Vânătorul de care MAREŞAL este de departe cea mai importantă contribuție românească la dezvoltarea vehiculelor blindate pe șenile. De o concepție cu totul de avangardă, MAREŞAL-ul avea să fie modelul experimental pentru conceptul german HETZER, ulterior pentru carul suedez S care la mijlocul anilor '80 a măritat electronica cu mecanica și, se pare a conceptului de blindat al secolului XXI.

MARESAL este mai mult decît un prototip, este un concept ce a influențat evoluția ulterioară a blindatelor. Departe de a copia soluțiile existente și a le adapta posibilităților relativ reduse ale industriei naționale acest concept a impus un nou mod de gândire în relația necesități - posibilități tehnice - costuri.

Iată de ce, redacția crede că acest prototip în 5 exemplare merită pe deplin titlul de BLINDATUL ROMÂNESC CEL MAI IMPORTANT AL SECOLUL XX

Reconstituire desene de Teodor Liviu Morosanu

Vânătorul de care MAREŞAL Mark Anworthy, Cornel Scafes, Cristian Crăciunciu

În paralel cu conversia tancurilor capturate de la sovietici, cabinetul militar al Mareşalului Ion Antonescu a inițiat un program de cercetare pentru construcția unui vinător de tancuri românesc, încă din decembrie 1942. Antonescu credea că deficiențele Diviziei 1 Blindate și posibilitățile reduse antitanc ale trupelor românești puteau fi înlăturate prin dezvoltarea unui vinător de tancuri ușor și foarte mobil cu o mare putere de foc, pe care industria românească ar putea să îl producă singură.

Echipa de cercetare, cu maiorul Nicolae Anghel și căpitanul inginer Gheorghe Sambotin trebuia să realizeze din piese disparate un vehicul complet nou, fără nici un fel de echivalent în serviciu în nici o armată a lumii. De aceea, ei au trecut direct la partea practică, încercând să adapteze la un șasiu de tanc disponibil, un tun redutabil prin teste successive. Prin experimente directe și adaptarea soluțiilor la posibilitățile reduse ale industriei, sperau să obțină un prototip realizabil în România acelor ani.

Cu asistența ing. Ghiulai și a inginerului Radu Veres, directorul Uzinelor Rogifer (foste Malaxa) au modificat șasiul unui tanc sovietic capturat T-60 pentru a putea primi un tun, tot sovietic și tot de captură, Putilov-Obuhov M 1904-1930 de 121,9 mm L-12 și o mitralieră coaxială de 7.92 mm ZB HMG. Partea superioară era protejată prin 4 plăci de blindaj, vânătorul neavând turelă.

Botezat Mareşal, mai mult ca sigur pentru a-i face plăcere Mareşalului Antonescu, primul prototip a primit indicativul M 00. A fost testat la poligonul de la Sudiți, lângă Slobozia la 30 iulie 1943. Temerile unor specialiști că vehicolul se va răsturna la primul foc au fost false. Desigur, au fost probleme, majoritatea legate de modul de fixare a tunului pe șasiu, dar rezultatele finale au fost suficient de bune pentru a încuraja dezvoltarea în continuare a conceptului general.

Un comitet al cabinetului, denumit M a fost însărcinat cu supravegherea proiectului din august, 1943, întrucât punerea în producția de serie presupunea complexe relații între structurile militare și cele industriale. Echipa de constructori a primit un atelier la Uzinele Rogifer și pe la mijlocul lui octombrie 1943, trei prototipuri îmbunătățite erau gata de testare.

M-01, M-02 și M-03 păstrau aspectul exterior al modelului experimental M-00. Şasiul lui M-03 era mai lung cu 43.2 cm și mai lat cu 13,4 cm decât al lui M-60, iar cutia blindată era sudată. Structura interioară era întărită prin compartimentare, vehicolul fiind mult mai robust. Echipajul de două persoane stătea în compartimentul de luptă cot la cot. Mecanicul conductor, care era concomitent și ochitor stătea pe partea dreaptă în timp ce încărcătorul stătea pe partea stângă, mai către centru.

Tunul folosea o lovitură cumulativă, special dezvoltată, de tipul Hohllandung. La 23 octombrie cele trei noi prototipuri au fost testate la Sudiți în prezența Mareşalului Antonescu. În aceeași zi a fost testat și tunul Reșița M1943 75 mm AT care a dovedit calități excepționale. Când unul dintre constructorii vânătorului de care, col. Paul Drăghiescu a propus înlocuirea tunurilor rusești de captură cu noul tun Reșița, Antonescu a fost imediat de acord. Această modificare a fost incorporată în noul prototip M-04.

Toate documentele legate de proiectarea, testarea și construcția MARESAL-ului au fost confiscate ca pradă de război și transportat în Uniunea Sovietică, odată cu toate utilajele, SDV-istica și documentația pentru producția de serie. Iată de ce sunt cunoscute oficial doar două fotografii ale vânătorului de care. Fotografia din stânga are placa de blindaj frontală demontată și permite observarea tuturor detaliilor din compartimentul de luptă.

Grup de ofițeri români și reprezentanți ai unor uzine civile, lângă un tanc Skoda proaspăt reparat la Uzinele Rogifer. Al treilea din stânga prof.dr.ing. Nicolae Ghiulai, unul dintre principalii proiectanți ai vânatoarelor de tancuri TACAM I, TACAM 2 și MARESAL. După război a devenit profesor la Academia Militară din București. Lângă el maiorul Nicolae Anghel și cpt.ing. Gheorghe Simbotin. O echipă ce va face istorie.

Cea de a doua ne prezintă placa frontală cu dispozitivele specifice de vedere pentru mecanicul conductor și ochitor. Se pot observa foarte multe detalii ale căii de rulare și a sistemului de transmisie - ambreiere.

Căutând în fotografiile bunicilor, poate veți găsi dv. mai multe detalii, contribuind astfel la refacerea unei pagini de glorie din istoria tehnicii românești.

MARESAL T60/122MM PROTOTYPES

Model | Crew | Armament | Optics | Armour shape | Armour | Chassis | Weight | Engine | Cooling | Gear box | Controls M-00 | 2 | Soviet 121.8mm, Putlov M1904/30 howitzer | IOR Septici A/T sight | Turret | 10-20mm steel plate | T-60 | ±6.7 tons | Ford V8 | - | T-60, manual | - M-01 | 2 | - | - | - | 10mm steel | Enlarged, reinforced T-60 | ±6.7 tons | Ford V8 85hp | Ford modified by Rogifer | - | T-60, manual M-02 | 2 | - | - | - | - | Rogifer-built enlarged reinforced, T-60 type | ±6.4 tons | Opel Bitz 75hp | - | - | Improved T-60 steering M-03 | 2 | - | - | - | - | - | 6.6 tons | Buick 120hp | - | Rogifer | Pedal steering, manual clutch and accelerator

MARESAL ROGIFER/75MM PROTOTYPE SPECIFICATIONS

Model | Crew | Armament | Optics | Armour shape | Armour | Chassis | Weight | Engine | Cooling | Gear box | Controls | Transmission M-04 | 2 | 75mm, DT-UDR, M1943, Reșița AT gun | IOR Septici A/T sight and IOR panoramic telescope | Half a hexagon | 10-20mm armour plate | Rogifer | ? | Hotchkis H-39 120hp | - | 10 tons | Improved Hotchkiss made by Rogifer | Hotchkiss M-05 | 2 | - | - | 10-20mm under Bohler licence | - | Lengthened, widened T-60 | - | - | Rogifer. Pedal steering, manual clutch and accelerator | Hotchkiss M-06 | 3 | - | - | 10-20mm | - | - | - | - | - | - | Rogifer

Wheels | Tracks | Electrics | Interior communications Radio | Suspension Rogifer | T-60 widened to 25cm | CKD LT 38 | Rogifer | Telefunken U.K.W.E.e 10W radio | Rogifer

TEODOR LIVIU MOROSANU

Înainte de a continua testele, șeful echipei de proiectanți, maiorul Nicolae Anghel și directorii de la Rogifer au fost trimiși la scurte specializări în Germania pentru a se acomoda cu liniile de producție pentru blindate și a vedea care sunt cele mai noi realizări din domeniu.

Concluzia rapoartelor a fost că prototipul lor era foarte viabil și că în stadiul actual erau mai avansați conceptual decât germanii!!! În noiembrie-decembrie 1943, au început pregătirile pentru producția de serie. O comisie a fost trimisă în Franța pentru a comanda 1000 de motoare Hotchkiss și un tehnician român a fost detașat pe lângă Marele Stat Major German pentru a obține piesele și subansamblele ce nu se fabricau încă în România.

Acest lucru a atras atenția nemților asupra vehicolului. Un schimb de adrese, câteva rapoarte și la 7 decembrie 1943, Hitler a aprobat dezvoltarea noului concept "german" HETZER, pornind de la șasiul tancului ușor PzKpfw 38t. În aceeași lună Antonescu i-a prezentat lui Hitler proiectul Mareșal, alături de planurile M-04, ce au influențat decisiv dezvoltarea proiectului Hetzer în ceea ce privește armamentul, configurarea blindajului și lățirea șasiului. În mai 1944, lt.col Ventz, delegatul german al Waffen Amt afirmă că Hetzerul a urmat soluțiile proiectului românesc.

Datorită pregătirii de fabricație deja existente a tancului de 38 t și a capacității industriale germane, Hetzer a intrat în producție în aprilie 1944 și în luptă din iulie 1944, înaintea Mareșalului.

Din noiembrie 1943 până în ianuarie 1944 s-a lucrat la Mareșal M-04. Vehicolul a fost echipat cu un motor de tanc de 120 CP tip Hotchkiss H-39 și înarmat cu un tun de 75 mm D.T.-UDR No.26 de fabricație românească Reșița, mai târziu rebotezat 75 mm Reșița M1943.

La începutul lui februarie 1944, M-04 a fost testat la Sudiți. Înainte de test, au apărut din nou temeri că șasiul nu va rezista la șocul provocat de recul. A fost o adevărată ușurare generală când reculul s-a dovedit a fi un ușor tolerabil 0,3 m. Aceste încercări au fost observate și de către lt.col. Ventz și lt.col. Hayman reprezentanți ai OKH, ambii puternic impresionați de mobilitatea Mareșal-ului și de viabilitatea proiectului absolut original.

De la început, Hitler a fost entuziasmat de Mareșal și s-a oferit să sprijine proiectul, în ciuda consilierilor care nu doreau perturbarea propriei producții de tancuri prin transferul unor materiale, subansamble și piese către România. De fapt, 7 vânători de tancuri Mareșal utilizau tot atâta oțel de blindaj cât un singur tanc PzKpfw, iar românii făcuseră minuni în proiectare pentru a nu depinde de furnizori externi.

În sfârșit, mai multe contracte au fost realizate cu furnizori din Franța, Boemia, Austria, Elveția și Suedia pentru furnizarea de materiale, componente, mașini unelte și chiar SDV-istică pentru procesul de producție în serie. Deși nimic nu obliga Germania să acorde României asistență la realizarea Mareșalului, Hitler a ordonat ca în vederea producției de serie să fie detașați specialiști, să fie furnizate piese, subansamble, componente de schimb, plăci de blindaj etc. S-a făcut o planificare de asimilare a acestor componente, astfel ca după circa un an, toate să fie fabricate în România, inclusiv motoarele.

În martie 1944, echipa de proiectanți ce acum includea și pe ing. Wohlrath de la compania Alket din Berlin și pe lt.col. Valerian Nestorescu, unul dintre proiectanții tunului Reșița de 76 mm, lucra la modelele M-05 și M-06. Spre deosebire de prototipurile anterioare, M-05 utiliza componente de fabricație românească, abandonând componentele de la T-60. Singurele componente străine erau motorul Hotchkiss și cutia de transmisie, șenilele CKD, aparatul de radio german și o parte din dispozitivul optic de ochire, încă neasimilat la IOR.

A fost terminat în mai 1944 și testat în aceeași lună. În iunie 1944, Mareșal M-05 a fost prezentat mareșalului Antonescu în competiție cu Sturmgeschutz III și un tun Reșița 75 mm AT. La o parte din testele de viteză, trecere peste obstacole, mobilitate și foc, Mareșalul s-a comportat mai bine, fiind foarte lăudat de ofițerii germani prezenți. Între 24 iulie și 21 august, M-05 a fost supus la teste foarte dure, comparabile cu regimul de front. La acea dată testele au fost întrerupte de cedarea șasiului tunului.

La 10 mai 1944, Comandamentul Trupelor Mecanizate a preluat responsabilitatea programului și pregătirile pentru producția de serie, alături de pregătirea unităților ce vor fi dotate cu Mareșal. Regimentul 2 Care de Luptă ROMANIA MARE a creat batalionul M și a început antrenarea echipajelor. Comanda inițială a fost de 1000 de vânători de tancuri Mareșal. Ele urmau să formeze 32 batalioane AT, fiecare cu câte 30 de Mareșal.

Organizarea propusă pentru batalioane semăna cu aceea a brigăzilor germane de Sturmgeschutz. Secția de comandament a batalionului avea 3 vânători de care, iar batalionul era compus, în afară de aceste trei mașini din: 3 baterii fiecare cu câte trei secții de care Mareșal. Primele 7 batalioane erau repartizate astfel: 2 Diviziei Blindate 1, 2 Diviziei de Cavalerie Motorizată 8 și 2 Diviziei de Cavalerie Motorizată 5. Un batalion a fost destinat testelor și antrenamentelor (Batalionul „M").

Pentru prima oară, în documentația de specialitate românească se menționează întrebuințarea cimentului antimagnetic și a schemei de camuflaj multicolore.

La începutul lui martie 1944, Uzinele Rogifer au început producția componentelor pentru seria 0, ce cuprindea 10 tancuri și la 4 mai a început Seria I și Seria II de 40 și respectiv 50 de bucăți. Se dorea realizarea unui ritm de producție de 4 bucăți pe zi. Seria zero era planificată pentru iunie, cu o producție lunară care trebuia să se ridice la circa 100 exemplare în septembrie.

Dar, bombardamentele anglo-americane ce au început în aprilie au întârziat programul, nu atât prin lovituri directe, cât prin necesitatea dispersării fabricilor Rogifer în jurul Brașovului, a Sibiului și Făgărașului, prin perturbarea aprovizionării cu furnituri din import și prin distrugerea căilor ferate. Ca rezultat, livrarea seriei 0 a fost amânată pentru 1 noiembrie 1944, iar seriile I și II pentru ianuarie 1945. S-a decis ca primele 200 de care să fie construite după M-05 iar următoarele 800 să incorporeze lecțiile obținute cu prototipul M-06 și cu experiența în exploatare a primelor exemplare din seria 0.

La 8 iunie 1944 s-a semnat o convenție preliminară între Ministerul Apărării din România și OKH-ul german pentru cooperare în producția de masă, Mareșal fiind pe deplin aprobat de către germani. La finalizarea convenției s-a făcut chiar o comandă germană în România pentru câteva duzini de Mareșal. Separat, germanii erau interesați în comandarea unor șasiuri pentru montarea tunului AA Rheinmetall 37mm și au oferit românilor licența pentru producerea motorului utilizat de Hetzer, Praha 160 CP. Acesta urma să echipeze Mareșal-ul.

Chiar mai mult, germanii au oferit licența completă pentru Hetzer. Discuțiile preliminare pentru producția Mareșal/Hetzer au dus la următoarea configurație a colaborării: germanii produceau motorul Diesel de 220 CP, blindajul, șenilele și sistemul de ochire, iar românii șasiul, suspensia, galeții, elementele de ghidare, sistemul de ochire IOR și tunul Reșița de 75 mm. Livrările aveau să fie divizate egal între români și germani. Pentru a-i familiariza pe români cu Hetzer-ul Hitler a decis să le ofere 15 exemplare la 25 august 1944. Evenimentele de la 23 august au sistat întreaga afacere...

La acea dată M-05 terminase tot programul de testări, mai puțin pe cel de anduranță. Producția a fost suspendată la 29 august 1944. La 31 august s-a raportat starea avansată de execuție a seriei 0 și posibilitatea de a termina rapid cele 10 exemplare. S-a decis terminarea testelor cu M-05, terminarea seriei 0, dar și suspendarea producției, datorită întârzierilor în furnizarea subansamblelor pe care acum România nu le mai putea primi din Germania.

La 21 septembrie testul de anduranță a lui M-05 a fost terminat iar seria 0 era aproape gata. La 26 octombrie sovieticii au decis, invocând condițiile armistițiului că tot ce este legat de Mareșal se confiscă.

Așa s-a terminat aventura vânătorului de care Mareșal, o idee, mai multe prototipuri și o serie zero care ar fi schimbat poate soarta și mai ales tradiția fabricanților de utilaj greu din România. Va mai trebui să așteptăm până în 1977 pentru ca un nou tanc românesc să apară. 30 de ani irosiți și o echipă de proiectanți de geniu risipită....