NAVA BAZĂ CONSTANȚA

During the Second World War the only Axis submarine in the Black Sea between 1941 and summer 1943 was the Rumanian DELFINUL. He was oposed to 100 Soviet submarines, 140 AS vessels and more than 300 seaplanes and AS trained aircraft. She was never found and performed 9 patrols and several other short sorties. CONSTANȚA was his mothership.

Achiziționarea unui sau mai multor submarine de către marina militară română după primul război mondial ridica și problema bazei lor. Portul Constanța nu avea un arsenal ca Galați, nu avea doc plutitor iar șantierul de reparații navale era puțin dezvoltat. O dată cu „Delfinul", s-a comandat deci în Italia și o bază de submarine, capabilă să deservească cel puțin trei unități. Experiența războiului arătase că pentru a avea tot timpul un submarin operațional erau necesare încă două, al doilea aflându-se în revizia motoarelor și instalațiilor de bord, iar al treilea în perioada de odihnă a echipajului. Nava bază urma deci să dispună de dormitoare pentru mai multe echipaje, ateliere mecanice pentru revizia motoarelor și reglarea torpilelor, stație pentru încărcarea bateriilor, compresoare pentru aer, serviciu de scafandru și localuri de instrucție.

Pusă la cală la șantierul Guarnaro din Fiume (azi portul iugoslav Rseka) în iunie 1927 o dată cu „Delfinul", nava bază de submarine s-a construit sub supravegherea unei Comisii Tehnice a marinei militare române. Lansată la 3 noiembrie 1928 și botezată „Constanța", nava a primit la 11 mai 1931 un echipaj redus și la 8 iunie i s-a înălțat pavilionul în cadrul unei solemnități la care a participat tot personalul român de la Fiume.

Constanța avea un deplasament de 1.609 tone (L-78 m, l=11 m, pescaj 4 m), era înzestrată cu două motoare Diesel ce puteau dezvolta o viteză de 13 noduri, și dispunea ca armament de 2 tunuri de 102 mm AA și navale Bofors și de 2 mitraliere AA de 40 mm. Silueta sa aducând mai curând o navă de pasageri - era ușor asimetrică datorită unei închideri bruste a pupei pentru a respecta condiții constructive de stabilitate și manevrabilitate.

Cum submarinul nu era încă gata, la 15 iunie, ora 16, nava bază a plecat din Fiume spre țară, sub comanda căpitan comandorului Al. Bardescu, ajungând la Constanța la 20 iunie 1931, ora 11, după o navigație fără escală de 115 ore în care nava s-a comportat foarte bine în mare.

Procesul intentat de Statul român șantierului Guarnaro, legat de întârzierea livrării submarinului, a făcut apoi însă din Constanța, în mod provizoriu, o navă școală pentru elevii și ofițerii școlilor marinei, care, în lipsa bătrânului bric „Mircea", scos „la pensie" din 1927, erau îmbarcați vara pe una din micile canoniere de 400 tone. Față de celelalte nave ale Diviziei de Mare, noua navă oferea de altfel condiții mult mai bune de cazare, cabine confortabile și cazărmi spațioase. La 23 august 1934, într-una din călătoriile de instrucție, nava bază a participat la instalarea unui catarg de comunicații pe Insula Șerpilor. În vara 1935, într-altă călătorie a ajuns până la Toulon (Franța) pe itinerarul Istanbul-Pireu-Napoli, făcând la întoarcere escale la Alger, Zante, Chios. Dar începând din toamna 1935 a trecut la dispoziția submarinului, statul român ajungând la un acord de livrare cu șantierul. La 5 octombrie a plecat la Fiume cu echipajul destinat „Delfinului" dar acesta negăsindu-se încă cu totul pus la punct în urma probelor s-a reîntors după două luni în țară. A revenit apoi la 7 februarie iar la Fiume, pentru a se reintoarce, în sfârșit, după o escală la Napoli, definitiv la Constanța, escortând submarinul, la 27 iunie 1936.

Ca „navă mamă" a însoțit pe „Delfinul" la Istanbul și în decembrie 1936 și în iunie 1937, pentru andocare în bazinul de la Stemia. Abia din august 1938, când portul Constanța a fost înzestrat cu un doc plutitor îndeajuns de mare, unitatea Navă bază-Submarin a putut rămâne permanent la Constanța, locul de staționare fiind dana militară (dana zero) unde s-a amenajat și un atelier de torpile. Mai târziu, în mai 1940, vedetele torpiloare „Vosper", aduse din Anglia, aveau să intre de asemenea în compunerea unității care avea să ia numele de „Grupul submarine și vedete torpiloare". În primăvara 1941, după sosirea puitorului de mine „Amiral Murgescu" la Constanța, nava bază avea să cedeze lui „Murgescu" cele 2 tunuri moderne Bofors de 102 mm AA și navale, primind, în schimb, în iulie 1941, 2 tunuri de 76 mm Vickers, tot AA și navale, aflate mai înainte la bordul distrugătoarelor. Cele 2 tunuri mai vechi de 40 mm AA fuseseră înlocuite anterior cu 2 tunuri de 20 mm AA Oerlikon (Elveția) și 2 mitraliere quadruple Hotchkiss. Unul din tunurile de 76 mm a doborât un avion la 3 august 1941, dar intensitatea bombardamentelor aeriene asupra digului mare a silit grupul să se mute în aceeași zi, temporar, în bazinul Gării maritime. Ulterior, în 1942-1943, după amenajarea bazei escadrilei de vedete torpiloare „Power" în bazinul Salvamarului, nava bază avea să facă frecvente șederi și în bazinul vecin al Docului. Dar după venirea submarinelor „Rechinul și Marsuinul" avea să rămână definitiv la dana zero (1943). Pe timpul operațiunilor de război în Marea Neagră, nava a făcut mai multe ieșiri în largul portului pentru deservirea fie a grupului din care făcea parte, fie a Forței Navale Maritime. Astfel, între 13 și 18 iunie 1941 a intrat în Dispozitivul de siguranță a unităților ce executau minarea în fața Constanței, în mai și iunie 1942 a participat la exerciții de debarcare și evoluții cu navele „Murgescu" și „Dacia"; în sfârșit, în vara 1944, a fost prevăzută cu centură antimagnetică spre a putea ieși din port fără riscuri în dispersiunile pe timpul bombardamentelor aeriene din țară.

După sosirea unităților Flotilei Roșii a Mării Negre la 30 august 1944 la Constanța, la 5 septembrie, o dată cu celelalte unități ale Forței Navale Maritime, nava a trecut în posesia marinei U.R.S.S.

Nava bază „Constanța" a fost cea mai mare navă militară românească din trecut. A navigat relativ puțin dar, deși prezența sa obișnuită în port a atras uneori personalului bordului glume din partea personalului celorlalte nave ale flotilei care ieșeau des în mare, și-a îndeplinit în mod eficient rolul de navă bază pentru submarine și vedete la Constanța, unde lipsa unui arsenal naval a creat nu rareori întârzieri în reparația și întreținerea navelor militare.

Viața la bordul navei bază includea o multitudine de servicii, care de care mai complexe, cum ar fi reglajul și îmbarcarea torpilelor, dar includea și activități prozaice așa cum puteți vedea în fotografii. Pe una dintre torpile, marinarii în termen scrisese­ră cu vopsea albă: „Lu STALIN DE LA TANTI SAFTA" Cunoaște cineva povestea? Dar pe tanti Safta?

Raimond Stănescu și Cristian Crăciunoiu