Erou-adjutant aviator Vasile Scripcaru

Erou-adjutant aviator Vasile Scripcaru

Pe adjutantul-aviator Vasile Scripcaru l-am cunoscut în redacția revistei Ministerului Aerului condusă de cdor. Alecu Demetrescu, brav al primului război mondial și fost comandant al Flotilei 1 bombardament-Brașov, având ca secretar de redacție pe scriitorul Ladmiss Andreescu și redactor artistic pe binecunoscutul grafician și caricaturist Gion Mihail.

Redacția acestei reviste primea cu multă plăcere și dragoste pe aviatorii care în scurtele permisii sau cu orice alt drum prin București veneau în vizită și, la o ceașcă de cafea și o țigară povesteau fapte de zbor, multe din ele incredibile, spuneau bancuri, întâmplări hazlii petrecute pe aerodromuri dar și cu lacrimi în ochi își aminteau de camarazii lor căzuți în lupte aeriene crâncene, de multe ori cu un inamic superior numeric...

Capitan aviator Popescu-Ciocinel, lt. av. Ghe. Postelnicu, slt. av. Tache Baciu, adj. av. Tiberiu Vinca, slt. av. Ion Mile, slt. Constantin Rozarin, adj. șef av Ion Mucenicu, adj. maj. av. Cristea Chirvaštă, aviatorul și poetul cpt. Dem. Ben. Caric, plt. av. Teodor Greceanu, cpt. av. Alexandru Serbanescu, frații aviatori Gavriliu, aviatorii gazetari Ion Balean, Ion Velica, lt. Ion Istrăteanu, comandorii aviator Galeno Francisc, Nicolae Iosifescu, Gh. Botez, Gh. Iacobescu, generalul Constantin Argeșeanu, scriitor și pilot în primul război mondial, un mare admirator al lui Vasile Scripcaru și mulți alți corespondenți de război, fotoreporteri, printre care și Stere Petre, toți în uniforme de campanie, arși de soare și bătuți de vânturi, cu fețe care exprimau dârzenie, curaj, cu priviri pătrunzătoare și piepturile pline de decorații pentru faptele lor de arme.

Tot așa a venit într-o zi toridă de vară un tânăr în uniformă de campanie cu un chip senin, o frunte înaltă, cu pomettii obrajilor proeminenți, cu părul șaten și cu ochi albaștri strălucitori, în partea stângă deasupra buzunarului cu insigna de pilot și sub ea câteva benzi ale decorațiilor primite pentru vitejie. S-a prezentat, a scos din raniță o mapă cu desene și le-a întins pe biroul maestrului Gion care apreciindu-le l-a și recomandat comandorului ca pe un viitor corespondent și colaborator al revistei.

De atunci Vasile Scripcaru a devenit corespondent de război și desenele lui, caricaturi din viața zburătorilor, chipurile acestora, trimise de pe front, erau publicate în revistă. Pagina de umor intitulată „Glume aerodinamice. Chestii aviatoricești" purta numele lui Scripcaru așa cum și în revista „Armata" avea pagina intitulată „Bum-bum". Colabora de asemenea la ziarul „Universul", „Timpul familiei" și revista „Veselia" cu desene umoristice și caricaturi, atât din viața aviatorilor, în primul rând, cât și cu subiecte hazlii din viața de toate zilele. Sloganurile desenelor și caricaturilor erau creația sa personală.

Adj. av. Vasile Scripcaru era tipul omului sincer, sfătos, deschis și debordant de vesel, iar poantele îi curgeau precum apele repezi din munții Bucovinei, pitoreasca și istorica provincie românească unde a văzut lumina zilei ca fiu al Veronicăi Scripcaru, văduvă din primul război mondial. Darul și înclinația către desen a avut-o încă din copilărie, când „prindea" și așeza pe hârtie imagini de flori, case, oameni, păsări și animale. Învățătorii și apoi profesorii sesizau acest talent și îl încurajau îndrumându-l, admirându-i calitățile și înclinația sa către artă.

Prindea imaginea a tot ce cu spiritul său de atent observator al vieții și oamenilor din jur, cu tenta de umor pe care întocmai ca un veritabil artist o imortaliza pe hârtia ce o avea permanent la îndemână.

Așa se făcea că unele desene trimise sau aduse de el la redacție erau realizate adesea pe materiale ce le procura acolo pe front între două misiuni pe aerodrom, sau în ore târzii în bordeiul de la marginea aerodromului unde își avea porthetul sau o bucată de scândură drept masă de lucru.

În școala profesională CFR „Nicolina" Iași și apoi în școala de pilotaj CFR-Cernăuți, Vasile Scripcaru desena, portretiza, caricaturiza oameni, fapte, întâmplări.

Zborul a fost însă dragostea lui de căpătâi, căruia i-a dedicat anii petrecuți pe front până în clipa cea de pe urmă. Acolo, pe aerodrom, în arsita soarelui, în iernile nemiloase, în atmosfera, în tumultul pregătirii și executării misiunilor de luptă adesea crâncenă, și pentru mulți piloți și echipaje chiar ultima, aceștia înscriindu-și numele în cartea de aur a aripilor românești ca eroi, Vasile Scripcaru se simțea în lumea lui, creând la fața locului majoritatea operei sale artistice pe care o oferă cu generozitate celor de acasă în paginile revistei aviației și publicațiilor vremii de multe ori smulgând de pe un zâmbet pe fața camarazilor de luptă și majorității cititorilor revistei. Redacția revistei al cărei colaborator permanent devenise cu emoție și interes primea, selecta și publica reportajele scrise și ilustrate de Scripcaru.

Adeseori când venea la revistă se instala pe unul din birouri și crea câte o schițâ ce ilustra momente din viața de front a aviatorilor.

Vasile Scripcaru nu învățase de la nimeni ceea ce știa atât de bine și într-o manieră atât de personală. Tușa trasă de el corespundea eu-ului acestui brav artist, spiritului său ascuțit de observare, a tot ceea ce viața de campanie îi oferea cu subiecte. Timpul a făcut ca Vasile - așa îl cunoșteam cei din redacție să ne apropie și pe noi cei mai tineri colaboratori ai revistei care, elevi de liceu fiind, petreceam după-amiezile în mijlocul acestui închegat și minunat colectiv de gazetari.

Atât eu cât și regretatul Aurel Buiculescu schimbam păreri și critici legate de ilustrarea artistică a vieții aspre și pline de fapte eroice a zburătorilor noștri.

Vasile Scripcaru cu patos și generozitate ne povestea despre caracterul, eroismul și adesea sacrificiul celor ce acolo, pe front, în nemărginirea cerului apărau onoarea și demnitatea țării. Un episod din viața de zburător a lui Scripcaru - povestit nouă este și acela în care primește ordin să meargă imediat să ducă un plic în noaptea spre 23 august la o unitate de bombardament în picaj germană aflată lângă Focșani, în apropierea Grupului 8 Asalt, dotat cu avioane Henschel-129 bimotoare. Amănuntele acestei misiuni Vasile ni le-a povestit pentru prima dată la un pahar cu bere la berăria „Scala" într-o seară de septembrie 1944, unde am mers de la redacție împreună cu maestrul Gion. A doua zi dimineața, eroul povestirii acestei întâmplări trebuia să fie la unitatea sa pe front.

Mă aflam în incinta unității aeriene germane, când ofițerul german îmi spune că nu mai poate discuta cu mine în legătură cu plicul și nici nu poate să mă lase să mă întorc la grupul meu deoarece s-a ivit o situație care va fi lămurită în curând. „Bănuiesc că știi despre ce este vorba", adăugă în continuare ofițerul.

A fost apoi dezarmat și i s-a atras atenția să nu încerce să fugă fiindcă va fi împușcat. „Eram prizonier", continuă Vasile. După circa o oră ofițerul s-a întors și mi-a spus că pot fi liber în incinta unității. Împreună cu el am ieșit într-o curte care se prelungea până în spatele Stukas-urilor aliniate și pregătite pentru zbor.

În zori pe aerodrom a început forfota obișnuită a unei zile de acțiune aeriană. Observam fiecare mișcare și mă tot gândeam cum pot scăpa și ajunge la unitatea mea. Noaptea următoare, tot gândindu-mă la strategia unei evadări, am pus ochii pe ultimul avion Stukas din randul celor aliniate pentru zborul din ziua următoare. În zori, sentinela după ce a ajuns la acest din urmă avion, copleșită de căldură, alenă, a făcut calea întoarsă, către celălalt capăt al șirului de avioane. Capotele carlingilor avioanelor erau deschise.

Avioanele aveau plinul făcut așa cum cu atenție am urmărit din curtea unde mă aflam. Până în clipa când plănuiam evadarea nu pilotasem niciodată un Stukas care cerea cunoștințe deosebite de pilotaj fiindcă acest avion bombarda în picaj și pentru a-l redresa sau angaja trebuiau cunoscute o serie de aparate de bord și comenzi.

Experiența de zburător m-a ajutat să ies din colimatorul urmăritorului meu care se pregătea să atace. I-am administrat o lovitură directă și l-am trimis la pământ. Totuși eram în pericol fiindcă avionul meu avea cocarde germane pe aripi și fuselaj.

Aproape de Ploiești am fost întâmpinat de A.C.A-ul nostru. Timpul se scurgea necrutător și combustibilul trebuie să-mi ajungă până la Craiova. Am trecut pe lângă o patrulă aeriană vânătorilor de muște cu IAR-80, desprins din patrulă un proiectil mi-a distrus altimetrul. Jos am găsit calea ferată spre Pitești, am virat spre Piatra-Olt, mai apoi spre Slatina și apoi spre Buzău.

Legătura prin radio era dificilă, nu era așa de credibilă, fiindcă mătraii antiaerieni se îndoiau de bunele intenții ale avionului. De la aerodrom s-au ridicat patru avioane de vânătoare ale noastre care m-au escortat până la aterizare.

Nu mică a fost mirarea camarazilor când am deschis carlinga și din ea am coborât în uniforma de aviator român. După ce am raportat ofițerului de serviciu am fost condus în triumf la comandant.

Primit cu mare entuziasm de camarazii săi de luptă, Scripcaru își reia activitatea de pilot de asalt al legendarului Grup 8.

ULTIMA MISIUNE DE LUPTĂ A LUI VASILE SCRIPCARU

Acolo pe front legendarul Grup 8 asalt și piloții săi executau zilnic câte 3-4 misiuni de luptă pentru a susține ofensiva trupelor noastre terestre.

14.01.1945 Vizibilitate proastă.

Bombardiere grele, avioane de asalt, vânători aerieni, avioane de recunoaștere și legătură decolau și aterizau într-un du-te-vino. Nimeni nu era în grup piloți câte misiuni erau ordonate de Comandament. În bordeiul comandantului pe harta de operațiuni se arată piloților noua misiune EGER, GYÖNGYÖS JASBERENI, întoarcerea spre TISZAFÜRED cu trecere pe lângă masivul Matra. După această scurtă adunare piloții se îndreaptă spre avioane. Unii din ei decolau pentru a patra și a cincea oară în această zonă unde se desfășurau lupte crâncene. Scripcaru era în flancul stâng al patrulei.

Henschel-ul său 105 începe rulajul prin picurii ploii și iarba moale pălită de gerurile aspre ale iernii. În avion acum se află Scripcaru-pilotul de asalt care, după terminarea misiunilor la sol era Scripcaru artistul plastic și corespondentul care scria și ilustra cele petrecute acolo în misiunile de asalt transformându-le în texte, linii și culori. Jos pe șosea coloane inamice care trebuiau atacate cu toate armele de bord. Patrulele picau pe obiectiv una după alta, în urma lor rămânând numai flăcări, explozii și fum dens. Scripcaru cu patrula lui picau și ei tot armamentul „mătură" șoseaua. Era la a patra misiune în această zi.

Grupul în formație strânsă se întorcea acasă ocolind masivul Matra și punând compasul spre Miskolc. Pe drum un pocnet sec, scurt. Scripcaru nu a gândit că poate să fie schijă rătăcită. Lângă Miskolc se afla Tükere, baza grupului. Deasupra aerodromului mare aglomerație. Parte din avioanele grupului au fost dirijate spre un câmp alăturat. Printre acestea și patrula lui Scripcaru. Aterizat, Scripcaru, cu gândul la acea pocnitură se suie în carlingă și verifică comenzile. Totul în regulă. Se apropia seara și ordinul primit era ca avioanele și piloții să revină pe aerodromul principal. Nu era decât un salt din cel de rezervă spre cel principal. Scripcaru se urcă la bordul avionului, pornește motoarele și rulează pe pistă. Decolarea a fost grea din cauza gleii de pe teren.

Cu motoarele în plin avionul decolează când încă deasupra aerodromului motoarele nu mai primesc carburant și se opresc. Scripcaru pune contactul, avionul cabrat intră în pierdere de viteză. Pilotul încearcă să redreseze însă... înălțimea nu l-a avantajat și avionul se sfărâmă la contactul cu pământul, odată cu el punând capăt unei vieți de zburător, Scripcaru prima jertfă a corespondenților de război și artist plastic al aviației, care a lăsat urmașilor o vastă operă artistică, prezentă atât în revistele de specialitate ale aviației cât și în publicațiile vremii a căzut la datorie, împlinind cele spuse la berăria „Scala". Acel pocnet ciudat a fost o lovitură primită în acțiune undeva în motor și în zborul fatal din acea zi cumplită a făcut ca eroul adj. stg. av. Vasile Scripcaru să-și înscrie numele în cartea de aur a aripilor românești. În jurnalul de operații al Grupului 8 Asalt-picaj al Corpului Aerian Român la capitolul 4 stă scris: „14.01.1945, Avionul H-129 105 pilotat de adj. stg. av. rez. Scripcaru Vasile după ce a părăsit terenul, amândouă motoarele s-au oprit, avionul intrând în pământ. Pilotul în timp ce era transportat cu mașina la spital a încetat din viață".

15.01.1945. După-masă la orele 17 a avut loc înmormântarea adj. stg. av. Scripcaru Vasile în cimitirul orașului Miskolc. Pentru aceasta un grup de 30 de asaltiști cu întregul personal al grupului precum și delegați de la celelalte unități de aviație au însoțit defunctul până la cimitir. Mormântul a fost apoi predat pentru îngrijire corpului profesoral din acea localitate.

Vestea morții eroului s-a răspândit fulgerător în toate unitățile aviației noastre unde era cunoscut. La revistă aceasta a fost ca un trăsnet. Numărul pe februarie 1945 al revistei era în spate. Maestrul Gion cu lacrimi în ochi mi-a spus să scriu câteva gânduri și date din viața lui Vasile Scripcaru. Am scris o pagină care a cuprins și fotografia pe care am primit-o atunci în septembrie 1944 la ultima despărțire. Ulterior tot în luna februarie, redacția împreună cu Compania LARES a organizat o expoziție în agentia sa de la parterul blocului „Creditul minier" din bulevardul Brătianu cu lucrările din albumul lui Vasile Scripcaru „Aviația râde" care tocmai ieșise de sub tipar. Eroul adj. av. Vasile Scripcaru a trecut în nemurire. El este asaltistul, artistul, corespondentul plecat în misiunea cea mai lungă, misiunea spre veșnicie, lăsând în urma lui alături de regrete o operă care va dăinui.

Ca un omagiu adus eroului scriitorul Ladmiss Andreescu a scris un volum: „Pe un cer de foc și de lupte" despre viața acestuia, volum apărut în Editura Militară.

Redacția revistei Modelism în anul 1999 a reeditat volumul „Aviația râde" pentru Occident unde s-a bucurat de succes.

Scriitorul Ion Boleanu a publicat în revista „Zburătorii României" în numerele apărute ulterior o pagină care de asemenea a înfățișat viața și opera lui Vasile Scripcaru.

Tot legat de rememorarea eroului, la Cercul Militar în luna martie a anului 1999 a avut loc o conferință în organizarea Aeroclubului României, Cercului Militar și revistei „Modelism" cu tema vieții și activității lui Vasile Scripcaru.

Deși în decembrie 1999 dosarul alcătuit pentru primirea postumă ca membru a U.A.P. pentru activitatea artistică a eroului adj. av. Vasile Scripcaru a fost refuzat pe motiv că nu e în viață, acesta continuă să fie singurul artist plastic din aviația română și primul zburător care prin jertfa supremă și opera artistică lăsată posterității și-a înscris numele cu sângele său în cartea de aur a aripilor românești.