He-114 deasupra Mării Negre Vasile Tudor

Potrivit unor surse străine, România ar fi comandat 12 aparate He-114 B2, care au fost livrate în anul 1939, însă aceasta nu corespunde realității. Tot de acolo aflăm că o a doua comandă pentru încă 12 hidroavioane He-114 C1 a fost lansată la scurt timp, dar nici acestea nu au sosit. De asemenea, sunt cercetători mai noi, așa cum este dl. Dénes Bernád din Canada, care în recenta lucrare: „Romanian Air Force" în afară faptului că aduce hidroavioanele în anul 1942, „dotează" hidroaviația română cu aparate de tip „Arado". Ori acestea, într-adevăr au zburat peste Marea Neagră, dar sub culorile Germaniei.

Documentele păstrate în arhivele militare precizează că aeronautica română a achiziționat din Germania în vara anului 1943 următoarele hidroavioane: - cu comanda nr. 5/6 din 5 aprilie 1943: 3 He-42, - cu comanda nr. 5/4 din 18 martie 1943: 5 He-114, - cu comanda nr. 5/3 din 12 mai 1943: 10 He-114, - cu comanda nr. 3/7 din 6 iulie 1943: 13 He-114

Din cele de mai sus se poate observa că aparatele germane au ajuns la Constanța numai după datele respective, deși unul dintre acestea a fost înecat de furtună la sfârșitul anului 1942. Intrate în dotarea escadrilelor 101 și 102 ale Flotilei de Hidroaviație acestea aveau o viteză practică de 240 km/ora și erau înarmate cu două tunuri de 20 mm și o mitralieră fixă în planuri, precum și una orientabilă pentru observatorul aerian. Puteau lua câte două bombe de 50 kg cu focos electric reglabil instantaneu, antisubmarin. Hidroavionul He-114 era foarte maniabil, executând picaje până la 50°, lansa bombele în picaj fiind și un bun vânător de avioane de observare.

Documentele confirmă că încă din lunile septembrie și octombrie ale anului 1943 acestea lucrau de pe două baze: una la Mamaia și alta la Odesa. Astfel, la 1 noiembrie 1943, hidroavioanele He-114 nr. 13 și 14 plecate de la Mamaia, au escortat antisubmarin un convoi plecat de acolo spre Sulina. În 4 noiembrie a trebuit escortat un convoi ce urma să se deplaseze din Sevastopol la Constanța. Însă hidroavioanele nr. 6 și apoi cel cu nr. 13 nu l-au găsit, ceea ce a impus repetarea misiunii cu aparatele nr. 4 și 13. Tot cu hidroavioanele He-114 au fost escortate și submarinele ce ieșeau ori intrau în portul Constanța. De reținut că echipajele de la Odesa erau schimbate periodic cu ajutorul hidroavioanelor Cant Z 501. În 6 noiembrie 1943, unul dintre acestea abia amerizat a decolat imediat pentru a escorta un hidroavion Dornier, trimis în căutarea echipajului Ju-52 german naufragiat în dimineața acelei zile. Toate aceste misiuni au continuat în fiecare zi dacă condițiile meteo au fost favorabile. Dar vremea rea nu era prea departe și au întâlnit-o în 9 noiembrie, când li s-a ordonat ca un hidroavion de la Odesa să facă protecția unui convoi aflat la nord de Sulina.

Din cauza ceții întâlnite la sud de Bugaz, au fost nevoiți să-și întrerupă misiunea. În acea situație, echipajul respectiv a executat o recunoaștere de coastă pe itinerariul Odesa-Buzag-Oceacov-Odesa.

O zi cu activitate intensă a fost considerată cea din 11 noiembrie, când s-a escortat antisubmarin convoiul „Birme" cu hidroavioanele nr. 3 și 16. Însă acestea au fost chemate la bază urmând să facă escorta altui convoi. Au decolat la timpul potrivit hidroavioanele nr. 3 și 15, care au asigurat escorta convoiului „Rapid" ce plecase din Sevastopol spre Constanța, dar nu l-au găsit la punctul indicat. S-au trimis imediat hidroavioanele cu numerele 14 și 6 în aceeași direcție și cu ajutorul semnalelor radio acelea au reușit să-l afle, escortându-l până seara. La fel, hidroavioanele de la Odesa au protejat un alt număr de vase pornite de acolo spre Sevastopol. De asemenea, în 12 noiembrie a avut loc o activitate asemănătoare. Cei de la Mamaia, cu patru hidroavioane, au avut grija unui convoi de vase, începând de la ora 7 până la 11.20. Apoi, de la Sulina a fost însoțit un alt convoi până la Odesa. Atunci, la ora 12.10 un cargobot a fost torpilat de un submarin inamic neobservat de hidroavionul nostru care, în acel moment se găsea la cca 3 km și zbura în direcția opusă. După reușita atacului, văzând că vasele începuseră a se întoarce spre mal, hidroavionul a venit imediat lângă convoi, lansând bombele la originea siajului, însă fără rezultat.

La 15 noiembrie 1943, în conformitate cu ordinul Comandamentului Aero-Marină, s-au predat cinci hidroavioane He-114 (nr. 1, 2, 7, 8, 9) Esc. 101, iar Esc. 102 a rămas cu șapte. Până atunci, Escadrila 101 se folosise de hidroavioanele Cant Z 501. Dar și așa, ziua aceea a fost una în care echipajele hidroavioanelor nr. 1 și 2 au asigurat protecția unui avion german tip Dornier care a căutat naufragiații unui vas torpilat de sovietici. La fel, în 16 noiembrie, au însoțit mai multe vase ce aveau în preajma lor două distrugătoare „Murgescu" ce veneau de la Sevastopol. Este adevărat că la acestea concurau și germanii, așa cum s-au petrecut faptele în 20 noiembrie când aparate române, odată ajunse în careul 0573, au lăsat convoiul „Cristal", plecat din Constanța spre Sevastopol, a fost escortat foarte bine de hidroavioanele nr. 3, 16 și 15. Aceste echipaje au fost cele care au semnalat un avion inamic DB 3A, alarmându-i din vreme pe cei care mânuiau mijloacele ACA îmbarcate, în vederea prevenirii unui atac prin surprindere. Tot ei au făcut-o și la ora 14.40 când un alt asemenea avion se afla la 15 km de vasele amintite. De multe ori paza antisubmarină a acestora era asigurată de hidroavioane o perioadă de timp îndelungată cum a fost la convoiul „Avid", plecat de la Constanța spre Sevastopol. El a fost vegheat de hidroavioanele românești de la orele 7.30 până la 16.35. Au fost situații când hidroavioanele decolau iar transportoarele navale nu reușeau să părăsească porturile sau nu erau găsite la punctele de întâlnire ca în cazul celui cu numele de „Horaz". Dar s-a întâmplat ca din cauza situației meteo hidroavioanele să părăsească convoaiele încredințate, cum a fost cazul în 26 noiembrie. Atunci, din cauza unei furtuni ce s-a dezlănțuit, convoiul „Socrate" ce plecase de la Constanța spre Sevastopol, a fost părăsit la Capul Midia.

Trebuie amintit că, în paralel cu noua dotare, în noiembrie 1943 adjutanții aviatori promoviile 1941, 1942 și 1943, au început instruirea pe cele două hidroavioane de școală He-42. La sfârșitul lui noiembrie 1943, noii piloți au terminat trecerea pe He-114 C-1 și la 1 ianuarie au început să execute misiuni de luptă. Tot la sfârșitul lui 1943 au fost repartizați unității mai mulți ofițeri de marină pentru a fi instruiți ca observatori.

Din rațiuni militare, hidroavioanele nu o dată au însoțit un singur vas, așa cum s-a petrecut la 1 decembrie 1943, când un remorcher s-a deplasat de la Sulina la Insula Serpilor și înapoi, spațiul aerian fiindu-i asigurat de patru hidroavioane care au lucrat pe rând. De asemenea, viteza de deplasare a convoiului ori traseul urmat, nu o dată au pus în dificultate pe piloții aparatelor din cele două escadrile maritime. Ca un exemplu, în 5 decembrie, hidroavionul cu nr. 14 care asigură protecția antisubmarină a convoiului de vase „Wachte", ce se deplasa de la Sevastopol spre Constanța, pe la Sf. Gheorghe a fost obligat să aterizeze în pană de benzină în apropiere de Gura Portitei. Tot atunci, hidroavionul nr. 13 executa o vânătoare de submarine între Mangalia și Sf. Gheorghe.

Deși în 7 decembrie s-a înregistrat multă activitate, în ziua următoare, din cauza ceții, abia la 10.15 a putut decola primul aparat. El a fost nevoit să escorteze numai fracțiuni de convoi, deoarece din același motiv și el se dispersase, ceea ce a îngreunat mult patrularea aeriană.

Din 9 decembrie până în 13, misiunile au avut același specific: protecția vaselor ce se deplasau în convoi pe mare, ca în 14 decembrie aceasta să exceleze. Iată ce s-a consemnat în „Jurnalul de operații" în acea zi:

„S-a executat escorta antisubmarină pentru convoiul „Patent" compus din două distrugătoare „Murgescu", 3 RBI, 1 vânător de submarine „Kassa", plecate din Constanța spre Sevastopol. Escorta s-a executat cu câte un hidroavion începând de la ora 7 până la 16.20.

La ora 15.20 convoiul a fost atacat de avioane DB 3A (torpiloare) în careul 0564. Pentru asigurarea aeriană a convoiului mai erau acolo un hidroavion BV 138 și două Arado. Convoiul a fost alarmat de hidroavionul He-114 nr. 13, după care toate aparatele din aer au atacat avioanele inamice care au fost nevoite să lanseze torpilele de la distanță. Hidroavionul He-114 (cpt. Rădulescu și lt. Ionescu) au bombardat o torpilă care a făcut explozie. Un avion inamic a fost doborât și a luat foc. Probabil lovit de ACA de pe nave. Convoiul nu a avut nimic de suferit. Hidroavionul care a întârziat în preajma convoiului din cauza atacului inamic, a aterizat în pană de benzină la Capul Midia, de unde a fost remorcat a doua zi în port."

Ca o continuare a acțiunii aviației inamice din ziua anterioară, în 15 decembrie, în afara zborurilor în interesul integrității transporturilor maritime, două hidroavioane He-114 au explorat insistent în regiunea Insulei Serpilor. Fuseseră semnalate vase inamice de război, care în dimineața acelei zile, la ora 5, aplicaseră un bombardament acestui petec de pământ românesc. Apoi, cu excepția zilei de 19 decembrie, când s-a mai escortat convoiul „Budapesta", plecat de la Sulina spre Constanța, timp de aproape două săptămâni aparatele He-114 nu au mai avut nici o activitate operativă, iar când au încercat, au fost împiedicate de ceață. Chiar și în 31 decembrie 1943, când au protejat convoiul „Iulius", ce venea de la Sevastopol la Constanța, hidroavionul nr. 16 a fost nevoit să-și întrerupă zborul din cauza timpului nefavorabil (plafonul era sub 100 m iar vizibilitatea 2-3 km).

Chiar din primele zile, anul 1944 s-a dovedit a nu fi prea îngăduitor cu aviatorii și marinarii români hotărâți să-și facă datoria. Astfel, în 2, 4 și 7 ianuarie au tot căutat nave amice, însă fără succes, ca apoi să apară pe lacul Siutghiol sloiuri de gheață, iar din 15 ianuarie să înghețe pe toată suprafața. De atunci s-a întrerupt orice activitate aeriană până la 7 februarie când cu hidroavioanele He-114 nr. 3 și 4 s-a însoțit un convoi ce a pornit din Sulina și a navigat spre nord. În 9 februarie au asigurat protecția convoiului „Besen" de la Odesa până spre Sulina care se deplasa nu prea departe de litoralul maritim. A urmat escorta antisubmarină pentru cel botezat cu numele de „Himmel". Însă He-114 nr. 3 l-a găsit pus pe uscat la Sf. Gheorghe. Până la urmă marinarii, cu excepția unei ambarcațiuni, le-au pus la apă pe toate, ajungând cu ele la Sulina. La două zile după această întâmplare a trebuit organizată escorta unui remorcher de aprovizionare pe ruta Sulina-Insula Serpilor. Însă valurile mari stârnite de un vânt puternic nu i-au permis ieșirea din port. Din același motiv, adică vremea nefavorabilă, până la 19 februarie nu a avut loc nici măcar o misiune operativă. Atunci, He-114 nr. 1 de la Escadrila 101 a escortat convoiul „Bolden" și vasul „Brunhilda", de la sud spre Constanța. A urmat o perioadă de cca 10 zile, când lacul a fost iarăși înghețat, ceea ce a împiedicat din nou activitatea hidroavioanelor. De asemenea, în primele opt zile ale lunii martie, din aceeași cauză ori a condițiilor meteo nefavorabile, cele două escadrile maritime nu au putut acționa. Au început să execute misiuni numai din 9 martie, pe care le-au continuat fără întrerupere în toate zilele care au urmat, executând până la sfârșitul lunii 65 de misiuni, toate de protecție antisubmarină. Cele mai multe au fost duse până la capăt numai de aviatorii români, iar altele împreună cu cei germani. În 10 martie, un convoi compus din două distrugătoare, două vedete și un vânător de submarine plus „Ardealul" și „Berta" a pornit din Constanța spre Sevastopol, mergând direct spre est. Pentru aceasta, s-a cerut protecție până la 180 km est de Constanța, de unde convoiul a intrat în atenția hidroavioanelor germane. Ziua de 11 martie se pare că a atins recordul activității hidroaviației românești deoarece au totalizat zece ieșiri în misiuni între orele 6.25 și 18.15. Au fost și convoaie, ca cel plecat de la Sevastopol spre Constanța în 12 martie, care a cerut protecție de la 100 km est de Constanța până la intrarea în port. De asemenea, în 15 martie un alt convoi de vase plecate din Constanța, de la Sf. Gheorghe a cerut să-i fie asigurat spațiul aerian de două hidroavioane până la intrarea în portul Sulina. Pentru aceasta, au decolat la repezeală hidroavioanele nr. 3 și 4, care au găsit navele aproape de intrarea în Sulina. Din cauza valurilor mari și a ninsorii dese, He-114 nr. 4 a aterizat pe lacul Tasaul.

A fost adus la bază în zbor următoarea zi când, tot el, a avut parte de o pană de motor, deși, în general, hidroavioanele He-114 nu au dat pene de motor. La 20 martie, un hidroavion a escortat două nave mici până la Insula Serpilor aproape trei ore. Numai starea vremii a fost cea care a întrerupt misiunile, așa cum s-a petrecut în 21 martie, când convoiul a fost lăsat la Gura Stara Stambul, iar în ziua următoare din același motiv un convoi a fost obligat să se adăpostească pe canalul Sulina. De la 24 martie, Escadrila 102 a început deplasarea pentru lucru la hidroscala Valcov, operație care la sfârșitul lunii era terminată. Pentru ca pregătirea echipajelor navigante și a materialelor auxiliare să fie făcută în bune condiții, toate misiunile operative din zona Mamaia au fost încredințate Escadrilei 101. Totodată, materialele auxiliare necesare au fost îmbarcate pe două vase și duse la Sulina și acolo cu salupele la Valcov. În 30 și 31 martie au decolat pentru misiunile obișnuite, însă au aterizat la Valcov aparatele cu nr. 6, 9, 1 și 3. Astfel, de la 1 aprilie 1944, Escadrila 102 și-a început operațiile aeriene de acolo pentru misiunile ce-i reveneau în zona Sulina-Odesa.

În luna aprilie s-au totalizat 61 ieșiri în misiuni, chiar dacă 13 zile nu s-a înregistrat nici o activitate din cauza vremii ori a lipsei de benzină, sau pur și simplu că nu au fost cerute. La 4 aprilie s-au executat nouă protecții antisubmarine pentru două convoaie plecate de la Constanța și Odesa. Însă au urmat zile cu vreme proastă. Totuși, în 6 aprilie 1944 s-a ordonat escorta unui convoi alcătuit din două distrugătoare, 1 vânător de submarine, un RB, mai multe slepuri, un doc (6000t). Cu două grupe de vânători de submarine care se aflau în fața lui, convoiul care plecase cu o zi mai înainte din Odesa spre Constanța, la ora 6.00 ajunsese la Bugaz. Tocmai de aceea s-a cerut ca decolarea hidroavioanelor să aibă loc cât mai de dimineață, iar după amiază să aterizeze cât mai târziu fiind totodată atenționați ca escorta să fie cât mai apropiată. De la ora 6.30 până la 14.05 s-au executat patru ieșiri cu câte un hidroavion, însă nu s-a mai putut continua din cauza mării agitate și a vântului prea puternic.

Din cauza străpungerii liniilor germane din Istmul Perekop și a părăsirii Odesei, începând cu 11 aprilie s-a ordonat Esc. 102 ca în vederea unei continue circulații de vase între Bugaz și Sulina cu slepuri MFP să supravegheze în permanență coasta respectivă, de dimineață până la amiază. Aceasta în paralel cu un grup de vânători de submarine care vor patrula la nord și la sud de Sulina. Numai că în 14 aprilie nu au putut decola mai din timp datorită grosimii plapei, iar în 15 a plouat. Apoi, în urma unor ordine greșit indicate, primele hidroavioane plecate în misiune nu au găsit convoaiele. Deși pare de necrezut dar odată cu primele bombardamente americane asupra zonei petrolifere a început să se facă simțită lipsa benzinei, așa cum s-a întâmplat în 20 aprilie. Însă lipsa a fost de scurtă durată, deoarece în 23 aprilie s-au executat șapte zboruri de recunoaștere, în evantai, cu câte un He-114 la 80, 110 și 135 km est de Gurile Dunării, dimineața și seara. Păcat că la revenirea din acea misiune hidroavionul cu nr. 4, având la bord pe lt. St. Botezatu ca observator și pe adj. av. Ioan Anderco, pilot, în dreptul unui prichei s-a izbit de pământ, omorând echipajul. Eram în război și asemenea misiuni au continuat chiar în ultimele zile ale lunii aprilie. Însă la 80, 90 și 105 km distanță.

Cu toate că în luna mai a anului 1944 au fost 13 zile în care nu s-au ridicat în aer, numărul misiunilor de recunoașteri în largul mării s-au intensificat. Acestea fiind impuse în primul rând de apropierea frontului de granițele României. Este adevărat, în cursul lunii aprilie, se reușise cu mare preț stabilirea ofensivei de primăvară sovietice pe linia: Storojinet-Radauți-Suceava-Fălticeni-Tg. Neamț-Pașcani-Iași-Orhei-Dubăsari și, în continuare, pe cursul inferior al Nistrului până la Marea Neagră. Însă curând avea să fie recucerită întreaga peninsulă Crimeea. Dar în ciuda situației, chiar din ziua de 1 mai două aparate cu flotoare au executat o recunoaștere aeriană până la 160 km est de Gura Chiliei, asigurându-se totodată și protecția antisubmarină cu alte hidroavioane. În 3 mai, s-au executat trei asemenea misiuni între orele 7.10-13. Apoi, începând cu 6 mai până la 10 mai, atât dimineața cât și seara, s-au făcut recunoașteri cu câte două și trei hidroavioane. Nu s-au putut executa în 6 și 7 mai din cauza valurilor și a vântului puternic. Dar, în 9 mai, la cca 70 km est de Sf. Gheorghe, a fost descoperit, în pană de motor, un caic ce aducea trupe la Sevastopol. Cerând ajutorul, l-au anunțat Grupului 125 german care l-a salvat.

La 11 mai, s-a cerut siguranța unui convoi ce mergea la Sevastopol. Probabil că încă nu se aflase că la 10 mai, acesta fusese recucerit de trupele sovietice. Convoiul nu a fost găsit în zona probabilă dar la sud de Insula Serpilor au descoperit trei nave mici germane, care și ele au cerut sprijinul, tot cu ajutorul rachetelor trase de la bord. De asemenea, în după amiaza respectivă, s-a executat escorta unui alt convoi care mergea de la Sulina la Sevastopol. Însă la 15 km est de Sf. Gheorghe, convoiul s-a întors din drum din cauza vremii nefavorabile.

În ciuda situației militare precare, totul ar fi mers normal dacă, în 12 mai, din greșeala de pilotaj la decolarea de pe Siutghiol, adj. stj. av. Gh. Bajenaru nu ar fi accidentat hidroavionul He-114 nr. 25.

În cea de-a doua jumătate a lunii, hidroavioanele au executat opt protecții convoaielor, care de acum se făceau numai între Sulina și Constanța, precum și trei misiuni de recunoaștere la cca 170 km est de Gurile Dunării.

Datorită situației generale a frontului total defavorabilă României, în lunile din vara anului 1944 misiunile hidroavioanelor He-114 s-au redus la recunoașteri în largul mării și supravegherea coastelor.

Dar când nimeni nu se mai aștepta, germanii au mai găsit hidroavioane He-114 bune pentru România. Cu scrisoarea nr. 3960 din 10 august 1944, generalul Gerstenberg, comandantul Aeronauticii Germane din România a făcut cunoscut SSA că vor sosi la Constanța nouă hidroavioane He-114, încărcate în 27 de vagoane. Ele veneseră în urma protocolului aditional Româno-German din 9 februarie 1944 prin care ei se obligau să ne dea material de război în schimbul construcțiilor executate de România cu forța de muncă indigenă în contul lor. De asemenea, scrisoarea de mai sus preciza că vor fi montate cât mai repede cu putință, ceea ce nu s-a realizat. Dar nici timp nu a mai fost, deoarece în dimineața zilei de 20 august 1944, sovieticii au dezlănțuit ofensiva pe frontul din Moldova. În paralel, avioanele sovietice au atacat portul Constanța. Ele au venit dinspre mare, surprinzând apărarea a.a. și atacând portul și instalațiile acestuia. Distrugătorul „Regele Ferdinand" a fost lovit în plin de o bombă ce a căzut peste căldarea nr. 1, torpilarul „Năluca" a fost scufundat, iar tancul de păcură ce avea o încărcătură de 500 tone incendiat încât abia a putut să fie scos din port, precum și alte vase mai mult sau mai puțin avariate. Odată cu Constanța, atât în 19 cât și în 20 august a fost atacată și Sulina. Că ofensiva sovietică a fost concentrică o dovedește mesajul primit în 22 august ora 2.00 din Insula Serpilor, care a anunțat un mare bombardament aero-naval, după care postul de emisie și-a întrerupt emisiunea până în ziua de azi. În fața grelei situații de pe front, chiar de atunci Comandamentul Aero-Marinei a ordonat dispersarea hidroavioanelor pe lacurile Siutghiol, Narsova ori Babadag.

Aceasta a fost situația când, la 23 august 1944, s-a ascultat la radio proclamația M.S. Regelui Mihai I cu privire la ieșirea României din războiul hitlerist și alăturarea ei la Coaliția Națiunilor Unite, transmisă începând cu ora 22.15.

Imediat după cele comunicate de Rege, la Flotila de hidroaviație s-a stabilit ca germanii să se retragă fără ostilități de ambele părți. De altfel, la Constanța și aproape în toată Dobrogea germanii au plecat, au revenit și iarăși au plecat, petrecându-se totul într-o oarecare ordine. Aceasta până când populația a început să jefuiască depozitele ce aparținuseră acestora, obligând armata română să intervină. Navele germane începuseră a se îndrepta spre Bulgaria și numai cele două submarine germane plecate în larg cu câteva zile înainte, mai puneau semne de întrebare autorităților militare și civile. Însă pericolul apropiat s-a dovedit în continuare a fi cel aerian deoarece în 25 august o formație de câteva avioane, probabil sovietice, au atacat iarăși prin surprindere portul Constanța. Cu toată reacția artileriei a.a. germane, încă pe poziție, bombele au lovit în plin remorcherul dragor „Basarabia" care s-a scufundat, numeroase magazii și instalații. Ori dacă la Constanța ca și în toată Dobrogea, germanii au început să se retragă atât pe mare cât și pe uscat, nu același lucru s-a petrecut în restul țării, unde ei încercau să readucă România alături de țările Axei, prin forță. Survolurile sovietice au continuat atât asupra portului cât și a orașului. În 26 august, avioanele lor au aruncat afișe ce aveau tipărit un apel al Flotei Sovietice din Marea Neagră prin care marinarii români erau îndemnați să-și aresteze comandanții, iar ei împreună cu navele să ajungă în porturile Crimeii.

Apoi, în zilele de 29, 30 și 31 august 1944 personalul Flotilei de hidroaviație a fost dublat de ostașii Armatei Roșii, astfel încât, la 1 septembrie, aceștia să o ocupe în întregime. Au pus stăpânire pe întreg patrimoniul unității, pe alimente, combustibil și banii din casă. În ce privește personalul român sovieticii au impus să cunoască orice activitate a acestuia. Hidroavioanele au fost lăsate. Însă li s-au interz