de alte culori pentru celelalte.

Bordurile erau colorate în diverse moduri ce dependeau şi de fantezia comandantului și de criterii de diferențiere a navelor. Este evident că fiecare navă avea un nume distinct, dar este dificil să dăm cu exactitate nume fie și pentru două-trei unități ale escadrelor pontice.

De curând, un studiu german asupra Flotelor Romane, identifică 2 nume de liburne din flota de Dunăre: "Sagitta" și "Armata". Să alegem pentru noi "Sagitta".

Poate deveni un model excepțional pentru F2 telecomanda, prin adaptarea ramelor la un mecanism de antrenare electric sau o machetă clasa C1. Pentru o documentare mai amănunțită în ceea ce priveşte "Classis Flavia Moesica" recomandăm lucrarea lui A. Aricescu "Armata în Dobrogea romană" (Editura Academiei, București, 1977).

Pentru reconstrucția liburnei am pornit de la imaginea de pe coloană prezentată anterior, prin comparație cu celelalte trei înfățișând scene asemănătoare. Diferențele sunt relativ mici, cu totul neînsemnate ca gabarit și formă, evidente însă în ceea ce privesc ornamentele provei, care în mod sigur au rol de identificare. Pe una dintre ele este reprezentat în relief un centaur, pe alta, sunt reprezentați clasicii ochi-pilot. Crenelurile țeugii sunt și ele diferit ornamentate, ceea ce ne face să credem că fiecare navă avea un semn distinctiv și un nume.

Am estimat o asemenea liburnă din considerente practice și constructive. Am considerat raportul între compartimentul "propulsor" și prova 3:1, fiind aproape identic pentru compartimentul pupa, proporții ce se regăsesc și la alte nave din aceeași perioadă.

Considerând vâslașii pe două nivele de înălţime şi în două rânduri paralele cu bordajul, am alocat pentru un post un spațiu de aproximativ 0.7m în lungime. Astfel, calculând din aproape în aproape, nava are aproximativ 24.5m.

Picturile din Pompei arată între 15 şi 21 de rame pe un bord. Am considerat nava ca având 42 de rame, mânuite de câte un vâslaş-soldat ce îşi prindea scutul de bordajul tip grinzi cu zăbrele, în dreptul lui pentru a fi protejat de săgeți și proiectile.

Este evident că echipajul este supradimensionat ca proporție și că scara pe verticală este mai mică decât cea pe orizontală.

Dacă vom considera 42 de soldați ca vâslași și încă 38 ca ofițeri, marinari și desant de infanterie vom avea un echipaj de 80 de oameni. Dacă fiecare are, cu echipament, 110 kg, inclusiv armament și armură și adăugând rația de 3 kg alimente pe zi, cu provizii pe două săptămâni, vom avea o greutate de 12160 kg.

Estimând greutatea utilă la cca 30% din deplasamentul total, acesta va fi 40,533 tone.

La un raport lungime-lățime de aproximativ 5:1, vom avea, cu un coeficient de plenitudine 0,6, un pescaj acoperitor de 0,8 m ce este foarte bun pentru Dunăre, unde nava trebuie să fie tot timpul trasă la mal și să aibă acces în zone cu pescaj redus.

Imaginea unei asemenea liburne cu întregul echipaj gata de luptă, camuflată printre sălcii la Dunăre, nu poate fi egalată de nici o descriere. Considerând că un vâslaş dezvoltă aproximativ 350 W, puterea "instalată" la bord este de aproximativ 15 kw.

Viteza estimată, ținând cont de datele anterioare, este în consecință relativ redusă, de ordinul a 6 noduri.

Dacă curentul pe Dunăre are o viteză medie de circa 1,2 m/s, liburna dezvoltă aproape 8,5 noduri aval și numai 3,5 amonte.

Efectuând un calcul simplu, vom vedea că trupele romane ce au fost aduse ca întăriri în vederea bătăliei de la Adamclisi (Trophaeum Traiani) au parcurs distanța de 315 mile (567 km) dintre Drobeta și Ostrov în numai 38 de ore, asigurând superioritatea într-o bătălie unde pentru victorie a intrat în luptă și garda împăratului. Această victorie este suficientă pentru a justifica cheltuielile necesare întreținerii flotei romane pe Dunăre.

Comandanţi Romani ai Flotilei de Dunăre atestați epigrafic: 1. Sext. Octauius Fronto, din anul 92; 2. Q. Atatinus Modestus, prin anii 80-98; 3. L. Valerius, la sfârșitul domniei lui Traian și la începutul celei a lui Hadrianus; 4. P. Aelius Marcianus, către anul 140; 5. M. Vindius Verianus, în vremea lui Septimius Severus; 6. un anonim, comandant al flotelor britanică, germanică, moesică și panonică, în anii 209-211; 7. P. Aelius Ammonius, în timpul lui Gordian al III-lea; 8. Postumus, în a doua jumătate a sec. al-III-lea.

Corabile lungi cu care armata lui Traian traversează Adriatica.

Celor care doresc să se documenteze le recomandăm o vizită la Muzeul de Istorie Națională, unde vor găsi o copie a columnei expusă în "Lapidarium".

Coastele la 1/50

Pe un mare segment este reprezentată scena plecării pe mare a împăratului din portul Brundisium. În dreapta și în planul din fund se distinge orașul cu clădirile sale şi cu un arc de triumf decorat cu statuile a trei divinități. Trupele, în costum de călătorie sunt îmbarcate pe trei nave de război maritime - naves Longae cu mai multe punţi şi cu catarge si vele. Se disting clar două rânduri de rame la nava din primul plan (birema ?) şi trei rânduri de rame la cea din mijloc, (trirema ?), la a cărei cârmă stă chiar împăratul. Aceasta, de altfel, ajunge la un țărm pe care se distinge un oraș, cu amenajari portuare tipice-țarm întărit cu ziduri și cu arcade-al cărui populație iese în întâmpinarea împăratului manifestându-și bucuria.